Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Protoiereul-mitrofor părintele Victor Chicu de la Sadova

Posted by mihailmaster pe Decembrie 11, 2007

victorchicu01.jpg

Protoiereul-mitrofor părintele Victor Chicu de la Sadova (8.IX.1901 – 25.X.1992) 

Parintele Victor Chicu a îngrijit sufletele sadovenilor ( Sadova, Basarabia ) într-o epocã cruntã, atee, atacantã, manifestând o nespusã principialitate confesionalã si dârzie sufleteascã – chezãşie a trecerii sale prin calvarul social-politic.

 Om îalt, chipeş, îmbrãcat întotdeauna în haine preoteşti, frumoase şi curate. Vorbea expresiv, corect, binevoitor nu numai cu cei în vârstã, dar şi cu copii. În primavara anului 1944 nu s-a refugiat în România, pentru ca nu putea sa se despartã de enoriaşii sãi dragi care-l iubeau şi-l respectau ca pe un sfânt. Ramânerea în „cuşca” sovieticã l-a costat foarte scump. La început, politrucii l-au luat drept spion şi mereu îl chemau şi-l interogau; apoi, discutând cu oamenii, au rămas uimiţi ca nimeni din sat n-a spus nici un cuvânt rău despre preot.” „…ca deputat şi ca presedinte al sovietului sătesc am avut ocazia sã asist deseori la discuţiile pe care le purtau secretarii şi seful secţiei ideologice de la Comitetul raional de partid Cãlãrasi cu pãrintele Chicu în scopul de a-l converti. … Scene cu adevãrat penibile: pe de o parte, nişte pigmei inculţi, bãdãrani şi necãrturari, pe de altã parte – un gigant erudit, inteligent şi elocvent.”Fireşte, din acest duel ideologic totdeauna ieşea victorios Pãrintele din Sadova, care era la curent cu legile sovietice şi cele internaţionale privind dreptul cetãţenilor la convingeri religioase. Marii demnitari, fãrã îndoialã, îl considrau duşman al regimului, dar înfãţişarea lui fizicã, frumuseţea cu care a fost înzestrat de la Dumnezeu, înţelepciunea şi calmul, ţinuta impecabilã, cultura vorbirii, inclusiv a limbii ruse, convingerile religioase produceau asupra interlocutorilor o impresie puternicã, încât o parte din aceştia nu mai îndrãzneau să-l contrazicã, ba, dimpotrivã, încercau să lege prietenie cu el”. „În una din zile, părintele Victor a fost invitat la şeful NKVD, însa Domnul i-a purtat de grijă, trimiţîndu-i în cale un om care nu pierduse cu totul omenia. …Nici pânã astăzi nu se ştie ce l-a făcut pe enkavedistul Meahkin să-şi schimbe atitudinea faţă de el: ori frica de Dumnezeu, ori argumentele preotului, spuse cu blândeţe creştineascã. Dupã câteva ore de discuţii în limba „oaspetelui”, acel Meahkin l-a petrecut pânã la ieşire, spunându-i: (transliteraţie din rusã) „Batiuşca, vot videte, ia Vas vstretil kak vraga so slovami „pop”, a seicias ia provojaiu Vas kak dobrogo prieatelea. Odnako ia nauciu Vas, kak jiti pri Staline, citobi Vas ne koknuli ili je ne poslali v Sibiri: jivite v sobstvennom dome, nicego ne najivaite, ne pişite za graniţu i nicego ne poluciaite ottuda, nikogda ne viezjaite, znaite odnu dorogu – dom i ţercovi, ţercovi i dom, i Vas ne tronut. A za vaşi ubejdenia derjitesi kak mojno krepce, ãto ne predlog …” 

 Bibliografie : Larisa Mahu,”…pe urmele celui plecat”, Chişinău, 1995, şi cartea „Larisa Mahu”, Chisinau 2001  

„PARINTELE” Schiţă consacratămarelui Protoiereu-Mitrofor Victor Chicu de la Sadova 

 Aşa era numit preotul Victor Chicu din  satul Sadova (Lăpuşna) şi nicidecum „popa” sau alt nume ce nu face cinste unei feţe bisericeşti, cu părere de rău tot mai des auzite în ultimul timp. 

Parintele Victor era printre puţinii preoţi cu facultate de teologie după 1945 în Basarabia. Era frumos la chip, blajin la suflet, plin de voinţa şi curaj. Era un inteligent nu numai în ştiinţele teologice, dar şi în cele laice. A însuşit profund limbile clasice (greaca şi latina), mai multe limbi moderne, de asemenea psihologia, logica, etica, retorica, fiind menţionat cu diploma „Magna cum laude”. Părintele vorbea coerent, fluid, convingător, expresiv şi captivant ca o personalitate erudită, inteligentă şi de o aleasă cultură. Iată cum îl caracterizează preotul din satul vecin Vorniceni G. Gavriliţă: „Avea un temperament sanguinic, dar reuşea să-l „dirijeze” rămânând întotdeauna stăpân pe sine, bun ca pâinea caldă, blând la suflet, sincer, milostiv, înţelept, răbdător, corect în toate şi în acelaşi timp foarte exigent faţă de sine, punctual şi responsabil la gradul cel mai înalt de Misiunea pe care o îndeplinea în slujirea lui Dumnezeu.”

Mai era înzestrat cu o voce placută, catifelată, frumoasă, sonoră, şi harul Dumnezeesc de a captiva enoriaşii şi de a câştiga încrederea lor. În acest sens servea drept etalon pentru toţi preoţii. Pentru înaltul său profesionalism Părintele Victor era mult respectat şi apreciat de preoţime. 

A rezistat multor presiuni politice care se făceau asupra lui din partea autorităţilor sovietice de ocupaţie. Prin arta de a discuta, prin tact, pasiune, erudiţie reuşea să-l câştige pe interlocutorul-adversar de partea sa atunci când se luau în dezbatere probleme de religie şi credinţă.

Un exemplu concret: odată un grup de preoţi au fost chemaţi la Departamentul de Stat al Sovietului de Miniştri din R.S.S. Moldovenească pentru a li se aduce la cunostinţă hotărârea despre închiderea bisericilor. Când şeful Departamentului şi-a terminat discursul, Părintele Victor s-a ridicat şi cu o voce autoritară a rostit un „NU” categoric, demonstrând că după lege nimeni nu are dreptul să lichideze locaşurile sfinte. Apoi a adăugat: „Biserica la care slujesc o veţi putea închide numai după ce mă veţi scoate cu picioarele înainte!” 

Aşa Părintele Victor îşi îndeplinea misiunea de slujitor al lui Dumnezeu mângâind sufletele oamenilor necăjiţi. Datorită lui biserica nu a fost închisă şi batjocorită, tinerii n-au rămas necununaţi, copii n-au crescut nebotezati, morţii n-au trecut fără prohod. Îl venera, îl stima şi îi purta cinstea o lume întreagă, la rându-i avea grijă de fiecare în parte: ştia pe nume pe fiecare locuitor din Sadova, de la mic la mare. Veghea pe cât era cu putinţă ca sămânţa rea semănată cu atâta şmecherie de sovietici să nu afecteze sufletele oamenilor.Suferea mult că intelectualii (elita roşie) nu cunoşteau alte forme de organizare a societăţii, decât cea socialistă.

 Purta mereu în suflet grijile şi nevoile sătenilor. L-am cunoscut şi eu de mic, fiind şi rude. Matuşca – soţia Părintelui Victor, era fiica lui Nicolae Gavriliţă. De asemenea soţii Victor şi Efimia Chicu erau nănaşii de cununie a părinţilor mei.

De mic îmi purta o grijă şi respect deosebit. De fapt orice copil din anii „50-60-70, poate să spuna la fel, căci cunoştea pe nume pe fiecare în parte. La sfârşitul anilor „80 pe când în Basarabia au început perturbaţiile sociale, aveam cu Părintele Victor discuţii în fiecare sâmbătă. Ma întorceam de la Chişinău şi până seara târziu discutam; îi spuneam ce se întâmpla la Chişinău. Îl interesa totul: cine a vorbit; ce a vorbit; câtă lume a participat şi dacă cineva a folosit în faţa mulţimii cuvinte din Biblie.

L-am întrebat: poate învăţătura din „sfânta scriptură” sa ajute oamenilor în viaţa de toate zilele? „Da” a fost răspunsul lui. Ba mai mult: fără credinţa poporului şi harul lui Dumnezeu pe care e strict necesar să-l aibă conducătorul (împăratul), nimic nu se primeşte bun ci numai tulburări şi necaz în societate. I-am reproşat: doar Noul Testament vorbeşte clar: toate limbile sunt egale în faţa lui Dumnezeu, şi chiar Isus Hristos a spus: „Mama mea şi fraţii mei sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc”(Luc.8,20). Şi nu Mata Părinte, ai vorbit că orice putere este de la Dumnezeu?  

Şi atunci Parintele Victor mi-a ţinut o predică pe care am s-o ţin minte toată viaţa.Da, încă în Vechiul Testament e scris ca: „fiecare suflet când moare se adaugă la poporul său” (Fac.25,vers.8 şi 17) sau la părinţii săi în cer.

Este frumos în faţa lui Dumnezeu să locuiască fraţii împreună! Şi unde este unire Binecuvântează Viaţa. (Ps.132). Încă în vremuri străvechi se spunea: fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în pământul său (Isaia 13-14). Dar şi-n Evanghelie e scris dacă poţi să ajungi liber – foloseşte-te! (1 Cor.7-21). Iar Apostolul Pavel era gata să-şi dea viaţa pentru fraţii lui şi neamul său după trup.(Rom.9.3).

La sfârşitul veacurilor la Judecata cea Mare fiecare neam va şedea cu slava sa în faţa lui Dumnezeu. De aceea canoanele bisericeşti spun că o comunitate creştină se constituie în primul rând după limba vorbită, şi nu dupa teritoriile ocupate.

Cei ce ne-au asuprit, până acum, au păcatul Mândriei, al poftei de stăpânire. Ne-au risipit şi izolat de nu mai ştim de unde venim, care-i neamul nostru şi unde ne ducem, cu cine vom sta alături la judecata de apoi.Şi aici nu-i nimic de mirare, „diavolos” înseamnă – risipitor.Ne va ajunge credinţă şi puteri să găsim calea spre libertate. Nu vom păţi ca evreii care după ce au întâlnit primele greutăţi îi reproşau lui Moise şi doreau să-i ducă înapoi în robie zicând că înainte era mai bine şi era ce mânca. Acest lucru este un mare păcat, caci nu din înţelepciune se vorbeşte.(Ecl.7,10)

Şi-apoi chiar de poporul va fi înţelept şi va avea răbdare, şi credinţă ne mai trebuie şi-un proroc din rândul nostru – un proroc să vă ridicaţi. Şi asta cum de înţeles? am întrebat eu.Prorocul, Vasile, îmi spuse Părintele cu blândeţe, e un om înţelept ce are darul Sf. Duh de a prevedea lucrurile viitoare.„Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna chibzuială.” (Pilde 8-12)Mângâietorul – Duhul adevărului va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 14-26), căci conducătorul trebuie să fie hotărât şi viteaz, şi cu multă înţelepciune. Oamenii fricoşi, cei ce se uită la gura lumii, sunt scârboşi în faţa lui Dumnezeu. (Apoc.21,8)Cu timpul s-a văzut că mulţi dintre noi n-au înţeles rostul vremurilor noi, dar nici de un împărat chibzuit la minte, viteaz şi hotărât n-am avut parte.

 Nu mai auzisem, până atunci aşa cuvinte de patriotism care să vină din adâncul sufletului cu credinţă în Dumnezeu. Ar fi bine să le cunoască orice om al acestui neam. Părintele avea speranţa că bunul Dumnezeu va avea milă de noi şi ne va mântui. Cu o singură condiţie: să fim atenţi. Având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele în râvna evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu (Ef.6.13-17). 

Aşa predica marele preot – Părintele Victor.  

A scris Vasile GavriliţăChişinău, 2003 

Material preluat de pe pagina http://www.moldova.110mb.com/   Comunitatea băştinaşilor, Moldova lui Ştefan.  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: