Dreptul Teodosie de la Balta cinstit de basarabeni încă de la începutul secolului XX.

Nouă stea pe cerul Bisericii

Te-a aşezat Domnul ca pe toţi să ne luminezi

Cu pilda vieţii şi cu a ta solire,

Bezna împrăştiind-o, o, Teodosie.

Roagă-te, mărite nevoitor,

Pentru toţi creştinii ce cinstesc proslăvirea ta,

Mijlocind credinţă, nădejde şi iubire,

De la Sfânta Treime, o, Teodosie.

Cu pilda vieţii şi cu a ta solire, bezna ai împrăştiat-o, o, Teodosie!

Iată că după exact 100 de ani de la prima aflare a moaştelor misticului Teodosie de la Balta a avut loc canonizarea oficială de către Biserica Ortodoxă din Ucraina (Patriarhia Moscovei) a acestui sfânt părinte.

Canonizarea părintelui Teodosie de la Balta a fost posibilă graţie efortului depus de către vlădica Agafanghel Mitropolit al Odesei, care implicându-se hotărât acuma câţiva ani în elucidarea cazului părintelui Teodosie, cu mult zel a îndepărtat ceaţa îndoielilor cu privire la activitatea acestui mare mistic şi a dus cercetarea la bun sfârşit, adică până în ziua canonizării. Î.P.S. Agafanghel a fost primul dintre mai marii Bisericii, care a avut dorinţa să meargă la Balta şi să deschidă personal sicriul părintelui Teodosie. Mireasma şi integritatea trupului l-au făcut atunci pe vlădica Odesei să îngenuncheze şi printre lacrimi să exclame: „Părinte Teodosie, iartă-ne pe noi că te-am descoperit aşa de târziu!” .

De ce totuşi s-a tărăgănat atât de mult proslăvirea părintelui Teodosie?

Cercetând materialele din arhivă aflăm că ridicarea în rândurile sfinţilor a părintelui Teodosie Leviţki de la Balta, a fost discutată încă în Sinodul condus de oberprocurorul Constantin Pobiedonosţev. Atunci sinodalii la cererea arhiereului vicar din Balta – Serafim, au binecuvântat mutarea trupului neputrezit din cimitirul oraşului Balta, la nou înfiinţata mănăstire de bărbaţi din aceiaşi localitate.

De menţionat faptul că preotul Teodosie a început să fie venerat în popor încă din a doua jumătate a sec. XIX. La Balta, încă de atunci au început, să se facă pelerinaje la mormântul părintelui Teodosie. Către sfârşitul sec. XIX aceste pelerinaje au început, să ia o amploare tot mai mare. Mulţi dintre pelerinii veniţi să se închine la mormântul părintelui Teodosie, se vindecau de boli incurabile, iar vestea despre minunile săvârşite la mormântul său, s-a împrăştiat în întreg ţinutul Podoliei, Chersonului şi în Basarabia.

Aşadar, măsura intreprinsă de arhiereul vicar al Podoliei Serafim, de a muta trupul părintelui Teodosie din cimitirul oraşului în incinta nou înfiinţatei mănăstiri din Balta a fost o măsură legală şi un prim pas spre canonizarea de către Biserică a acestui sfânt părinte. Ridicarea trupului neputrezit a părintelui Teodosie din cimitirul din Balta şi aşezarea acestuia în nou înfiinţata mănăstire, a schimbat traseul numeroşilor pelerini care veneau, să se închine în număr tot mai mare.

O bună parte dintre pelerini erau veniţi din Basarabia.

La Balta basarabenii noştri erau întâmpinaţi de predica blândă în graiul matern a compatriotului lor părintele Inochentie de la Balta. În predicile sale rostite în dulcele grai basarabenesc, părintele Inochentie învăţa pelerinii: „Mare, Mare şi iar Mare este părintele nostru Feodosie de la Baltă…”.

Basarabenii, ţărani simpli, fiind entuziasmaţi de predica părinţelului lor, au prins o mare evlavie faţă de părintele Teodosie. Aceştia din generaţie în genraţie au transmis această evlavie la urmaşii lor.

Din păcate, intenţiile arhiereului Serafim, de a duce la bun sfârşit cercetarea cazului părintelui Teodosie şi evident canonizarea acestuia, au fost stopate în anul 1917 odată cu instaurarea haosului bolşevic.

Cât despre cazul părintelui Inochentie de la Balta, am explicat cu lux de amănunte în volumul „Viaţa şi lucrarea părintelui Inochentie de la Balta; contribuţie la studierea fenomenului inochentist”, şi anume despre neapartenenţa ieromonahului Inochentie la curentul cu înclinaţii sectare care, de fapt s-a format pe când acesta se afla departe de Podolia şi Basarabia în exil la Soloveţc. În scrisorile sale scrise din exil părintele Inochentie în repetate rânduri îi condamana pe cei care împrăştiau zvonuri depsre provenienţa sa la Sfânta Treime.

Reluarea cercetărilor a fost posibilă doar la începutul sec. XXI.

În data de 6 martie 2007, Comisia Sinodală de canononizare, a Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei), în urma unor dezbateri îndelungate a hotărât canonizarea preotului şi marelui mistic ortodox Teodosie Leviţki din Balta. Preşedintele Comisiei arhiepiscopul de Krivoi Rog şi Nicopol, Î.P.S. Efrem, în numele întregii adunări, s-a adresat întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitului Vladimir Sabodan şi Sfântului Sinod de la Chiev, în legătură cu ridicarea în rândurile sfinţilor, a acestui mare preot ortodox.

Pregătirile şi formalităţile înaintea slujbei de canonizare au mai durat încă 2 ani şi jumătate. În data de 20 octombrie 2009, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a vizitat oraşul Balta, unde în Catedrala Adormirii Maicii Domnului a oficiat Dumnezeiasca Liturghie şi canonizarea Dreptului Teodosie de la Balta († 9 martie 1845).

Împreună cu Preafericitul Mitropolit au slujit mitropolitul Agafanghel de Odesa şi Ismail, arhiepiscopii Ionatan de Tulcin şi Braţlav, Bartolomeu de Rivno şi Ostrog şi Ioan de Herson şi Tavria, episcopii Petru de Hâncu (vicarul Mitropoliei de Chişinău), Alexei de Belgorod-Dnestrov (vicarul Eparhiei Odesa), Alexandru de Pereiaslav – Hmelniţki, precum şi peste 100 de preoţi.

În timpul Liturghiei, după Vohodul Mic, s-a slujit ultimul parastas pentru dreptul adormit. După aceea, Mitropolitul Agafanghel a dat citire Deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraiana din 18 aprilie 2008 (Jurnalul nr. 29) pentru canonizarea Dreptului Teodosie de la Balta. Arhiepiscopul Ionatan a citit viaţa acestui fericit nevoitor, iar apoi în timpul cântării troparului şi a megalinariei nou-proslăvitului sfânt, Preafericitul Mitropolit Vladimir s-a închinat raclei cu cinstitele moaşte ale Dreptului Teodosie. Acelaşi lucru l-au făcut şi ierarhii, clericii şi mirenii prezenţi în biserică.

Basarabia noastră s-a învrednicit să primească o icoană a preacuviosului lui Dumnezeu Teodosie cu o părticică din cinstitele sale moaşte.

În amintirea acestui eveniment ierarhii prezenţi la slujba de canonizare, au primit în dar câte-o icoană a preacuviosului lui Dumnezeu Teodosie cu o părticică din cinstitele lui moaşte. Basarabia noastră s-a învrednicit de o astfel de icoană prin mijlocirea P.S. Petru episcop de Hâncu, care în data de 24 octombrie 2009, a adus sfinţenia spre închinare credincioşilor la mănăstirea Hâncu.

Sfinte, plăcutule al lui Dumnezeu Teodosie de la Balta, mijloceşte pentru noi acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Mihail Bortă, magistru în Teologie Ortodoxă

Chişinău, noiembrie 2009.

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.

Autobiografie:

“Am fost hirotonit preot si hirotesit duhovnic in anul 1983, in ziua de 13 mai, la Izvorul Tamaduirii. In aceasta zi aici, la Manastirea Brancoveanu, este un fel de hram, la care se aduna multi credinciosi si se savarsesc Liturghia arhiereasca, cu un mare sobor de preoti si diaconi. Am fost hirotonit si hirotesit de I.P.S. Antonie, Mitropolitul Ardealului.

Cred ca in legatura cu aceasta intrebare e bine sa spun ceva si despre felul cum s-a ajuns la hirotonia mea ca preot si la hirotesia mea in duhovnic.

Inca din copilarie, imi placeau mult sfintele slujbe si mi-am dorit mult sa fiu preot. In vremea copilariei, ma jucam de-a slujba si imi inchipuiam ca sunt preot. In timpul liceului, m-am hotarat sa studiez teologia, cu gandul de a ajunge preot. In vederea implinirii acestei dorinte, m-am prezentat la Mitropolitul Nicolae Balan, in Sibiu, pentru a obtine aprobarea, in niste imprejurari care nu m-au favorizat la cei optsprezece ani ai mei de atunci, in loc sa-i vorbesc Mitropolitului de dorinta mea de a studia teologia in vederea preotiei, i-am spus – de la bun inceput si fara nici o ezitare – ca vreau sa ma fac preot. Raspunsul Mitropolitului a fost negativ: « Nu, nepoate», cu adaosul:« Sa ai lumina in suflet !». Am retinut indemnul sau urarea, desi nu mi s-a spus nimic despre metoda de a castiga lumina sufleteasca, nici in ce conditii se poate implini pentru mine aceasta urare – daca a fost o urare si nu un indemn. N-am considerat, insa, definitiva afirmatia ca nu pot deveni preot. Mi-am continuat scoala, caci mai aveam de facut doua clase de liceu, pe care le-am absolvit intr-un an, ultima clasa facand-o ca « particular» – cum se zicea pe atunci – adica la «fara frecventa». Intre timp, cu voia lui Dumnezeu, am cunoscut pe Parintele profesor Teodor Bodogae, care, pe acea vreme, preda Istoria Bisericeasca Universala la Institutul Teologic din Sibiu. I-am spus Parintelui Bodogae de dorinta mea de a studia teologia, ca si de insuccesul meu din vara precedenta. Sfintia Sa a fost foarte binevoitor fata de mine si mi-a promis ca va vorbi cu Mitropolitul in vederea intrarii mele la Teologie, ceea ce a si facut. Avind terenul pregatit, m-am prezentat din nou la Mitropolitul Nicolae Balan caruia, de data aceasta, i-am prezentat doar dorinta mea de a studia Teologia. Mitropolitul a fost de acord, dar a tinut sa-mi spuna, din nou, ca preot nu ma pot face. Am raspuns ca am inteles, pentru ca de fapt am si inteles si am ramas la acest cuvant pana la masura aceea, ca n-am cerut si nici n-as fi cerut vreodata promovarea mea in cler.

In timpul anilor de studii teologice, fiind eu de fata, Episcopul Valerian al Oradiei l-a intrebat pe Mitropolitul Nicolae daca are de gand sa ma hirotoneasca. Mitropolitul a raspuns doar atat:«N-am sa-i dau parohie». Raspunsul acesta imi dadea de gandit ca ar putea veni vremea sa fiu totusi hirotonit, cel putin ca diacon, si aceasta sa o faca chiar Mitropolitul Nicolae.

La 1 aprilie 1953, ca absolvent de Teologie, am intrat ca vietuitor la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, in vederea calugariei. De acum, totul depindea de mai marii mei, fie de cei de la manastire, fie de superiorii lor.

Initiativa hirotoniei mele a avut-o Mitropolitul Nicolae Colan, ajuns in anul 1957 Mitropolit al Ardealului. In anul 1960, cu prilejul hramului manastirii noastre – la 15 august – , m-a hirotonit diacon. Cu cateva zile mai inainte, trecand prin chilia in care locuiesc eu, m-a intrebat:« Vrei sa te fac diacon de Sfanta Maria?». Am raspuns spontan:« Daca ar zice cineva sa cer aceasta, n-as cere-o; dar daca mi se ofera, primesc !». Mitropolitul mi-a spus: « Si cel care este chemat la hirotonie trebuie sa vrea». Drept raspuns, eu am spus:« Fiti sigur ca n-o sa fac, cum se zice in Pateric ca a facut unul, pe care confratii lui voiau sa-l faca preot cu sila si care s-a dus si s-a ascuns. Cei care il cautau, aveau cu ei si un magar pe care l-au pierdut si acum il cautau. Cind au gasit magarul, au dat si de monahul pe care voiau sa-l faca preot, caci amandoi erau ascunsi in aceleasi buruieni. Ei atunci au vrut sa-l lege si sa-l duca cu sila pe confratele lor, ca sa-l faca preot. El insa le-a spus:« Nu ma mai legati, caci merg si nelegat, pentru ca am cunoscut ca este voia lui Dumnezeu sa fiu preot». Mitropolitul a ras si a zis:« Pregateste-te, ca de Sfanta Maria te fac diacon. Dar n-am sa te tin mult diacon, ci te voi hirotoni preot, ca sa fii duhovnic la manastire si coliturghisitor».

Intr-adevar, m-a hirotonit diacon de Sfanta Maria. Imi amintesc si acum ca, in cuvantul pe care l-a rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nicolae Colan a spus:« Secerisul e mult si seceratorii sunt putini. Dumnezeu se bucura de orice plivitor . . .». Mitropolitul Nicolae Colan a mai afirmat despre mine ca sunt« om fara lumina – adica nevazator -, dar luminat». O astfel de convingere l-a facut sa ma hirotoneasca diacon si a ramas doar la atat caci, dupa cateva luni, s-a imbolnavit si, dupa ani de suferinta, a plecat la Domnul.

Urmasul sau, Mitropolitul Nicolae Mladin, chiar de la inceput m-a intrebat daca sunt de acord sa ma hirotoneasca preot. I-am raspuns ca as dori sa raman diacon. I-am spus, de fapt, un adevar. Asa s-a facut ca am ramas diacon vreme de 23 de ani.

Preot m-a hirotonit I.P.S. Mitropolit Antonie, in cel de al 30-lea an al vietii mele de manastire.

Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac !». Aceasta, cu atat mai mult cu cat sunt incredintat de adevarul cuprins in cuvintele Sfantului Marcu Ascetul, care spune: « Cand binevoieste Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Iar daca nu voieste Dumnezeu, toate se pun impotriva». Eu sunt convins de aceasta si in aceasta perspectiva le vad pe toate cele ce s-au petrecut cu mine”.

sursa: www.crestinortodox.ro

Troparul şi Condacul Dreptului Teodosie de la Balta (proslăvit la 20 octombrie 2009)

Tropar, Glasul 3

Sfinte şi Drepte Părinte Teodosie/ roagă-l pe Milostivul Dumnezeu/ şi pe Prea Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu,/ care iartă păcatele tuturor,/ vindecând bolile şi tămăduind neputinţele/ de uneltirile demonilor apărători,/ de vrăjbă şi invidie îngrăditori,/ de iadul cel veşnic izbăvitori,/ care curăţesc şi sfinţesc sufletele şi trupurile,/ din Milele Sale ne dăruesc nouă.

Condac, Glasul 6

Propovăduitor ales a lui Hristos/ şi preot al Sfintei Treimi,/ a pelerinilor către locurile sfinte din Chiev hrănitor şi apărător ai fost,/ Acoperământului Maicii Domnului slujitor,/ a zidirii mănăstirii din Balta iniţiator şi mijlocitor te-ai arătat,/ în care moşatele tale mult vindecătoare se odihnesc,/ primeşte rugăciunile noastre şi laudele,/ noi care ne închinăm cu evlavie sfinţeniei tale, sărutăm racla ta şi grăim:/ Bucurăte Drepte părinte Teodosie, cu mari minuni de Dumnezeu proslăvit.

Tradus din slavonă de Mihail Bortă după : http://prepodobnii.org/ – Тропарь, кондак святому праведному Феодосию Балтскому.

Părintele Teodosie de la Balta, ridicat oficial în rândurile Sfinţilor

Ieri 20 octombrie Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) Mitropolitul Vladimir (Sabodan) a vizitat oraşul Balta, unde în catedrala “Adormirea Maicii Domnului” a săvârşit Sf. Liturghie şi cinul proslăvirii (canonizarea) în rândurile sfinţilor, a Dreptului părinte Teodosie (Leviţki) de la Balta – care a trecut la cele veşnice în anul 1845.

La canonizarea părintelui Teodosie de la Balta a participat şi o delegaţie din Republica Moldova, în frunte cu P.S. Petru de la Sf. Mănăstire Hâncu.

În aminitirea acestui mare eveniment, preoţii din Balta i-au cadonat Mitropolitului Vladimir icoana Dreptului Teodosie de la Balta, cu o părticică din moaştele sfântului.

Fotografii de la eveniment:  1 2 3 4 5 6 7

Mai multe amănunte despre Viaţa şi Lucrarea Sf.  Teodosie de la Balta, aflaţi de AICI

134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta

Astăzi 24 februarie 2009, se împlinesc 134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta. În literatura teologică de specialitate din România şi Rep. Moldova, despre ieromonahul român-basarabean Inochentie ( Levizor ) de la Balta, s-a scris foarte şi foarte puţin. În mediul teologic românesc personalitatea învăluită de nenumărate mistere a marelui părinte basarabean, niciodată nu a trezit un interes meritoriu, de cercetare aprofundată, totul referindu-se la informaţia săracă, scrisă în repezeală, moştenită din perioada interbelică. Pentru a vă familiariza cu acest caz, vă propunem spre lectură un fragment din cartea “Prе scurt Viaţa şi faptele  Părintelui nostru Inochentie dela Balta”

Capitolul 10

Despre învăţătura Părintelui Inochentie

Mănăstirea dela Balta au început a se lăţi. S-au făcut o casă de primit călători, spital unde mulţi bolnavi îşi găseau hodină şi mare milă dela Părintele Inochentie, şi încă o clădire mare, cu două rânduri de chilii s-au mai construit. Pentru calugării şi norodul care veneau la el, învăţătura lui cea sănătoasă şi bună către Dumnezeu creştea şi se înălţa. Iar slava lui cea bună catre Dumnezeu au stârnit zavistie în rândurile clerului: între preoţi, călugări şi arhierei, dar şi ruşine de faptele lor cele urâte, pre care ei şi le ascundeau cu multă iscusnţă.
Şi au scris la arhiereul Serafim al Basarabiei împotriva Părintelui Inochentie, cum că propovăduieşte fals asupra Bisericii lui Hristos şi încă multe alte minciuni, şi clevetiri neruşinate. Ei nu căutau la faptul că învăţătura lui cea sănătoasă era, este şi va fi, atât de folositoare pentru Drept Slavitoarea noastră Credinţă.
Părintele Inochentie învăţa:
- ca fiecare Creştin să-şi facă pre tot trupul său semnul Sfintei
Cruci, drept. Că de cel ce îşi face semnul Sfintei Cruci drept,
Îngerii se bucură, iar diavolii răcnesc. Iar de cel ce numai
mătăhăieşte cu mâna Îngerii plâng şi se tânguiesc, iar diavolii se
veselesc;
- să păzim toate posturile, că Dumnezeu nu locuieşte în mâncări, în băuturi şi în alte desfătări, ci în post şi în rugăciuni. Că cine va mânca în posturi de frupt şi mai ales în Postul cel Mare, este ca un păgân înaintea lui Dumnezeu;
- să păzim Duminicile şi Sărbătorile, că cine nu va cinsti Sfânta Duminică şi nu o va prăznui cu ducerea la Biserică, nu va avea acel om parte de Lumina lui Dumnezeu. Nici în viaţa asta de aici de pre Pământ, nici în Viaţa din cealaltă Lume. Şi măcar că mulţi au bogăţii aici pre Pământ, însă Darul lui Dumnezeu nu depinde de bogăţia aceasta pământească, şi nici nu se poate cumpăra cu avere, decât făcând milostenie. Pentru că, cu-i Biserica nu-i va fi Mamă aici pre Pământ, nici Dumnezeu nu-i va fi Tată sus la Ceriuri;
- că Sfânta Biserică este Pod de trecut Sufletele: dela moarte
veşnică, la Viaţă veşnică. Şi cine nu va fi părtaş cu Sfânta Biserică, nu va avea parte de Viaţa cea veşnică. Iar Maica Domnului se roagă neâncetat pentru noi, împreună cu toţi Sfinţii şi iubiţii lui Dumnezeu, pentru pace în lume, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Încă şi pentru sănătea dobitoacelor necuvântătoare care îl slujesc pre om, şi pentru mântuirea Sufletelor noastre. Iar dacă noi nu vom păzi şi cinsti cum se cuvine Sfintele Sărbători şi Duminici, apoi în veci ne vom osândi, aici şi Dincolo.
- să ne lăsăm de sudalme, că cel ce suduie dе Sfânta Cruce, dе
Sfânta Biserică şi de toate cele Sfinte, еstе cа un diavol văzut. Acel “om” nu poate să vadă Lumina cea veşnică, pentru ca în el locuieşte Întunericul cel veşnic, care îl aşteaptă;
- să lăsăm beţiile, curviile, tâlhăriile, vrăjitoriile, descântecele,
minciunile, blăstămurile, lăcomiile, jocurile de cărţi, fumatul şi toate desfătările şi blăstămăţiile lumeşti. Pentru că pre toţi cei ce vor face toate acestea, îi aşteaptă focul cel nestins şi viermii cei neadormiţi;
- că acum nu-i vreme întru acestea de umblat, de băut şi de mâncat, da-i de plâns şi de oftat, şi la Dumnezeu ziua şi noaptea de rugat. Că vine Focul cel Mare şi de nu ne vom pocăi, cu toţii în veci ne vom osândi la moartea cea veşnică.
Parintele Inochentie mai spunea, că viaţa asta a omului de pre Pământ, merge împotriva Vieţii celei de veci, precum picătura de ploaie împotriva mării. Dincolo o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi. Adică în Viaţa de veci, cu Dumnezeu în Rai, atâta-i de bine şi de frumos, că nici limba Îngerească nu poate să le grăiască ori în minte să le socotească, că îţi pare o mie de ani ca o zi. Ori, în munca de veci şi în focul cel nestins, şi cu viermii cei neadormiţi atâta-i de greu, că îţi pare o zi, ca o mie de ani şi sfârşit nu mai este, şi nu mai poate nimenea sa câştige Slava cea Cerească, de acolo, din Iad… Căci Slava Cerească se câştigă doar în Sfânta Biserică şi prin Drept Slăvitoarea noastră Credinţă în învăţătura Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar dacă bunătăţurile acestea pământeşti, care sânt pentru puţină vreme şi apoi putrezesc, ne despart pre noi de bunătăţile cele Cereşti, apoi ce bine să mai căutam noi în ele? Că aicea pre Pământ, chiar şi de-ai putea să traieşti două, sau trei sute de ani, că tot ca două-trei zile se numără în Veşnicie. Şi atunci, dacă pentru aceste doua-trei zile de aici de pre Pământ, atâta ne zbatem şi ne îngrijim… Atunci, oare cu cât mai mult se cuvine a ne îngriji de Viaţa cea veşnică?!
Întru învăţătura sa, Părintele Inochentie mai arăta încă şi nedreptatea şi reaua credinţă a slujitorilor şi povăţuitorilor Bisericii lui Hristos. Iar pentru asta au fost gonit de către ei din loc în loc, prin toate ostrovurile şi puşcăriile purtat, cu otravă adăpat, împuşcat şi de slujirea în Sfânta Biserică depărtat. Penru că au arătat Adevarul şi pre toţi, necăutând la rangurile lor, în faţa lui Dumnezeu şi a norodului i-au ruşinat.
Intr-o dimineaţă, mai devereme ieşind Părintele Inochentie din Biserică, numai iată ca Îl vede pre Mântuitorul Hristos, care l-au Blagoslovit pre Dânsul şi i-au zis: “Nu te teme şi nu tăcea. Mergi după Mine, ca Eu sânt la tot pasul cu tine.” Iar după ce au spus aceasta, Mântuitorul S-au făcut nevăzut. Şi în locul unde au stat El, s-au arătat o Scară dela Pământ până la Cer, iar lângă Scară, o Cruce din Pământ şi până la Cer. Аceastă vedenie l-au întărit pre Părintele Inochentie, măcar că la straşnice munci mergea el pentru Sfânta Cruce…

Fragment din Prе scurt Viaţa şi faptele  Părintelui nostru Inochentie dela Balta

Faptele lui au fost mari şi nenumărate

Despre părintele Ioan Zlotea

Părintele Ioan Zlotea este compatriotul nostru, care cu mila şi harul lui Dumnezeu a ajuns la înalte culmi duhovniceşti. Încă din timpul vieţii sale s-a învrednicit de multe daruri dumnezeieşti, printre care şi darul facerii de minuni. Dragostea lui fierbinte pentru Dumnezeu era împletită cu dragostea jertfelnică pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi nevoi.

Părintele Ioan a văzut lumina zilei la 14 iunie 1862 în comuna Sălcuţa, judeţul Tighina. Bunica după mamă era fiică de preot, iar tatăl ei, rămânând văduv, a fost tuns în călugărie şi a ajuns arhiereu. Astfel părintele Ioan se trăgea din viţă de arhiereu.

Mama părintelui Ioan Irina mărturisea că Elisei (numele de botez al părintelui Ioan) când era prunc nu lua piept luni, miercuri şi vineri. Iar când a ajuns mai mărişor băieţii mai mari îşi băteau joc de dânsul: îl împroşcau cu pietre, îi furau straiele noi, îl obijduiau. Părintele Ioan din fragedă copilărie a fost atras de Sfânta Biserică şi de cele sfinte. Iar jocurile şi horele, de care atât de mult se bucurau tinerii din acele vremuri, îi erau cu totul străine.

A început să proorocească de la 14 ani, împletind proorociile cu sfaturi şi învăţături duhovniceşti. Tot ce spunea se înfăptuia, şi maturii, văzând acest lucru, nu întreprindeau nimic fără a se sfătui cu el. Încă din copilărie nu se sfia să demaşte patimile oamenilor, spunându-le să se lepede de fumat, de băut ş.a.

Iubea foarte mult vieţuirea călugărească şi dorind-o din tot sufletul, a cerut ca părinţii să-l binecuvânteze să plece la mănăstire să slujească lui Dumnezeu. Părinţii însă nu i-au permis şi el, fiind foarte blând, s-a supus cu durere, nedorind să încalce porunca a cincea.
Din tinereţe se ruga cu multă osârdie şi săvârşea faptele milosteniei. Pleca din noapte în câmp cu carul cu boi şi aducea porumb orfanilor şi văduvelor. Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, iarăşi se ceru la mănăstire şi iarăşi nu i-au permis. Iar în Postul Naşterii Domnului a postit 30 de zile şi s-a rugat cu multă osârdie. După săvârşirea acestei nevoinţe a venit la el Domnul nostru Iisus Hristos, îmbrăcat fiind în haine călugăreşti, cu o căruţă cu doi cai murgi care aveau cruci pe frunte. Părintele Ioan se grăbi să aducă mâncare şi băutură, însă Domnul n-a vrut să mănânce, spunând că de la Cina cea de Taină nu mai bea şi nici nu mănâncă. I-a vorbit părintelui Ioan din Evanghelie şi S-a înălţat la ceruri. Atunci părintele Ioan hotărî să rămână neînsurat şi să vieţuiască la părinţii săi, slujindu-i Domnului în curăţie. Dar părinţii, fără a lua seama la viaţa sfântă a fiului lor, au insistat ca el să se însoare. Soţia cu care l-au însurat era bolnavă şi sufleteşte şi trupeşte şi Elisei fu nevoit să o îngrijească ca pe un copil. Cu rugăciunile părintelui, ea s-a vindecat de boala sufletească, dar a rămas nepricepută şi neştiutoare. Suferind de patima beţiei, ea împrăştia totul din casă. Dar părintele, fiind foarte blând, nu o certa niciodată, răbdând jugul acesta timp de 30 de ani. Această încercare grea i-a dat-o Domnul ca să se cureţe ca aurul trecut prin foc.

Odată, ieşind p. Ioan de la Sf. Liturghie, în pragul bisericii l-au întâmpinat doi bătrâni scârbiţi, care l-au rugat foarte tare să le vindece fiul, bântuit de duhuri necurate. Acesta stătea legat cu funii în mijlocul casei. Părintele le-a spus să meargă la preoţi, la mănăstiri, că el cine-i – un om păcătos. Ei însă nu conteneau să-l roage cu lacrimi în ochi să vină la ei să le vindece fiul, pe care l-au dus şi la preoţi, şi la mănăstiri, dar în zadar. Atunci părintelui i se făcu milă şi se înduplecă de a pleca cu dânşii în satul Căprioru. Ajungând acolo, s-a rugat şi a postit trei zile, au postit şi părinţii şi Domnul l-a vindecat pe tânăr, luminându-i mintea. Băiatul, revenindu-şi, întrebă cu uimire: „De ce m-aţi legat? Dezlegaţi-mă că sunt cuminte şi sănătos”. Părinţii, plini de bucurie şi recunoştinţă, nu ştiau cum să-l mulţumească pe binefăcătorul lor.

Părintele Ioan citea Psaltirea la bolnavi, îi ungea cu untdelemn din candelă şi de la sf. maslu şi ei se vindecau. Iar celor ce trăgeau să moară, le spunea exact ziua şi ceasul când vor muri. La părintele veneau bolnavi din toată ţara, de peste Prut şi din Dobrogea.

Părintele în toată viaţa lui nu se aşeza la masă până nu poftea pe cineva sau până nu făcea milostenie nu mânca. Era primitor de străini, le spăla picioarele, îi hrănea şi le dădea haine de primeneală. Oricine cerea de la el primea, chiar de nu avea împrumuta şi nu lăsa pe nimeni să plece cu mâna goală. Tinerilor însurăţei le dădea lot pentru casă din pământul său. Le cumpăra lemn, uneori chiar le lucra la casă. Unui dascăl i-a dăruit o vie, iar, dacă se întâmpla cuiva să-i piară vreo vită, îi cumpăra vite. Vestea despre bunătatea şi generozitatea lui s-a răspândit în toate satele dimprejur.

Cu toate că părintele n-a învăţat la şcoală, cunoştea Evanghelia pe de rost şi spunea ce anume se va citi Duminica. Ştia bine şi Sfânta Scriptură.

Deseori stăpânirea îl aresta şi-l necăjea pedepsindu-l, din cauza invidiei şi clevetirilor. Se înfuriase satana şi a ridicat mari prigoniri asupra lui prin oameni fără de lege. Părintele a fost arestat de 25 de ori. În comuna Cimişlia, jud. Tighina l-au ţinut sub arest şapte zile, fără să-i dea ceva de mâncare şi de trei ori pe zi îl scoteau şi-l băteau cu toiege. Iar el toată vremea se ruga lui Dumnezeu să le ierte lor păcatele. Fiind vreme de război, l-au condamnat chiar şi la moarte. Dar, trăgând de mai multe ori în el, arma n-a luat foc.

Părintele a suferit toate acestea pentru că îi învăţa pe oameni credinţa şi dreptatea. Soţilor le dădea poveţe cum să ducă căsnicia bună şi cum să se lase de patimi, îndemnându-i să se roage unul pentru altul. Îi învăţa pe toţi să nu se lepede de credinţa ortodoxă, să se ferească de erezii şi să asculte de preoţi ca de slugile Domnului care priveghează şi se roagă pentru sufletele credincioşilor şi vor da răspuns pentru dânşii înaintea lui Dumnezeu. Să nu vorbească de rău călugării, ci să ia aminte la viaţa sa. Căci acela va fi fericit, zice Scriptura, care îşi cunoaşte păcatele sale şi caută să se îndrepte, iar de ale altuia nu se sminteşte, socotindu-le mai mici decât ale sale. Îi mai învăţa ca Duminica să nu se ducă la târg, nici să lucreze, mâncarea să şi-o pregătească de sâmbătă. Iar când se duc la Biserică să ia aminte la cele citite, să nu se uite împrejur, nici să iasă afară până la sfârşitul slujbei. Duminică să nu se ducă la crâşme, nici la distracţii, ci să citească vieţile sfinţilor, Evanghelia şi cărţi folositoare pentru suflet. Să ţină patru posturi pe an, să postească Miercuri şi Vineri, ca trupul să fie locaş sfânt. De asemenea, să se abţină de la poftele trupeşti şi în toate să aibă măsură şi înfrânare, pentru a nu fi prilej de cădere pentru cel apropiat. Spunea părintele: „Cercetaţi vieţile sfinţilor, cărora trebuie să le urmăm, căci ei au înţeles ce este drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea lor trebuie să facem şi noi, pentru că acum este alegerea credincioşilor de cei necredincioşi”. Părintele îndruma creştinii să îndeplinească cele zece porunci, chemându-i pe toţi la pocăinţă, să-şi facă cruce cum se cuvine, căci crucea alungă pe vrăjmaşi, fiind pecetea lui Hristos şi cine-şi va face-o corect, va scăpa de pecetea antihristului.

Părintele avea har de la Dumnezeu că de se ruga pentru ploaie, atunci ploua.

Odată a venit la părintele un schimnic cu numele Iosif de la Sfântul Munte Athos şi, văzând pe părintele împodobit cu tot felul de fapte bune şi că este mirean, l-a rugat să meargă la schitul Sf. Ioan din Iaşi, la stareţul Epifanie. Părintele Epifanie l-a cercetat şi, văzând desăvârşirea lui în credinţă, l-a tuns în călugărie cu numele Ioan. Tot timpul cât a stat acolo nu a încetat şirul de bolnavi care veneau la el şi se vindecau. Apoi a primit binecuvântare să plece la un proprietar de vie din jud. Orhei şi acolo să lucreze o jumătate din vie cu oamenii care îl urmau şi-l ascultau, iar cu timpul să ridice acolo şi o mănăstire. Dar când au auzit preoţii din împrejurimi s-au opus acestei intenţii şi au ridicat pe mulţi împotriva părintelui. Fiind clevetit şi ocărât din invidie, el a fost arestat şi închis în închisoarea din Chişinău trei săptămâni. Făcând cercetări, tribunalul nu a găsit în el nici o vină şi l-au eliberat. Apoi doi ani părintele a fost în ascultarea Mitropoliei din Chişinău, de unde fu trimis la mănăstirea din via arhiepiscopală. Acolo a stat în mare supunere şi ascultare, ajutând fraţilor: le făcea haine, le aducea de mâncare, a zidit câteva chilii, a săpat o fântână, stând în ascultare încă trei ani. S-a mutat din viaţă, ducându-se la Domnul Dumnezeu, Căruia i-a slujit toată viaţa în anul 1928 la 10 decembrie, iar a fost înmormântat la 13 decembrie în cimitirul din via Arhiepiscopiei din Chişinău.

În anul 1968, în timpul ateismului militant, cimitirul din via Arhiepiscopiei a fost lichidat, iar sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui Ioan a fost reînhumat în cimitirul din Dobrogea, suburbia Chişinăului.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi.

Din minunile săvârşite cu rugăciunile părintelui Ioan

Ana Durnova în vârstă de 50 de ani din Onişcani, Orhei, şaptesprezece ani a stat culcată pe o coastă, fiind purtată pe mâini şi hrănită cu lingura. A fost dusă pe la mănăstiri şi spitale. Au cheltuit mult cu ea, dar nu a căpătat uşurare. Când a auzit soţul ei de părintele Ioan, a adus-o la el. Iar părintele, făcând rugăciuni, a uns-o cu untdelemn şi s-a vindecat. S-a întors acasă cu desagii în spinare. Oamenii care o întâlneau nu credeau că e Ana, ştiind-o grav bolnavă.

Un om din s. Chirianca, Orhei, avea picioarele paralizate de mult timp şi nu se putea mişca. A vândut şi trăsura cu boi pentru a se lecui, dar degeaba. Atunci l-au dus la părintele care, cu rugăciunile lui, l-a vindecat.

A venit la părintele o femeie din părţile Buzăului. Acestei femei îi cânta gâtlejul trei ani zi şi noapte, prin meşteşugul celui viclean. Din această cauză a părăsit-o şi soţul. Fratele bolnavei, auzind de părintele Ioan, a adus-o cu trenul la el. Părintele i-a citit rugăciuni şi o Evanghelie, apoi a binecuvântat un pahar cu vin, i l-a dat să bea şi s-a făcut femeia sănătoasă.

preluat : www.toaca.md

De ce avem două Mitropolii în Rep. Moldova?

După părerea mea, Mitroplia Moldovei („MM”) este principalul vinovat de faptul că Ortodoxia din Moldova este astăzi dezbinată. Problemele au fost de oridin intern, dar mai ales extern. Pe plan intern, Biserica nu avea oameni suficient de pregătiţi şi capabili să organizeze şi să conducă o Biserică care abia îşi revenea după 50 de ani de comunism ateu persecutor. Însuşi mitropolitul, dar mai ales oamenii care-l înconjurau (şi-l mai înconjoară), nu aveau suficientă pregătire şi experineţă, iar alte ori erau pătaţi moral sau ideologic. Pe plan extern, aceasta s-a făcut prin încercarea mult prea exagerată de a menţine legăturile cu Biserica Rusă, deşi, după 27 august 1991 se impunea un statut diferit şi pentru Biserica Ortodoxă din Moldova („BOM”). Nu se putea rămâne la acelaşi statut din trei motive:
La data izbucnirii primelor probleme în sânul BOM, Republica Moldova era de mai bine de un an stat independent. Independenţa statală nu-şi pusese nici o aprentă în Biserică, deşi, după Canoane, organizarea Bisericească trebuie să urmeze celei administrative şi, prin urmare, chiar în 1991, Biserica Rusă trebuia să prevadă un statut special pentru Biserica din Moldova.
Biserica Ucrainei avea încă din 1990 un statut de „autonomie largă” care este aproape ca o autocefalie. Din primăvara lui 1992 acolo apare gruparea schismatică „Patriarhatul de Kiev” care voia o rupere completă de Biserica Rusă. Aceste lucruri nu putea să nu influenţeze şi situaţia din Moldova.
BOM a fost integrată cu forţa în Biserica Rusă (în 1812 apoi 1944) şi acest lucru nu putea fi trecut cu vederea în plină perioadă de trezire a conştiinţei naţionale. Era normal să apară anumite probleme în condiţiile în care Biserica Rusă ţinea sub control Biserica din Moldova la fel ca orice altă eparhie din Rusia.
Pe de altă parte, după adoptarea Legii Cultelor în 1992, ar fi fost normal ca MM trebuia să fie primul cult înregistrat de către Stat şi să intre în deplină legalitate. Nu a fost aşa, iar MM şi astăzi are carenţe în ce priveşte statutul său juridic. Ridicarea BOM la nivel de Mitropolie (21 decembrie 1992), înregistrarea juridică a BOM (17 noiembrie 1993), dar mai ales proclamarea statutului de „Biserică cu drept de autoadministrare” de către Patriarhia Moscovei (2 decembrie 1994 ) – toate au venit mult după ce Mitropolia Basarabiei („MB”) a cerut oficial, în baza Legii Cultelor existente, să fie înregistrată ca „Mitropolie Autonomă”. Fără această „provocare”, e posibil ca BOM nici astăzi să nu fi avut o minimă autonomie faţă de BO Rusă, ceea ce putea fi considerat ca un amestec străin, inclusiv pe motivul că ar fost valabile prevederile Statutului Bisericii Ruse privind dreptul de proprietate peste toate imobilele care se află sub jurisdicţia ei, cu excepţia celor din Bisericile cu drept de autonomie (cum este Ucraina) sau de autoadministrare (cum sunt Bisericile din Moldova şi Ţările Baltice).
Referindu-ne la partea teologică şi canonică a problemei, desigur, Biserica Ortodoxă militează pentru unitatea ei locală şi universală. De asemenea, în organizarea ei administrativă ea nu admite paralelismul unor jurisdicţii canonice, deşi, începând cu secolul XX, un astfel de paralelism jurisdicţional este aproape unanim acceptat în Europa de Vest şi America, unde diferite eparhii ale Bisericilor Ortodoxe, păstoresc fiecare diaspora sa.
BO Română a încercat să trateze Ortodoxia din Moldova cam în acelaşi fel, ca o diasporă, creând o jurisdicţie paralelă în Republica Moldova, dânduşi seama că o rupere totală şi imediată de Biserica Rusă nu e posibilă, iar o influenţă a Bisericii Române era de asemenea inevitabilă întrucât, încă din 1990, slujbele în Moldova se făceau după cărţi donate (sau, mai rar, cumpărate) din România şi tot din 1990, zeci de studenţi teologi mergea la Seminarele şi Facultăţile de dincolo de Prut.

Ce s-a făcut şi ce se poate face?
Rolul Statului

Atunci când apar probleme de jurisdicţii canonice, Bisericile Ortodoxe trebuie între ele însele să ajungă la anumite înţelegeri care să rezolve definitiv sau măcar în parte problema apărută. De obicei, în asemenea situaţii, fiecare din părţi cedează mai mult sau mai puţin în anumite probleme, nefiind vorba aici de doctrină, ci doar de organizare administrativă care se stabileşte prin dreptul istorica şi canonic al fiecărei părţi.
Pe de altă parte, puterea politică nu poate avea decât rolul de mediator, dar şi acest rol poate fi refuzat sau condiţionat de una sau ambele părţi ecesiastice aflate în conflict. Statul de asemenea, prin Constituţie, se angajează să nu se implice în astfel de probleme, decât dacă aceastea prezintă un pericol pentru securitatea sau bunaîneţelegerea în ţară.
În situaţia concretă din ţara noastră, după părerea mea, maxim ce putea şi avea dreptul să facă Statul, era să ceară Bisericii Ruse un statut de autonomie (asemănător cu cel al Ucrainei şi care mai târziu putea să se concretizeze ca autocefalie). Această autonomie era să fie recunoscută imediat de toate Bisericile Ortodoxe şi cred că în primul rând, de Biserica Ortodoxă Română (căci şi independeţa ţării a fost recunoscută mai întâi tot de români). O autonomie largă a BOM era să oprească ambiţiile şi interesele atât ale ruşilor, cât şi românilor aici în Moldova şi în Biserica Ortodoxă ce activează pe teriotoriul ei.
Nu este logic ca un stat care se pretinde independent (bineîneles faţă de Rusia în primul rând) să protejeze şi privilegieze doar Biserica care ţine de Moscova. Bineînţeles, nu ar avea dreptul să facă acelaşi lucru nici doar cu Biserica care ar ţine de Bucureşti. Cultele sunt egale în faţa legii. Acordarea de privelegii se poate da unor culte (inclusiv pe criteriul numărului/procentului de membri), dar aceasta nu trebuie să discrimineze celelalte culte. Creştinismul ortodox este tolerant cu cei de alte confesiuni şi religii, mai ales dacă aceştia nu fac prozelitism, care, de fapt, este interzis şi prin Lege. MM nu a pârât în judecată pentru prozelitism pe nimeni şi niciodată. Deci, juridic vorbind, ea nu se consideră atacată de nimeni. Cu atât mai mult, statul nu are dreptul să se implice în protejarea ei. MM dacă se respectă, nici nu ar trebui să accepte o asemenea protecţie şi prin asemenea mijloace politizate şi trucate.
În situaţia dată, şi în condiţiile în care acelaşi Stat recunoştea orice cult venit din afară (ce excepţia MB), Statul nu avea nici un drept să se amestece în conflictul dintre cele două Mitropolii. Dacă Guvernul era atât de preocupat de securitatea naţională, trebuia să nu-i recunoască pe Martorii lui Iehova, care au o doctrină antistatală şi antisocială (nu merg la vot şi-i opresc şi pe alţii, nu fac serviciu militar, nu donează şi nu acceptă trasfuzia de sânge sau orice translplant etc) sau pe Moonişti (care desfiinţează principiile generale ale vieţii de familie, garantate, de altfel, prin Constituţie). Prin urmare, pretextul asigurării securităţii statutului prin nerecunoaşterea MB, iar mai nou a Bisericii Adevărat Ortodoxe din Moldova („BAOM”), nu sunt întemeiate, ci vin doar să protejeze şi să privilegieze MM, care trece printr-o continuă criză de organizare şi edificare.
După părerea noastră, Statul trebuie ca şi în continuare să nu se amestece în probleme de acest fel, iar dacă cultele ortodoxe existente acum, vor să nu mai apară şi altele, nu au decât să se organizeze şi să-şi ducă misiunea în aşa fel, încât şi cei deja dezbinaţi să dorească să fie uniţi într-o singură Biserică puternică şi activă. Nu e normal ca Statul să repare greşelile MM sau ale altui cult.

Rolul CEDO în probleme religioase din Moldova

Conform legilor proprii, dar şi legislaţiei internaţionale la care R.Moldova este parte, Guvernul este obligat să înregistreze toate cultele religoase, dacă activitatea acestora corespunde legii şi nu atentează la liniştea ţării. Prin urmare, hotărârile de la CEDO sunt corecte. Păcat că tot noi (contribuabilii) plătim daunele stabilite de CEDO.
Desigur, MM se alarmează, dar ea nu s-a implicat la timp în elaborarea unui proiect de lege al Cultelor care să impună anumite restricţii unor culte. Implicaţia de după adoptarea noii Legi (2007) în lectură finală nu a putut decât să aducă mici îmbunătăţiri acestei Legi. Chiar dacă Vlad Cubreacov a avut grijă ca Legea să treacă pe neobservate, numai că nici asta nu a ajutat cu nimic MB, pentru că acolo problemele sunt de alt ordin.
Prin urmare, nu-i exclus ca şi mai departe să apară astfel de probleme cu înregistrarea unor culte, poate chiar ortodoxe. Cum să se procedeze în acel caz?
S-a văzut că înregistrarea MB n-a dus la nici o tulburare. Conflictele care au existat sau încă mai există sunt cauzate (iar uneori chiar înscenate) „de sus”. Creştinii (care sunt şi cetăţienii ţării), indiferent de Mitropolia din care fac parte, se împacă bine şi conveţuiesc în linişte. Preoţii la fel. Mitropoliţii mai puţin…

Vasile RAREŞ, teolog.

Preoţi de ieri preoţi de azi

 Eu mă închin în faţa oamenilor şi le primesc critica…

 (Pavel Borşevschi, ziarul Timpul)

                                                 

 Motto: Un preot oarecare, ce era totodată şi   monah, având faimă de evlavie şi fiind   cinstit de mulţi pentru arătarea cea din  afară, dar înauntru, pe ascuns, se afla  desfrânat şi întinat, săvârşind odată  Dumnezeieasca şi Sfânta Slujbă, când s-au apropiat de Cântarea Heruvicului,   plecându-şi grumazul, ca de obicei   înaintea Sfintei Mese şi cetind: Nimenea nu este vrednic – s-au aflat dintr-o dată    mort, părăsindu-l pre el Sufletul întru o  înfăţisare ca aceasta.

    (Teognost, Filocalia, vol 4, pag. 252 ) 

 

Hristos au Înviat, domnule Borşevschi!

 

Autoportretul domnului Pavel Borşevschi “nefăcut de mână”, ci schiţat de propria sa limbă, într-un interviu acordat de domnia sa în ediţia din Vinerea Mare (!)  – 2007, a cotidianului naţional Timpul, la Clubul elitelor “Kronos”…

    

     În primul rând să precizăm: ce înseamnă totuşi numele acesta – Kronos? Cităm din Dicţionarul de Mitologie Generală, a domnului Victor Kernbach: Kronos – Zeu primordial din mitologia Greacă, întruchipând timpul, cel mai tânăr dintre Titani, născut de Gaia dela Uranos. Din iniţiativa şi cu sprijinul mamei sale îşi mutilează tatăl, uzurpându-i tronul şi punând stăpânire pe univers. Căsătorindu-se apoi cu sora sa Rhea, devine tatăl mai multor copii (Demeter, Hades, Hera, Hestia, Poseidon), pe care, din teamă de a fi detronat de vreunul din ei, cum făcuse el însuşi, întrucât un oracol îi şi prevestise evenimentul, Kronos îi înghite pe rând, îndată ce se nasc…

     Acesta este numele, subt al cărui egidă apare domnul Pavel Borşevschi, preot al Bisericii lui Hristos, pentru triumful căreia şi-au Jertfit viaţa, după un studiu făcut de unii Creştini, din Istoria prigoanelor asupra Bisericii Creştine şi din Mineele Bisericii: preste 10. 950. 000 (zece milioane nouă sute cinci zeci de mii!) de Mucenici, ucişi pentru Mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos, de către închinătorii şi slujitorii la idoli şi la zei, inclusiv şi la Kronos şi la cei citaţi mai sus. Iar sângele şi patimile înfricoşătoare al acestei mari mulţimi de Sfinţi Mucenici ai Bisericii lui Hristos, nu l-au împiedicat pre acest venerabil domn, care se pretinde că este membru şi chiar slujitor al aceleiaşi Biserici, să vorbească fără de nici o sfială, şi ca un membru al “Clubului elitelor” lui… Kronos. Căci despre semantica şi însemnătatea Duhovnicească a numelor în general, şi al acestui nume în particular pentru Creştini, nici nu trebuie să mai vorbim, încredinţaţi fiind că domnia sa ştie prea bine, fiind printre puţinii “doctori în teologie ai Moldovei”, dacă nu chiar singurul…
     Dar pentru o limpezire mai adâncă a ceea ce înseamnă idolii şi zeii, vă propunem  totuşi un fragment din Viaţa Sfântului Mucenic Chiprian, cel ce mai înainte au fost un mare şi cumplit vrăjitor, mare închinător, mare jertfitor şi mare slujitor la idoli şi la zei, adică la draci:

     Pe vremea împărăţiei lui Deciu, împăratul Romei, era în Antiohia Siriei un filosof şi vrăjitor vestit, anume Chiprian, de neam din Carfaghen, din părinţi ne credincioşi, care au fost dat din copilărie spre slujba păgânescului şi ne curatului lor zeu Apolon. La vârsta de şapte ani, îl încredinţară la vrăjitori, spre învăţarea meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani dela naşterea sa, Chiprian au fost trimis de părinţii lui spre săvârşirea jertfei pre muntele Olimpului, pre care păgânii îl numeau locuinţă zeiească, căci acolo se afla ne numărată mulţime de idoli, întru care mulţi diavoli locuiau.

     Chiprian au învăţat în acel munte înalt, mult meşteşug diavolesc, căci ştia felurite năluciri drăceşti: se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămari şi răni asupra oamenilor, şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare, şi prea rea lucrare diavolească. Şi au văzut el acolo în muntele Olimpului, ne numărate pâlcuri drăceşti împreună cu stăpânul Întunericului, împrejurul căruia unii săltau, aţii slujeau, alţii chiuiau, lăudând pre stăpânul lor, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea noroadelor. Au văzut acolo pre toţi zeii şi zeiţele păgâne, şi felurite năluciri şi vedenii drăceşti (Vieţile Sfinţilor pe luna Octombrie, ziua a doua).

     În al doilea rând, să vedem dacă cu adevărat domnia sa este Creştin şi Preot al Bisericii lui Hristos, după cum dânsul se pretinde. Dar mai întâi să-i punem o întrebare retorică: domnule Borşevschi, ce împărtăşire poate să aibă Kronos cu Hristos, adică Întunericul cu Lumina? Ştiute fiindu-vă probabil Cuvintele din Sfânta Scriptură, că: Ziua zilei vesteşte Cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă (Ps. 18, ver. 2). Căci nu cunoaşterea este lumină, ci Lumina este Cunoştinţă, pentru că toate sunt în Lumină, prin Lumină şi din Lumină – ne învaţă Sfântul Simeon Noul Teolog, în ale sale Cateheze (Cateheza 28, pag. 295).

      Domnul Borşevschi spune deschis la toata lumea: Mi-e totuna ce să mănânc în Post şi nici măcar nu-mi place mâncarea de post. Eu de fapt sunt carnivor…Iar Canoanele Sfinţilor Apostoli (Can. 69) şi ale Sfinţilor Părinţi ne spun: Dacă un episcop, preot, diacon, ipodiacon, citeţ sau psalt, nu ar posti în Sfânta Patruzecime a Paştilor, Miercurea şi Vinerea (şi mai târziu Lunea, adăugată de Canoanele Sfinţilor Părinţi), şi în celelalte Posturi de preste an, să se caterisească. Laicul să se afurisescă.

     Iată pentru comparaţie şi un fragment din Viaţa Sfântului Mucenic Eustaţie dela Vilna: Dar fericitul tânăr Eustaţie, după ce au lepădat păgâna şi nebuna lor credinţă şi au primit Sfântul Botez, de atunci şi-au păzit perii capului său şi ai bărbii ne raşi. Şi văzându-l voievodul, l-au întrebat: Oare eşti Creştin? Şi după ce Sfântul au mărturisit pre faţă că este Creştin, voievodul s-au îndrăcit de mânie şi, vrând să întoarcă pre Sfânt dela gândul lui cel bun, mai întâiu l-au silit sa mănânce carne. Iar el nu numai că nu au vrut să mănânce, dar nici cu ochii n-au vrut să se uite la ea, pentru că era Postul cel dinaintea Naşterii lui Hristos şi era Vineri. Aceasta văzand-o voievodul, mai mult s-au aprins de mânie şi au poruncit ca să-l bată cu toiege de fier fară de milă pre Sfântul tânăr. Iară el, fiind bătut fară de cruţare, răbda cu atâta bărbăţie, încât nu numai că nu se văita, dar nici nu vărsa lacrimi, ci mai vârtos mulţămea lui Dumnezeu, că l-au învrednicit a pătimi pentru Numele Lui Cel Sfânt.

     O răbdare bărbătească ca aceia a Mucenicului, au pornit spre mai multă mânie pre voievod, care au poruncit sa-i toarne apă rece în gură – fiind iarnă cumplită – încât, se învineţise trupul lui de gerul cel mare. Dar nici atunci nu s-au supus Sfântul voievodului, ca să mănânce carne în timpul Postului. De aceia voievodul au adus şi mai multe şi cumplite munci asupra lui. Pentru că au poruncit să-i sfărâme oasele picioarelor, gleznele şi fluierile până la genunchi, iar perii capului împreună cu pielea i-au jupuit-o şi i-au tăiat nasul şi urechile. În nişte munci ca acestea au petrecut Sfântul trei zile, însă ca şi cum ne simţind durerile, nu se tulbura, ne arătând nici un semn de scârbă pre faţa sa, ci vorbea cu dragoste către oarecare Creştini, care plângeau pentru pătimirea lui (Vieţile Sfinţilor pe Aprilie, pag. 168).

     Iar Sfântul Ierarh Călinic dela Cernica, prinzând odinioară pre un călugăr ce îşi frigea în chilia sa o bucată de carne, l-au mustrat, zicându-i: Hoitarule! Nu te-ai mai săturat de hoit? Nu vezi că faci mâncare viermilor şi putoare?..

     Domnul Borşevschi îl defaimă în acest interviu pre episcopul Petru, iar Canonul 55 al Sfinţilor Apostoli, ne spune: Dacă un cleric ar defăima pre un episcop, să se caterisească, deoarece: “pre căpetenia poporului tău, nu trebuie să o vorbeşti de rău”.

     Departe de noi ideea de a lua aprărea grozăviilor acestui episcop, pre care, chiar dela pima apariţie “spectaculoasă” a lui la Biserica din Nisporeni, l-am asemănat într-o conversaţie particulară cu un Cuvios Bătrân, ce era alarmat de descinderea căzăcesacă a lui Petru: cu “Marele Inchizitor”. Titlu de altfel, confirmat pe deplin de dânsul, prin faptele-i ulterioare, dar chiar şi de titlul din ziarul Timpul, după atacul cu ouă din Ianuarie, asupra redacţiei acestui ziar. Însă adevărul acesta este: că astăzi nici episcopii şi nici clericii nu mai respectă niciun Canon şi nicio Lege. Nici Petru, şi nici Pavel.

     Domnul Borşevschi spune: Stilul nu este o Dogmă. Da, nu este o Dogmă, dar este un Cadru dogmatic, care asigură buna funcţionare fără de abateri şi rătăciri a întregului Aşezământ de Lege al Domnului Hristos. Şi să nu uităm, că acest Stil Vechiu, s-au desăvârşit şi cristalizat în timp, stropit fiind de sângele mai multor Mucenici şi care până la urmă au fost întărit de Duhul Sfânt, prin Sfinţii Părinţi, la cele Şapte Soboare Ecumenice a toată lumea, şi deci: este Sfânt. Iar a lipsi pre Creştini de acest Cadru, este totuna cu a lăsa via fără de hăragi şi când vine vântul cel mare, ştim cu toţii ce se întamplă cu o asfel de vie…
     Domnul Borşevschi spune că se “odihneşte” uitându-se la televizor, dar iată ce înseamnă televizorul pentru Sfinţii Părinţi: “icoana vorbitoare a fiarei”: “Şi s-a dat ei a da duh chipului (icoanei) fiarei, ca să şi grăiască chipul fiarei” (Apoc. cap.13, ver.15); “diavolul pre masă şi coarnele pre casă”: “Drаgа Popii, va veni o vrеmе, când diavolul vа stа рrе masă, iar cоаrnеlе îi vоr stа рrе casă (Părintеlе Inochentiе delа Baltа”(+1917); “urâciunea pustiiri în locul cel Sfânt”: “Urâciunеа Pustiirii va sta în locul cel Sfânt, dar nu în Biserică, ci în fiecare casă de om, în ungheraş, acolo unde astăzi sunt atârnate Sfintele Icoane, аtunci vor sta “podoabele” lui antihrist, pentru înşelarea oamenilor. Şi-i va arăta pre spurcaţii linguşitori şi ademenitori ai lumii acesteia, care îi vor înşela pre oamenii cei depărtaţi de Dumnezeu, făcând felurite semne şi minuni minciunoase. Şi după aceştia, se va ivi şi antihristul şi pre el îl va vedea toată lumea în acelaşi timp (аdică lа televizor). Iar mulţi dintre oameni vor zice: Noi avem nevoie să vedem şi să ascultăm noutăţile. Şi iată că la noutăţi se va ivi şi antihristul…” (Sfântul Lavrentie dela Cernigov (+1950) şi… aşa mai departe. Noi nu vom cita aici chiar toate “epitetele” tembelizorului, crezând că acestea sunt suficiente şi convingătoare. Vom mai adăoga doar, că este bine cunoscut faptul, că astăzi cinematograful şi televiziunea, radioul şi chiar presa scrisă, sunt instrumentul cel mai eficace în manipularea directă şi subliminală a conştiinţei “omului modern”.

     Domnul Borşevschi nu spune: eu mă liniştesc cetind o Rugăciune, un Acatist, Cinstitul Paraclis al Maicii Domnului, o Viaţă de Sfânt, cum îi şade bine unui Creştin, ca prin aceasta să-i îndemne şi pre cetitori la aceleaşi fapte, ci anume aşa: pivesc la TV, la poveşti, la “Morozka” şi la “Cot v sapogah”, le privesc des şi pvivindu-le, mă odihnesc…

     Domnul Borsevşchi spune: Eu pre Hristos modern nu-L văd, şi nici pre Maica Domnului în blugi şi cu cercei nu mi-o închipui. Dar nici noi nu putem să ni-l închipuim pre Apostolul Pavel, de exemplu, uitandu-se la “Cot v sapogah”…   

     Nu vom enumera aici chiar toate liniile, liniuţele şi umbrele dure, şi mai moi, ale acestui autoportret-robot, făcut în pripă de faimosul slujitor al Bisericii, cu alură de cazac încruntat (după fotografiile din ziar), venerat la noi în moldo-ivaniuşia (vorba d-lui Tănase), drept “om de elită”. Că, de, acuma tot e la modă acest cuvânt la Chişinău: case de elită şi chiar cartiere întregi de elită, maşini de elită, magazine de elită, mâncare şi băutură de elită, biserici de elită, curve de elită, mănăstiri de elită şi încă multe, multe altele, şi toate de elită, la fel ca pre vremea lui Noe, înainte de Potop… Şi de ce atunci, s-au întrebat unii isteţi de pe la noi, să nu fie şi “oameni de elită”, şi “preoţi de elită”, “călugări şi călugăriţe de elită” şi chiar “mitropoliţi de elită” (vezi revista VIP Magazin, din decembrie 2006, pag. 32-37)?..

     Este regretabil faptul, că un distins domn, ce se pretinde urmaş al Sfinţilor Apostoli (pentru comparaţie cetiţi Vieţile Sfinţilor Apostoli), conştient sau nu, nu contează, indirect îndeamnă Creştinii dela tribuna unui asemenea important ziar pentru vorbitorii de limbă Română, din toată lumea, să se lepede de cele mai puternice arme împotriva diavolului: Postul şi Rugăcunea, şi chiar de Stilul Vechi, fără de nici o frică şi sfială înaintea lui Dumnezeu şi a Creştinilor. Oare chiar să nu ştie distinsul “doctor în teologie” Cuvântul Mântiutorului din Sfânta Evanghelie, că: Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chiema la Împărăţia Ceriurilor?!

    

     Şi, în loc de încheiere:

Domnul Borşevschi spune: nu mă voi împărtăşi niciodată cu un asemenea episcop. Iar noi vă întrebăm, domnule Borşevschi: dar noi, cum rămânem, vom putea oare sa ne mai împărtaşim cu un asemenea preot, caterisit de cel puţin două Canoane ale Sfinţilor Apostoli şi care cu o totală lipsă de responsabilitate pentru efectele Duhovniceşti ce le pot avea cuvintele sale ne cugetate, asupra Sufletelor, şi uitând cu desăvârşire că totuşi este un preot, un duhovnic, şi lumea se uită la “ce zice popa”, îi îndeamnă pre Creştini la asemenea fapte? Dumnezeu ştie, doar dacă printr-o ne grăită Minune a Lui, acest domn stimat de atâta lume cumsecade, se va Căi şi se va îndrepta. Amin.

     Şi, Dumnezeu să vă ajute “părinte”, să puneţi început Bun.   

 

Hristos au Înviat din morţi, domnule Borşevschi, şi Înviere au dat la toţi, din somn treziţi-vă, sculaţi, şi-ntru Lumină vă-mbrăcaţi!

 

20-29. 04. 2007, Chişinău, Botanica.  

Dumitru Lăpuşneanu, Creştin din parohia dumneavoastră

 

P.S. Material primit de pe adresa :  nae@yahoo.com

Scrisoare deschisă către domnul Pavel Borşevschi

Părintele Alexandru Baltaga – unul din preoţii martiri ai Basarabiei

Alexandru Baltaga (1861-1941) – unul din preoţii martiri ai Basarabiei

Pentru autoritatea sa în randul clericilor şi munca depusă în slujba Bisericii, Gala Galaction îl considera pe părintele Alexandru Baltaga patriarh al preoţilor basarabeni.

S-a nascut la 14 aprilie 1861, în com. Lozova, jud. Lăpuşna, în familia preotului Stefan Baltaga. Dupa scoala primara din satul natal, la 15 iunie 1883, a absolvit cu mentiune Seminarul Teologic de 10 clase din Chisinau, dupa care a lucrat doi ani ca pedagog la Scoala Spirituala de baieti din capitala guberniei. A fost hirotonit ca preot in 1886, pe seama parohiei Calarasi, jud. Lapusna, cu hramul Sf. Alexandru Nevschi. Parintele a infiat si crescut doi copii: Vsevolod si Margareta. In anii 1893-1895, 1898, 1902 si 1919-1925 conduce Congresele scolare ale Basarabiei si este ales, succesiv (din 1903 pana in 1918), presedinte al congreselor eparhiale anuale din Basa¬rabia si intre 8 martie 1905—1 decembrie 1926.

Intre 1918-1925 a fost membru ales al Comitetului Eparhial din Chisinau. Din 1925 a fost membru al Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Chisinaului, iar din 1932 a devenit reprezentant eparhial in Congresul National Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane.

Intre 1922-1935, a activat in calitate de presedinte al Consiliului de administratie al „Uniunii Clericilor ortodocsi din Basarabia”. Membru in Sfatul Tarii Congresul eparhial de la Chisinau l-a desemnat ca reprezentant al preotimii basarabene in Sfatul Tarii, intre 21 noiembrie 1917 si 27 noiembrie 1918.

In calitate de deputat in Sfatul Tarii, la 27 martie 1918, voteaza pentru unirea Basarabiei cu Regatul Roman. Pentru slujirea sa exemplara la altar, parintelui Baltaga i-au fost conferite mai multe distinctii bisericesti si laice. Este arestat noaptea si anchetat la Chisinau La 31 august 1940, organele NKVD trec la arestarea parintelui Baltaga, care tocmai oficia Sfanta Liturghie in Biserica Sfantul Alexandru din Calarasi. A refuzat sa se conformeze solicitarii sovieticilor de a merge la unitatea NKVD, adaugand ca se va pune la dispozitia lor numai dupa ter¬minarea slujbei. Este arestat noaptea, luat din pat, neimbracat si dus la Chisinau, unde este anchetat in subsolurile sediului NKVD. Este anchetat de locotenentul Cerepanov, „anchetator superior al NKVD din RSSM”, fiind acuzat ca „in anul 1918, avand o atitudine dusmanoasa fata de Rusia Sovietica, a participat activ in cadrul Sfatului Tarii si a votat pentru instrainarea Basarabiei de Rusia sovietica si pentru unirea ei cu Romania [...]

În anii urmatori, fiind un cleric activ, a luptat contra miscarii revolutionare”, conform unui document, in limba rusa, aflat la dosarul intocmit de politia politica sovietica in 1940-1941. Rudele parintelui sustin ca, in timpul anchetei, parintele a trebuit sa suporte presiunile fizice si psihice la care il supuneau anchetatorii sovietici, spunandu-i: „Arata-ne pe Dumnezeul tau!”, fata de care parintele Alexandru a replicat: „Atunci cand tu imi arati mintea ta, atunci ti-L arat si eu pe Dumnezeul meu!”.

Parintele Baltaga este deportat in Kazan unde, la 7 august 1941, indura moartea muceniceasca. In octombrie 1995, Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vietii sale pentru canonizare.

Un articol de Adrian Nicolae Petcu, FluxChisinau, Basarabia/Romanian Global News 29 iunie 2007