NICHITA ne bucură cu încă o CARTE!

NICHITA - Pomul roditor care face roade bune…

 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.

La mai puţin de un an, de la prima apariţie editorială, a volumului “Drumuri întru regăsirea Dragostii”, energicul scriitor Marius Tărâţă alias NICHITA, ne bucură cu o nouă carte, care defapt, este o continuare a romanului “Drumuri întru regăsirea Dragostii”.

“Ferestre şi trepte de ieri spre azi”,

este dedicată celor, care nu s-au lăsat deconstruiţi de clişeele, modelele, trendurile, şi imitaţiile temerare ale lumii materialiste în care trăim.

Celor care nu s-au dezvăţat să iubească!

Celor care se străduie să urmeze cele trei virtuţi creştineşti :

CREDINŢA, NĂDEJDEA şi DRAGOSTEA.

Despre autor : 

Marius Tărâţă, (NICHITA) în varstă de numai 27 de ani, născut în Chişinău. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj în anul 2004 şi a continuat masteratul tot în Cluj-Napoca, pe Relaţii Internaţionale. A activat ca redactor-şef al revistei studenţilor de la istorie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Tot la această, Univesitate urmează actualmente cursurile de Doctorat în istorie.

pagina de internet a autorului : www.nichita.org

Despre germanii basarabeni

Germanii basarabeni: O poveste europeană

 

Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Preşedintele Germaniei, Horst Köhler

Care sunt legăturile preşedintelui federal Horst Köhler cu Basarabia? Cine sunt germanii basarabeni şi ce urme au lăsat în Moldova de astăzi?

  Deutsche in Bessarabien

Germanii basarabeni Eduard şi Elisabeth Köhler trăiau într-un sat din apropierea oraşului moldovean Bălţi. Hitler i-a strămutat pe teritoriul Poloniei actuale după anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940, iar după război au fost nevoiţi să se refugieze spre vest. Soţii Köhler s-au stabilit întâi în Germania de Est, unde au încercat să redevină ţărani, dar colectivizarea agriculturii i-a determinat să se refugieze din nou spre vest, unde s-au stabilit ulterior la Ludwigsburg în landul Baden-Württemberg. Familia a intrat în istoria tuturor locurilor prin care a trecut, căci al şaptelea copil al soţilor Köhler avea să devină preşedintele Republicii Federale în anul 2004.

Povestea familiei preşedintelui german Horst Köhler, născut în 1943 în Polonia, ilustrează istoria minorităţii germanilor basarabeni, un grup etnic puţin cunoscut în Europa. Institutul Deutsches Kulturforum Östliches Europa le-a dedicat germanilor basarabeni un simpozion la Berlin, organizat în cooperare cu Institutul Moldova din Leipzig, Societatea germanilor basarabeni din Stuttgart şi Institutul de cultură şi istorie a Europei de sud-est din cadrul Universităţii din München.

Capitalul cultural al germanilor basarabeni

Profesoara universitară Ute Schmidt de la Freie Universität Berlin, autoarea mai multor cărţi dedicate acestei minorităţi etnice, printre care volumul apărut recent: “Basarabia: Colonişti germani la Marea Neagră”, a subliniat importanţa “capitalului cultural” al germanilor basarabeni:

“Teoria mea este că acest capital cultural se datorează, în general, unor experienţe istorice problematice, care canalizează şi pun în mişcare anumite energii şi dispoziţii psihice, iar în cazul germanilor basarabeni, experienţa centrală a fost nevoia de a se readapta mereu la alte condiţii de viaţă, de a-şi continua mereu drumul. deşi au fost o populaţie rurală, schimbările istorice nu le-au permis să se ocupe în linişte de gospordîăriile moştenite de la părinţi, ci i-a determinat să se adapteze mereu la condiţii de viaţă necunoscute şi adesea ameninţătoare.”

Majoritatea germanilor basarabeni provin din sud-vestul Germaniei şi din Prusia. S-au stabilit în special în sudul Basarabiei, între 1814 şi 1842, chemaţi de Ţarul Alexandru I. Cei mai mulţi şi-au părăsit patria din cauza sărăciei, dar şi din motive religioase. În Basarabia au convieţuit paşnic cu români, ruşi, ucraineni, bulgari, evrei şi alte etnii timp de peste 125 de ani. Mariana Hausleitner de la Universitatea din München a explicat, care au fost avantajele acestor colonişti germani, pe lângă privilegiile acordate de ţar:

“În orice caz, ei erau cei care ştiau cel mai bine să scrie şi să citească în regiune, având cel mai scăzut număr de analfabeţi. Astfel, dispuneau din start de un mare avantaj, care le-a permis să creeze ramuri economice noi. Spre exemplu, germanii basarabeni au înfiinţat primele manufacturi de prelucrare a lânii.”

Cei aproximativ 93.000 de germani basarabeni au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile în 1940, fiind strămutaţi în Polonia de către trupele SS, ca parte a unui plan cinic de recolonizare a teritoriilor poloneze ocupate de Hitler.

Ce urme a lăsat populaţia germană în Basarabia?

“Sunt în special amintirile, acestea crează o atmosferă plăcută, şi nu numai aminitirile, dar faptul că populaţia germană de aici din Republica Federală întreţine legături cu cei de acolo, restaurează unele biserici, încearcă să ajute unele comunităţi. Putem să vorbim nu numai de urme, ci de o regenerare, de un spirit activ, al noului, în Basarabia sau în Republica Moldova”, a explicat Vasile Dumbrava de la Institutul Moldova din Leipzig.

Proiecte în Basarabia

Societatea germanilor Basarabeni, cu sediul la Stuttgart, organizează numeroase proiecte pentru sprijinirea populaţiei din patria strămoşilor. Printre altele, au fost restaurate numeroase biserici luterane, după cum relatează Cornelia Schlarb, teolog şi istoric:

 

“În câteva foste sate germane ca Sărata, Albota şi Eigenfeld au fost renovate bisericile vechi din banii donaţi de germanii basarabeni, şi predate comunităţilor creştine locale. Astfel, identitatea protestantă a germanilor basarabeni trăieşte în continuare într-o nouă prezenţă, în spirit ecumenic.”

Alexandru Sora

http://www.dw-world.de/

Cartea care s-a făcut auzită pe ambele maluri ale Prutului…

«Друмуръ ынтру регэсиря драгостий»

Кишинэу 7515 

„Drumuri întru regăsirea dragostii” de Nichita :

Cartea care s-a făcut auzită pe ambele maluri ale Prutului… 

Cucernicul de pe craterul imaginaţiei clujene

( articol preluat din Făclia )

  E tînăr. E unul dintre noi. E un luptător. Nu se complace în ipostaza muţeniei. Spune ce-l doare, verbalizîndu-şi trăirile. Face o scriitură cu aer occidental, străjuită parcă de turnurile ancestrale ale Sorocii. Citindu-i cartea, îţi doreşti să-l cunoşti mai bine, să înţelegi prin ce viscere literare îşi alimentează spiritul. Să facem cunoştinţă – Nichita, este autorul romanului „Drumuri întru regăsirea dragostei”, o carte care penetrează sfera dintre „dincolo” şi „dincoace” la propriu, dar şi la figurat. E una dintre acele scrieri care provoacă, incită deşi labirintul prin care te atrage ţi-ar părea că este arhicunoscut – dragoste, prietenii, studenţie, maluri de Prut, Cluj… Aparent, nimic nou. Dacă nu am menţiona că autorul a reuşit să-i imprime nuanţa absolută. Prin relaţia-i aparte, surprinzătoare, cu Divinitatea, omniprezentă-n aproape fiecare filă a cărţii. Şi sinceritatea-i, adeseori de-a dreptul debordantă.

Deşi creează impresia că spune multe lucruri, relatează evenimente, trăiri, printre rînduri par să rămînă tăceri semnificative: De ce? Cum? Cînd? Aşa o fi vrut Dumnezeu? Chiar aşa?.. Rămîn în expectativă. Continuarea? Nu prea coincide cu cele intuite. Mă bucur. Forţele imaginaţiei umane sînt inepuizabile. Ca şi drumul destinului. Ca şi cel al „regăsirii dragostei”…Citiţi-o şi convingeţi-vă!

Iuliana Boguşevschi

( P.S. De la doar două luni de la lansare tirajul cărţii s-a cam epuizat., la momentul de faţă se duc tratative cu editurile din ţară pentru o nouă ediţie. Totuşi cei care încă nu au reuşit  să procure această carte, rugăm să se adreseze direct la autor pe www.nichita.org )

CĂDEREA CREŞTINEASCĂ A MOLDOVEI ?

«Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei» 

Descoperit de Paul de Alep într-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urmă ale Moldovei, de la mitropolitul Varlaam. – După plecarea mitropoliţilor fanarioţi vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credinţă.– Amestecurile de credinţă drept-măritoare, cu cele papistăşeşti şi păgâneşti nu vor mai fi o urâciune şi o urgie în faţa lui Dumnezeu.– Oamenii se vor vinde între ei, vor fi tăieri de sabie între fraţi pentru putere şi ranguri pământeşti.– Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase.– La vremea din urmă, o fiară roşie cu multe capete va înghiţI întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele.– Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacelefără nici o ruşine, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii.– Vor defăima obiceiurile creştinesti, dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sângele creştinesc. Mare urgie va fi atunci.– Domnii pământului vor fi oamenii vânduţi satanei, care nu vor mai purta grija poporului drtept-credincios.– Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini dupâ bunul lor plac, lucru ne mai întâlnit în curgerea timpului în Moldova.– Biserica strămoşească va fi ruşinată de noile obiceiuri păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti. Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujba veşnică, vor lepăda sfântul chip şi făgăduinţa înaintea lui Hristos, dedându-se la viaţa lumească dinainte.– La vremea din urmă, pământurile nu-şi vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia.– Legile creştineşti ale ţării vor fi lepădate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate în râs, iar conducătorii netrebnici vor face legământ cu fiara apocaliptică.– Vlăstarele moldoveneşti, urmaşii domnilor şi boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri şi apucături ieftine.– Bărbaţii vor schimba obiceiul Dumnezeiesc al demnităţii lor şi se vor acoperi cu straie femeieşti, iar femeile vor umbla precum bărbaţii.– Adunările din sărbători şi toate obiceiurile pământului vor fi schimbate în obiceiuri şi apucături sălbatice, păgâneşti, aducând în Moldova în locul jocului de sărbătoare, jocuri de la sălbatici.– La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei, va domni sărăcia, jalea, moarte, spaima, frica şi omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui.– Vor pune Domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei.Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu.– Fiarele pământului şi păsările şi dobitoacele îşi vor schimba firea lor şi vor apărea altfel de dobitoace, iscodite după mintea omului, care vor fi slabe la trup şi fără de folos.– La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alţii în tot felul de născociri, lepădând truda satului, munca va fi o ruşine, ruşinea va rămâne un obicei, iar cei drepţI vor fi socotiţI nebuni. Se vor înşela unii pe alţii, crezând că asta e legea lui Dumnezeu.– Şi în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele strămoşilor şi părinţilor noştri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creştineşti şi vor ieşi un soi de oameni, care tot în numele lui Dumnezeu vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi în cele din urmă o vor amesteca în slujire cu păgânii.– Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii că la vremea din urmă, când veţi vedea urâciunea pustiirii în locu cel sfânt, războaiele pe alocuri, urgiile şi uciderele între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oameni căutând liniştea de la un capăt în altul al pământului, când graiurile se vor amesteca ca altă dată în Babilon şi sfârşitul va fi aproape.– Moldova cea frumoasă şi bogată, plină de daruri Dumnezeieşti, plină de locaşuri sfinte, plină de oameni harnici şi credincioşi, va cădea 1n mâinile păgânilor şi necredincioşilor, iar căderea ei va fi mai grea decât căderea Constantinopolului la vremea măritului nostru domn Ştefan cel Mare şi Sfânt.– Binecuvântat a fost pământul Moldovei şi neruşinată a fost ocara oamenilor, care prin faptele şi apucăturile lor strcate, vor întoarce pe voievozi în morminte şi vor face pe strămoşi să lăcrimeze sub glie, stând cu fruntea plecată în faţa Măritului Stăpân Hristos, pentru ruşinea lăsată de urmaşii lor.  Paul de Alep

_________________

Document din Moldova, dat de mitropolitu Varlaam mitropolitului Macarie cu prilejul călătoriei prin Moldova, adus de la pustnicii da la schitul lui Zosima din ţinuturile Neamţului cu titlul: «Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei»

După www.arhivaromaneasca.wordpress.com

Din amintirile părintelui Sergiu ROŞCA

Basarabia, iubirea mea 

07 Noiebrie 2005  de Daniela Sontica 

DETENTIE 

Sergiu Rosca, preot si publicist basarabean, a indurat inchisoarea comunista pentru ca a sustinut ca Basarabia este pamant romanesc. Membru-fondator al Ligii Pro Basarabia, traieste in azilul de la Biserica Precupetii Vechi din Bucuresti. Despre suferintele indurate in perioada comunismului de catre preotul si publicistul Sergiu C. Rosca, nascut in urma cu 93 de ani la Sestaci (Soroca), nu se poate povesti intr-o pagina de ziar. Dar merita sa incercam macar pentru simplul motiv ca generatiile care vin sa nu uite ororile totalitarismului. Parintele vorbeste cu zgarcenie despre suferintele din detentie, mai degraba arata spre sutele de articole pe care le-a scris intre 1932 si 1944 si in care a militat intotdeauna pentru ca Basarabia sa ramana alipita de trupul patriei-mama. Personalitatea parintelui Rosca este a unui om cu dubla vocatie: de preot si de publicist. Pe amandoua le-a profesat cu atata constiinta, incat a facut si inchisoare, Jilava si Vacaresti fiindu-i locuri de dureroase rememorari.

CONDAMNAREA.

“Am fost inchis la 5 decembrie 1948. Cu doua luni mai devreme fusese arestat preotul Vasile Tepordei, prietenul meu, si presimteam ca ma vor aresta si pe mine”, povesteste parintele Rosca, refugiat dupa 1944 in Romania. “Anchetatorul mi-a cerut atunci sa marturisesc ceva impotriva «banditului Tepordei», dar eu i-am raspuns: «Parintele Tepordei nu este un bandit, ci un om corect si cinstit, n-am ce marturisi impotriva lui»”. A fost arestat si retinut fara a fi judecat. La 14 ianuarie 1949 a stat alaturi de Vasile Tepordei la Vacaresti, in conditii de exterminare. Din aprilie 1949 pana in iunie 1952, parintele Rosca a fost inchis la Jilava, unde boala sa de plamani, contractata intre timp, a inceput sa se agraveze. “Intr-o zi, pe cand eram la infirmerie, a venit la noi un general de securitate care ne-a intrebat pe toti pentru ce eram inchisi. Cand mi-a venit randul, i-am raspuns ca am fost arestat pentru ca am scris ca Basarabia este o provincie romaneasca. Uitandu-se rau la mine, ma intreba: «Si acum mai sustii aceasta?». La raspunsul meu afirmativ, generalul a ordonat doctorului sa ma trimita inapoi in celula”, isi aminteste parintele Rosca.

ELIBERAREA.

La 26 mai 1952, preotul basarabean a fost in sfarsit judecat. A avut norocul sa-l aiba ca martor pe teologul si scriitorul Gala Galaction, a carui depozitie a dus la o condamnare mai usoara: 3 ani de temnita grea, 10 de ani de degradare civica si confiscarea averii, pentru crima contra pacii, fiind astfel achitat de crima contra umanitatii – cum era in rechizitoriu. Trei ani si cinci luni ii petrecuse deja in detentie, dar tot n-a fost eliberat decat dupa inca un an si 10 zile, la 21 ianuarie 1953. Avea domiciliu obligatoriu in Bucuresti. Patriarhul Justinian l-a repartizat intr-o parohie de langa Snagov. Un proces-verbal al preotului care l-a urmat in acea parohie il descrie ca fiind “tipul preotului evanghelic, asa cum a fost preconizat de Mantuitorul, «care sufletul sau il pune pentru oi»”. Parintele povesteste amintirea cea mai infrigurata din perioada de detentie: “In iarna lui ’52, intr-o noapte, toti detinutii din camera 5 am fost scosi afara, iar gardienii ne-au soptit ca urmeaza sa fim impuscati. Ma hotarasem ca, in momentul cand voi auzi prima rafala de mitraliera, sa strig: «Traiasca Basarabia romaneasca!»”.

N-a fost nevoie. “Pesemne ca i-a fost sortit Basarabiei, ca si frumoasei Bucovina, sa indure in decursul istoriei sale urgia unei stapaniri straine, ce n-a voit sa tina seama nici de drepturile istorice ale unui neam, nici de datele demografice si nici de aspiratiile unui popor” - Sergiu C. Rosca din articolul “Ganduri si nadejde in marea durere”, publicat in 1940  

Ortodoxismul Basarabean

Ortodoxismul Basarabean 

de Gala Galaction

În mintea românului cărturar, din alte provincii decât Basarabia şi profan în ale Bisericii şi ale Teologiei, „ortodoxismul basarabean” înseamnă ceva exterior şi pitoresc. Ne-am intâlnit adeseori cu clerici basarabeni. Am intrat de câteva ori prin bisericile dintre Prut şi Nistru şi am asistat, în catedralele de la Chişinău, din Bolgrad sau din Ismail, la o liturghie solemnă, sau la un polihronian de tile mari… Este adevărat că, din punct de vedere al prezentării, clerul şi bisericile basarabene au pecetea lor deosebită şi interesantă. Fraţii preoţi se cunosc de departe că sunt basarabeni, prin îmbrăcămintea lor, croită ceva mai altfel decât la Bucureşti, prin cizmele lor pravoslavnice, dar mai cu seamă – cel puţin în majoritate – prin păstrarea tradiţională a pletelor bogate şi bărbii orientale.

O sută de ani de viaţă despărţită de vatra românească, sub stăpânire moscovită şi în tovărăşie bisericească cu fosta biserică ţaristă, trebuie, în chip firesc, să lase urme, de tot felul, în fiinţa clerului românesc din Basarabia. Cercetătorul celor o sută de ani de viaţă bisericească petrecută de fraţii noştri sub ocârmuirea moscovită îşi va da seama, cu mirare şi cu admiraţie, că preoţii basarabeni au avut şi au dovedit o încăpăţânată şi mută putere de împotrivire la îmbierile şi la momelile chiriarhiei rusificate. Preotul moldovean, care învaţă bine limba rusească şi ştie să săvârşească pe slavoneşte sfintele slujbe, era sigur de bunăvoinţa vlădicului rus şi de cinstea şi de răsplăţile stăpânirii bisericeşti. Dar pentru astea, trebuia să uite puţin că este moldovean şi că poporul nu vrea să auză, în biserică, slujbă slavonească… Prea puţini fraţi preoţi moldoveni s-au lăsat ispitiţi de favoarea şi dărnicia episcopală, cu preţul ocolirii limbii moldoveneşti. Dar orice rezistenţă are şi latura ei de abdicări. Clerul moldovean a trebuit să primească, pe ştiute şi pe neştiute, si certe elemente de influenţă rusească, mai ales când, în sine, erau progresiste şi binefăcătoare. 

Înfăţişarea arhitectonică a bisericilor basarabene, ridicate în secolul de dominaţie rusească, ritmul şi nuanţele ritualului, cum şi cântarea bisericească, au primit o pecete şi mai adâncă de diferenţiere, faţă de caracterele vechi moldoveneşti. Chipul proporţionatei, zveltei şi florale biserici a lui Ştefan cel Mare a pierit. În Ismail, în Bolgrad, în Chişinău, chiar şi în Comrat s-a ivit biserica pătrată, cu tălpi grele cât lumea, cu spaţii interioare imense, şi cu o pictură cărnoasă şi revoluţionară, la antipozii vechei noastre picturi bizantine… 

Sfintele slujbe preoţeşti şi arhiereşti au început a avea o podoabă şi o gravitate, pe care noi românii, ucenicii eclesiarhilor greci, nu le cultivăm totdeauna. Trebuie să recunoaştem că ritmul bisericesc basarabean, în special când este prezentat de un arhiereu, are o amploare şi o măreţie indiscutabile. Şi, fireşte, trebuie să recunoaştem că înrâurirea bisericii ruseşti şi-a avut, aici, partea ei cea bună. Cântarea din biserică a ajuns vaporoasă, ciudată, cu melancolii de stepă, polifonică, foarte surprinzătoare, pentru urechea noastră obişnuită cu psaltichia grecească…

O lume nouă, cu nordic misticism, înaintează către noi, prin ceaţa acestor cântări bisericeşti, ca un imens convoi de perelini slavi, porniţi spre Ierusalim, şi cântând, cu jale slavonă, psalmii lui David… 

După trecere de vreme şi după dreaptă cântărire a impresiilor noastre, trebuie să ajungem la judecata că aceste aspecte exterioare ale ortodoxismului basarabean – întru nimic supărătoare – sunt, în fond, o zestre interesantă a Bisericii Româneşti şi că unele laturi şi amănunte ar merita chiar să fie imitate şi răspândite şi prin regiunile clelalte bisericeşti, cu ortodoxie mai anemiată. Ortodoxismul basarabean are superioară importanţă, dacă priveşti în profunzimile lui sufleteşti şi dogmatice. Aici competenţa privitorului român – fie el oricât de cărturar – dacă nu este şi teolog nu este suficientă. 

