Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Noiembrie 2007

LUMINĂTORUL POPORULUI GĂGĂUZ

Posted by mihailmaster pe Noiembrie 28, 2007

32.jpg

Mihail Ciachir, preot, is­to­ric şi scrii­tor (27 apr. 1861 – 8 sept. 1938). 

Născut în 1861, în Ciadâr-Lunga, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău, a fost  timp de mai mulţi ani profesor la şcoala spirituală din Chişinău, luând parte şi în conducerea diferitelor aşezămînte din eparhia Chişinăului. Cunoscător bun a limbii româneşti şi a celei găgăuze, păr. Ciachir a muncit foarte mult pe terenul cultural, ca traducător şi alcătuitor al diferitelor cărţi în aceste limbi. Aşa, el a tradus în limba românească „Începuturile învăţăturii creştineşti” de mitrop. Filaret., a publicat un abecedar ruso-moldovenesc, un dicţionar ruso-moldovenesc, o carte de citire „ruso-moldovenească”., a tradus în limba găgăuză rugăciuni, acatiste, evanghelia după Matei., a publicat în aceiaşi limbă lecturi din Vechiul Testament, de asemenea şi o scurtă istorie bisericească. 

P.S Astăzi teatrul naţional găgăuz şi o stradă centrală din oraşul Ciadâr Lunga, poartă numele  protoiereului Mihail Ciachir. 

 Bibliografie :

Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag.263.

Anunțuri

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

ŞTEFAN CIHUREANU, PREOT (1810-1896)

Posted by mihailmaster pe Noiembrie 23, 2007

image001.jpg 

Ilie Tesviteanul al Basarabiei

Ştefan Cihureanu, preot (1810-1896) 

Părintele Ştefan Ciuhureanu s-a născut în 1810, a murit în 1896. Ieşit din „dascăli”, fără studii seminariale, el a fost preot în satul Olişcanii de Sus şi în Şoldăneşti din judeţul Orhei., a muncit foarte mult şi pe terenul misionar printre „rascolnici” şi, mai cu seamă, printre evrei, dintre care mai mult de 100, sub influenţa lui, s-au creştinat.Еп.Вед. ” , 1896, XIII, p. 391-398. Sfr. „Mişc. d. Balta”, p. 303-305. 

Părintele Cihureanu avea mare dragoste pentru sf. Locaşuri şi a contribuit foarte mult cu munca sa, uneori şi cu mijloacele-i proprii, la construirea şi împodobirea bisericilor din mai multe sate. Pentru a aduna bani în acest scop, el nu se ruşina să intre şi în bordeiul săracului, şi în curţile bogaţilor şi toţi jertfeau, după puterile lor, văzându-i râvna. El nu era bogat, ba dimpotrivă, mijloacele lui abia îi ajungeau pentru întreţinerea propriilor săi copii la învăţătură. Cu toate acestea, şi în astfel de împrejurări, dânsul găsea putinţa să vină în ajutorul celor săraci : „…unul Dumnezeu ştie” – scria un contemporan al lui – „la câţi nevoiaşi le-a venit în ajutor, la câţi nenorociţi le-a şters lacrimile în curgerea vieţii lui.”

Cu poporanii săi, părintele Ciuhureanu se purta aspru, sever şi riguros. În îndeplinirea învăţăturii creştineşti el ajungea până la un rigorism de ascet : nu permitea deloc în satul său nici o veselie, nici danţuri, fie la nunţi, fie în alte împrejurări. Urmărit de el, tineretul din sat era silit să se ascundă prin păduri şi acolo să facă jocuri, dar păr. Ciuhureanu şi acolo îi urmărea. Însă cu toată apucătura-i  aspră faţă de parohieni, era iubit şi respectat de ei, pentru că vedeau într-însul un păstor cu râvnă şi de o moralitate riguroasă, care-i învaţă mai înainte de toate prin pilda vieţii sale strict morale, apoi şi cu cuvântul în limba poporului. Vestea despre el, ca de un preot evlavios, se răspândise primprejur şi la el se adunau gloate de ţărani, încărcaţi de păcate mai grele, de la o depărtare de 50-60 km. „Acesta” scria despre păr.Ciuhureanu un arhipăstor basarabean – „acesta e un urmaş al lui Ilie Tesviteanu, care sfărâma instrumentele muzicale, când în sunetul lor lumea dansează, – aspru probozeşte, necăutând la feţe, pentru călcarea posturilor şi altele”… În amintirea parohienilor lui el a rămas ca un preot cu duhul lui Dumnezeu, înzestrat cu darul prezicerii. 

Bibliografie

Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag.157.

Popovschi Nicolae, Mişcarea de la Balta, Inochentizmul în Basarabia. Chişinău, Cartea Românească 1926, pag. 286   

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

LA MOSCOVA TREI ZILE (Notiţe de călătorie)

Posted by mihailmaster pe Noiembrie 23, 2007

x1-165.jpg  

TREI ZILE 

LA MOSCOVA ÎN CEA DE-A TREIA ROMĂ  

20-23 octombrie 2007

De când mă ţin minte mi-au plăcut călătoriile. Cuvintele călătorie şi cunoaştere dintodeauna le-am considerat sinonime 🙂  La o masă într-o companie de oameni cunoscuţi, aş fi în stare ore întregi să povestesc despre ţări, oraşe, sate, locuri, prin care am trecut şi pe care am avut ocazia să le cunosc. La fel, aş putea ore întregi să ascult relatările altora despre locuri în care piciorul meu nu a călcat… touşi câtă experienţă, câtă învăţătură, câte amintiri, aduc cu sine călătoriile!                 

 Aşa a binevoit Dumnezeu, ca în acest miez de toamnă ( octombrie ) să poposim trei zile în capitala Federaţiei Ruse, – oraşul Moscova.          O ocazie unică de a vedea cea dea treia Romă, mi-a fost oferită de către … Valera şi Ion, călăuzele mele din vara aceasta în pământurile Poloniei. Aceşti doi bravi bărbaţi, vorba celor de la Planeta Moldova – cu inimă de moldovan şi trup de rus, buni cunoscuţi de-ai mei, s-au oferit din nou, să mă călăuzească în drumul meu spre inima Rusiei – giganticul megapolis Moscova.        

Pregătiri de drum, totuşi mergem la Moscova!:))) 

Capitala Moscovei o visam deja de ani buni. Ultima dată am fost în vizită în acest oraş, nici mai mult nici mai puţin cu şapte ani în urmă. De atunci multă apă a curs prin Moskva-reka…         Pornirea noastră a fost amântată de trei ori, din câte am înţeles din cauza problemelor tehnice cu care se confruntau Valera şi Ion. Amânarea insuportabilă de pe mâine pe poimâne sa întins aproape trei săptămâni. Astfel că am avut destul şi de rămas timp pentru o bună pregătire a călătoriei.         În sfârşit în dimineaţa unei zile calde de octombrie, cu Mila şi Ajutorul lui Dumnezeu am pornit la drum. Punctul nostru de plecare a fost capitala Moldovei de Răsărit (Republica Moldova) oraşul Chişinău. Pentru evitarea problemelor nedorite, Valera şi Ion au hotărât să ocoloească teritoriul enclavei separatiste transistrenie „ Pridnestrovia” şi să treacă vama moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei Otaci – Movilău (Moghiliov Podolsk)         Încă din «campania poloneză», am sesizat la Valera şi Ion comportamentul lor de gentilomi manieraţi în discuţiile purtate cu lucrătorii vamali. Astfel şi de data aceasta am trecut vama fără complicaţii de genul „răscolitul prin bagaje”, „declaraţie în scris a bunurilor materiale şi valutei”, „controlul maşinii, nr. caroseriei şi motorului” etc.etc… La vama ucraineană vameşul ne-a înregistrat „tranzitul timp de trei zile lucrătoare pe teritoriul Ucrainei” urmând ca frontiera ucraineano-rusească să o trecem prin punctul de trecere „Gremiaci”, Ucraina – „Pogar”, Rusia.        

Tranzităm – „Ucraina ridna mati”        

Vama a rămas în urmă, am intrat pe teritoriul Ucrainei în ţinutul Podoliei. Ion conduce stabil maşina ( un mercedes 124 „bunicel”) nu accelerează mai mult de 120 de kmh, probabil din cauza drumurilor care lasă de dorit. Până la Chiev avem aprox. 400 de kilometri. În câteva ore trecem Viniţa, Calinovca, ajungem în localitatea Berdicev, care din vorbele lui Valera pe timpuri era populat în exclusivitate de evrei. Oprim în centrul oraşului Berdicev, lângă un „bazar” în tot sensul deplin al acestui cuvânt., aici am văzut în vânzare de la ciapă şi usturoi până la uşi şi ferestre din lemn şi termopan. Am cumpărat ceva, nu ţin minte ce anume, am intrat în vorbă cu vânzâtoarea, o ucraineancă de vre-o 45 de ani. După ce i-am achitat banii, ne-a întrebat : а вы сами откуда с Израиля ?![1] Din vorbele ucrainencei am înţeles că evreii care au plecat cu ani în urmă din Berdicev spre ţările „în care curge lapte şi miere”, odată la câţiva ani vizitează Berdicevul – patria lor de odinioară.     

    De la Berdicev ţinem calea spre Jitomir., iar de la Jitomir străzile „M06” şi „E40” duc direct la Chiev. În drumul parcurs de la întrarea în Ucraina oraşul Movilău şi până la Chiev, foarte mult mi-au atras atenţia denumirile cu specific moldovenesc al unor localităţi : Vendicianî – Vendiceni, Lozovaia – Lozova, Singurî – Singuri, Rea etc… 

La Chiev – în aglomeraţia de seară…

 În capitala Ucrainei, oraşul-erou Chiev, am ajuns seara aprox. între orele 19-20.00. Am început să mă orientez numai în momentul în care am intrat pe bulevardul centarl „Cresşiatic” – „Крещатик”., am văzut din maşină „Maidan Nezalejnosti” – unde s-a jucat piesa de teatru „ revoluţia Orange” dar şi multe altele…Ca să ajungem la autostrada Chiev-Moscova, trebuia neapărat să trecem Niprul. Am coborât pe „Naberejnaia Şosse”, trecând pe lângă Lavra Kievo-Pecerska., Pe strada „Naberejnaia” vizavi de Lavra Pecerska, am nimerit într-o avalanşă de maşini – „probkă”,  mişcându-ne foarte lent şi pierzând aproape o oră pentru a trece podul peste Nipru. Trecem Nipru, care este… imens, – de vre-o 3-4 ori mai lat ca Nistru.Într-un sfârşit ieşim din oraş., la ieşirea din Chiev, am fost martorii  unui tragic eveniment. Idicatorul instalat de curând de către agenţii poliţiei rutiere „Внимание ДТП!”-„Atenţie accident rutier!” strălucea în lumini fosforiscente aprinse, iar pe asfalt în apropierea unui Jepp „Toyota Land Cruiser” odihnea în sânge (probabil de vre-o 10-15 minute) trupul neînsufleţit a unei persoane… nu se vedea de-i bărbat ori femeie, era învelit în prostire albă, iar la căpătâi cineva îi aprinse o lumânare…M-am tulburat adânc în suflet, – am zis Doamne Fereşte! După care mi-am întors privirea către Ion, aşteptând parcă… un cuvânt de susţinere din partea lui. Ion, de la volanul maşinii, deşi văzuse totul clar, nu a zis nimic văzându-şi mai departe de drumul său. Probabil experienţa vieţii sale zbuciumate şi pline de primejdii, nu-i dădea voie să se avânte în  vorbe deşarte şi comentarii de prisos. 

Vama Gremiaci-Pogar, în miez de noapte… 

La hotarul Ucrainei cu Federeaţia Rusă, nici nu am simţit cu am ajuns., mai ales că  eu,  (dar probabil şi Valera) am adormit foarte strâns, iar Ion, de la Chiev până în vamă nu a făcat nici un popas, menţinând viteza nu mai jos de 100 km/oră.La  întrarea în vama ucraineană – haos! 2 kilometri rând de TIR-uri cu marfă., mă uit la plăcile de înmatriculare : Ucraina, Rusia, Belarus, Republica Moldova, România, Bulgaria, Turcia, Polonia, Lituania, Ungaria, Germania… sute de maşini de tonaj mare şi nici măcar una mică., nici-o maşină mică, doar noi…Le întrecem iute pe toate şi intrăm în vama ucraineană…Control rapid de paşapoarte, vameşul ucrainean – un rus de vreo treizeci de ani, în mare grabă a pus ştampilele în paşapoartele noastre, dorindu-ne „Drum bun” – probabil i se răcea cafeaua în biroul de lucru.         Ieşim din vama Ucraineană – „Gremiaci”. Până a ajunge în vama rusească –„Pogar”, trecem un fel de teritoriu neutru, de vre-o 700-800 metri. În vama rusească încep problemele…Completăm cărţile de migraţiune – migration card., Valera face „Ввоз” la maşină,- o altă invenţie a ruşilor – un fel de declaraţie de introducere a mijlocului de transport pe teritoriul Federaţiei Ruse pe un termen de 14 zile. Rusul de la vamă îi cere lui Valera pentru această hârtie echivalentul în ruble ruseşti a o sută de dolari americani. Valera se împotriveşte., începe o discuţie cam dură, dar totuşi puţin monotonă, – „care pe care”. Vameşul rus văzând insistenţa lui Valera de a negocia preţul hârtiei, s-a dovedit a fi foarte ingenios. La întrebarea lui Valera, dacă chiar nu există altă modalitate de a plăti mai puţin, dar… direct unde trebuie., vameşul rus îi dă o replică genială : păi de ce nu aţi spus de la început că mergeţi la înmormântare!?  Valera a reacţionat rapid, rezolvând problema pozitiv în favoarea ambelor părţi, filosofia populară a vechiului proverb : …şi lupul sătul şi oaia întragă! Ei bine aproape întreagă – cu douăzeci de dolari mai puţin (dar nu tocmai c-o sută) în buzunarul lui Valera… bravo Valerică! 

«Доброе Утро» şi-un popas… – la 250 kilometri de Moscova – în întinsurie fără de margini ale Rusiei      

    La ieşirea din vama rusească, s-au efectuat câteva schimbări de poziţii. Valera a preluat conducerea automobilului, iar eu i-am cedat locul  lui Ion pe bancheta din spate, trecând pe scaunul din faţă. Ion obosit de atâta drum a adormit buştean., într-o jumate de oră i-am urmat exemplul… iar Valera accelerând viteza, nu a mai oprit decât dimineaţa… a doua zi dimineaţă. Afară se făcuse ziuă de câteva ore bune. Nu ştiu cât am dormit, dar m-am odihnit bine. L-am întrebat pe Valera de ce nu am opri să facem un popas. Valera mi-a lămurit că pe această stradă (Chiev-Moscova) popasurile sunt numărate, iar benzinăriile apar odată la 80-100 de kilometri.În sfârşit, în jurul orei 11.00-12.00, Valera a tras pe dreapta. În faţă ne-a apărut un mic popas – o bodegă din bârne de lemn, pe care era scris cu litere mari : „КАФЕ”. Am ieşit din maşină., afară sufla un vânt rece de toamnă-iarnă rusească. Ne-am grăbit să intrăm în cafenea. Ne-am aşezat la masă., în câteva minute chelneriţa ne-a servit cu ceai negru cu lămâie şi prăjitură „Тула” – „Tula”. Vântul rece, ciaiul negru cu lămâie şi renumita prăjitură „Тула”, ne-a trezit din moleşeală şi somn, aducându-ne ca pe tavă, – buna dispoziţie de dimineaţă… Când am ieşit din cafenea, în direcţia nord-est am observat un indicator : Москва 250”, deci nu mai avem mult., cu Doamne Ajută în vre-o 3-4 ore ajungem la destinaţie.

 La intrarea în Moscova…

 Trecem pe lângă oraşul Narofominsc – suburbia Moscovei., Până la şoseaua de centură M.K.A.D[2]  mai sunt vre-o 40 de kilometri., autostrada se aglomerează tot mai mult. La aproximativ 10-12 kilometri de giganticul megapolis, traficul practic se opreşte în loc. În apropiere de M.K.A.D, Valera trage la o spălătorie auto., intrăm în Moscova – maşina trebuie spălată. Spălarea simplă, doar pe din-afară a maşinii ne-a costat 300 de ruble, aprox. 10 dolari americani., jaf în ziua mare nu altceva. În Chişinău la Petricani cu 10 dolari îţi spală maşina lună, pe dinafară şi pe dinăuntru, aplicându-i toată procedura cuvenită de curăţare, – aspirator, silicon etc… într-adevăr mare diferenţă de preţuri. 

Moscova de nerecunoscut 

vasnetsovap-kremlin.jpg Kremlinul pictat în ulei…

Anul 2007, luna octombrie, miez de toamnă, mulţumim Domnului, intrăm în capitala Federaţiei Ruse – oraşul Moscova. După ce am parcurs aprox.  20 de kilometri pe M.K.A.D – şoseaua de centură a Moscovei, Valera încadrându-se hotărât pe banda de coborâre, a cotit către prospectul  Kutuzov.De pe prospectul Kutuzov ţinem calea în direcţia bulevardului Fili. Undeva în regiunea micro-raionului Fili, trebuia să rămânem  peste noapte în gazdă.De la ultima mea vizită în Moscova, care avuse loc acum şapte ani, – Super megapolisul rusesc se transformase foarte mult., pentru uşurarea traficului, care din an în an devine tot mai aglomerat şi insuportabil, se mai construise o şosea de centură (3-е колъцо) în interiorul Moscovei. Dintre noi, cel mai şocat de toate aceste transformări şi schimbări, era Ion, care la începutul anilor 90 ai secolului trecut a activat aproape 5 ani în capitala Rusiei. – Uite aici pe partea stângă au fost mai multe blocuri de pe timpul lui Hruşciov – „hruşciovci”… ne spune Ion. Acuma pe locul lor a fost construită o stradă cu patru benzi, evident pentru uşurarea circulaţiei. În zare, de pe prospectul Kutuzov apar două clădiri ultra moderne „zgârâie nori”- nici acestea nu erau acum câţiva ani… În general, Moscova de câţiva ani buni, a fost transformată într-un gigantic şantier de construcţie. La gazdele noastre de pe bulevardul Fili, am ajuns odată cu întunericul serii. Erau nişte prieteni foarte buni de-ai lui Ion încă din timpurile când activa la Moscova. Ruşii ne-au primit foarte frumos, cu inima deschisă şi… masa întinsă. E drept că nici noi nu am venit cu mâina goală., vinuri şi şampanie moldovenească în semn de respect!:)Discuţiile la masă cu prietenii ruşi, a continuat până târziu după miezul nopţii…Вот так мы живём и терпим этих Путинов, Лужковов[3] Din vorbele acestor ruşi moscoviţi, am înţeles că nu prea sunt încântaţi de activitatea preşedintelui Putin şi a primarului de Moscova – Iurii Lujcov. Putin este acuzat de dictatură, iar Lujcov de faptul că în Moscova nu mai este nici un teren de vânzare, toate au fost vândute pe bani grei. Dicatură, populism, interese personale… şi alte multe învinuiri şi înjurături, adresate la adresa înalţilor demnitari ruşi Putin şi Lujcov. A doua zi dimineaţa am mers împreună cu Valera şi Ion, până într-o suburbie a Moscovei, oraşul Balaşiha. După ce şi-au rezolvat întrebările personale, am pornit într-un „marş turistic” prin Moscova.   

Kremlin, Piaţa Roşie, catedrala Sf.Vasile… 

img43457.jpg

În drum spre centrul Moscovei, Valera mi-a arătat teatrul Dubrovca NORD-OST, locul unde acum câţiva ani s-a produs  drama „Cecenilor komikadze”. Nici azi nu este clar cine a fost organizatorul măcelului de pe Dubrovca… Intrăm pe şoseaua „Садовое Колъцо”, ne îndreptăm spre Piaţa Roşie… Ion şofează atent şi se orientează foarte bine pe străzile fără de capăt ale Moscovei. Parcăm maşina la o parcare supraterană. Clădirea parcării este construită după cele mai avansate tehnologii şi poate primi până la 2000 de unităţi de transport.         Piaţa Roşie ne-a întâmpinat în toată splendoarea ei. Toate erau exact cum le văd oamenii la televizor : zidul Kremlinului, maosoleul lui Lenin, catedrala Sf.Vasile., doar că în realitate teritoriul şi clădirile sunt de dimensiuni mult mai mari.          Ne-am dorit mult, să vizităm maosoleul conducătorului revoluţiei           ( bolşevice ) mondiale –  Vladimir  Ilici Lenin, dar nu a fost cu putinţă, pentru că … era închis… aproape de intrare pe o coală albă cu litere de o şchioapă era scris : НЕ РАБОТАЕТ !      

  krm2341.jpg sk326.jpg  Ţari Puşca şi Ţari Colocol

 Mai departe, urma să admirăm clopotul gigantic de pe teritoriul Kremlinului şi… faimosul tun «Царь Пушка». Istoria acestuia este una de-a dreptul îngrozitoare. Tunul «Царь Пушка» a împuşcat o singură dată în 1604 atunci când moscoviţii îl omoară pe falsul ţar Dimitrie ( Grigori Otrepiev ) după care îi ard corpul, iar cu cenuşa rămasă încarcă tunul şi împuşcă hăt departe de hotarele Moscovei.

În ospeţie la Lubianka 

 moscowlubyanka_0479.jpg        RENUMITA CLĂDIRE LUBIANKA

O ploiţă ciobănească, cu stropi mărunţi dar reci, a prins să împrăştie mulţimea de turişti din Piaţa Roşie. Nici noi nu aveam de ales, trebuia să ne grăbim să ajungem undeva la adăpost…  Ion a propus să mergem la un vechi prieten de-al său – Iachim Iachimovici – moldovean originar de prin părţile Hotinului. Din câte am înţeles de la Ion, – Iachim Iachimovici de ani buni era angajat în clădirea cea mare de la Lubianka,  în slujba «intereselor imperiale». Monumentul lui Felix Edmundovici din faţa clădiri celei mari, Iachim Iachimovici îl vedea de câte 7-8 ori pe zi şi… spre deosebire de alţii – «Железный Феликс» – “Felix cel de fier” de mult nu-l mai impresiona…         Iată-ne ajunşi în încăperile fortăreţei Lubianka. Ion ne face cunoştinţă cu Iachim Iachimovici. Katiuşa – secretara lui Iachim Iachimovici ne serveşte cu ceai negru de Sri-Lanka. Mă aşez comod întru-un fotoliu din piele neagră, savurez cu placere ceaiul şi mă gândesc… oare atunci în timpul represiilor staliniste din  37′ pe acei bieţi nenorociţi tot îi serveau cu ceai!?          La plecare Iachim Iachimovici s-a oferit amabil, să ne ducă cu maşina    (sa) de serviciu până la parcarea în care am lăsat maşina noastră… la despărţire ne-am îmbrăţişat frăţeşte… Daaa… mi-am zis în gând, trăim în anul 2007, atunci în 37′ ar fi fost altfel.         

  În apropierea turnului de televiziune Ostankino     

ost_2b.gif

     Valera a pornit motorul Mercedesului, ţinem calea mai departe, dar unde? Toate planificările mele de-acasă de a vizita ceva anume, s-au risipit de mult. De ce? Pentru că în compania lui Valera şi Ion, orice călătorie turistică gen standard capată o nouă dimensiune…          Trecem pe lângă turnul de televiziune Ostankino. Odată demult, când eram copil, împreună cu tata am vizitat acest turn gigantic  ( 500 metri înălţime ). Restaurantul «Седьмое Небо» – «al şaptelea cer» situat la înălţimea de 350 metri, mi s-a întipărit adânc atunci în minte – de la o înălţime de unde norii poţi să-i atingi cu degetul, să admiri oraşul fără de margini… copil fiind, eram  extrem de entuziasmat şi foarte fericit., şi astăzi îmi amintesc  cum tata încerca să mă înveţe poezia lui…Moscovă iubită mândră capitală,Toţi copii-ţi cântă cântece de fală…            

      Ваганьковское Кладбище – cimitirul Vaganicovscoe în ritmuri de Toccata şi … 

08_01_00.jpg … sculpatat în bronz Vîsoţchi

Acceptând propunerea lui Ion de a vizita cimitirul Vaganicovsc(oe), nu prea îmi închipuiam unde mergem. Chiar la aprox 20 metri de intrarea centrală ne-a întâmpinat înecat în flori mormântul jurnalistului Vladislav  Listev, omorât la comandă în anul de tristă amintire 1995. La câţiva paşi de Listev ne zâmbea sculptat în bronz Vladimir Vîsoţchi… am rămas fără cuvinte… „Taganca”, „Ohota na volkov”, „Na neitralinoi polose ţvetî”, „Ona bîla v Parije” – cântece care întodeauna le-am ascultat cu admiraţie!Mergem printre morminte ca printr-o carte deschisă a marilor personalităţi de altă dată., iată mormântul actorului Viţin, iată şi mormântul lui Leonov, Coroliov, Iaşin… numai şi numai personalităţi. În depărtare văd un mormânt cu gard de fier înalt străjuit din patru părţi de patru îngeri poleiţi cu aur., m-am grăbit să văd al cui este mormântul. Când am ajuns în faţa acelui mormânt, am înţeles totul… cei patru îngeri-heruvimi poleiţi cu aur străjuiau bustul de bronz în mărime naturală a unui tânăr necunoscut, iar pe placa de granit de la picioarele necunoscutului de bronz, erau scrise următoarele : Володя1971-1995 Никогда не забудемтвои друзья În Moscova anilor 92-96, era mai ceva ca pe front… grupările criminale se omorau fără de milă, în goană nebună după bani şi putere., mii de bărbaţi tineri şi puternici, au căzut morţi în acei ani, în timpul aşa numitelor reglări de conturi.         

 Moldoveni măturători la Vaganicovsc(oe)

day2.jpg

 După aproape două ore petrecute în cimitir, ne apropiam înapoi de ieşire. Eram profund impresionaţi de cele văzute. Chiar lângă mormântul lui Vîsoţchi, un măturător – ( un tânăr de vre-o 23-25 ani ),  aduna de pe jos în cărucior frunzele îngălbenite, îngânând răguşit pe sub mustăţi o melodie., defapt observasem pe teritoriul cimitirului mai mulţi măturători toţi mişcându-se mahmuri, în ritmuri sobre ala Toccata de Johan Sebastian Bach. Apropiindu-ne tot mai aproape de tânărul măturător, care trebăluia de-aici colea, m-am cutremurat, nu-mi venea să cred urechilor ce cânta  măturătorul, să auzi chiar în în mijlocul cimitirului Vaganicovscoe, în interpretare live piesa  maestrului Volontir – Viaţa asta-i scurtă tare…  sincer mărturisesc : te cam apucă groaza… 

La plecare…

Mănăstirea „Danilovschi”

img_0726.jpg

 Totul bine şi frumos în Moscova zilelor noastre., în trei zile am reuşit să cunosc ceva extraordinar, o avalanşă  de locuri istorice… care până nu de mult puteam să le văd doar la televizor. Înainte de plecarea la Republica Moldova, am trecut pe la mănăstirea „Danilovschi”. Această sfântă mănăstire a fost întemeiată de către Sf. Cneaz Daniil al Moscovei aprox.  între anii 1282-1300. Acolo la  mănăstirea „Danilovschi”, plecând genunchii am mulţumit Împăratului Ceresc pentru Mila Sa cea mare şi pentru Darurile sale cele bogate… Nu am uitat să mulţumesc Domnului şi pentru bravii mei călăuzitori,  robii lui Dumnezeu Ion (Ioan)şi Valera (Valeriu) care mi-au fost de mare ajutor în această călătorie.   Dumnezeule dăruieşte-le lor credinţă cât grăuntele de muştar… şi mântuire. Amin. 

wrengate.jpg

Am terminat de scris  în vama Moldovenească „Ocniţa”la reîntoarcerea acasă, sfârşit de Octombrie 2007                                        


[1] Din rus. Dvs. De unde sunteţi, din Israel ?

[2] M.K.A.D – М.К.А.Д. – Московская Кольцевая Авто Дорога – Şoseaua de centură a Moscovei.

[3] Din rus. Uite aşa noi trăim şi-i răbdăm pe aceşti alde Putin şi Lujcov.

Posted in Drumuri întru Desăvârşire | 1 Comment »

părintele Ioan Covaldji (1867-1928)

Posted by mihailmaster pe Noiembrie 12, 2007

covaldji.jpg

De la ofiţer-cavalerist în slujba ţarului – la preot în slujba lui Hristos!

părintele Ioan Covaldji   (1867-1928)

Născut în 1867 dintr-o familie simplă de locuitori ai Chişinăului („mieşceani”), prima învăţătură a căpătat-o în sânul familiei, iar după ce a făcut serviciul militar ca simplu soldat, a urmat studiile la şcoala de cavalerie din Tveri, ajungând în 1892 la gradul de ofiţer. În tinereţe a fost ofiţer într-un regiment de cavalerie din Chişinău. A crescut şi a trăit în atmosfera religioasă a regimului Pobiedonosţev, fiind preocupat de aplicarea practică în viaţă a problemelor religioase-morale. Era, şi a rămas necăsătorit. Se povesteşte că într-o seară, ofiţerul Covaldji se întorcea acasă de la o ospeţie. Într-o stradă întunecoasă a dat peste o bătrână neputincioasă ce sta rezemată pe nişte scări, şi se văieta de foame şi slăbiciune. Covaldji a luat-o la el acasă, a ascultat cu multă luare aminte povestirea vieţii nenorocite a bătrânei, “şi o rază nevăzută” – spune un admirator al lui – “ a pătruns în sufletul ofiţerului, luminându-l cu lumina cerească” : ofiţerul  ia hotărârea să-şi consacre viaţa ajutorării bătrânelor femei, neputincioase şi lipsite de orice sprijin. Îndată după aceasta Covaldji a părăsit slujba militară, înfiinţând la el acasă un fel de azil, unde îşi găseau adăpost aceste fiinţe necăjite. Pentru a întreţine azilul, Covaldji umbla prin piaţă, în Chişinău, cum şi prin sate şi adresându-se oamenilor milostivi aduna prin mijlocirea preoţilor parohi diferite alimente, în natură, pe care deseori le căra el singur cu sacul în spinare. Se întâmpla ca de multe ori, în asemenea împrejurări, să audă răspunsuri aspre şi chiar ocară de la unii oameni nepăsători. Covaldji le îndura pe toate, călăuzit de unica dorinţă, aceea de a ajuta pe cei slabi şi neputincioşi.         Fiind chemat sub arme în timpul războiului ruso-japonez, Covaldji n-a uitat de bătrânele lui şi-şi trimitea toată leafa la Chişinău pentru întreţinerea azilului. Peste câtva timp preotul Macarie Untul i-a dăruit o cărucioară şi un cal, de care se folosea pentru nevoile lui. S-au găsit şi nişte bătrâni evlavioşi (soţii Cecmatarev) care, aflând de viaţa lui Covaldji, i-au lăsat prin testament, pentru nevoile azilului, o curte întreagă cu câteva case, în oraşul Chişinău, pe str. Nicolaevscaia astăzi (Ştefan cel Mare). Încurajat de această bunăvoinţă a prietenilor, Covaldji s-a dedicat ideii lui şi cu mai multă râvnă. Trecând de vârsta de 40 de ani, a fost hirotonit preot şi pentru a avea în apropiere o biserică, a înfiinţat cu autorizaţia autorităţilor o capelă în una din casele donate de soţii Cecmatarev. Era un locaş cu totul neobişnuit : bisericuţa foarte mică a păr-lui Covaldji alcătuită din două camere, era fără zugrăveli pe pereţi, fără icoane bogate. Unele din ele mai mari, altele mai mici; unele mai vechi, altele mai noi; unele mai bogate şi mai iscusit lucrate; altele mai sărace şi mai simple, icoanele era aduse – pe semne – de admiratorii lui, care şi cum a putut să-i vină în ajutor, atârnate toate pe pereţi fără multă chibzuială şi ordine – aşa cum a dat Dumnezeu. Astfel a luat fiinţă  şi a crescut acest sfânt locaş, fără plan, fără socoteli dinainte făcute, cu încetul simplu – cum tot aşa de simplă era şi credinţa ce mâna poporul, cu durerile şi necazurile lui, la preotul Ioan. Cu vremea, faima păr-lui trecuse departe de oraş.         În 1928 părintele Ioan, după mai mulţi ani de muncă, a încetat din viaţă. La sicriul lui s-a adunat o lume imensă. Majoritatea erau ţărani moldoveni. Erau însă şi ruşi, şi polonezi, şi evrei. În bisericuţa azilului nu era chip să pătrunzi. Sicriul a fost scos în curte, pentru ca toţi să se poată închina răposatului. Spre cimitir sicriul a fost dus pe mâini de către admiratorii lui, deşi în urmă era şi carul funebru. Mulţimea ce-l petrecea la locul de veci umpluse străzile pe unde trecea cortegiul. Numai reprezentanţii bisericii oficiale lipseau : calea de viaţă şi a activităţii bisericii oficiale se depărtase aşa de mult de aceea a păstorului Covaldji, încât la înmormântarea  lui reprezentanţii bisericii oficiale nu şi-au putut găsi locul.           

BibliografiePopovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag.297., 306.

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Un model duhovnicesc vrednic de urmat

Posted by mihailmaster pe Noiembrie 6, 2007

untul.jpg

Macarie Untul  (+1916) 

A fost fiu de preot din satul Floriţoaia, judeţul Iaşi. A făcut studiile în Şcoala Spirituală din Edineţi, în seminarul din Chişinău şi în Academia din Chiev. A fost profesor la şcoala spirituală din Chişinău, unde preda catehismul şi Testamentul Vechi şi Nou.

Până la hirotonie, păr.Macarie petrecea o viaţă înfrânată, cu totul izolată. Locuia pe la periferiile oraşului, trăind în toată curăţenia trupului şi a sufletului, ocupându-se cu rugăciunea, citirea Sf.Scripturi, scrierilor sf.părinţi şi a diferitelor cărţi cu conţinut moral-creştinesc. După mărturisirea unui coleg, păr.Macarie „încă nefiind preot petrecea o viaţă mai curată şi mai înfrânată decât unii preoţi, şi nefiind monah, petrecea o viaţă mai aspră decât monahii.” Nu s-a tuns în monahism, socotind făgăduinţele monahiceşti prea grele pentru el.

         Având dragoste pentru preoţie, s-a hirotonit în vârsta de 40 de ani, fără ca să se căsătorească (după cum cere practica bisericii ruseşti). Primind hirotonia în sanul preoţesc, păr.Macarie s-a dovedit nu numai un vrednic preot, dar şi un neobosit ascet, puternic în fapte şi în cuvânt şi împodobit cu cele mai frumoase însuşiri creştineşti.

Ca preot a slujit o bucată de vreme la biserica de la închisoarea din Chişinău. Ştiind însă, că credinţa fără fapte este moartă şi nu are preţ, părintele Macarie s-a dedicat azilului pentru cei neputincioşi de pe lângă frăţimea „Alexandru Nevschi”, îngrijindu-se de toate nevoile neputincioşilor adăpostiţi în azil. Vara, părintele Macarie petrecea la Floriţoaia, în casa părintească, şi acolo slujea regulat în biserica satului. Deosebindu-se mult de ceilalţi preoţi prin chipul vieţii sale, păr. Macarie nu putea rămâne neobservat. Lumea îl cunoştea bine şi-l respecta, îndeosebi creştinii de la ţară, care veneau uneori la el, din locuri îndepărtate, pentru sfaturi şi rugăciuni. El era pătruns de duhul evlaviei şi nu înţelegea alte interese, îndeletniciri sau distracţii, decât numai interesele sufletului său şi ale instituţiilor cărora slujea.

 Părintele Macarie a încetat din viaţă în anul 1916 şi a fost înmormântat lângă azilul „Alexandru Nevschi” pentru osteneala, cu care a muncit pentru acest aşezământ.

Bibliografie

1. Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag.227.

2. Icon.mitrofor Const.Popovici, „Amintiri despre păr.protoiereu Macarie Untul” (în manuscris)

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »