Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Ieroschimonahul Ioan (1905-1996)

Posted by mihailmaster pe Iunie 28, 2007

cart36.jpg

  Călugări basarabeni la Muntele Athos  

Chilia „Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Colciu Mănăstirea Vatopedu Sfântul Munte Athos      

 În Sihăstria Colciu a Mănăstirii Vatopedu, la Chilia românească cu hramul „Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în anul 1926, la 19 ani a intrat sub ascultarea Bătrânului Ilie (Vulpe), tânărul Ioan Guţu. S-a născut în 1905, în Basarabia, din părinti binecredinciosi. A ucenicit în vremea părintilor Ilie (Vulpe), Eftimie, Gherontie si Paisie, care unul câte unul s-au stins. Părintele Ioan devine superiorul chiliei. Dintre ultimii ucenici ai Părintelui îi amintim pe Protosinghelul Gamaliil (Boboc), părintii Gheorghe, Prodromu, Augustin (ultimii sase ani). A plecat la Domnul pe 5 decembrie 1996, la 91 de ani.

  Ultimul dintre ucenici (de altfel, azi, unicul vietuitor al chiliei), Părintele Augustin ne spune despre Părintele Ieroschimonah Ioan că a început viata monahală cu binecuvântarea tatălui său, care vizitându-l o dată în Sfântul Munte, îi spune: „Ai grijă, aici să mori!”. A împlinit acest cuvânt, rămânând statornic 70 de ani la chilia de metanie, o singură dată întorcându-se, pentru oarecare nevoie, în tară.

 În ce priveste viata pilduitoare a Părintelui Ioan, ucenicul îsi aminteste că o dată, la hramul chiliei românesti „Sf. Gheorghe” – Colciu, după terminarea slujbei, părintii stăteau de vorbă. Un grec cere cuvânt de folos, iar Părintele Ioan îi răspunde: „Dacă nu te folosesti de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu te vei folosi…”. 

Altă dată, cerându-i-se, de asemenea, un cuvânt de folos, Părintele zice: „… eu sunt un om simplu si nu am cuvinte de folos. Cer si eu de la altii mai sporiti sfat si povătuire duhovnicească. Dar dacă vom împlini făgăduintele călugăresti si vom săvârsi călătoria vietii asa cum am început-o, să avem nădejde de mântuire”.

Iubea slujbele bisericesti si pravila. Zilnic împlinea cele sapte Laude si se îndeletnicea cu rugăciunea inimii. Noaptea petrecea în rugăciune, sau în chilie, sau în paraclis. Adeseori se auzea gălăgie si ceartă în chilia Părintelui, lucruri despre care nu-i plăcea să pomenească. Ucenicului său Ilarion (azi la chilia „Sf. Ipatie” din Sfântul Munte) i-a mărturisit că „dacă într-o noapte nu fac priveghere, sunt necăjit de diavoli”.2 Dormea, sezând, cel mult trei ore. 

Părintele avea darul rugăciunii. O familie din Tesalonic, înaintată în vârstă, nu avea copii. Sunt dăruiti de la Dumnezeu cu o fetită, prin rugăciunile Părintelui. Izvorul chiliei fiind secat, la insistentele ucenicului Părintele se roagă pentru ca să fie apă. După un an, izvorul s-a umplut, ba mai mult, de atunci n-a mai secat vreodată. 

„În rezumat – spune Părintele Augustin –, a fost un model de smerenie în toate: la îmbrăcăminte, la mâncare, la chilie, la vorbă… în toate. Am învătat multe de la dânsul”. 

Întrebat ce fapte bune se cuvine să iubim mai mult, Părintele zice: „Să le iubim pe toate egal, dar să începem cu frica de Dumnezeu si să sfârsim cu dragostea de Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Rugăciunea să meargă înaintea tuturor faptelor bune. Mai multă rugăciune, mai multă smerenie, mai multă dragoste de Dumnezeu si de oameni ne duc cel mai usor întru Împărătia cerurilor… Să ne rugăm unii pentru altii si să avem nădejde că nu ne lasă Dumnezeu”, însă „nu ne putem mântui fără ispite, fără răbdare si fără pocăintă”.

 Privirea Părintelui era senină. Cuvântul, foarte calm. „Trebuia să faci răbdare pentru a-l asculta”, zice ucenicul. Avea mâinile mari. Purta haine tare modeste. A suferit mult, fără cârtire. I se umflau picioarele. N-a folosit niciodată medicamente, doar ceaiuri. A refuzat chiar si doctorul. Înainte cu două luni îi spune ucenicului că va pleca la Domnul. Îi încredintează toate cele ale chiliei. Chiar si ultimele rude din tară îl vizitează pe neasteptate.

 Duminică, 3 septembrie 1996, Părintele se împărtăseste. Marti, pe la ceasul al nouălea, i se face dezlegare de către Părintele Dionisie Ignat, după care îsi cere iertare de la obstea Chiliei mari „Sf. Gheorghe”. 

„Amândoi am venit în Sfântul Munte în 1926. Am trăit cu Părintele Ioan ca fratii. N-a fost deosebire între aceste două chilii, sub nici un motiv. Toate sărbătorile si toate praznicele mari, vesnic le-am făcut la un loc. La noi erau doi preoti, iar la dânsii erau trei. Părintele Ioan Gutu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor. Nu i-a lipsit până la ultima suflare biserica si canonul, lucrurile cele dintâi pentru monah… A fost un om bun” , mărturiseste Părintele Dionisie. 

Părintele Ioan nu mai putea vorbi, însă avea mintea limpede. Mai târziu, ucenicul se duce să facă Vecernia, vecernie mare, Vecernia „Sfântului Nicolae”, vreme în care Părintele adoarme în Domnul. 

„Fericit bărbatul” Ioan Ieroschimonahul, care se slobozeste acum ca o „lumină lină”, după cuvântul Domnului, în pace. Amin. 

Frumoasă si nestiută i-a fost viata si fericită mutarea la cele de Sus.   

Bibliografie : 1, 3 – Ioanichie Bălan, Mărturii românesti la locurile sfinte, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, 1986, p. 427 2 – Synaxis, Mănăstirea Vatopedu, Sfântul Munte, nr. 3. p. 12. („Epifania”, nr. 5/1998) 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: