Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Mai 2008

8 ani fără Mitropolitul Nestor Vornicescu

Posted by mihailmaster pe Mai 29, 2008

În data de 17 mai 2008, s-au implinit 8 ani de la trecerea în veşnicie a IPS Mitropolit Nestor Vornicescu.

In data de 17 mai 2008 se implinesc 8 ani de la nasterea in cer, a celui ce a fost Inaltpreasfintitul Mitropolit Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Intaistatator al Mitropoliei Olteniei, parinte, invatator si indrumator, vreme de peste doua decenii, al clericilor si credinciosilor crestin-ortodocsi din plaiurile Olteniei.

Cu acest prilej, la Paraclisul Catedralei Episcopale din Dr. Tr. Severin se va savarşi Sfanta Liturghie si o slujba de pomenire, de catre Prea Sfintitul Parinte Nicodim iar la Catedrala Mitropolitana “Sfantul Dumitru” din Craiova va fi oficiata o slujba de pomenire de catre PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, impreuna cu un sobor de preoti.

Pentru toate cele bune lasate noua tuturor, ne rugam Bunului Dumnezeu sa odihneasca cu dreptii sufletul Mitropolitului Nestor si se cuvine in chip pios sa spunem si noi, cu inima smerita si plina de credinta:

VESNICA POMENIRE!

Mitropolitul Nestor VornicescuRepere biografice

 

  • 1927, 1 octombrie. S-a născut în comuna Lozova-Vornicesti judetul Lăpusna din Basarabia, din părintii Vera (născută Rosu) si Vasile Vornicescu, neam de plugari-răzesi basarabeni, cu credintă în Dumnezeu;
  • 1934 – 1941. Urmează scoala primară din satul natal, unde se remarcă prin strădania de a cunoaste istoria neamului său.
  • 1943 – 1946. Intră, ca novice, la Schitul Nechita din Muntii Neamtului.
  • 1946 – 1951. Este primit frate rasofor la Sfânta Mânăstire Neamt. Aici urmează Seminarul monahal.
  • 1951, 10 martie Spre sfârsitul ultimului an de studiu seminarial, este tuns în monahism, primind numele de Nestor.
  • 1951 – 1955. Urmează cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti.
  • 1956, 18 iulie. Este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman, de către P.S. Teofil Herineanu.
  • 1960, Duminica Ortodoxiei. Este hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
  • 1962, primăvara. Este numit staret al Sfintei Mânăstiri „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
  • 1962, 24 iunie. Este hirotesit protosinghel.
  • 1966, 2 februarie. Este hirotesit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
  • 1966, 25 martie. A fost numit staret la mânăstirea de metanie, Neamt.
  • 1969, 18 iulie – 1970, 20 august. Este bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey din Elvetia, a efectuat un program de studii la Geneva, audiind si prelegerile de istorie bisericească medievală ale prof. Heinz Leibing.
  • 1970, 15 decembrie. Este ales de Sf. Sinod al B.O.R. episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
  • 1978, 20 aprilie. Colegiul Electoral Bisericesc îl alege ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
  • 1979. Este ales presedintele Comisiei Nationale Române de Istorie Ecleziastică Comparată.
  • 1983. Sustine, la Institutul Teologic din Bucuresti, teza de doctorat cu tema „Primele scrieri patristice în literatura noastră, secolele IV-XVI”, sub conducerea stiintifică a eminentului profesor Ioan G. Coman.
  • 1992. Este ales presedinte al Comisiei Sinodale pentru canonizarea Sfintilor Români.
  • 1992, 12 martie. Este ales membru de onoare al Academiei Române, ulterior membru si al Academiei de Stiinte din Chisinău. Participă la numeroase întruniri stiintifice, religioase sau ecumenice.
  • 2000, 17 mai. Trece la cele vesnice.
  • 2004, 26 octombrie În semn de aleasă pretuire, a primit, postmortem, titlul de Cetătean de onoare al Municipiului Craiova. Tot în semn de neuitare, o stradă din Craiova si una din Tg. Cărbunesti au primit numele vrednicului ierarh.
  • 2004, 14 decembrie Primăria Municipiului Craiova si Fundatia „Scrisul Românesc” au hotărât crearea Aleii marilor personalităti din Craiova, în care figurează, între cei 24, si bustul Mitropolitului-cărturar Nestor Vornicescu, în Parcul Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova.
  • 2005, 1 septembrie Liceul din comuna sa natală, Lozova-Vorniceni, primeste numele Mitropolitului Nestor Vornicescu.
  • 2007, februarie Î.P.S. Teofan Savu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolit al Oltenei, a propus, si Consiliul Eparhial a aprobat, ca biblioteca eparhială (circa 30.000 volume) să fuzioneze cu biblioteca Facultătii de Teologie, purtând numele „Mitropolit Nestor Vornicescu” si să fie pusă la dispozitia elevilor seminaristi si studentilor teologi, precum si tuturor celor interesati.

 

Activitate publicistică

Mitropolitul Nestor Vornicescu a publicat în timpul vietii numeroase studii, articole, recenzii, însemnări în diferite reviste (BOR, Studii teologice, Ortodoxia, Mitropolia Moldovei si Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului, Magazin Istoric, Ateneu, Ramuri etc.)

Cărţile semnate de vrednicul ierarh sunt:

-O cronică a războiului pentru independenţă, alcătuită de Stefan Cotigescu si scrisă pe paginile unei Evanghelii în 1878, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1976, 48 + XVIII p.;

-În afara legii, Ion Florea, Ed. Junimea, Iasi, 1976, 232 p.;

-Contribuţii aduse de slujitorii bisericesti pentru independenta de stat a României, în anii 1877-1878, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1978, 196+78 p.;

-Învătătura Sfântului Vasile cel Mare despre muncă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 44 p.;

-Despre viaţa si opera Sfântului Vasile cel Mare. La 1600 de ani de la trecerea sa către Domnul, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 164 p. + XVI planse;

-Descătusarea, 1821, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1981, 218 p.;

-Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII, Izvoare, traduceri, circulatie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1983, 448+XVI p.;

-Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 638 p.;

-Unde-i turma, acolo-i si păstorul. Participarea Mitropolitului Sofronie Miclescu la înfăptuirea Unirii Principatelor Române – 1859, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 156 p.;

-Un filosof străromân de la Histria dobrogeană, Aeticus Histricus, autorul unei Cosmografii si al unui Alfabet (sec. IV-V), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, 52 + 28p.;

-Sfinţii români si apărători ai legii strămosesti. Studiu introductiv, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, 132 +XL p.;

-Desăvârsirea unităţii noastre nationale – fundament al unităţii Bisericii străbune, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1988, 640 + XXIV p.;

-Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi: Pătimirea martirilor Epictet si Astion (de la cumpăna sec. III-IV), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 344 + XXV p.;

-Biruit-au gândul. Studii de teologie istorică ortodoxă românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 622 p.;

-Sfântul voievod Stefan cel Mare, Cuvânt de preamărire, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1992, 48 p.;

-Viaţa îmbunătăţită, nevoinţele duhovnicesti si ortodoxia neîndoielnică ale Sfântului Mitropolit Petru Movilă al Kievului si a toată Ucraina, Bucuresti, 1996, 84 p.;

-Sfântul Mitropolit Petru Movilă, micromonografie, Craiova, 1996, 110 p.;

-Receptarea operei Sfântului Ambrozie în cultura românească (sec. XIV-XX), Bucuresti, 1998;

-Studii de Teologie istorică. Antologie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1998, 433p.;

-Sfântul Ierarh Petru Movilă, Craiova, 1999, 327p.;

-ANNO DOMINI 2000 – Sfântul Ambrosie în spiritualitatea si cultura românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2000, 222p.

sursa> http://www.ascorcraiova.ro/archives/152

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | Leave a Comment »

SUSŢINE PROIECTUL +PERSONALITĂŢI BASARABENE

Posted by mihailmaster pe Mai 28, 2008

SUSŢINE PROIECTUL :

+PERSONALITĂŢI BASARABENE ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ŞI A NEAMULUI

 

Plasează bannerul  +PERSOANLITĂŢI BASARABENE

 

în pagina ta!      

 

 

 

<center><a href=”https://mihailmaster.wordpress.com/&#8221; target=”_blank” title=”+Personalitati Basarabene in slujba lui Dumnezeu si a Neamului”><img border=”0″ src=”https://mihailmaster.files.wordpress.com/2008/05/3.gif”/></a></center&gt;

 

 

 

 

 

Cu urări numai de bine, autorul proiectului,  Mihail BORTĂ

e-mail :  mihailmaster@yahoo.com

_________________________________________

P.S. Proiectul “+Personalităţi Basarabene” există în mare parte datorită entuziasmului şi a tragerii de inimă a autorului.

Creştinii care doresc de a susţine material această lucrare de suflet, rugăm să contacteze autorul!

Posted in Uncategorized | Etichetat: | Leave a Comment »

Cea mai marcantă personalitate a Basarabiei prerevoluţionare

Posted by mihailmaster pe Mai 23, 2008

Inochentie Levizor, ieromonah

(24 febr.1875- 30 dec.1917)

Cea mai marcantă personalitate a Basarabiei prerevoluţionare

„s-a ridicat un călugăr oarecare, cu numele Inochentie, ieromonah al mănăstirii din Balta, care a îndrăznit să strige „că nu ţarul este capul Bisericii, ci Hristos”. De asemenea acest călugăr întemeidu-se pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel, afirma că Sfânta Evanghelie şi Liturghia trebuie să se citească poporului în limba sa.

(Zamfir Ralli-Arbore)

 

24 februarie anul 1875

În partea de nord a Basarabiei, în judeţul Soroca şi anume în satul Cosăuţi, într-o familie de creştini ortodocşi, se naşte un prunc, care primeşte la botez numele Ioan.

Despre copilăria ieromonahului Inochentie, nu se găsesc izvoare scrise. Aflăm numai că a făcut şcoala primară în limba rusă[1], cum e de crezut în satul natal Cosăuţi.

În vara anului 1894, Ioan Levizor, având un paşaport ( carte de identitate ) eliberat de către Administraţia plăşii, părăseşte casa părintească, satul în care s-a născut şi a intrat la acultare la mănăstirea Dobruşa, ţinutul Orheiului, ca frate ( posluşnic ) particular.

 

1894-1897. Ascultare la mănăstirea Dobruşa.

După trei ani de ascultare la mănăstirea Dobruşa, timp în care a îndeplinit şi ascultarea de chelar, Ioan cere de la arhimandritul Porfirie binecuvântarea şi actele necesare pentru a putea pleca din mănăstire.

 

1897-1899. Ascultare la mănăstirea Sf.arhanghel Mihail din Chiev.

Împreună cu câţiva mahalagii merge în pelerinaj la sfânta lavră Pecerska din Chiev.

Umblând prin peşterile în care se păstrează sfintele moaşte, ascultând sfânta liturghie în sfânta lavră, Ioan este cuprins de dragostea şi de frumuseţea celor văzute., hotărându-se să rămână la mănăstirea Sf.arhanghel Mihail la racla sfintei mare muceniţe Varvara, unde este primit în postul vacant de cântăreţ. La această mănăstire a stat un an şi jumătate, cântând la strană.

 

1899-1890.  Ascultare la mănăstirea sf. Mucenic Andrian, gubernia Iarosalvl.

La mănăstirea sf. Mucenic Andrian, Ioan a stat doar nouă luni, din pricina purtărilor rele şi sălbaticilor năravuri a unor slujitori care mergeau împotriva sa. După care luându-şi  actele de la arhimandrit, se întoarce înapoi la Chiev la mănăstirea Sf.arhanghel Mihail, unde se îmbolnăveşte de pneumonie.

Ţinând cont de recomandările medicului, de a sta cât mai mult timp la aer curat, Ioan se reântoarce la mănăstirea Dobruşa, unde clima blândă şi aerul curat îi erau prielnice pentru un tratament corespunzător.

Peste trei sau patru luni Ioan Levizor a părăsit  mănăstirea Dobruşa, de astă dată pentru totdeauna, şi a mers la sf. lavră Pociaev din gubernia Volâni  ( Ucraina de vest ).

Autorul inochentist ne comunică curioase amănunte din viaţa lui Ioan Levizor : „Însănătoşindu-se, Ioan  merge la sfânta lavră Pociaev. Acolo, cu purtările sale cele bune, a fost plăcut Arhimandritului Antonie Volânschi, care îl iubea foarte mult pe dânsul.”[2] Peste doi ani a fost luat de Arhimandritul[3] Antonie[4] la Petrograd[5] la mănăstirea Sf.Mitrofan, unde a cântat în strana arhierească şi… „de multe ori şi în duma împărătească a cântat, unde a şezut şi la masă cu împăratul  Nicolaie[6] şi cu toţi membri din Dumă.”[7]

Ştirea  precum că Ioan Levizor a fost la Petrograd se adevereşte şi din alte izvoare.[8] Se presupune că în capitala imperiului rus, Ioan  ar fi văzut mişcarea  muncitorilor în frunte cu preotul revoluţionar Gapon.[9] Din Petrograd, Ioan se presupune că ar fi mers şi la protoiereul Ioan Serghiev [10] din Cronştadt.[11]

 

 1907. Ajuns la mănăstire în Balta Podoliei.

 „Când s-a întors din Petrograd la sf. Lavră Pociaev”, – ne relatează autorul inochentist, – el s-a dus acasă să-şi vadă părinţii şi rudele, Din satul său natal – Cosăuţi, a mers la mănăstirea Chiţcani ( Noul Neamţ )[12].

Despre şederea lui Ioan la această mănăstire nu am găsit informaţia necesară. Se ştie însă, că întorcându-se de la mănăstirea Chiţcani înapoi acasă cu trenul, în compartimentul în care călătorea, a făcut cunoştinţă cu stareţul mănăstirii de la Balta – părintele Ambrosie. Despre ce-au vorbit Ioan cu stareţul mănăstirii de la Balta nu avem de unde şti., de la autorul inochentist din care am citat până acum[13] aflăm însă că : „Văzându-l stareţul pe dânsul aşa smerit, blând şi înţelept întru Domnul, a început ai zice să meargă cu dânsul la Baltă. Ioan s-a răsgândit  şi s-a dus cu dânsul la Baltă.”[14]

La mănăstirea de la Balta, Ioan este călugărit cu numele Inochentie, – „din fratele Ioan a fost chemat părintele Inochente.”[15] La 15 august 1908, călugărul Inochentie (Levizor), este ridicat în treapta de diacon, iar peste opt luni, la 19 aprilie 1909, diaconul Inochentie este hirotonit de către episcopul de Cameneţ-Podolsc, Prea Sfinţitul Serafim.

Rânduiala preoţească, călugărul Inochentie o îndeplinea „cu mare evlavie şi luare aminte la toate şi cu frica lui Dumnezeu, netrecând nimica din pravila mănăstirească.”[16]

La Balta, ieromonahul Inochentie a găsit un teren bine pregătit pentru activitatea religioasă, mulţumită multor tradiţii privitoare la personalitatea şi viaţa renumitului mistic, preotului Teodosie Leviţchi, cu multă evlavie păstrate de populaţia din localitate.

 

În a doua jumătate a anului 1909, despre ieromonahul Inochentie de la Balta, deja se zvonise în toată Basarabia, ţinutul Podoliei, ţinutul Chersonului, dar şi în alte părţi. La Balta se îndreptau mulţime de popor ( basarabeni, ucraineni, ruşi ), ca să-l vadă pe Inochentie şi să primească binecuvântarea lui. Acesta la rândul său învăţa poporul despre Evanghelia Mântuitorului Hristos, chemându-i pe toţi la pocăinţă. „Peste tot norodul striga părintele Inochenti în gura mare ca un leu, învăţând şi chemând norodul la pocăinţă.”

Vestea că la Mănăstirea de la Balta se petrec minuni de tot felul, vindecări, întoarceri la credinţă, preziceri ale viitorului, prin lucrarea miraculoasă de la racla preotului Teodosie Leviţchi, dar şi prin meşteşugul duhovnicesc şi darul de taumaturg ale ieromonahului Inochentie, care de atunci avea să fie numit cu duioşie basarabeană – părinţelul. Toate acestea umpleau de bucurie inimile ţăranilor simpli, neştiutori de carte, dar însetaţi de dreptate şi adevăr.

 

Amploarea cu care au început să se desfăşoare lucrurile la Balta, a început să îngrijoreze conducerea Bisericii Ortodoxe ţariste; deşi la început stăpânirea bisericească locală şi cârmuirea mănăstirii de la Balta era mulţumită, deoarece mulţimea tot mai numeroasă de pelerini devenise o sursă înbelşugată de venituri.

 

Evenimentele de la Balta au stârnit nemulţumirea Arhiepiscopului de atunci al Chişinăului – Serafim ( Ciciagov ).  Explicabil, – fiindcă masivele pelerinaje de credincioşi din Basarabia, la mănăstirea din Balta, făcuseră să scadă interesul pentru viaţa religioasă din eparhia pe care o păstorea. Acesta din urmă, ticluind denunţurile sale, cu privinţă la mişcarea care se formase în jurul ieromonahului Inochentie de la mănăstirea Balta şi trimiţându-le Sinodului de la Petersburg, a cerut sinodalilor permutarea imediată a ieromonahului Inochentie la mănăstirile  Valaam sau Soloveţc de la Marea Albă.

 

Rezultatul însă, nu au fost chiar pe măsura aşteptărilor Arhiepiscopului Chişinăului Serafim. După cerecetarea rezultatelor anchetei cu privire la cauza ieromonahului Inochentie,  de către comisia sinodală, Sfântul Sinod de la Petersburg, emite un decret semnat de ober-procurorul Pobiedonosţev, în care se poruncea mutarea ieromonahului Inochentie ( Levizor ), de la mănăstirea Balta, la Cameneţ-Podolsc sub ascultarea episcopului Serafim – arhiereul locului.

 

În ce priveşte persoana ieromonahului Inochentie, arhiereul Podoliei în urma anchetei efectuate  raporta : „dimpotrivă sa dovedit că dânsul Inochentie este evlavios, modest, dezinteresat şi îndeobşte e un călugăr cu multă tragere de inimă, serveşte pe aproapele său şi nu e în stare să  înşele sau să spună neadevăruri.” În viaţa mănăstirii, adăuga arhiereul, ancheta întradevăr a constatat unele nereguli, acestea însă cad pe seama administraţiei mănăstireşti, şi nu a lui Inochentie.

 

Ţinând seama de raportul arhiereului din Podolia, Sinodul a respins cererea arhiereului Serafim al Basarabiei din 5 noiembrie 1910 şi prin hotărârea sa din 22 martie – 26 aprilie 1911 sub No. 2567 a recunoscut, că în activitatea ieromonahului Inochentie nu au fost constatate crime, care ar provoca îndepărtarea lui din eparhia Podoliei şi aşezarea lui la mănăstirea Valaam sau Soloveţc.

În urma acestei hotărâri trimise arhiereului Podoliei prin ucaz sinodal, ieromonahul Inochentie a fost permutat, în mod definitiv, la casa episcopală a Podoliei pentru a se afla sub directa supraveghere a  episcopului Serafim.

 

Arhiereul Podoliei, – Serafim , om încercat în credinţă,  care întradevăr a avut destule ocazii în viaţă,  să vadă persoane cu duh necurat ( demonizate ), persoane bolnave de epilepsie ( sau de o altă boală psihică ), sau pur şi simplu şarlatani dornici să se îmbogăţească pe spatele bieţilor ţărani neştiutori de carte, dorind probabil să înţeleagă cine este acest ieromonah Inochentie, a acceptat ca acesta să fie cercetat de către medici. Medicii au găsit că Inochentie suferă de mania grandoarei în chestii religioase. Cu toate că arhiereul Serafim, a asistat la cercetarea făcută de medici, Prea Sfinţia sa, după cum putem judeca pe temeiul materialului din arhive, a ţinut parte ieromonahului Inochentie şi probabil ne fiind de accord cu constatarea superficială a medicilor, nu a găsit de cuviinţă să comunice Sinodului, rezultatele investigării medicale, astfel că ierom. Inochentie putea să-şi continuie activitatea sa.

 

1910-1912 La Cameneţ-Podolsc.

După aproape doi ani petrecuţi la Cameneţ – Podolsc sub ascultarea arhiereului Podoliei Serafim, situaţia ieromonahului Inochentie nu sa schimbat deoloc. Ba dimpotrivă, pe lângă faptul că la Camenţ – Podolsc venea tot mai multă lume să-l vadă şi să-l asculte pe Inochentie, acesta, în urma încercărilor ( chinurilor ) la care a fost supus, a început să fie simpatizat şi de către unele feţe bisericeşti, printre care se pare că şi episcopul Serafim al Cameneţ – Podolscului.[17] Ceea ce se întâmpla acuma la Cameneţ – Podolsc în jurul ieromonahului Inochentie, nu era pe placul multora. Atât clerul bisericesc cât şi cinovnicii aflaţi în slujba ţarului, vedeau în Inochentie un element de destabilizare a situaţiei, care

încetul cu încetul aluneca spre anarhie. Clerul avea cu Inochentie răfuielele sale., acesta de mult timp le stătea ca un spin în talpă. Pe lângă faptul că propăvăduia activ împotriva fariseismului şi fărădelegea acestora, ieromonahul Inochentie îi lăsa şi fără enoriaşi, care  mergeau sute de kilometri pentru al vedea pe părinţălu    

 

Hotărârea Sinodului de la Petersburg de-al ascunde pe Inochentie cât mai departe de ochii lumii, a fost influenţată de jalbele mai multor feţe bisericeşti influente, în frunte cu  Arhiepiscopul de atunci al Chişinăului – Serafim (Ciciagov). Acesta în data de 7 noiembrie 1911, raportează Sinodului în scris, sub No. 922 şi verbal, că influenţa rea a ieromonahului Inochentie continuă şi că, după părerea Prea Sfinţiei sale, influenţa aceasta nu va înceta, atâta vreme cât acet călugăr se va afla în apropierea eparhiei Chişinăului, deoarece această apropiere dă moldovenilor toată putinţa de a avea cu dânsul un contact neîntrerupt.

În urma acestui raport alcătuit de către arhiereul Basarabiei, Sinodul reacţionează prin hotărârea din 16-21 februarie 1912, sub No. 1294, în care se porunceşte ca ieromonahul Inochentie să fie permutat la mănăstirea chinovială de la Murom, gubernia Oloneţc.

1912-1917 În exil la Murom şi Soloveţc

Când a ajuns ieromonahul Inochentie la Murom, a găsit o mănăstire nu prea mare, condusă de arhimandritul Ioanchie, în vârstă de 90 de ani. Autorul inochentist susţine că Inochentie, ajuns la Murom, a găsit mănăstirea într-o stare avansată de degradare morală :

„De aici au început mai grele munci pentru dreptate, a scumpului şi iubitului părinte Inochenti. Acolo ei au pus pe dânsul cele mai grele ascultări. Preoţii toţi fumau tutun şi prin biserică intra cu ţigara în mâină. Vasele cele sfinte şedeau neşterse. Părintele ( Inochentie ) când a intrat şi a văzut, le zise ca să nu intre în biserică cu ţigara, că nu se poate. Au curăţit, au spălat şi au şters toate vasele, a făcut curăţenie în toate, dar ei mai rău erau ( se purtau ) cu dânsul.”[18]

Cercetând asupra versiunilor existente în legătură cu exodul şi cauzele exodului de la Mănăstirea Murom, a pelerinilor basarabeni în frunte cu ieromonahul Inochentie, am ţinut mult ca esenţa concluziei referitoare la acele evenimente, să se bazeze numai şi numai pe mărturii adevărate şi argumente veridice.

9 martie 1912.

Ieromonahul Inochentie, prin hotărârea Sinodului de la Petersburg, este exilat la Mănăstirea Murom, ţinutul Oloneţc de la Marea Albă.

La Mănăstirea Murom[19], de la început ieromonahul Inochentie, într-adevăr a avut de îndurat multe greutăţi[20], invidia din partea unor călugări, dar cu trecerea timpului ierom. Inochentie s-a bucurat de  libertate. Acestuia permiţându-i-se să facă călătorii în afara mănăstirii; să-şi reânceapă activitatea predicatorială în mijlocul următorilor săi ( care se adunau din ce în ce mai mulţi ).

Relaţiile cu autorităţile mănăstirii se răcesc, odată cu moartea bătrânului arhimandrit Onisim ( Ioanichie ). Din surse oficiale aflăm că atitudinea binevoitoare a arhimandritului Miercurie faţă de ierom. Inochentie s-a schimbat brusc, în momentul în care Inochentie a refuzat să-i dea acestuia suma de 12.000 ruble ( o sumă considerabilă ). Atunci Miercurie a trimis autorităţilor eparhiale din Oloneţc un alt raport, în care şi-a schimbat radical părerile sale faţă de ierom. Inochentie, aruncând grele învinuiri la persoana acestuia şi asupra pelerinilor veniţi din Basarabia.

Marţi, 5 februarie 1913, arhimandritul Mercurie începe prigoana asupra următorilor părintelui Inochentie. Pe un ger nemilos, mulţimea este alungată afară din clădirele mănăstireşti; ierom. Inochentie vede toate cele întâmplate.

Căzând într-o situaţie atât de grea, ieromonahul Inochentie împreună cu tot poporul său, ( probabil în urma unei hotărâri generale ) au ieşit din mănăstire, îndreptându-se pe jos până la staţiunea Neandoma a C.F Nordice la o depărtare de 300 km. În condiţii extrem de grele a iernii ruseşti, îndurând frig şi foame, aceştia au mers în total unsprezece zile.

Joi, 7 februarie 1913, între satul Neghijim şi târgul Pudoj, s-a produs primul incident cu autorităţile civile, în urma căruia ieromonahul Inochentie este străpuns cu baioneta în coastă.

16 februarie 1913, în ziua sâmbetei lui Lazăr, Ieromonahul Inochentie cu tot poporul său, ajunge în apropierea satului  Peceni, unde în urma măcelului organizat de soldaţi, patruzeci de persoane ( dintre basarabeni ), sunt vătămate grav, iar  ieromonahul Inochentie este arestat, bătut şi batjocorit, după care, a doua zi este transportat în oraşul Petrozavodsc[21], unde  a fost condamnat pe un an de zile – „pentru că tulbură lumea şi se lua mult norod  după dânsul”[22], în renumita închisoare-fortăreaţă din acest oraş.

La 30 iulie 1913, în faţa Sfântului Altar a bisericii, de pe teritoriul puşcăriei din Petrozavodsc, ieromonahul Inochentie avea  să rostească faimoasa sa „Cea din toată inima pocăinţă şi făgăduinţă sub jurământ”[23], care nu poate fi numită altfel decât produs al poliţizmului ţarist, în care ierom Inochentie îşi face mea culpa, promiţând că se va lăsa de toate cele de care se făcuse vinovat.

            De ce grozave păcate l-a învinuit Biserica sinodală rusească pe „nevrednicul şi mult păcătosul” ieromonah Inochentie? La alcătuirea textului  rostit de Inochentie, vor fi contribuit de bună seamă, luminate capete de bogoslovi ( teologi ), care s-au străduit ca prin didacticismul solemn al demonstraţiei şi prin retorismul scorţos al discursului să-l facă să semene cu soborniceştele hotărâri ale perioadei patristice, în care erau osândiţi marii ereziarhi, căzuţi ca şi Inochentie, „în starea de pierzanie a sufletului, sumeţindu-se cu duhul, cu minte şi inima robite de diavolească mândrie.”[24]

           

În data de 2 iulie 1913, arhiereul din Oloneţc înaintează Sinodului, sub No. 3549, “Pocăinţa” ierom. Inochentie şi totodată avizul său, precum că călugărul Inochentie, ţinând seama de pocăinţa lui, ar putea să fie lăsat în călugărie şi în demnitatea sa de preot, fiind totuşi oprit de a propovădui şi de a oficia slujba dumnezeiască.

În baza acestui raport, dar şi a altor acte sinodale emise în anul 1913, de care am amintit mai sus, Sinodul în 26 iulie – 23 august 1913 a luat următoare hotărâre faţă de persoana ierom. Inochentie :

„ …Inochentie să fie mutat, pentru a-şi împlini pedeapsa la mănăstirea Soloveţc, rămânând totuşi oprit de la oficierea slujbei dumnezeieşti, până la noi dispoziţiuni. Arhimandritul Ioanichie, stareţul acestei mănăstiri, v-a fi însărcinat după propria sa judecată, să aleagă pentru Inochentie un loc de trai”[25], deasemenea să hotărască şi asupra felului de îndeletnicire, cu neapărata condiţie, ca Inochentie, câtă vreme v-a sta la această mănăstire, să fie supravegheat neadormit de către un stareţ mai iscusit în viaţa spirituală.[26]

Următorii ieromonahului Inochentie, dorind să-şi vadă păstorul, străbăteau peste  2700 de kilometri cu trenul până la Archanghelsc, iar de acolo ca să ajungă până la insulele Soloveţc, mai străbăteau cu vaporul încă 600 de kilometri. Din mărturiile celor care au ajuns până la Soloveţc la părintele Inochentie, aflăm : „Acolo pe dânsul tare îl necinstea şi cum mai rău îl batjocorea; şi la cel mai greu lucru îl puneau ca să-l omoare, dar el dacă era cu puterea de sus încă mai tare şi mai frumos se făcea.”[27] Lângă chilia ieromonahului Inochentie stăteau doi străjeri, care nu-l lăsau nici pe o clipă fără de supraveghere. Acestuia i se interzicea categoric să facă deplasări în afara mănăstirii.

 

Iunie 1917

Eliberarea ierom. Inochentie din exil, s-a produs în următoarele împrejurări :

Revoluţia din Februarie, anul 1917, a zguduit din temelie întreg Imperiul Rus. Împăratul Nicolaie al II-lea abdică de la prestol, conducerea imperiului fiind preluată de Guvernul provizoriu. Din puşcării au fost eliberaţi toţi cei  condamnaţi de autorităţile ţariste. Din sursele inochentiste aflăm : „S-a făcut revoluţie mare peste toată Rusia şi poporul tot au primit slobozenie de peste tot locul.”[28] În ziua de întâi iunie 1917, ieromonahul Inochentie după cinci ani de exil, părăseşte Soloveţc-ul şi însoţit de câţiva următori de-ai săi, ţine drumul spre casă.

Părintele Inochentie era aşteptat de adepţii săi la „Grădina Raiului” – o mănăstire subterană situată în apropierea satului Lipeţchi, gubernia Herson ( actualmente raionul Cotovsc, regiunea Odesa, Ucraina ). Această mănăstire a fost săpată pe moşia dăruită de fraţii Mardari ( Gherasim, Sofronie, Nechita ) pe când ierom. Inochentie se afla în exil. Cu binecuvântarea Părintelui Inochentie, următorii săi, în taină, fără permisiunea autorităţilor, au săpat sub pământ o peşteră de dimensiuni foarte mari[29]; iar la suprafaţă deasupra peşterii, au sădit o vie şi o livadă.

Poporul simplu auzind despre reîntoarcerea din exil a păstorului iubit, se îndreptau tot mai mulţi în pelerinaj la „Grădina Raiului”. Fiecare aducea jertfă din puţinul pe care-l avea, pentru trebuinţele mănăstirii. Această jertfă se împărţea la săraci şi la cei care duceau lipsă. De multe ori se întâmpla ca în pelerinaj la „Grădina Raiului” să se pornească tot satul cu preoţi în frunte. Când ajungeau la Grădină, de faţă cu tot poporul slujeau molebne, după care mergeau şi luau binecuvântare de la părintele Inochentie. Veneau calici, săraci, mişei şi cei ce aveau nevoie şi lipsă de toate cele trebuincioase în lumea aceasta şi el le împlinea dorinţele la fiecare. Veneau unii ca leii şi se întorceau înapoi ca mieii.[30]

Sub conducerea şi purtarea de grijă a părintelui Inochentie, mănăstirea „Grădina Raiului” devenise un mare centru spiritual al creştinilor din Basarabia, Podolia, Cherson., iar vestea despre această mănăstire se răspândise departe peste hotarele acestora.

Vremurile însă, erau vitrege, întreaga Rusie era cuprinsă de mari tulburări. Bolşevicii pregăteau  knockout-ul monarhiştilor, care s-a petrecut în luna octombrie a anului 1917, când de pe scările palatului de iarnă din Petersburg, bolşevicii de-facto preiau puterea peste toată ţara.

Cu bolşevicii, ieromonahul Inochentie avea un dialog aparte. Izvoarele inochentiste relatează următorul caz : “Polcuri de muscali veneau înfocaţi să fărâme tot şi când îl vedeau pe părintele Inochente uita de toate şi începea a tremura. Părintele îi blagoslovea şi le da câte un şervet, câte 2-3 carboave, brâişoare, cruciuliţe, băsmăluţe de nas, ţoluri de aşternut, oghele de încălţat, îi hrănea pe toţi îi cinstea şi blagoslovindu-i se duceau înapoi.

„Cu răbdarea şi cu smerenia sa, până în ultimele clipe ale vieţii sale, ieromonahul Inochentie, a ruşinat pe toţi clevetitorii şi vrăjmaşii săi :

 El era departe de toată răutatea, vrajba, invidia şi fărădelegea nu o iubea. Inima lui era plină de toate bunătăţile duhovniceşti; mândria şi slava deşartă îi erau urâte; iar cu predica rostită din adâncul sufletului, a cucerit inimile celor care veneau la dânsul. Unde numai nu a fost părintele Inochentie, peste tot a îmbodobit bisericile cu icoane şi cu veşminte bogate. Lumina poporul cu Cuvântul lui Dumnezeu şi împărţea la fiecare cruciuliţe, iconiţe, cărţi cu conţinut religios; pe fiecare îl înoia sufleteşte, le întărea credinţa, pe toţi îi călăuzea la unirea cu Biserica sobornicească şi apostolească a lui Hristos. El   spunea : Pocăiţi-vă şi pregătiţi-vă, fiincă vremea a venit, numai ciasul încă nu a sosit. Vremurile de pe urmă le trăim. Cine va crede şi se va însemna drept cu semnul Sfintei Cruci şi va păzi Sfânta Biserică, se va mântui; iar cine nu va crede şi nu se va însemna cu semnul crucii, va fi osândit. El spunea : Iubiţi-vă unul pe altul, ajutaţi-vă, rugaţivă unul pentru altul, pentru că iubirea frăţească e mai tare ca fierul şi-i mai scumpă ca postul şi rugăciunea.”[31]

 

Decembrie 1917, „Mă voi duce degrabă în altă împărăţie…”

Cu patru-cinci săptămâni înainte de a pleca din lumea aceasta, părintele Inochentie s-a adresat următorilor săi : „Mă voi duce degrabă în altă împărăţie şi voi schimba cuşma cu împăratul. Aceştia ne-înţelegând ce dorea să spună părintele, ziceau : vom veni şi noi unde te-i duce, măcar în Germania. Iar părintele Inochentie, văzând că  aceştia nu au înţeles nimic din ce a grăit, a zis : acolo nu veţi veni la mine, cum veniţi aici cu maşina şi cu căruţele, da curaţi trupeşte şi sufleteşte, nu cu călcâiele măscărite[32] Adeseori le spunea următorilor săi : „degrabă mi se va lua o chilie în peşteră şi oi şedea acolo. Voi pe mine nu mă veţi vedea, dar eu vă voi vedea, până mă vor scoate de acolo; că eu nu am loc nicăierea în lumea aceasta,    că-s gros şi nu încap în toată lumea.

Cu două săptămâni înaintea anului nou, părintele Inochentie a poruncit să iasă toţi lucrătorii din peşteră şi i-a pus în rând câte doi şi i-a numărat. După ce i-a numărat pe toţi a zis : „Aceasta este oastea popii! Eu nu voi mai şedea de acum mult cu voi în ciurcelele astea, da mă voi ridica şi eu mai sus, ca până la anul nou şi apoi mă voi duce de la voi.”[33] Toate proorocirile ieromonahului Inochentie împlinindu-se întocmai. La treizeci decembrie, anul 1917, la ora 9:00 dimineaţa, părintele Inochentie s-a mutat din viaţa acesta vremelnică la viaţa ce veşnică. Cu adâncă durere au primit cei aflaţi la „Grădina Raiului”, vestea despre moartea părintelui lor Inochentie, care a plecat în Împărăţia lui Dumnezeu, căruia i-a slujit cu credinţă şi cu dreptate, toată viaţa.

 În prima zi a anului 1918, este înmormântat de către următorii săi în peşteră, într-o chilie pregătită şi amenajată din timp, chiar de  părintele Inochentie.

Text de Mihail BORTĂ, Cluj-Napoca    Chişinău, Mai 2008.

© Toate drepturile asupra acestui text îi aparţin în exclusivitate autorului.

 


[1] Pr. Constantin Popovici, Declaraţie scrisă.

[2] Ibidem, pag. 12

[3] E greşeală : Antonie ( Hrapoviţchi), din 1902 era episcop al eparhiei Volâni.

[4] Antonie ( Hrapoviţchi), Arhiepiscop Volânschi 1902-1914. La soborul arhieresc din 1917-1918, a fost ales candidat la patriarhie, acumulând cele mai multe voturi. Prin tragere la sorţi însă, a fost ales Mitropolitul Tihon (Belavin), Antonie fiind înscăunat Mitropolit al Chievului.

[5] azi Sangt Petersburg.

[6] Împăratul Nicolae al II –lea, Ţarul Imeriului Rus.

[7] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta.”, Bârlad 1924, pag.12.

[8] Misionar Eparhial Pr. T. Chirică „Pro domo sua. Amintirile… L. C. P. 71

[9] Гапон Георгий Аполлонович (1870—1906), Gapon Gheorghe Apolonovici, – preot ortodox, iniţiatorul şi organizatorul «Собрания русских фабрично-заводских рабочих Санкт-Петербурга» – „Adunarea muncitorilor de la uzinele şi fabricile din Petersburg” din 1904.

[10]Святой Иоанн Кронштадский (Сергиев), Sfântul Ioan din Kronştadt, ( Ioan Ilici Serghiev ) născut în data de 19 ( 31 ) octombrie 1829, în localitatea Sura, reg. Arhanghelsk, trecut la Domnul în 20 decembrie 1908 ( 2 ianuarie 1909 ) în Kronştadt. Sfânt rus, preot a Bisericii Ortodoxe ruse, mare predicator şi scriitor religios, membru al Sf. Sinod. A fost canonizat în anul 1964 de către Biserica ortodoxă rusă din Exil şi în 14 iunie 1990 de către Biserica ortodoxă rusă ( Patriarhatul Moscovei ), ziua prăznuirii – 20 decembrie după calendarul iulian.

[11] Misionar Eparhial Pr. T. Chirică „Pro domo sua. Amintirile…” L. C. P. 71

[12] Mănăstirea Chiţcani ( Noul Neamţ ) – situată în Basarabia,- judeţul Tighina, pe malul fluviului Nistru. Mănastirea “Noul Neamţ” şi-a luat denumirea de la vechea lavră din dreapta Prutului, adică de la Mănăstirea Neamţului, fiind considerată mitoc al acesteia. Întrucât ea a fost întemeeată pe una din moşiile satului Chiţcani, se mai numeşte şi mănăstirea “Chiţcani”. Mănăstirea a fost întemeiată în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Se spune că mai mulţi călugari din vechea lavră “Neamţ”, în frunte cu Andronic Popovici şi Teofan Cristea, nefiind de acord cu secularizarea, au trecut Prutul şi s-au stabilit în Basarabia, pe moşia Chiţcani. Prin decretul imperial din 1864, călugărilor refugiaţi, li s-a permis să întemeeze aici o nouă mănăstire, cu numele “Noul Neamţ” şi cu hramul “Înălţarea Domnului”. Serviciile religioase se oficiau în două limbi: română şi slavonă. Mănăstirea prezintă un mare interes religios,istoric, artistic şi pesajistic.

[13] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta.” Bârlad 1924.

[14] Ibidem, pag.12.

[15] Ibidem, pag.13.

[16] Ibidem, pag.13.

[17] Altfel cum putem explica faptul, că experimentatul în credinţă – episcopul Serafim, până în ultimul moment i-a permis ieromonahului Inochentie să slujească la prestol.

[18] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta.” Bârlad, 1924, pag. 23.

[19] La începutul secolului XX, din porunca Sfântului Sinod, vechea mănăstire Murom a fost puţin reprofilată. Această mănăstire a fost transformată într-un original loc de exilare, a clerului care a încălcat canoanele ortodoxe, dar şi a celor care au căzut în disgraţia Puterii ( Sinodului, ţarului )

[20] Din mărturisirile inochentiştilor aflăm, că la venirea părintelui Inochentie la Mănăstirea Murom, acesta găsise mănăstirea într-o stare avansată de degradare morală.

[21] oraşul Petrozavodsk – capitala ţinutului Karelia, Federaţia Rusă; centru administrativ, ştiinţific, cultural, turistic. Înfiinţat din porunca ţarului Petru I în anul 1703. Vezi amănunte pe : http://www.ptz.karelia.ru/

[22] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta”, pag. 44.

[23] „Kishinevskija Eparhial’nyja Vedomosti”, Nr. 39,  din 29 septembrie 1913.

[24] Boris Buzilă, „Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia”, Editura „Fundaţiei Culturale Române”, Bucureşti, 1996, studiul : „Fământări religioase. Între fanatism şi diversionism”, pag. 203.

 

 

[25] „Mai mulţi din cei exilaţi la măn. Soloveţc erau împrăştiaţi pe la sihăstriile îndepărtate ale mănăstirii, sub o supraveghere aspră” A.I. Prugavin L.C.P.90.

[26] Popovschi Nicolae, „Mişcarea de la Balta sau Inochentismul în Basarabia”, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, Chişinău, 1926, pag. 50

[27] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta, pag. 46.

[28] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, „În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta”, pag. 55.

[29] Ibidem, pag. 62.  Peştera avea opt prohoduri şi în tot prohodul erau chilii, faţă în faţă, şi în toată chilia şedeau câte doi trei; care erau mai mari şi mai mult fete, şedeau  zi şi noapte şi citeau la psaltire, acatiste şi alte rugăciuni. Duceau o viaţă pustnicească, mai mult în post şi în rugăciuni. În peşteră îşi făcuse două biserici, una mare şi una mică. Cum una aşa şi alta împodobită cu frumoase icoane. În bisericile cele din peşteră toată ziua, la două ceasuri din noapte se făcea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea norodul cu Sfintele Taine, de trei ori pe săptămână se împărtăşeau unii, unii cam în toată ziua.   … Psaltirea în bisericile cele din peşteră, şi unele din chilii, nu sta cum nu stă soarele. Unul citea la psaltire, altul pomenea suflete, cele ce se scriau în carte de veciu vii, şi în alta a morţii. Mare frică şi întristare îi cuprindea pe toţi cei credincioşi, care intrau acolo şi vedeau ce a făcut părintele Inochenti sub pământ.

[30] Ibidem, pag. 60.

[31] Жизнъ и деятелъностъ иеромонаха О. Иннокентия Балтского, г. Одесса 1918 г. – din rusă, „Viaţa şi activitatea ieromonahului Inochentie de la Balta”, oraşul Odesa, anul 1918.

[32] Ibidem, pag. 68.

[33] Ibidem, pag. 68.

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | 10 Comments »

AXA revistă de politică, cultură şi spiritualitate

Posted by mihailmaster pe Mai 14, 2008

În luna aprilie 2008 la Chişinău a apărut revista AXA (32 de pagini).