Ortodoxismul basarabean este mult mai mult decât ceea ce putem prinde şi nota din portul preoţesc, din profilul sfintelor lăcaşuri, şi din atmosfera ceasurilor litughice. Acest ortodoxism comoară în adâncime şi nu oricine poate să-l urmărească şi nu oricine poate să precizeze caracterele lui intime. Ortodoxism înseamnă un imperiu sufletesc, în care soarele dătător de viaţă şi de mântuire este domnul nostru Iisus Hristos şi în care toate legile, toată puterea şi toată bucuria decurg deapururi din Biserica Sfintelor Şapte Taine. Învăţătura Bisericii, istoricul ei şi documentele Revelaţiei Divine (sufletul imperiului nostru) le avem în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi ale Noului Testament.

Ortodoxismul basarabean înseamnă părtăşia românului nostru dintre Prut şi Nistru, cât mai curată, cât mai devotată, cât mai bucuroasă de jertfă, la dumnezeiască invăţătură, la Sfintele Şapte Taine şi la venerabila tradiţie a Bisericii „una sfântă sobornicească şi apostolească”.

 Comparând pe fraţii basarabeni, din punct de vedere bisericesc şi ortodox, cu noi ceilalţi din celelalte provincii, trebuie să recunoaştem că basarabenii se cuvine să aibă întâietate. Întâietatea aceasta este condiţională… Ca să le-o acorzi, sau trebuie să fii om simplu şi de treabă, un om fără multă carte, dar cu creştere creştină şi cu frica lui Dumnezeu, sau trebuie să fii… din adevărată familie teologică. Basarabenii (într-un fel ca şi Bucovinenii) n-au cunoscut lunga noastră secetă bisericească din anii veacului al XIX-lea. Ei n-au apucat epoca de libertinism intelectual şi de voltaire-ianism pe care am trăit-o noi de la 1848 până mai deunăzi. Basarabia, de altă parte, provincia de la graniţa împărăţiei Ţarilor, a simţit prea puţin marile frământări lăuntrice şi acţiunea tragicilor apostoli ai ateismului revoluţionar din speluncile nihiliste…

O poruncă minunată şi milostivă a păstrat-o, neatinsă şi nevinovată între Prut şi Nistru, în mijlocul unor uriaşe viraje de idei fără Dumnezeu şi de acţiuni pustiitoare. Acum zece şi douăzeci de ani, când ne dădeam toată osteneala, noi să înţelegem pe Basarabeni şi Basarabenii să ne înţeleagă pe noi, poate că n-ar fi fost potrivit să mărturisim că aceşti fraţi se găsesc, în scara purităţii creştine, pe o treaptă superioară nouă. Azi însă, când peste ortodoxismul lor a trecut şi un an de mucenicie, se cuvine să vorbim deschis. Este un noroc al nostru al tuturor şi este o rezervă de bogăţie sufletească naţională această comoară a ortodoxismului basarabean.

Vijeliile care ne calcă la pământ de câţiva ani au făcut încă odată evident adevărul că secretul tuturor rezistenţelor stă în convigerea religioasă. Nu vom muri, atâta vreme cât Dumnezeu trăieşte în noi. Şi în noi, Românii, Dumnezeul nostru trăieşte în adevărul şi în slava Sfintei Treimi, în credinţa Învierii Mântuitorului şi în devotamentul plin faţă de Biserica strămoşească. 

Basarabenii sunt cei dintâi, din neamul nostru, în credinţă, în avântul, în nevinovăţia şi în tradiţionalismul lor faţă de aceste sfinte izvoare ale Adevărului şi ale Vieţii. Vine ceasul – şi cum este – când va trebui să coborâm în inimile noastre, să adâncim şi să săpăm, până când vom da de visteriile sufleteşti ale slăviţilor noştri voievozi şi doamne, ctitori de mânăstiri, şi ale cinstiţilor lor sfetnici şi cărturari, traducătorii Sfintelor Scripturi şi alcătuitorii Mărturisirii Ortodoxe.  

Gala Galaction

Articolul a apărut în Revista fundaţiilor Regale, anul VIII, Nr 8-9, 1 August – 1 Septembrie 1941  contribuţie Gheorghe Bogdan