Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Ieromonahul Mihail Cazacu (1922-2007)

Posted by mihailmaster pe Martie 25, 2008


mihail_b.jpg

Prietenul Sfinţilor şi a celor din nevoi

Părintele Mihail Cazacu s-a născut la 6 noiembrie 1922 în comuna Boghenii Vechi, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani drept credincioşi, Pavel şi Nina care au avut 4 copii, la botez primind numele de Mihail.

Mihail era cel de-al doilea copil al familiei Cazacu, prima fiind Eugenia o soră mai mare, care se stinge din viaţă la vârsta de 12 ani în urma unei boli de tif, iar ceilalţi mai mici fiind Dimitrie si Iulia.

Părintele Mihail face 4 clase gimnaziale în satul natal după care continuă să facă liceul comercial cu plată încă 8 clase, de micuţ îi plăcea foarte mult să citească şi astfel la vârsta de 12 ani începe să citească Vieţile Sfinţilor pe care îi îndrăgise mult pentru că din relatările unor rude aflăm că părintele cunoştea vieţile şi faptele sfinţilor mai mult decât ar fi ştiut anumite evenimente mai importante din viaţa rudeniilor, dar era şi nelipsit de la sfintele slujbe încă de micuţ.

Sfântul Apostol Pavel scrie în epistola sa către Romani:”de este pârga sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, sfinte sunt şi ramurile”(Rom 11,16), dar bineînţeles această atracţie a lui faţă de Sfinţii Părinţi i-a fost transmisă în mare parte din partea tatălui Pavel pe care părintele îl descria ca fiind dintr-o filă de pateric „era un bătrân înţelept, cu o barbă mare albă şi foarte rugător, spunea că la văzut adesea rugându-se în faţa icoanelor cu mâinile ridicate la сer, ore în şir, mai ales noaptea şi bătea foarte multe metanii, era şi un om foarte milostiv din fire”, aceste cuvinte referindu-se la educaţia micuţului Mihail din partea părinţilor despre care vom vorbi în continuare.

Părinţii părintelui Mihail

Mama părintelui era o femeie drept credincioasă şi se trăgea dintr-o familie de preoţi, tatăl Pavel era un om simplu dar foarte credincios şi muncitor. Când au început copiii să mai crească în urma insistenţelor soţiei sale, Pavel Cazacu a fost nevoit să vândă pământul şi să se transfere împreună cu toată familia la Bălţi, pentru că mama voia foarte mult ca copiii ei să fie bine crescuţi şi cu o educaţie aleasă. Chiar dacă au fost nevoiţi să suporte multe neajunsuri, totuşi ei s-au jertfit pentru copiii lor, Pavel Cazacu stând în rând pentru a se angaja la o fabrică de spirt mai mult de o lună, după care a mai avut şi alte servicii.

Părintele Mihail de multe ori îşi aducea aminte de părinţii lui cu mult drag şi amintea ca ar fi moştenit înţelepciunea mamei şi credinţa fierbinte a tatălui pe care îl numea dulceag “tăticuţu”.

Dezrădăcinarea din sânul familiei

După cum am amintit mai sus mama părintelui şi-a dorit foarte mult ca copiii ei să fie şcoliţi şi culţi, şi iată că aşa pleacă tânărul Mihail Cazacu la studii la Iaşi unde face Academia Comercială după care este înrolat în armată, iar la puţin timp este trimis în Germania pentru cursuri speciale în domeniul detunării tancurilor de luptă şi i-a parte activă în timpul celui de-al doilea Război Mondial luptând în linia întâia, pentru care a primit şi o medalie de merit. După armată se angajează la Banca Naţională a României ca director pe reţeaua de calculatoare a băncii.

Se căsătoreşte destul de târziu după 30 de ani, fiind de tânăr foarte ruşinos, cu o fată cu care face cunoştinţă la Balul Basarabenilor cu care are o fată Gabriela şi un băiat Mihai.

Pierdut a fost şi s-a aflat

Pierduse orice legătură cu familia sa în urma plecării sale la studii crezând că în timpul războiului familia i-ar fi murit în urma căderii unui proiectil chiar peste casa lor.

Dar totuşi în anii 1960-1961 reuşeşte să se reântoarcă în Basarabia pentru a se interesa de soarta familiei chiar cu riscul de a fi arestat de către regimul comunist de atunci. Se întâlneşte la Ungheni în gară cu fratele lui Dimitrie şi cu câţiva prieteni vechi pe care îi recunoaşte însă pe fratele lui nu-l recunoaşte de îndată.

Trebuie de menţionat că şi familia lui credea că el este mort deja însă doar mama lui spunea:”fiul meu este viu şi el se va întoarce”, bineânţeles că a fost o bucurie mare pentru întreaga familie, nepoţii părintelui din partea fratelui povestesc:”moşul Mihai era un om foarte calculat, nu avea obiceiul să steie, la el totul fiind calculat, dimineaţa când se trezea îşi făcea rugăciunea după care asculta un pic de muzică clasică, apoi ori suna undeva sau obişnuia să citească numai să nu steie, la fel nu-i plăceau discuţiile lungi, la câteva zile l-a rugat pe tata sa-i găsească un profesor de limbă rusă şi a început să înveţe, noi ca copii ne minunam de el că la o vârstă înaintată el mai era interesat să înveţe”. După această vizită a început să vină în fiecare an pentru o săptămână, doua.

Deja când a venit a doua oară, mama îi murise la o vârstă nu foarte înaintată având doar 60 de ani, tatăl în schimb a fost un om mai puternic el trăind până la vârsta de 95 de ani.

Plecarea în Canada

În anul 1982 părintele Mihail pleacă pe neaşteptate în Canada unde începe o viaţă nouă, un timp rudele nu au ştiut nimic despre dânsul timp de 3 ani după care a sunat şi ne-a spus unde se află. Din spusele lui ştim că a lucrat mult timp ca menajer la un hotel din Toronto unde a avut mult de suferit. Obţine cetăţenia Canadiană în anul 1994 la data de 1 aprilie după care face prima vizită la Athos îndeplinindu-şi o veche dorinţă, iar de atunci în fiecare an vizitează Ierusalimul şi stabileşte relaţii prieteneşti cu diferite persoane ecclesiastice printre care arhiepiscopul Damian al Sinaiului, părintele Ioanichie ucenicul Sf.Cuv.Ioan Iacob de la Neamţ. Rămâne îndrăgostit de pustiul Sinaiului pomenind până în ultimele clipe despre Sf. Ioan Scăraru şi peştera sa, despre Sf. M. Mc. Ecaterina pe care o numea „Sfânta mea”, despre monahii şi pusnicii pe care i-a întâlnit în pustia Sinaiului.

Chemarea la treapta preoţiei

Odată la mănăstirea „Sf.Maria Magdalena” de la Ierusalim, simţindu-se rău s-a rugat fierbinte către Sfânta ca să-l facă bine şi a auzit o voce care i-a spus că trebuie să se facă preot, iar el primind aceste cuvinte ca voia Lui Dumnezeu în anul 1992 la data de 2 august este hirotonit preot în catedrala episcopală din Bălţi, după care se reântoarce în Canada unde este primit de IPS Sotirios arhiepiscop al Canadei ce ţine

canonic de patriarhia Constantinopolului şi rânduit ca preot slujitor la biserica ‘’SF. M. Mc. Gheorghe’’ din Toronto unde s

Datorită vârstei înaintate, a culturii bogate şi a unei vieţi bineplăcute în faţa lui Dumnezeu părintele Mihail a putut aduna în jurul lui oameni de diferite etnii pe care i-a mângâiat cu vorbele sale pline de har dar şi cu blândeţea cu care îi odihnea pe toţi cei în suferinţă. Pe foarte mulţi fii duhovniceşti ai părintelui i-a captat în deosebi felul său de a sluji, avea un fel aparte de a sluji după cum mărturisesc ucenicii săi, trăia liturghia intens după cum putem

ea pe fiecare slujitor în parte. Ca exemplu spunea un părinte ca odată slujind cu părintele Mihail a slujit nepregătit adică necitindu-şi rânduiala înainte de împărtăşanie şi ce a fost mai impresionant pentru tânărul slujitor că după Sfânta Liturghie este chemat de către părinte care ii spune cu blândeţe ‘’ puiu tu chiar dacă ai fi obosit şi nu ai putea să-ţi îndeplineşti canonul să citeşti măcar rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie’’ din această mică istorisire ne putem da seama cu

Ctitoria Părintelui Mihail

În urma unei vizite făcute în Moldova spre aşi vedea rudeniile în anul 1999 pe când zidurile mănăstirii „Sf.M.Mc.Iacov Persul” de la Sireţi abia începuseră a se înălţa, din pronie divină părintele Mihail s-a întâlnit cu stareţul mănăstirii arhimandritul Porfirie şi a fost interesat ce se construieşte la Sireţi, a efectuat o vizită, s-a uitat un pic şi a plecat, iar de atunci an de an a început să îndrăgească cât mai mult locul dar şi harnicii părinţi ai mănăstirii care-şi depuneau tot efortul pentru a face un locaş de odihnă sufletească pentru ei dar şi pentru oamenii care aveau nevoie de a-şi elibe

ra greutăţile sufleteşti. La sfârşitul anului 2004 părintele Mihail face donaţie mănăstirii trei clopote iar la sfinţirea clopotelor tot el vine cu iniţiativa de sfinţire a locului viitoarei biserici cu hramul „Buneivestiri şi a Sf.Cuv.Ioan Iacob de la Neamţ” lucrările căreia încep în primăvara anului 2005 şi sunt finisate în toamna aceluiaşi an, iar de aici părintele Mihail îşi îndreaptă toate eforturile pentru finisarea sfântului locaş care după cum spunea el este ‘’casa Măicuţei Domnului’’ pe care o cinstea deosebit, îndemnând chiar şi pe unii dintre ucenicii săi să se roage fierbinte Maicii Domnului cu mâinile ridicate căci

spunea ca mult ajutor căpătăm rugându-ne aşa. As vrea să adaug aici faptul că ctitoria unei biserici de către părintele Mihail era un vis al său încă din frageda tinereţe şi că foarte mult a colindat căutând un loc potrivit pentru aşa un lucru mare şi mai spunea părintele că are dorinţa ca să-i dea Dumezeu zile pentru a ajunge ca s-o vadă împodobită această biserică.

Tunderea în monahism a părintelui Mihail

Din tinereţile sale a fost un iubitor al sfinţilor pe care i-a iubit în mod deosebit citindu-le vieţile din fragedă copilărie şi pe care se străduia să-i imite tot timpul fiind într-o legătură permanentă cu ei, iar atunci când săvârşea cele sfinte la otpustul slujbelor pomenea zeci de sfinţi de la care spunea părintele că a primit multe bucurii duhovniceşti, vorbea cu ei ca şi cu nişte prieteni foarte apropiaţi, când intra într-o biserică şi zărea chipul unui sfânt drag lui se bucura ca un copil şi le arăta şi celor din jur, pe marea mea Ecaterina, pe Ioan Scărarul, sau pe gigantul Serafim de Sarov şi alţi nenumăraţi.

Trăind într-o comuniune directă cu sfinţii, fiind nelegat de cele materiale, iubind monahii în mod deosebit hotărăşte a intra şi el în îngerescul cin şi astfel la 15 august 2006 depune voturile monahale la mănăstirea sa, devenind ieromonahul Mihail, considerând această zi cea mai importantă din viaţa sa.

15 august 2006

Plecarea din Toronto

Reântorcându-se la Toronto pentru tratament este înştiinţat de medici că boala progresează foarte rapid iar părintele hotărăşte să se întoarcă în ţară pentru a-şi petrece ultimele clipe din viaţă alături de obştea sa. Liturghiseşte la biserica Sf. Gheorghe din Toronto şi îşi ia ramas bun de la obştea creştinilor ortodocşi greci şi români fiii săi duhovniceşti care îl petrec până la aeroport cu lacrimi.

Astfel la sfârşitul lunii ianuarie 2007 părintele Mihail se reîntoarce în ţară pentru totdeauna. Ajuns la mănăstire unde se simţea sub protecţia Maicii Domnului aştepta în bucurie şi bărbăţie mutarea la cereştile locaşuri. În această perioadă i s-a săvârşit Sfântul Maslu şi chiar a participat de mai multe ori la Sfânta Liturghie împărtăşindu-se regulat cu Sfintele Taine. Trecând prin această perioadă grea a bolii niciodată nu s-a plâns de durere din contra îmbărbătându-i pe toţi şi povăţuindu-i duhovniceşte, nu-a refuzat pe nimeni din cei care veneau să-l cerceteze sau să-i ceară cuvânt de folos oricât de rău nu i-ar fi fost.

Cu o săptămână înainte de trecerea la cereştile locaşuri i-a chemat pe toţi cei dragi pentru a-şi lua ultimul rămas bun, rugându-i să-i continuie lucrarea începută, asigurându-i că dacă va afla trecere la Domnul tot timpul se va ruga pentru dânşii.

Ultimele zile din viaţă petrecute la Mănăstirea Sireţi

După ce i-a binecuvântat pe toţi cei dragi lui şi după plecarea lor marţi 6 martie 2007 părintele a intrat în comă după care a doua zi şi-a revenit şi s-a trezit vesel, fiind lângă el părinţii Porfirie şi Iacov a rugat să fie chemat şi părintele Natanael îmbrăţişându-se cu toţi trei, sărutându-i părinteşte şi dându-le sfaturi duhovniceşti, a cerut să fie spovedit şi împărtăşit după care iarăşi a căzut în comă care a durat până vineri 9 martie orele 19 când părintele Mihail trece în lumea celor drepţi fiindu-i alături fiii duhovniceşti împreună cu sora părintelui Iulia.

Cuvânt către fiii duhovniceşti

La 27 februarie, părintele Mihail simţindu-şi sfârşitul aproape a avut marea dorinţă de a transmite un ultim cuvânt de mângâiere către fii săi duhovniceşti din Canada, rugând să fie şi filmat. Vă prezentăm în continuare acest mesaj:

„De aici de la sfânta mănăstire Sireţi transmit dragilor şi scumpilor mei copii duhovniceşti în Canada, ca Domnul să-i Binecuvânteze pe ei, să le Binecuvânteze casele lor…. vor fi pomeniţi aici permanent, permanent, permanent. Când aveţi vre-o nevoie sau vre-un necaz spuneţi: „Sfinte Mare Mucenice Iacov Persul mijloceşte la Măiculiţa Domnului pentru noi”, iar sfânta mănăstire se roagă permanent pentru voi.

Domnul să vă Binecuvânteze pe toţi in vecii vecilor. Amin.”

Adormirea pr. Mihail

Trecând către veşnicele locaşuri trupul părintelui Mihail a fost pregătit după rânduiala monahilor, înveşmântat în sfintele veşminte pregătite de monahiile Olimpiada si Eupraxia de la mănăstirea Văratec şi aşezat în biserica Sf. M. Mc. Iacov Persul unde s-a citit psaltirea şi a fost privegheat de rude şi fii duhovniceşti până duminică 11 martie.

Înmormântarea

Duminică înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii trupul părintelui Mihail a fost mutat în biserica Buneivestiri unde s-a săvarşit Sfânta liturghie în prezenţa familiei, fiilor duhovniceşti şi a credincioşilor din Sireţi. După Sfânta liturghie s-a săvârşit rânduiala înmormântării călugărilor de către un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Porfirie stareţul mănăstirii Sireţi, după săvârşirea prohodului s-a ocolit biserica după rânduiala preoţilor iar pe platoul din faţa bisericii Buneivestiri fiii duhovniceşti, rudele şi credincioşii şi-au putut lua ramas bun de la părintele lor duhovnicesc, după care trupul părintelui Mihail a fost aşezat în cripta ctitoriei sale unde se va odihni până la obşteasca înviere.

Fragment din Viaţa părintelui Mihail ( Cazacu )

 

cel-bun-banerr1.png

 

Anunțuri

6 răspunsuri to “Ieromonahul Mihail Cazacu (1922-2007)”

  1. a fost oare rude cu mine?

  2. Parintele Diacon Gh.Cazacu said

    Da este ruda cu dvs. si cu mine. sa ne ajute dzeu.

  3. IJOAN CARLOS said

    Al cunostem bine printre Fratele nostru Cazacu Gheorghe.

  4. Parintele Diacon Gh. said

    Bine, Ma Bucur Fratiilor Ca ma Cunoasteti,Dar Vati Intrebat Ca IIsus Ma Cunoaste mai Din intai de Voi?
    _________________________________________
    Eu asa dar va daruiesc o povata sa urmati pe Iisus , si veti fi mai mantuiti inaintea mea ” Caci cei de pe urma vor fi cei din intai +++, si cei de pe cei din Intai vor fi cei de pe Urma , Multumesc Domnisoarei Teo Cazacu din cele spuse Dar as vrea mai multe Amanunte din Cele care stiti Despre [Cazacu Mixail] [Cazacu Gheorghe Diacon .] Sa ne Comentati Cateva Cuvinte Biografice , Stimata Teo , Va multumim . Doamne Ajuta+++.

  5. dragan nicoleta said

    sunt prietena cu fiul si sotia acestui mare parinte ortodox. nu credeti ca aceste 2 pers sunt in masura sa va ajute in furnizarea unor date extrem de importante despre parinte?Dumnezeu sa ne ajute!

  6. A fost va fi şi este un sfînt .preacuvioase părinte Mihaile de la Sireţi roagăte lui Dumnezeu pentru noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: