Mitropolitul Gurie Grosu (1877-1943 )

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, la Nimoreni, Lăpuşna - d. 14 noiembrie 1943, la Bucureşti (înmormântat la Cernica) a fost mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupaţie rusă. Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios si unul din promotorii românismului în Basarabia. În momentul când regele Carol al II-lea a făcut o vizită în Basarabia în 1930, Mitropolitul Gurie l-a împiedicat să intre în altar prin porţile împărăteşti, spunându-i că un rege poate să o facă doar având coroana pe cap şi împreună cu soţia sa legiuită, principesa Elena a Greciei, reproşăndu-i astfel relaţiile extraconjugale. Acest fapt nu i-a fost iertat de rege niciodată, a creat o campanie împotriva lui Gurie, exagerând cu mult cele întâmplate anterior. A fost acuzat de abuzuri şi lipsă în gestiune fiind cercetat de Curtea de Casaţie, care nu a dus niciodată ancheta la final. La presiunile regelui, Sfântul Sinod în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, l-au suspendat temporar la 11 noiembrie 1936, fără să ţină seama şi de scrisoarea trimisă de acesta. În apărarea lui nu au fost decât legionarii şi încă un înalt prelat.  

Studii, educaţie :

A studiat la Şcoala spirituală (1888-1892) şi la Seminarul teologic din Chişinău (1892-1898), apoi, între 1898 şi 1902, la Academia duhovnicească din Kiev, înfiinţată de Mitropolitul român Petru Movilă, unde a obţinut titlul de magistru în teologie.  

Activitate pedagogică şi duhovniceasă :

Călugărit în mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), hirotonit ieromonah şi numit “misionar eparhial” (1902), mai târziu este hirotesit protosinghel şi arhimandrit (1909). Are meritul de a fi obţinut înfiinţarea unei tipografii eparhiale (1896) şi a fi ctitorit revista “Luminătorul” din Chişinău (1908). A fost Stareţ la mănăstirea Sf. Avram din gubernia Smolensk (1909), director la şcolile normale de învăţători din Gruşevsk (1910-1914) şi Samovka (1914 - 1917), profesor de Limba română la Chişinău (1917-191 şi un militant al românismului, în calitatea sa de ministru adjunct al Justitiei în Guvernul provizoriu din Chişinău. La 4 iul. 1918 este ales de Sf. Sinod din Bucureşti arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul “Botoşăneanul” (hirotonit la Iaşi la 15 iul. 1918. În 1919 este numit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului (cu titlul “de Bălţi”); la 1 ian. 1920 locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, la 21 febr. 1920 ales titular (înscăunat în 1921), iar din 28 apr. 1928 devine mitropolit al Basarabiei, păstorind până la 11 nov. 1936, când a fost pensionat.  

Lucrări:

Carte de învăţătură despre legea lui Dumnezeu alcătuită după mai multe manuale ruseşti, Chişinău,1908, Bucoavnă moldovenească. Chişinău, 1909; Abecedar moldovenesc Chişinău, 1917, (în colaborare; ed. a II-a şi a III-A,cu litere latine, în 1918, ed. a VII-a în 1922), Rugăciune şi lămurirea lor, Chişinău, 1920, 44 p.; Despre omul “trupesc”, “sufletesc” şi “duhovnicesc”. Chişinău, 1924, Istoria sfântă a Vechiului şi Noului Testament, Chişinău, 1924, (şi alte ediţii); Slujirea lui Dumnezeu a unui preot bun, după Părintele loan de Cronstadt, Chişinău, 1925.

 Traduceri din rusă :

Istoria mănăstirii noului Neamţ, Chişinău, 1911; M. Calnev,. Despre cinstirea sfintelor icoane, Chişinău, 1920, Alte numeroase traduceri şi adaptări din ruseşte, broşuri, articole, predici, cuvântări, pastorale, publicate mai ales în revistele ,,Luminătorul” şi “Misionarul” sau în ziarele “Cuvânt Moldovenesc”, “România Nouă” ş.a (toate din Chişinău).

MATEEVICI ALEXIE (Mateescu Alecu), preot, poet. (1888-1917)

   Născut la 16 martie 1888, în Căinari-Tighina ( Bender ), în familie de preot, decedat la 13 august 1917 în Chişinău.  Studii la şcoala duhovnicească (1898-1902) şi Seminarul teologic din Chişinău (1902 - 1910), continuând la Academia teologică din Kiev (1910-1914).  Preot şi profesor suplinitor la Seminarul din Chiţinău (1914-1917); preot militar(1915-1917) pe frontul din Galiţia, apoi la Mărărşeşti cu o unitate de basarabeni,  a murit de tifos.A publicat poezii (religioase, patriotice, sociale etc.), cele mai cunoscute fiind Cântecul zorilor, Ţăranii, Mama, Eu cânt, în zarea anilor, Câintec de leagăn, Deasupra târgului Bârlad şi mai ales Limba noastră, considerate drept cea mai frumoasă poezie din literatura română închinată limbii. 

A publicat şi câteva studii teologice istorice: Momente din influenţa bisericească asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti (române), în:“Buletinul Eparhiei Chişinăului an.  XLIII, nr. 45,49,52 din 1910 şi nr. 41 din 1911;

1. Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor din Basarabia în: “Buletinul Eparhiei Chişinăului”, an.  XLIV, nr. 9, 13 şi 14 din 1911;

2. Bocetele de înmormântare moldoveneşti, în “Buletinul Eparhiei Chişinăului”, an. XLIV. nr. 38, 39,40 şi 41 din 1911;

3.  Cum şi când s-au încreştinat moldovenii, în “Luminătorul”, nr. 4, 5, 7;i 8 din 1912;4. Tipăriturile noastre vechi, în ,,Buletinul Eparhiei Chişinăului”, an. XLVIII, 1915, nr. 39,41,43,44, 45 şi 46;  

Alte articole şi culegeri de folclor în foile:

 1.      “Basarabia”, 2.     “Luminătorul”,   3.      “Cuvânt Moldovenesc”, toate la Chişinău.  

 A tradus nuvele, schiţe şi poezii din: 

1.      P. Cehov, 2.      S. Puşkin, 3.     M. Lermontov, 4.     Alexei Tolstoi, 5.     S. F. Nadson şi alţii. 

Poezii religioase şi predici (publicate în “Luminătorul” şi alte periodice din Chişinău). Ediţii (postume): 

1.     Poezii. Publicate cu o prefaţă de Petre V. Hanes, Bucureşti, 1926, 128 p.; ed. a II-a, Bucureşti, 1936, 126 p.;

2.      Poezii (traduceri). Cu o prefaţă de L.T. Boga, Chişinău 1937,88 p.;

3.      Scrieri alese.  Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Vartician şi F.Levit, Chişinău, 1966, 151 p. (reeditată în 1971 şi 1977, 120 p.);

4.      Scrieri. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, variante şi bibliografie de Ion Niţă, Iaşiţ, 1989, 159 p;

5      Opere. Ediţie critică de Ion Nuţă, Efim Levit şi Sava Pânzaru, 2 vol., Chiţinău, 1993. 

Cronologie :

 1888 – La 16 martie (stil vechi) se naşte la Cainari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.

 1893 – Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului.

1897 – Este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cum laude).

1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia şi el la seminar în aceiaşi perioadă.

1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici. 1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).

1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său. 1910- 1911 Publică în “Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 şi nr.42 din 1911) studiul lingvistic “Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldoveneşti” (nr.38, 39, 40, 41).

1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. 1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”. 1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolveşte Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.

1915 – Ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.

1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească. În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală.

Preacucernicul Ieroschimonah Ilie Vulpe (1851-1928)

 (Gheorghe Tattarescu - Monah bătrân

 Muzeul Municipiului Bucureşti.)

 Călugări basarabeni la Muntele Athos  

  Preacuvernicul ieroschimonah Ilie ( Vulpe )  s-a născut la Brăghicea, în judeţul Orhei (Basarabia) în 1851, fiul lui Ilie şi Melania Vulpe. El a fost botezat Eutimie şi a primit o educaţie aleasă, fiind crescut în tradiţia ortodoxă a ţării sale. Părinţii săi erau producători de vinuri. El a fost educat într-o şcoală particulară, într-o perioadă în care cărţile erau încă scrise cu litere slavone. 

În 1877 a fost luat în armata rusă şi a lucrat la transportul proviziilor. La puţin timp după întoarcerea acasă, el a intrat în Mănăstirea Frumoasa, în care a stat numai un singur an, înainte de a pleca la Muntele Athos, unde a ajuns în vara anului 1879. După vizitarea mănăstirilor atonite, el s-a stabilit în nou-înfiinţatul schit isihast Lacu, sub protecţia Chiliei Maicii Domnului, împreună cu întemeietorul schitului, schimonahul Iustin. Aici el a fost tuns în monahism, primind numele Ilie, şi a fost repede hirotonit diacon şi apoi preot în 1880. În total, el a stat la schitul Lacu 10 ani. În 1889, părintele Ilie s-a mutat la Schitul Vigla, mai departe, înspre sud (lângă schitul Prodromu) şi s-a aşezat într-o altă chilie închinată Maicii Domnului, unde a rămas timp de 5 ani, împreună cu trei ucenici, dintre care doi veniseră cu el de la Schitul Lacu. 

Era în 1894, când Părintele Ilie, deja binecunoscut drept un experimentat părinte duhovnicesc şi practicant al Rugăciunii lui Iisus, a venit la Colciu şi s-a stabilit la Chilia Naşterii Înaintemergătorului, cu cei 3 ucenici. Când a restaurat coliba, s-au adunat în jurul lui 5 discipoli – Eutimie, Andrei, Paisie, Gherasim şi Ioan Guţu – alcătuind o renumită familie duhovnicească. Ascetismul ieroschimonahului Ilie consta în tăcere şi rugăciune neîncetată, şi a devenit cunoscut drept un lucrător al rugăciunii inimii. El urma rânduiala Bisericii şi săvârşea Sf. Liturghie cu multă smerenie. Când slujea în zilele săptămânii, cu excepţia Sfintei Euharistii, el mânca numai prescură, primind alt fel de hrană numai sâmbăta şi duminica. Când nu săvârşea Sfintele Taine, el mânca numai o dată pe zi, excepţie făcând miercurea şi vinerea, când nu mânca nimic. Dormea foarte puţin şi citea zilnic din Sfintele Scripturi şi omiliile Sfinţilor Părinţi. Pentru smerenia şi ascetismul său, dragostea divină şi harul Sfântului Duh s-a sălăşluit cu prisosinţă în inima acestui părinte.

Ieroschimonahul Ilie Vulpe a fost un părinte iubitor şi blând, renumit pretutindeni în Athos pentru că era ospitalier, milos, sincer ca un copil şi înţelept în cuvânt. Pentru mai bine de 30 de ani, părintele Ilie a fost unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Muntele Athos, pregătind şi îndrumând pe calea Mântuirii sute de fii duhovniceşti – români, greci, ruşi, bulgari şi sârbi. Cu toţii îl căutau şi se foloseau de cuvintele sale. Dacă vedea că cineva se ruşinează înaintea lui, el îl încuraja imediat, spunându-i: „Îndrăzneşte, fiule, căci şi eu, la rândul meu sunt un păcătos!” Astfel el a adus multe suflete la pocăinţă. Câteodată, el îşi sfătuia discipolii, spunând: „Fiii mei, nu uitaţi că ne aflăm în Sfântul Munte, unde Maica Domnului ne-a chemat să facem fapte bune. Neîncetat să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii şi a întregului neam creştinesc!” Altă dată a zis: „Părinţilor, nu uitaţi cuvântul din Pateric, pe care avva Iosif l-a rostit către avva Lot: ‚Nu poţi să te faci călugăr de nu te vei face ca focul, arzând tot.’ Aşa trebuie inimile noastre să ardă de dragostea pentru Hristos.” Odată a venit la el pentru spovedanie un călugăr şi i-a zis: „Părinte, daţi-mi binecuvântare să mă fac nebun pentru Hristos!” Dar bătrânul i-a răspuns, zâmbind: „Nu-ţi ajunge că deja eşti nebun? Vrei să continui să fii un nebun?” Atunci monahul s-a ruşinat şi a făcut o închinăciune înaintea lui, zicând: „Iertaţi-mă, cinstite părinte, căci am păcătuit!” Dar bătrânul, sărutându-l, i-a dat drumul în pace. 

Cuviosul părinte Ilie Vulpe s-a nevoit în Sfântul Munte timp de 50 de ani, slăvindu-l pe Dumnezeu zi şi noapte şi învăţând mulţi fii duhovniceşti. Apoi, văzându-şi sfârşitul apropiindu-se, i-a binecuvântat pe toţi. A adormit întru Domnul în pace, în 8 decembrie 1928 şi a fost deplâns şi condus la mormânt de mulţi călugări atoniţi. Bătrânul Ilie a devenit înaintea sfârşitului său un îndrumător spiritual al monahilor de pe tot cuprinsul Sfântului Munte. Mulţi discipoli s-au adunat în jurul lui, inclusiv bătrânul Ioan Guţu, alt mare duhovnic basarabean, care a fost de asemenea şi cel mai longeviv dintre ei toţi şi contemporanul nostru. 

http: //www.voceabasarabiei.com/