Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Ianuarie 2008

+Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 21, 2008

novhr11.jpg

Proiectul web : Pagină de Gândire Ortodoxă 

+Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului,  

a fost iniţiat în luna iunie 2007 d.Hr, în cadrul  seminarelor de master, disciplina : Biserica Ortodoxă Română în sec.19.

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca, România.

Mentor : Pr.Prof.Dr. Alexandru Moraru.  

Scopul proiectului :

Scurte date biografice în format web; personalităţi basarabene  ( slujitori ai Altarului )

Redescoperirea păstorilor spirituali ai Basarabiei, sf. Sec. 19 – sec.20.

_________________________________________________________

Proiectul “+Personalităţi Basarabene” există în mare parte datorită entuziasmului şi a tragerii de inimă a autorului.

Creştinii care doresc de a susţine material această lucrare de suflet, rugăm să contacteze autorul!

mihailmaster@yahoo.com

Anunțuri

Posted in Uncategorized | Etichetat: | Leave a Comment »

Ioan Cornovan, protoiereu (1846-1906)

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 17, 2008

save0002.jpg

Blagocinul Hotinului Ioan Cornovan (1846-1906)

Fiu de preot, născut în 1846, părintele Ioan Cornovan şi-a făcut studiile la Seminarul teologic din Chişinău, trecând apoi la Universitatea din Odessa. Neavând însă mijloace, a fost nevoit să-şi întrerupă studiile, iar mai târziu a fost preoţit.

Timp de aproape trei decenii a fost blagocin de Hotin, păstorindu-şi cu cu credinţă şi cu dreptate turma pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu.

A lucrat cu mult success în domeniul administraşiei bisericeşti, ca membru al consistorului, ca preşedinte al congreselor eparhiale 1880-1882, 1884-1886, 1892, 1894, 1899. 

A trecut la cele veşnice în 1906, fiind “nastoiatel” al catedralei din Hotin şi blagocin. 

 Bibliografie : 

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.191., 314.   

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Preotul tipograf Iustin Ignatovici † 1918

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 14, 2008

crestin_dacorom.jpg

  Preotul tipograf Iustin Ignatovici  – Coresi al Basarabiei.

 Pe tine, frate în Domnul , uitat pe nedrept în anii de după Unire, dar atât de drag sufletului meu, te chem. Şi te doresc. Chipul tău aşa cum îmi închipui că trebuie să fi fost, blajin, smerit, muncitor, nu l-am găsit reprodus prin cărţi. Socotesc de datoria mea să însemnez câteva ştiri despre activitatea ce ai desfăşurat.        

 După absolvirea Seminarului, promoţia 1866-1867, ai fost preot de ţară la Năpădeni, lângă Cornova, rugător, postitor şi miluitor. Slujbele tale erau o sărbătoare pentru satul păstorit şi pentru credincioşii veniţi şi din alte parohii. Grăirea şi curăţenia vieţii tale erau cunoscute nu numai în tot ţinutul codrului, ci şi în ţinuturile învecinate. Conducerea bisericească însă te-a trecut cu vederea şi nu te-a apreciat. Ai rămas senin preot de ţară, cu conştiinţa împăcată de a fi slujit satul şi credincioşii, în nevoile lor obşteşti şi religioase, iar ei te-au sprijinit în viaţa ta, rămas văduv de tânăr.        

 În zilele şi în nopţile de iarnă, te îngânai cu scrisul şi tălmăcirea cărţilor în româneşte, căutând cuvinte în Epistolii, Alexandrii, Cazanii şi hârtii bătrâne, scriind coale caligrafice pentru nevoia hranei sufleteşti a poporului.       

  Iar când Domnul te-a chemat, după anul răzmeriţei (1905), la redeşteptarea vieţii naţionale şi duhovniceşti a neamului tău, tu ai contribuit cu toată truda vieţii tale. Din manuscrisele tale ai ales „Psaltirea” (1907), cea dintâi carte sufletească pentru popor ieşită din teascurile recent înfiinţatei tipografii eparhiale. Precum zice Marele Vasile, „Nici o altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu ca Psaltirea”, iar, după Ioan Gură de Aur, „Psaltirea este mai folositoare decât toate cărţile”, căci după cum au grăit cei vechi cu veacurile în urmă : „ea este ca o comoară mare de obştie, într-însa aflându-se visteriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei de Dumnezeu.”       

  De aceea ai tipărit Psaltirea. Cetirea psalmilor în limba strămoşilor storcea lacrimi, era mângâierea bătrânilor, înţelepciunea tinerilor, luminarea şcolarilor, înfrumuseţarea femeilor, podoaba bărbaţilor şi odihna ostenelilor zilei.       

  Te-ai trudit pentru tipărirea „Ceaslovului”, a „Cărţii de rugăciune” (1909) , 480 de pagini pentru şcolile bisericeşti începătoare, şi mai mult te-ai ostenit pentru „Evanghelia” (1912), răspândită în peste 200.000 exemplare.      

   Te-ai ostenit şi pentru a pune la îndemână credinciosului cărţi de citire în casa sa. De aceea ai tălmăcit numeroase Acatiste şi Vieţi de Sfinţi; „Acatistul Acoperământul Maicii Domnului” (1909) a fost cel mai căutat, iar „Acatistul Sfintei Treimi” (1915) a fost tipărit atunci pentru a doua oară în Moldova.    

     Vieţile sfinţilor Antonie cel Mare, Atanasie al Alexandriei, cuviosului Macarie, Sfântului Teodosie al Cernigovului (1908), Sfintei Ana şi cuviosului Serafim de Sarov, au alcătuit hrana sufletească a credincioşilor, dornici de a citi în limba maternă. Sub mâna şi ochiul tău au trecut miile de foi de corecturi ale operei monumentale „Vieţile Sfinţilor”, în opt volume. Numai cu sufletul, cu dragostea şi cu smerenia ta ai biruit munca migăloasă, iar priceperea şi trăirea duhovnicească au încununat aceea ce astăzi  constituie un titlu de mândrie pentru biserică : faptul de a fi tipărit „Vieţile Sfinţilor” în limba română în epoca premergătoare Unirii.        

Cărţile cu Vieţile Sfinţilor au pătruns în cele mai îndepărtate sate din Moldova. Vitejiile sfinţilor mucenici au întărit vitejia strămoşească a moldovenilor. Credinţa întru Hristos şi dreptatea cerească au susţinut credinţa poporului în neamul său şi l-au convins că dreptatea trebuie să domnească între oameni. Cărţile tale au fost citite de toţi cei care au învăţat slovele, de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei. Ele au fost cumpărate prin târguri, plătindu-se preţul lor în piei de miei sau în cereale celor ce le aduceau prin satele cele mai uitate. Epitropiile bisericilor le-au dăruit fruntaşilor creştini şi ctitorilor. Vieţile Sfinţilor au fost mult citite în vremea războiului din 1914-1918, când bărbaţii erau duşi de acasă. Au fost citite în nopţile de iarnă de mamele cu copii, cum spunea Măria Stratan din Nişcani, ba au fost citite şi cerute şi dincolo de fluviul cel mare, de unii, ca Mihail Bălan din satul Mălăieşti, şi chiar departe de tot, în oblastiile Tersc şi Tobolsc de către prizonierii transilvăneni în anii 1916-1918. Le-am citit şi eu. Curăţenia limbii m-a feremcat şi m-a înălţat. În cele peste zece mii de pagini ale celor opt volume n-ai săvârşit greşeli, n-ai făcut schimonoseli de cuvinte şi înţelesuri, ai spus adevărul asupra sfinţilor. La sfârşitul trudei tale celei mari, ai cerut iertare de la cititori, ca şi înaintaşii tăi din veacurile trecute.     

    Alfavitarul cărţii a doua a vieţii sfinţilor pe luna ianuarie (1909) lămureşte că „se pune înaintea dragostei voastre o carte nouă acum cu tiparul, iar cuprinderea este plină de spuneri prea slăvite din vechime, de la începutul creştinătăţii şi peste toate cele 19 veacuri şi începutul veacului al 20-lea… Împotriva celor mai înainte tipărite la anii 1812 şi 1835 cărţi ale Vieţilor sfinţilor (de la mănăstirea Neamţ)… într-această de acum carte „este mult adaus însemnările la toate Vieţile Sfinţilor şi descrierea din nou a multor vieţi”, sau că n-au fost până acum tălmăcite, sau au fost la rând în cărţile  de demult numai în scurt pomenite numele Sfinţilor.” De aceea, noi cei de astăzi te asemănăm cu hagiografii cei vechi, iar slujba ta la tiparniţa eparhială cu munca celor dintâi deschizători de drumuri în Ţările Române, Macarie şi Coresi.     

    Tălmăcit-ai şi mulţime mare de Voroave (Cuvântări), alcătuite după felurite izvoare începând din anul 1907 şi până la 1914, pentru trebuinţa credincioşilor, şi ele au fost răspândite de Asociaţia „Frăţimea Naşterii lui Hristos” sub a cărei ocrotire ai lucrat. Şi în revista „Luminătorul”, la a cărei înfiinţare ai participat, ai tipărit predici în graiul străbun, care sînt podoabe de limbă şi de simţire ortodoxă.     

    Iar când vederea ţi-a slăbit, trupul s-a încovoiat, mîinile s-au uscat, te-ai retras la mănăstirea Curchi, sub numele de smeritul monah Ignatie. În chilioara ta, ai adus manuscrisele tale, precum şi cărţi şi tipărituri. Încă ai zăbăvit asupra lor şi le-ai păstrat până a venit războiul şi s-au prăpădit. Fosta-i în mănăstire pentru călugări şi ucenici, pildă de smerenie şi de rugăciune. Pentru ei încă din 1913 ai tipărit „Cuvânt bun posluşnicului începător”, iar celor care veneau să te vadă le împărţeai Voroave şi pomelnice imprimate în 1907 şi 1909.    

     Iar când în 1918 Domnul te-a chemat, prietenii, fraţii în Hristos şi ostenitorii de la tipografia eparhială şi „Frăţimea Naşterii lui Hristos” au mărturisit : „ Că nimeni altul nu s-a trudit aşa de mult şi cu aşa folos pentru luminarea cea duhovnicească a moldovenilor, cât s-a trudit părintele Ignatie.”

Bibliografie 

„Luminătorul”, Chişinău, februarie 1918. 

După Pr. Paul Mihail, “Pagini despre Basarabia, Mărturii de Spiritualitate românească din Basarabia”, Chişinău, editura “Ştiinţa” 1993, pag 247-248. 

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Pavel Guciujna, preot, parlamentar (1881-1953)

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 12, 2008

467-old.jpg

 Pavel Guciujna, preot, parlamentar  (1881-1953) Promotorul şi aprigul susţinător a  înfiinţării Facultăţii de Teologie din Chişinău  

Faimosul cleric şi parlamentar în mai multe legislaturi, Pavel Guciujna,

născut în data de 8 octombrie 1881, în Moleşti, jud. Lăpuşna., preot de la 10 mai 1910 pe seama bisericii Mana, din jud. Orhei. În iunie 1940 s-a refugiat în România, unde, între 1 octombrie 1940 – 13 septembrie 1941, a slujit la biserica Mavrogheni, din Bucureşti. S-a întors la biserica sa din Orhei, însă numai până în septembrie 1943, când a revenit definitiv la Mavrogheni. La 15 februarie 1949 a ieşit la pensie şi a decedat la 20 martie 1953 în spitalul Panduri din Bucureşti. A fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici ortodocşi interbelici, responsabil la ziarul preoţesc „Raza”, apropiat al mitropolitului Gurie Grosu şi deputat al partidului condus de Alexandru Averescu, apoi de Octavian Goga, în mai multe legislaturi (ANIC, fond Dudu Velicu, dosar 286, f. 280-281; ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 2, f. 88). 

Ministru Instrucţiunii Publice Ion Petrovici se referea la el fără să-i dea numele, ca cel mai „guraliv” dintre susţinătorii înfiinţării facultăţii chişinăuene, – „În luna septembrie 1926 o delegaţie de preoţi a unui mare centru provincial ( Chişinău ) a obiectat că toate centrele egale cu a lor posedă instituţii de învăţămînt superior, aşa că şi dânşii cereau înfiinţarea unei facultăţi de teologie pe lângă mitropolia localităţii ( Mitropolia Basarabiei ). Dintre toţi delegaţii cel mai guraliv era un Popă, pe care îl cunoşteam toţi miniştrii de la Cameră unde se alegea regulat şi apărea la tribună în numeroase ocaziuni” referindu-se, deci, la Părintele Pavel Guciujna. 

Avem o mică pretenţie: ca Facultatea de azi, care este înfiinţată pe lîngă Universitatea din Iaşi să devie, în timpul cel mai apropiat, temelia unei Universităţi în provincia aceasta” ( fragment din discursul Pr. Pavel Guciujna, în Camera Deputaţilor ). 

În cele din urmă, basarabenii şi-au văzut împlinită dorinţa: la mijlocul lunii august 1926, pe adresa Consiliului Eparhial de la Chişinău soseşte o telegramă cu vestea cea mare: că la 10 august, Ion Petrovici, Ministru Instrucţiunii Publice, a aprobat proiectul de înfiinţare la Chişinău a unei Facultăţi de Teologie.  Expeditorul era nimeni altul decât preotul şi deputatul Pavel Guciujna.  

Bibliografie : 

1.     Adrian Nicolae Petcu, Teodor M. Popescu, în documentele Securităţii.

2.     Silvia Grossu, conferenţiar, doctor, Mitropolitul Gurie, misiunea de credinţă şi cultură, Chişinău, editura Epigraf, 2007        

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.                                                                                        

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | 1 Comment »

PREOTUL ICONOM STAVROFOR GHEORGHE MIHAI ( 1921-2001 )

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 10, 2008

biserica_rusa04.jpg

S-a născut la 10 iunie 1921 în com. Hârtopu-Mare, jud. Orhei. A urmat şcoala primară în com. Bravicea, apoi Seminarul Teologic din Chişinău (1932-1940) şi Facultatea de Teologie „Petru Movilă” la Cernăuţi (1940-1944). Dupa obţinerea titlului de licenţiat în teologie, s-a căsătorit în anul 1944 cu învăţătoarea Stela-Victoria Mărculescu. În familia lor s-a născut un singur copil – Rodica-Angela (Mihai), în anul 1946.Student în ultimul an universitar, Gheorghe Mihai a fost şi pedagog la Institutul de Educaţie din Cernăuţi, până în 1944, când în s-a refugiat la Buzău. Aici se angajează pedagog la liceul comercial de băieţi. În 1946 e hirotonit ca diacon onorific pe seama mănăstirii Rogozu, dar funcţionând efectiv la catedrala episcopala din oraş. Avea o pregatire teologică corespunzatoare şi, în plus, o voce plăcută de tenor.

În anii 1945-1947 a predat religia, fiind profesor la şcoala normală de baieţi din Buzău, la liceul comercial şi la liceul industrial. La data de 21 aprilie 1947, diaconul Gheorghe Mihai a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusavatu, protoieria Patarlogele, raion Cislău, unde a făcut o adevarată misiune preoţească şi de unde s-a mutat la parohia Clondiru (1949-1962) din protoieria Neizie.

Din 1956 pana în 1983, datorită prestaţiilor sale apreciate de Episcopie, a fost încadrat profesor la Seminarul Teologic din Buzău şi la şcoala de cântăreţi, unde între anii 1960-1962 este numit director. Tot atunci s-a mutat cu familia în oraşul Buzău, în 1960-1981 a activat la parohia Lipia II din protoieria Buzău, iar dupa moartea părinţilor săi (1983), la cerere, a fost transferat la parohia „Cuvioasa Parascheva” din Buzau, ne mai lucrând la seminar. Rămane la aceasta parohie până la ieşirea sa la pensie (1995), dar mai departe a slujit, cu drag, la „Catedrala copiilor”, construcţie nouă în cultul creştin, păstorită de un preot care fost elev al sau. A ramas aici pana în ultimele zile ale vieţii sale. Pentru activitatea sa pastoral-misionara deosebită, P. S. Sa Episcop Antim al Buzăului i-a acordat rangul onorific de iconom stavrofor.

A trecut la cele veşnice în ziua de 22 aprilie 2001, slujba de înmormântare fiind oficiată la biserica „Sfantul Gheorghe” de către un sobor de slujitori ai altarului.  

Ca fost elev de şcoala cu fostul elev Gheorghe Mihai, el puţin mai mare ca mine, pot spune ca în Seminar era preocupat de studii, avea o comportare prietenească, avea talent artistic pentru teatru, talent muzical, o voce caldă de tenor. Cânta în corul şcolii. A participat în cadrul corului Seminarului din Chişinău la concursurile „Tinerimii române” – 1938, când, împreună cu elevele de la Şcoala Eparhială, au luat „Premiul Onorific Excepţional”, corul fiind pregătit şi condus de către diaconul, profesorul, compozitorul şi talentatul dirijor Alexandru Cristea, autorul muzicii la poezia „Limba noastra” a preotului poet Alexei Mateevici.Elevul Gheorghe Mihai a luat parte la multele serbări din şcoală, unde, prin talentul său muzical şi fizionomia sa delicată şi plăcută, interpreta minunat rolurile de gen femenin din piesele de teatru cu multă simtire.

În martie 1940 a luat parte la un concurs deosebit al şcolii noastre şi al Şcolii Parohiale de fete „Florica Mita”, corul interpretând „Requiemul” de W. A. Mozart, o piesă religioasa pretenţioasă. Cum fiecare grup de voci (tenor I, tenor II, bariton, bas) avea un „şef de partidă”, dumnealui era responsabil pentru grupul tenor I.

Ca preot la Buzău, împreună cu fostul preot spiritual al Seminarului din Chişinău, Dimitrie Luca, veneau la întâlnirile foştilor seminarişti la Bucureşti, la hramul şcolii noastre, la alte întâlniri, comemorari ce le ţinem şi azi la biserica „Precupeţii Noi”, cu acordul preoţilor parohi, nelipsind preoţii Vasile Ţepordei, Sergiu Rosca şi alţii.  

Text de Vlad DUMBRAVĂ.

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Protosinghel Gherontie Guţu ( 1887-1937) stareţ la mănăstirea Rohia

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 5, 2008

img_gherontie_gutu.jpg

Protosinghel Gherontie Guţu  ( 1887-1937) 

 Protosinghel Gherontie Guţu, stareţul mănăstirii „Sfânta Ana”, Rohia., originar din Basarabia, a fost un monah priceput, cu multă experienţă şi bun cunoscător al vieţii monahale. S-a născut la 26 octombrie 1887, în comuna Holeşniţa, judeţul Soroca. În 1915 a fost tuns în monahism iar la 29 iunie 1918 a fost hirotonit preot fiind numit, la 3 iulie 1918, stareţ la mănăstirea Căpriana. La 1 martie 1931 protosinghelul Gherontie Guţu depune o cerere la Episcopia Clujului prin care cere să-i fie încredinţată conducerea mănăstirii Rohia din care doreşte să facă „un nou Sion românesc”. În calitatea sa de stareţ a reuşit să organizeze viaţa monahală, să achite toate datoriile care planau asupra mănăstirii (aproximativ 325.000 lei în 1934), să termine de construit casa de lângă biserică (1936), să repare şi să mărească biserica (1937) şi să formeze în jurul său o obşte alcătuită din 14 vieţuitori. Înzestrat cu o aleasă cultură, s-a îngrijit şi de pregătirea teologică a vieţuitorilor mănăstirii. În acest scop a trimis, între anii 1931-1937, şapte fraţi la Seminarul monahal de la Cernica, pe care i-a întreţinut, la studii, pe cheltuiala mănăstirii. S-a stins din viaţă la 1 august 1937, la vârsta de 50 de ani. Prin tot ceea ce a realizat la mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, atât din punct de vedere material, cât mai ales pe linia vieţii duhovnicesti şi culturale, stareţul Gherontie Guţu este considerat, pe drept cuvânt, al doilea ctitor al acestei mănăstiri.      

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Pãrintele Arhimandrit Felix Dubneac

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 3, 2008

132_felix_dubneac.jpg

Pãrintele Arhimandrit Felix Dubneac   „Chip de Călugăr”         

  de   Pr. Anton Frunză  

  Pe Pãrintele Felix Dubneac l-am cunoscut din scrierile sale imediat dupã 1989. Aveam sã-l cunosc fizic în 1997, la Vatra, cu prilejul hirotoniei mele întru preot. Prima liturghie ca preot am sãvârsit-o la Mânãstirea „Adormirea Maicii Domnului„ din Rives Junction, Michigan având co-slujitori pe pãrintele meu trupesc Preotul Anton Frunzã şi pe Prea Cuviosul Pãrinte Arhimandrit Felix Dubneac, în vreme ce Pãrintele Arhimandrit Roman Braga a asistat în altar. Îmi rãsunã şi acum în minte îndemnurile pline de blândete ale Pãrintelui Felix: „Aşa Pãrinte, sã slujesti calm, gândeşte-te cã fiecare Liturghie e prima pe care o sãvârseşti, sã nu intervinã rutina…„  Aveam sã-l reîntâlnesc pe Pãrintele Felix doi ani mai târziu, odatã cu mutarea familiei mele în Michigan. Acelaşi Pãrinte sfãtos, rãbdãtor, parcã neschimbat. Totuşi era o schimbare: nu mai putea sluji de unul singur Slujba Liturghiei. În cele câteva prilejuri în care am slujit la Mânãstire, aveam sã-l gãsesc însã de fiecare datã înainte de începerea slujbei, la priveghere şi rugãciune în altar. Am aflat mai apoi (deşi pãrintele rareori vorbeşte despre aceasta) cã fãcuse parte din celebrul grup „Rugul aprins„ de la mânãstirea Antim, alãturi de alţi mari duhovnici şi dascãli de teologie ortodoxã româneascã. Pentru crima de a se fi rugat şi de a fi participat într-o mişcare de înnoire spiritualã, a petrecut şase ani în închisorile comuniste. Dupã aproape douãzeci de ani în care a slujit ca Secretar Eparhial în Arhiepiscopia Românã Ortodoxã pentru America şi Canada, s-a regãsit cu unul dintre tovarãsii sãi de la „Rugul aprins„ şi din temniţele comuniste, Pãrintele Roman Braga, la Mânãstirea „Adormirea Maicii Domnului„ unde s-a retras din anul 1994. Pãrintele Arhimandrit s-a remarcat şi ca iconograf. Multe biserici din Statele Unite şi Canada sunt pictate de Prea Cuvioşia Sa. Poate cea mai de seamã realizare a sa în domeniul picturii rãmâne Marea Frescã a Istoriei României în Camera Românã de la Wayne State University din Detroit (1978). În ultimul an a înfrumuseţat cu picturile sale biserica Mânãstirii „Înãlţarea Domnului„ din Detroit. Deşi aflat la vârsta patriarhilor, Pãrintele Felix a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o gândire pãtrunzãtoare care nu i-a slãbit în ciuda trecerii anilor; mai mereu are câte un articol pentru „Solia”.  

  L-am descoperit însã pe cãlugãrul Felix Dubneac, în urmã cu doi ani pe vremea când lucram ca secretar la Cancelaria Episcopiei. Pãrintele Arhimandrit adresase o scrisoare Înalt Prea Sfintiţului prin care cerea lãmurirea situaţiei transferului sãu din cealaltã Arhiepiscopie Românã. Solicita aceasta dupã o aşteptare de şase ani de zile!, nu pentru cã nu l-ar fi interesat, ci pentru ca n-a vrut sã-l tulbure pe Vlãdicul cu situaţia sa … Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Nathaniel a afirmat atunci cã rareori i-a fost dat sã vadã o asemenea pildã de rãbdare. Puţini ştiu cã pãrintele Arhimandrit Felix este unul dintre donatorii de seamã ai Episcopiei noastre. E suficient însã sã rãsfoieşti paginile Soliei pentru a vedea numele Pãrintelui Felix în rândurile celor care-şi dovedesc dragostea faţã de aproapele prin fapte. Din puţinul pensiei sale de cãlugãr pune deoparte pentru lucrarea caritabilã. Am rãmas surprins când casierul Parohiei „Buna Vestire„ din Grand Rapids, mi-a spus cã unul dintre cei mai importanţi donatori cu ocazia punerii pietrei de temelie la biserica pe care o pãstoresc este Pãrintele Felix Dubneac.    

Recent, în chiar Sâmbãta Congresului, de sãrbãtoarea Sf. Apostoli Petru si Pavel, Pãrintele Arhimandrit Felix Dubneac a împlinit venerabila vârstã de 90 de ani. Si pentru cã un asemenea popas aniversar nu se întâmplã în fiecare zi, a fost onorat de cãtre întreg plenul Congresului care i-a cântat „Multi ani trãiascã!„ . Atunci când fraţii clerici şi-au exprimat uimirea pentru longevitatea Pãrinţilor Arhimandriţi Felix Dubneac şi Roman Braga, pãrintele Roman a rãspuns cu umoru-i caracteristic: „ne dã Dumnezeu înapoi anii pe care i-am petrecut dincolo….„ , referindu-se la anii petrecuti în temnitele comuniste.    Şi e suficient sã vezi cum îi cautã oamenii pe Pãrinţi Felix şi Roman pentru a se spovedi, pentru a realiza cã te afli în prezenţa a doi dintre marii duhovnici români.    Rãbdarea, bunãtatea, generozitatea, ascultarea, înfrânarea, sãrãcia, viaţa de rugãciune şi de privaţiuni alcãtuiesc chipul unui cãlugãr. Acesta este chipul Pãrintelui Arhimandrit Felix Dubneac. 

 Preluat din “Solia”, August 2002 

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »