Ieremia Ciocan ( Cecan ), 1867-1941

        

Părintele Ieremia Ciocan şi-a făcut studiile la seminarul din Chişinău, a fost preot în comuna Nişcani, judeţul Orhei., între anii 1905-1916, păr. Ciocan  a desfăşurat o activitate  intensă pe teren politic şi ca scriitor-publicist, director al revistei fondată de el „Uniunea Noastră” –„Наше объединение”. Scopul revistei, după cum anunţa însăşi redacţia, era :

  N0. 13, (anul 1910)  „Uniunea Noastră” –„Наше объединение”,

( material preluat din arhiva istorică-religioasă ”Între Nistru şi Prut” )

1.) să unească pe clerici între ei şi cu parohienii lor pentru a colabora, cu scopul de ridica starea spirituală-morală a parohienilor rurali şi de a îmbunătăţi situaţia lor economică.,

 2.) să readucă preoţimii acea putere de înrâurire asupra societăţii şi vieţii ei, pe care preoţimea trebuie s-o aibă în virtutea împuternicirii ei.

 În această revistă se vorbea despre starea clericilor din Rusia, se interesa însă, foarte mult şi de starea clerului basarabean., conţinea articole consacrate preoţimii, cântăreţilor, soţiilor de preoţi, seminarului teologic, şcoalelor bisericeşti-parohiale, învăţătorilor acestora, parohiei, gospodăriei rurale, emeriturii şi ajutorului reciproc al preoţimii, binefacerii, sectantismului, asigurării materiale a clerului, trecutului basarabean, bisericilor moldoveneşti, tipografiei centrale,, cum şi altor aşezământe bisericeşti din Basarabia, alegerilor din Duma imperială etc.

Plin de energie şi înzestrat cu un temperament de luptător înfocat, păr. Ieremia Ciocan nu cruţa pe nimeni şi nimica. El a dus o luptă neîmpăcată contra preotului Constantin Parfeniev, învinuindu-l de mari incorectitudini în treburile fabricii de lumânări., a avut o aprigă polemică cu misionarul eparhial T.Volovei., s-a războit cu congresul eparhial, care luase apărarea preotului C.Parfeniev., a scris împotriva revistei eparhiale, a reprezentanţilor curentelor noi ca preotul N.Stoicov., contra preotului A.Baltaga – preşedintele comisiunii de control de la fabrica de lumânări, unde s-au dovedit mari fraude.

Congresul eparhial din 1910, luând în cercetare atitudinea preotului Ciocan faţă de unii conducători ai eparhiei în diferite ramuri (la fabrica de lumânări ş.a.), au ajuns la hotărârea de a interveni pe lângă stăpânirea eparhială ca preotul Ciocan să fie expulzat din eparhie. Hotărârea însă, n-a fost adusă la îndeplinire, dovedindu-se că cele mai grave destăinuiri ale părintelui Ciocan (în chestiunea preotului C.Parfeniev) erau justificate.

În decursul activităţii sale, părintele Ciocan, a intrat în relaţii cu membrii guvernului ţarist, cu oamenii politici din Rusia şi Basarabia, cu diferiţi ziarişti etc. Cu Serafim Ciciagov, chiriarhul Basarabiei a avut grave conflicte în lupta politică, - care în cele din urmă s-au terminat cu împăcăciune.

Chestionarul arestatului Ieremia Cecan

1.     Cecan

2.     Eremei Fedotovici

3.     1867, s.Beleuţa, jud. Hotin, Basarabia

4.     –

5.     or. Chişinău, str. Gospitalnaia 1 (Spitalului)

6.     Pensionar din 1929, plătit de Guvernul Român

7.     Din 1934, membru al Partidului Naţional Socialist al României, preşedinte onorific al secţiei Chişinău.

8.     Moldovean

9.     Fost cetăţean român.

10. Paşapotul a fost luat în timpul arestării.

11. Superior. Seminar de Teologie şi Facultatea de Teologie.

12. Slujitor al cultului.

13. Din ţărani.

14. Am casă.

15. Până în 1929, preot ăn s. Novaci, jud. Chişinău şi, din 1915 până în martie 1918, preot militar.

16. În armata albă n-am fost.

17. Am fost scos de la evidenţă.

18. N-am participat.

19. N-am fost supus judecăţii.

20. Preşedinte de onoare a organizaţiei naţional socialiste, secţia Chişinău.

21. Tata : Cecan Fedot, a decedat în 1896, Mama a decedat în 1919. Soţia : Cecan Eugenia Ivanovna, 68 de ani, casnică. Copii : fiul – Cecan Alexandru, 1897, contabil, lucra în banca Basarabia. Cecan Nicolai – 1898 – jurist, lucra avocet în satul Bâcoveţ, jud. Chişinău, pe lângă sectorul de pace. Cecan Boris - funcţionar la primăria or. Chişinău. Cecan Ludmila, fica, 1892 – casnică. Toţi locuiesc în Chişinău. Fica Chirşa + Cecan Zinovia, a.n 1894, locuieşte împreună cu soţul Chirşa Iulian în or. Făgăraş – România, soţul ei este avocat.

La 12 iulie 1940, organele N.K.V.D.-ului l-au arestat pe Ieremia Cecan, iar la 27 iunie 1941, el a fost împuşcat în închisoarea din Chişinău.

Bibliografie :

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, Museum, Chişinău, 2000, pag.262., 272-273., 278.

Colesnic Iurie, „Basarabia necunoscută”, Vol. IV, Museum, Chişinău, 2002, pag. 301

 

Ioan Neaga, protoiereu (1834-1901)

Ioan Neaga, protoiereu (1834-1901)

Bunicul preotului - poet Alexie Mateevici  

Născut la 3 septembrie  1834 în Chişinău., copilăria şi-a petrecut-o în satul Răzeni, judeţul Chişinău.

În 1844 a fost înscris de către tatăl său (Anastasie Neaga) la Seminarul Teologic.În timpul războiului ruso-turc 1853 - 1856 (campania din Sevastopol), când întregul Petresburg trecuse pe la Chişinău, a intrat în relaţii de prietenie cu militari din armata ţaristă.La 26 octobmbrie 1857, a fost hirotonit de către arhiereul Basarabiei Irinarh Popov ( 1844-1858 ) şi numit la biserica din târguşorul Petrovca din judeţul Tighina.Fiind însetat de cunoaştere, era mereu abonat la cărţi ştiinţifice, reviste şi gazete ale timpului, pentru obţinerea cărora trebuind să se ducă tocmai în târgul Căuşeni (25 verste)În prima sa parohie la Petrovca, judeţul Tighina, părintele Ioan Neaga, având de la Dumnezeu darul predicii, i-a determinat foarte repede pe parohienii săi să umble regulat la biserică, să nu fure, să nu umble numai în chefuri şi beţii. De remarcat faptul că până la părintele Ioan Neaga, predecesorii acestuia au băut la cârciumă la un loc cu ţăranii!Părintele Ioan fost un bun istoric al timpului ( a interprins investigaţii ştiinţifice, publicând studii privind teme istorice şi arheologice. )

A tradus din rusă „Învăţăturile protoiereului Puteatin”. Exemplarele tipărite au fost expediate la toate bisericile din Basarabia.Ca personalitate proeminentă, părintele Ioan Neaga  a înaintat şi în serviciu cu paşi repezi. La sfârşitul anului 1862 ajunsese deja protopop şi cercetător fruntaş, consilier al Zemstvei din Tighina.Diriginte şi profesor de religie la şcoala din Căuşeni, în acelaşi timp se ocupa de gospodărie şi de educaţia copiilor săi.În 1881 a fost numit de către arhiereul Pavel Lebedev ( 1871-1882 ) , în funcţia de preot pentru catedrala „Înălţarea Domnului” din Chişinău. Tot atunci a fost ales şi membru în conducerea Şcolii Spirituale din Chişinău.În 1882 a fost ales preşedinte a făbricii eparhiale de lumânări.Dintre toţi preoţii din Chişinău, s-a evedenţiat prin predicile sale rostite la catedrală. Darul cuvântului şi intonaţia, profundul său bariton, atrăgeau la catedrală întregul oraş. 

În octombrie 1892, baritonul de tunet al părintelui Ioan Neaga, a răsunat în piaţa Căuşenilor în timpul unui scandal ţărănesc. Ţăranii în frunte cu căpetenia lor Anton Donţu, s-au adunat ca să-l omoare pe doctorul evreu Sverdlov, pentru că el după părerea lor, infecta bolnavii de holeră, producând douăzeci de victime. Nici un fel de autoritate, nici chiar ispravnicul, ce-i ameninţa cu cazacii, nu au fost în stare să potolească spiritele., doar cuvântarea rostită de părintele Ioan, în limba moldovenească,  i-a convins pe ţărani să se împrăştie pe la casele lor. 

În ultimii ani de viaţă, a avut de suferit foarte mult din pricina acceselor de paroxie şi a durerilor crâncene de picioare. Părintele Ioan Neaga pleacă în lumea celor drepţi la 1 iulie 1901, în al 67-lea an al vieţii sale pământeşti. Biblioteca sa cu ediţii şi colecţii de periodice rarisime rămâne moştenire copiilor şi nepoţilor, unul dintre ei fiind nimeni altul decât Alexie Mateevici, care v-a petrece mult timp printre cărţile şi manuscrisele rămase de la bunicul.

 Lucrări : 1. „Biserica străveche din târgul Căuşeni.”

2. „Buchetul vieţii.” ( jurnal )

3. „Învăţăturile protoiereului Puteatin” ( traducere din rusă ) 

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

Fericitiţi cei flămânzi şi însetaţi de DREPTATE !

Fericitiţi cei flămânzi şi însetaţi de DREPTATE ,

că aceia se vor sătura!

sau De ce scriu acest blog? 

Mulţi dintre frăţiile voastre mi-au pus această întrebare…

Ei bine, nu vă supăraţi, e doar un mic blog, care conţine scurte date biografice despre -

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia,

care toată viaţa lor au slujit cu credinţă Dumnezeului ceresc şi…

poporului asuprit şi necăjit dintre Prut şi Nistru. 

…scriu acest blog pentru că… nu mă mai pot sătura de înţelepciunea, de credinţa nestrămutată, de smerenia acestor vrednici păstori de suflete. 

…scriu acest blog pentru tinerii de azi…  care,  nu au de unde să cunoască despre vrednicii lor înaintaşi… despre care marele Gala Galaction scria :

Basarabenii, sunt cei dintâi, din neamul nostru, în credinţă, în avântul, în nevinovăţia şi în tradiţionalismul lor faţă de aceste sfinte izvoare ale Adevărului şi ale Vieţii.  ( Ortodoxismul Basarabean )

…scriu acest blog… pentru că… aceşti vulturi basarabeni au schimbat la faţă Biserica Ortodoxă – citadela mântuirii - au consolidat-o şi-au întărit-o!

Scriu acest blog… pentru că… dacă noi nu vom scrie, nu vom aminti  faptele lor creştineşti… pietrele vor vorbi! 

Cu  nădejde şi credinţă că vom duce această lucrare până la un bun sfârşit

Dumnezeu să ne ajute şi să ne întărească!

Episcopul martir

Teodosie CHIRICĂ 1866 – 1937 (?)

(scurte date biografice) 

S-a născut la 11 ianuarie 1866 în Basarabia. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău. A fost numit misionar eparhial în Basarabia contra sectanţilor, stundiştilor, baptiştilor, inochentiştilor. A purtat discuţii publice cu staroobreadţi ( lipovenii ).Avea o înfăţişare foarte impunătoare - cu părul retezat şi barba mare.În timpul revoluţiei din 1917 a trecut în Transnistria, unde i-a murit preoteasa.S-a călugărit., la scurt timp a fost ridicat în treapta de Arhimandrit.În data de 14.10.1933 a fost hirotonit episcop în oraşul Nicolaev, Ucraina de către mitropolitul Odesei şi Chersonului  Anatolie (Grisiuc).Între ( 14 octombrie 1933 - 23 mai 1937 ) episcop de Nicolaev vicar a eparhiei de Odesa.În data de 23.5.1937 a fost transferat la catedra episcopală din Cursc. Pentru ca mai apoi să fie numit episcop de Costroma ( 8.1937 )În data de 26.08.1937 a fost arestat de N.K.V.D şi întemniţat. După toate probabilităţile a fost omorât de nkvd-işti. 

Lucrări :  

1.     Misionar Eparhial Pr. Teodosie Chirică,  „Pro domo sua. Amintirile din raiul lui Inochentie.”

2.     Misionar Eparhial Pr. Teodosie Chirică , „Despre hrană, nedreptatea inochentienilor”, Nr.590. Editura Frăţiei Ortodoxe Naşterii lui Hristos, din Chişinău. 18 Mai, anul 1916. Cenzor, protoiereul Constantin Popovici.   

Bibliografie :  

1. Мануил (Лемешевский В.В.), митр. Русские православные иерархи периода с 1893 по 1965гг. (включительно). Erlangen, 1979-1989. Т.6.
С.351.

2. Цыпин В., прот. История Русской Церкви, 1917-1997. Т.9. М., 1997.
С.767.

3. “ЖМП” 1934, № 18-19, с. 8.
ФПС I, № 278, с. 11, II, с. 7, IV, с. 7, V, ? 193. “Списки архиереев 1897-1944 гг. Патриарха Алексия“, с. 27, 119. Regel’son 556: 1937 verhaftet.

4. Martirologiul Bisericii Basarabene, de pe Wikipedia, enciclopedia liberă -http://ro.wikipedia.org/wiki/Martirologiul_Bisericii_Basarabene

5. Guma Vasile, preot – „Povestea vieţii mele”, editura „Căpriana”, Paris, 1999, pag. 186.   

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

Cartea care s-a făcut auzită pe ambele maluri ale Prutului…

«Друмуръ ынтру регэсиря драгостий»

Кишинэу 7515 

„Drumuri întru regăsirea dragostii” de Nichita :

Cartea care s-a făcut auzită pe ambele maluri ale Prutului… 

Cucernicul de pe craterul imaginaţiei clujene

( articol preluat din Făclia )

  E tînăr. E unul dintre noi. E un luptător. Nu se complace în ipostaza muţeniei. Spune ce-l doare, verbalizîndu-şi trăirile. Face o scriitură cu aer occidental, străjuită parcă de turnurile ancestrale ale Sorocii. Citindu-i cartea, îţi doreşti să-l cunoşti mai bine, să înţelegi prin ce viscere literare îşi alimentează spiritul. Să facem cunoştinţă – Nichita, este autorul romanului „Drumuri întru regăsirea dragostei”, o carte care penetrează sfera dintre „dincolo” şi „dincoace” la propriu, dar şi la figurat. E una dintre acele scrieri care provoacă, incită deşi labirintul prin care te atrage ţi-ar părea că este arhicunoscut – dragoste, prietenii, studenţie, maluri de Prut, Cluj… Aparent, nimic nou. Dacă nu am menţiona că autorul a reuşit să-i imprime nuanţa absolută. Prin relaţia-i aparte, surprinzătoare, cu Divinitatea, omniprezentă-n aproape fiecare filă a cărţii. Şi sinceritatea-i, adeseori de-a dreptul debordantă.

Deşi creează impresia că spune multe lucruri, relatează evenimente, trăiri, printre rînduri par să rămînă tăceri semnificative: De ce? Cum? Cînd? Aşa o fi vrut Dumnezeu? Chiar aşa?.. Rămîn în expectativă. Continuarea? Nu prea coincide cu cele intuite. Mă bucur. Forţele imaginaţiei umane sînt inepuizabile. Ca şi drumul destinului. Ca şi cel al „regăsirii dragostei”…Citiţi-o şi convingeţi-vă!

Iuliana Boguşevschi

( P.S. De la doar două luni de la lansare tirajul cărţii s-a cam epuizat., la momentul de faţă se duc tratative cu editurile din ţară pentru o nouă ediţie. Totuşi cei care încă nu au reuşit  să procure această carte, rugăm să se adreseze direct la autor pe www.nichita.org )

+Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului

Proiectul web : Pagină de Gândire Ortodoxă 

+Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului,  

a fost iniţiat în luna iunie 2007 d.Hr, în cadrul  seminarelor de master, disciplina : Biserica Ortodoxă Română în sec.19.

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca, România.

Mentor : Pr.Prof.Dr. Alexandru Moraru.  

Scopul proiectului :

Scurte date biografice în format web; personalităţi basarabene  ( slujitori ai Altarului )

Redescoperirea păstorilor spirituali ai Basarabiei, sf. Sec. 19 – sec.20.

Ioan Cornovan, protoiereu (1846-1906)

Blagocinul Hotinului Ioan Cornovan (1846-1906)

Fiu de preot, născut în 1846, părintele Ioan Cornovan şi-a făcut studiile la Seminarul teologic din Chişinău, trecând apoi la Universitatea din Odessa. Neavând însă mijloace, a fost nevoit să-şi întrerupă studiile, iar mai târziu a fost preoţit.

Timp de aproape trei decenii a fost blagocin de Hotin, păstorindu-şi cu cu credinţă şi cu dreptate turma pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu.

A lucrat cu mult success în domeniul administraşiei bisericeşti, ca membru al consistorului, ca preşedinte al congreselor eparhiale 1880-1882, 1884-1886, 1892, 1894, 1899. 

A trecut la cele veşnice în 1906, fiind “nastoiatel” al catedralei din Hotin şi blagocin. 

 Bibliografie : 

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.191., 314.   

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

Preotul tipograf Iustin Ignatovici † 1918

  Preotul tipograf Iustin Ignatovici  - Coresi al Basarabiei.

 Pe tine, frate în Domnul , uitat pe nedrept în anii de după Unire, dar atât de drag sufletului meu, te chem. Şi te doresc. Chipul tău aşa cum îmi închipui că trebuie să fi fost, blajin, smerit, muncitor, nu l-am găsit reprodus prin cărţi. Socotesc de datoria mea să însemnez câteva ştiri despre activitatea ce ai desfăşurat.        

 După absolvirea Seminarului, promoţia 1866-1867, ai fost preot de ţară la Năpădeni, lângă Cornova, rugător, postitor şi miluitor. Slujbele tale erau o sărbătoare pentru satul păstorit şi pentru credincioşii veniţi şi din alte parohii. Grăirea şi curăţenia vieţii tale erau cunoscute nu numai în tot ţinutul codrului, ci şi în ţinuturile învecinate. Conducerea bisericească însă te-a trecut cu vederea şi nu te-a apreciat. Ai rămas senin preot de ţară, cu conştiinţa împăcată de a fi slujit satul şi credincioşii, în nevoile lor obşteşti şi religioase, iar ei te-au sprijinit în viaţa ta, rămas văduv de tânăr.        

 În zilele şi în nopţile de iarnă, te îngânai cu scrisul şi tălmăcirea cărţilor în româneşte, căutând cuvinte în Epistolii, Alexandrii, Cazanii şi hârtii bătrâne, scriind coale caligrafice pentru nevoia hranei sufleteşti a poporului.       

  Iar când Domnul te-a chemat, după anul răzmeriţei (1905), la redeşteptarea vieţii naţionale şi duhovniceşti a neamului tău, tu ai contribuit cu toată truda vieţii tale. Din manuscrisele tale ai ales „Psaltirea” (1907), cea dintâi carte sufletească pentru popor ieşită din teascurile recent înfiinţatei tipografii eparhiale. Precum zice Marele Vasile, „Nici o altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu ca Psaltirea”, iar, după Ioan Gură de Aur, „Psaltirea este mai folositoare decât toate cărţile”, căci după cum au grăit cei vechi cu veacurile în urmă : „ea este ca o comoară mare de obştie, într-însa aflându-se visteriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei de Dumnezeu.”       

  De aceea ai tipărit Psaltirea. Cetirea psalmilor în limba strămoşilor storcea lacrimi, era mângâierea bătrânilor, înţelepciunea tinerilor, luminarea şcolarilor, înfrumuseţarea femeilor, podoaba bărbaţilor şi odihna ostenelilor zilei.       

  Te-ai trudit pentru tipărirea „Ceaslovului”, a „Cărţii de rugăciune” (1909) , 480 de pagini pentru şcolile bisericeşti începătoare, şi mai mult te-ai ostenit pentru „Evanghelia” (1912), răspândită în peste 200.000 exemplare.      

   Te-ai ostenit şi pentru a pune la îndemână credinciosului cărţi de citire în casa sa. De aceea ai tălmăcit numeroase Acatiste şi Vieţi de Sfinţi; „Acatistul Acoperământul Maicii Domnului” (1909) a fost cel mai căutat, iar „Acatistul Sfintei Treimi” (1915) a fost tipărit atunci pentru a doua oară în Moldova.    

     Vieţile sfinţilor Antonie cel Mare, Atanasie al Alexandriei, cuviosului Macarie, Sfântului Teodosie al Cernigovului (1908), Sfintei Ana şi cuviosului Serafim de Sarov, au alcătuit hrana sufletească a credincioşilor, dornici de a citi în limba maternă. Sub mâna şi ochiul tău au trecut miile de foi de corecturi ale operei monumentale „Vieţile Sfinţilor”, în opt volume. Numai cu sufletul, cu dragostea şi cu smerenia ta ai biruit munca migăloasă, iar priceperea şi trăirea duhovnicească au încununat aceea ce astăzi  constituie un titlu de mândrie pentru biserică : faptul de a fi tipărit „Vieţile Sfinţilor” în limba română în epoca premergătoare Unirii.        

Cărţile cu Vieţile Sfinţilor au pătruns în cele mai îndepărtate sate din Moldova. Vitejiile sfinţilor mucenici au întărit vitejia strămoşească a moldovenilor. Credinţa întru Hristos şi dreptatea cerească au susţinut credinţa poporului în neamul său şi l-au convins că dreptatea trebuie să domnească între oameni. Cărţile tale au fost citite de toţi cei care au învăţat slovele, de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei. Ele au fost cumpărate prin târguri, plătindu-se preţul lor în piei de miei sau în cereale celor ce le aduceau prin satele cele mai uitate. Epitropiile bisericilor le-au dăruit fruntaşilor creştini şi ctitorilor. Vieţile Sfinţilor au fost mult citite în vremea războiului din 1914-1918, când bărbaţii erau duşi de acasă. Au fost citite în nopţile de iarnă de mamele cu copii, cum spunea Măria Stratan din Nişcani, ba au fost citite şi cerute şi dincolo de fluviul cel mare, de unii, ca Mihail Bălan din satul Mălăieşti, şi chiar departe de tot, în oblastiile Tersc şi Tobolsc de către prizonierii transilvăneni în anii 1916-1918. Le-am citit şi eu. Curăţenia limbii m-a feremcat şi m-a înălţat. În cele peste zece mii de pagini ale celor opt volume n-ai săvârşit greşeli, n-ai făcut schimonoseli de cuvinte şi înţelesuri, ai spus adevărul asupra sfinţilor. La sfârşitul trudei tale celei mari, ai cerut iertare de la cititori, ca şi înaintaşii tăi din veacurile trecute.     

    Alfavitarul cărţii a doua a vieţii sfinţilor pe luna ianuarie (1909) lămureşte că „se pune înaintea dragostei voastre o carte nouă acum cu tiparul, iar cuprinderea este plină de spuneri prea slăvite din vechime, de la începutul creştinătăţii şi peste toate cele 19 veacuri şi începutul veacului al 20-lea… Împotriva celor mai înainte tipărite la anii 1812 şi 1835 cărţi ale Vieţilor sfinţilor (de la mănăstirea Neamţ)… într-această de acum carte „este mult adaus însemnările la toate Vieţile Sfinţilor şi descrierea din nou a multor vieţi”, sau că n-au fost până acum tălmăcite, sau au fost la rând în cărţile  de demult numai în scurt pomenite numele Sfinţilor.” De aceea, noi cei de astăzi te asemănăm cu hagiografii cei vechi, iar slujba ta la tiparniţa eparhială cu munca celor dintâi deschizători de drumuri în Ţările Române, Macarie şi Coresi.     

    Tălmăcit-ai şi mulţime mare de Voroave (Cuvântări), alcătuite după felurite izvoare începând din anul 1907 şi până la 1914, pentru trebuinţa credincioşilor, şi ele au fost răspândite de Asociaţia „Frăţimea Naşterii lui Hristos” sub a cărei ocrotire ai lucrat. Şi în revista „Luminătorul”, la a cărei înfiinţare ai participat, ai tipărit predici în graiul străbun, care sînt podoabe de limbă şi de simţire ortodoxă.     

    Iar când vederea ţi-a slăbit, trupul s-a încovoiat, mîinile s-au uscat, te-ai retras la mănăstirea Curchi, sub numele de smeritul monah Ignatie. În chilioara ta, ai adus manuscrisele tale, precum şi cărţi şi tipărituri. Încă ai zăbăvit asupra lor şi le-ai păstrat până a venit războiul şi s-au prăpădit. Fosta-i în mănăstire pentru călugări şi ucenici, pildă de smerenie şi de rugăciune. Pentru ei încă din 1913 ai tipărit „Cuvânt bun posluşnicului începător”, iar celor care veneau să te vadă le împărţeai Voroave şi pomelnice imprimate în 1907 şi 1909.    

     Iar când în 1918 Domnul te-a chemat, prietenii, fraţii în Hristos şi ostenitorii de la tipografia eparhială şi „Frăţimea Naşterii lui Hristos” au mărturisit : „ Că nimeni altul nu s-a trudit aşa de mult şi cu aşa folos pentru luminarea cea duhovnicească a moldovenilor, cât s-a trudit părintele Ignatie.”

Bibliografie 

„Luminătorul”, Chişinău, februarie 1918. 

După Pr. Paul Mihail, “Pagini despre Basarabia, Mărturii de Spiritualitate românească din Basarabia”, Chişinău, editura “Ştiinţa” 1993, pag 247-248. 

Pavel Guciujna, preot, parlamentar (1881-1953)

 Pavel Guciujna, preot, parlamentar  (1881-1953) Promotorul şi aprigul susţinător a  înfiinţării Facultăţii de Teologie din Chişinău  

Faimosul cleric şi parlamentar în mai multe legislaturi, Pavel Guciujna,

născut în data de 8 octombrie 1881, în Moleşti, jud. Lăpuşna., preot de la 10 mai 1910 pe seama bisericii Mana, din jud. Orhei. În iunie 1940 s-a refugiat în România, unde, între 1 octombrie 1940 - 13 septembrie 1941, a slujit la biserica Mavrogheni, din Bucureşti. S-a întors la biserica sa din Orhei, însă numai până în septembrie 1943, când a revenit definitiv la Mavrogheni. La 15 februarie 1949 a ieşit la pensie şi a decedat la 20 martie 1953 în spitalul Panduri din Bucureşti. A fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici ortodocşi interbelici, responsabil la ziarul preoţesc „Raza”, apropiat al mitropolitului Gurie Grosu şi deputat al partidului condus de Alexandru Averescu, apoi de Octavian Goga, în mai multe legislaturi (ANIC, fond Dudu Velicu, dosar 286, f. 280-281; ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 2, f. 88). 

Ministru Instrucţiunii Publice Ion Petrovici se referea la el fără să-i dea numele, ca cel mai „guraliv” dintre susţinătorii înfiinţării facultăţii chişinăuene, - „În luna septembrie 1926 o delegaţie de preoţi a unui mare centru provincial ( Chişinău ) a obiectat că toate centrele egale cu a lor posedă instituţii de învăţămînt superior, aşa că şi dânşii cereau înfiinţarea unei facultăţi de teologie pe lângă mitropolia localităţii ( Mitropolia Basarabiei ). Dintre toţi delegaţii cel mai guraliv era un Popă, pe care îl cunoşteam toţi miniştrii de la Cameră unde se alegea regulat şi apărea la tribună în numeroase ocaziuni” referindu-se, deci, la Părintele Pavel Guciujna. 

„Avem o mică pretenţie: ca Facultatea de azi, care este înfiinţată pe lîngă Universitatea din Iaşi să devie, în timpul cel mai apropiat, temelia unei Universităţi în provincia aceasta” ( fragment din discursul Pr. Pavel Guciujna, în Camera Deputaţilor ). 

În cele din urmă, basarabenii şi-au văzut împlinită dorinţa: la mijlocul lunii august 1926, pe adresa Consiliului Eparhial de la Chişinău soseşte o telegramă cu vestea cea mare: că la 10 august, Ion Petrovici, Ministru Instrucţiunii Publice, a aprobat proiectul de înfiinţare la Chişinău a unei Facultăţi de Teologie.  Expeditorul era nimeni altul decât preotul şi deputatul Pavel Guciujna.  

Bibliografie : 

1.     Adrian Nicolae Petcu, Teodor M. Popescu, în documentele Securităţii.

2.     Silvia Grossu, conferenţiar, doctor, Mitropolitul Gurie, misiunea de credinţă şi cultură, Chişinău, editura Epigraf, 2007        

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.                                                                                        

PREOTUL ICONOM STAVROFOR GHEORGHE MIHAI ( 1921-2001 )

S-a născut la 10 iunie 1921 în com. Hârtopu-Mare, jud. Orhei. A urmat şcoala primară în com. Bravicea, apoi Seminarul Teologic din Chişinău (1932-1940) şi Facultatea de Teologie “Petru Movilă” la Cernăuţi (1940-1944). Dupa obţinerea titlului de licenţiat în teologie, s-a căsătorit în anul 1944 cu învăţătoarea Stela-Victoria Mărculescu. În familia lor s-a născut un singur copil - Rodica-Angela (Mihai), în anul 1946.Student în ultimul an universitar, Gheorghe Mihai a fost şi pedagog la Institutul de Educaţie din Cernăuţi, până în 1944, când în s-a refugiat la Buzău. Aici se angajează pedagog la liceul comercial de băieţi. În 1946 e hirotonit ca diacon onorific pe seama mănăstirii Rogozu, dar funcţionând efectiv la catedrala episcopala din oraş. Avea o pregatire teologică corespunzatoare şi, în plus, o voce plăcută de tenor.

În anii 1945-1947 a predat religia, fiind profesor la şcoala normală de baieţi din Buzău, la liceul comercial şi la liceul industrial. La data de 21 aprilie 1947, diaconul Gheorghe Mihai a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusavatu, protoieria Patarlogele, raion Cislău, unde a făcut o adevarată misiune preoţească şi de unde s-a mutat la parohia Clondiru (1949-1962) din protoieria Neizie.

Din 1956 pana în 1983, datorită prestaţiilor sale apreciate de Episcopie, a fost încadrat profesor la Seminarul Teologic din Buzău şi la şcoala de cântăreţi, unde între anii 1960-1962 este numit director. Tot atunci s-a mutat cu familia în oraşul Buzău, în 1960-1981 a activat la parohia Lipia II din protoieria Buzău, iar dupa moartea părinţilor săi (1983), la cerere, a fost transferat la parohia “Cuvioasa Parascheva” din Buzau, ne mai lucrând la seminar. Rămane la aceasta parohie până la ieşirea sa la pensie (1995), dar mai departe a slujit, cu drag, la “Catedrala copiilor”, construcţie nouă în cultul creştin, păstorită de un preot care fost elev al sau. A ramas aici pana în ultimele zile ale vieţii sale. Pentru activitatea sa pastoral-misionara deosebită, P. S. Sa Episcop Antim al Buzăului i-a acordat rangul onorific de iconom stavrofor.

A trecut la cele veşnice în ziua de 22 aprilie 2001, slujba de înmormântare fiind oficiată la biserica “Sfantul Gheorghe” de către un sobor de slujitori ai altarului.  

Ca fost elev de şcoala cu fostul elev Gheorghe Mihai, el puţin mai mare ca mine, pot spune ca în Seminar era preocupat de studii, avea o comportare prietenească, avea talent artistic pentru teatru, talent muzical, o voce caldă de tenor. Cânta în corul şcolii. A participat în cadrul corului Seminarului din Chişinău la concursurile “Tinerimii române” - 1938, când, împreună cu elevele de la Şcoala Eparhială, au luat “Premiul Onorific Excepţional”, corul fiind pregătit şi condus de către diaconul, profesorul, compozitorul şi talentatul dirijor Alexandru Cristea, autorul muzicii la poezia “Limba noastra” a preotului poet Alexei Mateevici.Elevul Gheorghe Mihai a luat parte la multele serbări din şcoală, unde, prin talentul său muzical şi fizionomia sa delicată şi plăcută, interpreta minunat rolurile de gen femenin din piesele de teatru cu multă simtire.

În martie 1940 a luat parte la un concurs deosebit al şcolii noastre şi al Şcolii Parohiale de fete “Florica Mita”, corul interpretând “Requiemul” de W. A. Mozart, o piesă religioasa pretenţioasă. Cum fiecare grup de voci (tenor I, tenor II, bariton, bas) avea un “şef de partidă”, dumnealui era responsabil pentru grupul tenor I.

Ca preot la Buzău, împreună cu fostul preot spiritual al Seminarului din Chişinău, Dimitrie Luca, veneau la întâlnirile foştilor seminarişti la Bucureşti, la hramul şcolii noastre, la alte întâlniri, comemorari ce le ţinem şi azi la biserica “Precupeţii Noi”, cu acordul preoţilor parohi, nelipsind preoţii Vasile Ţepordei, Sergiu Rosca şi alţii.  

Text de Vlad DUMBRAVĂ.