Şcoala Spirituală din Edineţ ( partea I )

Studiu ( partea I )   

Din negura trecutului…

Şcoala Spirituală din Edineţ 

 La sfârşitul secolului al XIX-lea triunghiul şcolilor spirituale din Basarabia a fost completat cu o noua instituţie de acest gen - şcoala spirituală de băieţi din Edineţ.

Această şcoală reprezenta o instituţie de învăţământ teologic primar, care se înscria în lista şcolilor de categoria a doua. Ea funcţiona în baza mijloacelor financiare colectate de la preoţimea locală şi a celor furnizate de Sinodul de la Petersburg. Termenul de studii la şcoala spirituală de băieţi era de patru ani. Absolvenţii şcolii aveau dreptul de a se înscrie în clasa întâia a Seminarului teologic. La studii erau admişi copii între 10 şi 12 ani, care puteau sa citească în limba rusă şi în slavonă, să scrie în limba rusă, cunoşteau rugăciunile şi predicile principale, şi ştiau pe de rost primele doua coloniţe din tabla înmulţirii.În continuare propun sa urmărim care au fost circumstanţele care au favorizat deschiderea instituţiei respective şi radiografia funcţionării ei.

Drept consecinţă a  aplicării reformelor de la sfârşitul secolului al XIX-lea în învaţământul teologic au fost mobilizate toate eforturile autorităţilor ţariste pentru asigurarea unui proces de studii cu succes în şcolile spirituale. În acest sens congresul eparhial al clerului din circumscripţia Chişinaului care a avut loc în 1869 a supus unor dezbateri furtunoase problema pregătirii copiilor clerului pentru a-şi continua studiile în şcoala spirituală. La acest congres, autorităţile eparhiale au luat în dezbatere mai multe întrebări, una din ele fiind numărul de elevi exagerat de mare al şcolii spirituale de băieţi din Chişinău., astfel că după îndelungate dezbateri, congresele eparhiale din anii 1867 şi 1869 au decis să deschidă în anul 1869 o nouă şcoală spirituală.

S-a convenit ca ea sa fie amplasată în oraşul Bălţi, formându-se o circumscripţie şcolară nouă (circumscripţia de Bălţi), din care faceau parte judeţele Hotin, Iaşi, Soroca, şi o parte din judeţul Orhei. În prima circumscripţie şcolară, cea a Chişinăului, au rămas la şcoala spirituală de băieţi din Chişinău, judeţele  Chişinau, Tighina, Cetatea Albă şi restul judeţului Orhei. Şcoala spirituală din Bălţi s-a deschis la 1 septembrie 1869, cu un contingent scolar de 174 de elevi.[1]Conform deciziei Sfântului Sinod pentru asigurarea activităţii ambelor şcoli spirituale din Basarabia se transfera din bugetul său suma de 19.773 ruble 66 copeici anual. Pentru  şcoala spirituală de băieţi din Chişinău se alocau 4.020 ruble din contul direct al Sf. Sinod de la Peterburg, şi 5.524 ruble din veniturile  eparhiale locale, ( suma finala – 9.712 ruble ), iar pentru şcoala spirituală de băieţi din Bălţi se alocau din bugetul Sf. Sinod – 500 ruble, şi 966 ruble din  veniturile eparhiei Chişinăului ( suma finală – 1.161 ruble ). Veniturile eparhiale locale se identificau prin donaţiile clerului în suma de 7.000 ruble, donaţiile mănăstirilor ( a treia parte din veniturile de la lumânari ), plus valoarea de la realizarea lumânarilor pe eparhie. Iniţial şcoala spirituală din Bălti urma să funcţioneze într-un local arendat, ceea ce mai devreme ori mai târziu ar fi impus problema construirii unui edificiu nou prevăzut în exclusivitate pentru şcoală., ceea ce s-a şi produs curând, precum era de aşteptat. Soluţia la care  s-a convenit era de a construi noua scoală nu la Bălţi, precum ar fi fost firesc, ci la Edineţ. Autorii ei luând această decizie au fost ghidaţi de anumite raţionamente cu caracter materialist. Precursorul acestei idei, arhiepiscopul Pavel, motiva prin faptul ca Edineţul este situat în centrul Basarabiei de nord, terenul unde urma  sa se înalţe noua cladire se oferea de proprietarul locului în condiţii foarte avantajoase, lemnul de construcţie la Edineţ era mai ieftin decât în toate celelalte, localităţi, iar proprietarul târgului local şi locuitorii oraşului au făgăduit o donaţie în suma de 2000 de ruble.[2]Reieşind din circumstanţele deosebit de favorabile expuse mai sus, congresul eparhial din 1872 a adoptat decizia de a se demara în anul curent ( 1872 ) lucrările de construcţie a şcolii spirituale din Edineţ. Pentru a se asigura bunul mers al treburilor, autorităţile eparhiale au luat un împrumut de 15.000 de ruble pe un termen de patru ani fără dobânzi de la epitropul de onoare al şcolii din Edinet F.N. Marcoci. În termen de trei ani lucrările de construcţie au fost finisate, dându-se în exploatare la finele anului 1875 - şcoala  spirituală de băieţi din Edineţ. La începutul secolului XX, în anul şcolar 1904-1905 – administraţia şcolii spirituale  din Edineţ era reprezentată de directorul şcolii profesorul de catehism şi statut bisericesc, candidatul în teologie Ilarion Iaţcovschi, şi directorul adjunct; profesorul de Istorie Sfântă, candidat în teologie Ivan Saharov.

Contingentul cadrelor didactice era reprezentat de profesorul de limba rusă şi slavonă bisericească, în clasa întâia  studentul seminarului, Petre Şostacovschi, profesor de  acelaşi obiect în restul trei clase, de asemenea de aritmetică în secţia paralelă, cand. în teol. Maxim Tucichevici; profesorul de limba greacă – cand. în teol., Tiron  Stepcovschi; prof. de limba latină, cand. în teol., Zosim Terghitanschii; prof. de artmetica, cand. în teol., Langhin Canţevici, prof. de cânt  bisericesc, proaspat absolventul Seminarului teologic, Alexandru Spinei; prof. în clasa pregatitoare, studentul seminarului din Chişinău, Mihai Paun. Contingentul şcolar era format din 191 elevi, şcoala dispunea  de secţii paralele la trei clase.

Iniţial, în momentul transferării şcolii spirituale din Bălţi la Edineţ, contingentul şcolar era format din 163 elevi, în 1890, numărul lor a crescut, ajungând la  248. Dar, începând cu anul 1900 se înregistrează o  reducere considerabilă a contingentului şcolar  prin restricţia impusă de autorităţi privitor la limitarea numărului de abiturienţi din  păturile laice, prin urmare în primii ani ai sec. al XX-lea numărul elevilor varia între  191 şi 197, dar, evolutiv, la finele primului deceniu numărul  contingentului de elevi a început sa  crească. În 1909 la şcoala din Edineţ îşi făceau studiile  220 de elevi, în 1910 -242 elevi. Dintre care 192 erau copii ai clerului 50 copii ai nobilimii.La întreţinere deplină din partea eparhiei erau 70 elevi, la întreţinere parţială – 4 şi 2 bursieri. Secţii paralele în 1910 funcţionau  pe lângă clasele a I-a, a II-a şi a III-a.În anul de studiu 1911-1912, contingentul  şcolar era format din 242 elevi, repartizaţi pe clase în felul  următor: clasa a IV-a – 40, cl. a III-a de baza – 29, în cl. a III-a paralelă – 30, în cl. a II-a de baza – 23, în cl. a II-a paralelă – 25, în cl. I-a de bază – 31, în cl. I paralelă – 30, în clasa pregătitoare – 34.Contingentul profesorul era format din  11 persoane. În biblioteca fundamentală a şcolii erau înregistrate 901 titluri de cărţi, în 2810  de exemplare; în biblioteca şcolară erau înregistrate 1189 de  titluri de cărţi în 1600 de exemplare; titluri de manuale – 180 în 2060 de exemplare.

Pentru întreţinerea şcolii s-au cheltuit din sumele alocate de eparhie; 1) 19040r. 98 c. pentru întreţinerea personalului didactic; 2) 11069 ruble pentru întreţinerea elevilor; 3) 7797 ruble pentru administrarea gospodărească; 4) 300 ruble – pentru biblioteca  fundamentală şi şcolară; 5)  100 ruble – pentru cancelaria  şcolară; 6) 171 ruble – pentru spitalul şcolii, 7) 1707 ruble 25cop. – pentru cheltuieli extraordinare; în total – 40259 ruble 94 cop. Afară de aceasta, din donaţiile mănăstireşti, pentru profesorii şcoliii din Edineţ, s-au construit locuinţe, îmbunătăţindu-li-se, astfel, condiţiile de trai.

În baza datelor de arhivă vom schiţa urmatoarea radiografie a contingentului şcolar la începutul perioadei de studiu – 1905 şi la începutul celui de-al II-lea deceniu al  sec. XX. 

Clasele	Numarul de elevi
	Sc. din Chisinau	Sc. din Edinet	Sc. din Izmail
cl. a IV de baza	31	23	24
cl. a IV paralela	28	22	–
cl. a III de baza	24	35	27
cl. a III-ia paralela	19	–	–
cl. a II-a de baza	40	35	27
cl. a II-a paralela	40	–	–
cl. a I-a de baza	39	19	23
cl. a I-a paralelacl pregatitoare de baza cl. preg.-par.	38 5035	20 37-	– 14-
Numarul total	344	191	115

 Cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ au fost absolvite de către :

mitropolitul Arsenie Stadniţchi (  Între 1880-1881 - a predat în şcoala teologică de la Edineţ )

Pantelimon Halippa, scriitor şi poet, publicist militant, făuritor al Marii Uniri de la 1918

Alexandru.I. Gonţa, istoric

Preotul Constantin Geanopol, cunoscut sacerdot al Fălticenilor 

Bibliografie : 

1. Kishinevskija    Eparhial’nyja    Vedomosti, 1868, nr.24, pag. 789-790.

2. Kishinevskija Eparhial’nyja Vedomosti, 1873, nr.22, pag. 499-500

3. Trudî Bessarabsscogo-istorico-arheologhicescogo obsciestvo, Kishinev, VII,pag. 235-236.

4. Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău. 

Va urma… 

---

[1] “Trudî Bessarabsscogo-istorico-arheologhicescogo obsciestvo”, Kişinev, VII, pag. 235-236. 

[2] Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag. 179

Părintele Gala Galaction - documentar

 

 

 

 

Documentar  Calătoriile ziariştilor.      

  de  Dan CIACHIR

Gala Galaction (foto) a facut multă gazetarie, atât înainte, cât şi după ce s-a preoţit. Era un vechi colaborator al ziarelor “Dimineaţa” si “Adevărul”, dar scria şi la alte cotidiane de tiraj, îndeosebi la “Curentul” şi “Universul”. Publica des reportaje. În anii ‘30 porneşte în acest scop prin ţară “în Cadillac-ul unui prieten”. Cu un deceniu înainte descoperise Mangalia, unde se dusese consecutiv, vară de vară, între 1922-1926. Preotul-scriitor şi-a strâns ulterior aceste reportaje, în 1947, într-un volum întitulat chiar “Mangalia”. Pe atunci, singurii vizitatori ai localităţii erau nişte arheologi interesaţi de vestigiile Callatis-ului. Mangalia era un târg oriental, cu minarete de geamie şi turcoaice umblând pe uliţe în şalvari. Comuna Limanu, prin care se putea ajunge in 2 Mai-ul de astăzi - un cătun pe atunci - se numea Caracicula. În apropierea ei se găsea o peşteră în care s-a aventurat reporterul cu reverenda. Tot la începutul deceniului al treilea din secolul trecut, Gala Galaction publica în “Adevărul literar şi artistic” un reportaj despre Manastirea Caldaruşani. Pentru a ajunge acolo, se dăduse jos din trenul de pe ruta Bucuresti - Urziceni în halta Greci şi mersese apoi câţiva kilometri pe picioare. La Caldaruşani compara aspectul din 1896 al mănastirii, când o vizitase iniţial, cu acela din 1926. Pe terenul lung de un kilometru dintre intrarea pe domeniul chinoviei, până la chilii, dispăruseră livada şi fâneaţa. Apăruse un drum pietruit lat cât o şosea, mărginit de caştani şi de tei. Coasta care cobora dinspre chilii către lac era neîngrijită, aridă, fară arbori, vegetaţie sau poteci, iar pe suprafaţa ei se întindeau câteva bărci scobite în trunchiuri de copac, abandonate. Părăginita era şi căsuţa călugărilor-pescari. Însă atât ziua, cât şi noaptea era o linişte adâncă, potrivită rugăciunii şi reculegerii, întreruptă doar de oracăitul broaştelor, dupa ce se întuneca.

O alta calatorie intreprinsa in 1930 la Constantinopol de Gala Galaction sugereaza potenta economica a trustului de presa “Adevarul - Dimineata”. Directia celor doua cotidiane organizase atunci o croaziera in Bosfor si pe Marea Marmara, inchiriind un vapor care a acostat in cartierul Galata, foarte aproape de hotelul “Kedival”, in care au fost cazati vreme de cateva zile pasagerii navei. Acestia, redactori si colaboratori ai celor doua ziare, erau invitatii trustului, care suporta integral spezele calatoriei. Gala Galaction era insotit de nevasta si de cele doua fiice. Intre invitati se mai numarau pictorii Ion Tuculescu si Stefan Popescu. Croaziera a durat o saptamana. La intoarcere, Gala Galaction a publicat reportaje despre Constantinopol si insula Halki, atat in cele doua ziare care organizasera croaziera, cat si in “Curentul”. Un an mai tarziu, in ianuarie 1931, Galaction intreprinde o calatorie in Italia, cheltuielile fiind amortizate de onorariile primite de la “Curentul”, “Dimineata” si “Adevarul literar si artistic”, in care tipareste o suita de reportaje la intoarcerea in tara. 

In anii ‘30, ziarele romanesti trimiteau in mod obisnuit in strainatate reporteri, redactori sau colaboratori, fie pentru evenimente politice, fie pentru reportaje de felul acelora scrise de Gala Galaction. Se consacrase ca gen “reportajul literar”. Atunci cand calatoreau in strainatate, directorii ziarelor romanesti cu tiraj, precum Stelian Popescu, Pamfil Seicaru, aveau adesea contacte la nivelul cel mai inalt, fiind primiti, asa cum s-a vazut, chiar de sefi de stat. In tara, ziaristii profesionisti aveau permise de calatorie gratis pe caile ferate. Cand treceau dincolo de hotare - pasapoartele li se eliberau cu prioritate -, legitimatiile de gazetar le erau pretutindeni recunoscute. Mai putin in URSS, unde nu primeau viza de intrare nici dupa restabilirea relatiilor diplomatice cu aceasta tara, in 1934, exceptiile numarandu-se pe degetele unei singure maini. In acelasi timp, numerosi gazetari straini ne vizitau tara, unii de mare faima; am amintit deja de Genevieve Tabouis. Regele Carol al II-lea dadea bucuros interviuri presei straine, iar acestea, dupa aparitie, erau traduse de agentia Rador si puse la dispozitia ziarelor romanesti pentru reproducere integrala sau partiala. Insa si fruntasii principalelor partide politice erau intervievati de ziaristi straini. In varful topului, pana in 1936, se afla Titulescu. Interviuri cu Nae Ionescu apareau in presa germana, cu Gheorghe Tatarescu in cea franceza, cu C.Z. Codreanu in ziarele italiene, Gheorghe I. Bratianu a dat si el interviuri de acest fel, pentru a nu mai vorbi de Iuliu Maniu… La toate acestea se adaugau reportajele despre Romania, ca si notele de calatorie semnate uneori de scriitori de talia unui Paul Morand.Un ziarist de la “Le Figaro” (ajuns ulterior ministru), dupa ce ne-a vizitat in mai multe randuri tara, a scris o carte despre Romania. Fusese si el primit de Carol al II-lea. Inca din 1931-1932, intuise predilectia Regelui pentru autoritarism. Acelasi gazetar consacrase o pagina “frumusetii legendare, dar reale” a romancelor.

 In 1913, Trotki fusese in Romania, inclusiv in Dobrogea, si tiparise niste corespondente intr-un ziar kievean. Romancele il inspaimantasera cu pasiunea lor pentru lux pe acest revolutionar. Unii corespondenti de presa straini sfarseau prin a ajunge colaboratorii lui Mihail Moruzov, seful Serviciului Special de Informatii al Armatei. In monografia pe care i-a consacrat-o, profesorul Cristian Troncota ofera doua exemple concrete. Il reproducem pe cel de-al doilea: “Un alt personaj interesant cu care a colaborat Moruzov a fost Bruhatov Dimitri Rostovski… A intrat in vizorul Sigurantei pentru ca era corespondent de presa al ziarului “Daily Mail”, proprietatea lordului Rothermere, sprijinitor al intereselor Ungariei. Rostovski a reusit sa stabileasca relatii numeroase la Bucuresti, inclusiv cu cercurile francmasonice. In 1930 era secretar al Asociatiei corespondentilor de presa straini din Romania… Lucra la realizarea unei carti despre Romania, avand tot sprijinul Consiliului de Ministri.”.