Printre articolele care pot prezenta interes pentru cititori semnalăm:

 

Corpul funcţionarilor Siguranţei în Basarabia din perioada interbelică de Pavel Moraru – Nu putem spune categoric că, autorităţile centrale de la Bucureşti i-au trimis în Basarabia pe cei mai slabi ofiţeri din siguranţă sau că, mulţi funcţionari au venit aici doar pe cale disciplinară, ca pedeapsă, căci s-au obţinut rezultate bune în problemele de siguranţă. Dar nu putem să afirmăm nici că au fost trimişi în totalitate cei mai buni ofiţeri, căci, după cum am spus mai sus, mulţi au fost implicaţi în diverse afaceri murdare. Deci nu pot fi făcute aprecieri extremiste…

 

Religia în era globalizării de Dumitru Cotelea – Globalizarea vizează crearea unei civilizaţii unice şi omogene care trebuie să fie perfect integrată economic, dar totodată presupune şi dispariţia identităţii religios-culturale.

 

Moldova fără alternative în asigurarea cu gaze de Ion Preaşcă – Or, reţeaua existentă de conducte mai are şi un alt neajuns – ea asigură doar transportul de gaze dinspre Est spre Vest, în regim avers, iar utilizarea în regim invers este practic imposibilă fără acordul monopolului rus Gazprom.

 

Plângere pentru Piteşti de Paul Siladi – ,,La fel, la Piteşti, însingurarea era dusă către absolut, ,,nimeni nu are voie să vorbească cu celălalt”. Omul, care prin natură este o fiinţă comunitară, care trăieşte în şi spre comuniune este pus în situaţia de a nu putea relaţiona cu cei care se găsesc în permanenţă în preajmă”;

 

Jargoanele – valenţă a comunicării de Ion Xenofontov – ,,…unii dintre muncitorii care pleacă la lucru în străinătate, în modul de exprimare, întrebuinţează limbajul ,,domesticit” a unui ,,învingător”, de exemplu ,,am fost la Italia”.

 

Literatura din Republica Moldova astăzi de Marius Tărîţă – Astfel ne-am trezit la mijlocul anilor ’90 într-o pustietate culturală despre care Emil Loteanu spunea într-un interviu din anul 1999, ,,e frig de îngheţi în viaţa culturală de la Chişinău”.

 

Câteva gânduri despre canonizarea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare de Ieromonahul Teofan – Să nu uităm de asemenea că este o adevărată minune faptul că o ţară atât de mică, precum Moldova din secolul XV, a reuşit să supravieţuiască în faţa colosului otoman, păstrându-şi dreapta credinţă şi devenind un centru al lumii ortodoxe.

 

Ioan Neaga – Bunicul preotului-poet Alexei Mateevici de Mihai Bortă – La sfârşitul anului1862 ajunsese deja protopop şi cercetător fruntaş, consilier al Zemstvei din Tighina.

 

Reportaj de la conferinţa susţinută în data de 19 martie 2008 de scriitorul creştin Danion Vasile – Modele creştine în secolul XXI – Acest secol XX a rupt continuitatea dintre secolele anterioare, a rupt continuitatea dintre generaţii când omul afla răspuns la probleme în cadrul familiei sale care era creştină, sau la Preot cu care oamenii aveau o comunicare foarte apropiată;

Şi multe alte articole.

 

Pagina internet informativă a revistei e http://axa.info.md

Revista poate fi procurată în orice chioşc al reţelei de distribuţie Moldpresa.

 

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | 1 Comment »

Preot, deputat în prima Dumă Imperială

Posted by mihailmaster pe Mai 6, 2008

Preot, deputat în prima Dumă Imperială

 

 

Vasile Guma (1865-1954)

Un preot model şi un simbol al toleranţei şi milosteniei.

 

Părintele Vasile Guma, s-a născut în anul 1865, în comuna Ciuciuleni, plasa Văsieni, judeţul Lăpuşna. Absolveşte în 1886 Seminarul Teologic din Chişinău. Tânărul Vasile Guma era un element deosebit – conştiincios la învăţătură şi dotat cu har şi o profundă dorinţă de a deveni un păstor, în adevăratul înţeles evanghelic al cuvântului.

Este apreciat de profesorii lui, cât şi de personalul clerical superior. Încrederea care i s-a acordat în toată perioada administraţiei ruseşti, se datorează calităţilor sale morale şi spirituale, precum şi puterii sale de muncă, pusă în serviciul bisericii şi societăţii.

În Seminar dorea să se facă misionar, ca să meargă în ţări păgâne. La numai 20 de ani, a plecat în pelerinaj la sf. Munte Athos, în Egipt şi Palestina.

 

Timp de 24 de ani, între 1886-1910, preotul Vasile Guma a fost  parohul bisericii din Floreşti, unde majoritatea populaţiei era compusă din români moldoveni, populaţia rusă constiuia o minoritate limitată, cuprinzând unele autorităţi şi personalul câtorva instituţii – păr. Vasile Guma a efectuat serviciul religios, atât în limba rusă cât şi în moldoveneşte, spre deosebire de alţi preoţi, care slujeau numai în limba rusă.

În anul 1906, a avut cinstea să fie ales deputat în prima Dumă Imperială de la Petersburg. Luând cuvântul în Dumă, părintele Guma, a susţinut necesitatea atribuirii pământului la ţărani. Cuvintele lui de atunci sunt actuale şi astăzi; cităm din argumentele prezentate : „Înzestrarea cu pământ a ţăranilor, le crează posibilitatea independenţei, asigurându-le hrana. Îi face iubitori de muncă şi devotaţi ţării… Şi cum să nu se dea pământ, celor care sunt mai aproape de pământ… Parcă poate peştele să nu trăiască în apă, ori pasărea în cuibul său.”

A îndeplinit funcţiile de Mare eclesiarh „cliuciar”, la catedrala din Chişinău şi membru al consistorului. Munceşte cu un rar devotement, cu deplină dezinteresare, dusă până la abnegaţiune.

Părintele Vasile Guma, a refuzat în mai multe rânduri, să accepte propuneri de a primi funcţii superioare, prin transfer în interiorul Rusiei. El răspundea „Din părţile mele natale, eu mai departe nu plec”.

La 60 de ani, se înscrie la Facultatea de teologie din Chişinău, pe care o încheie cu succes.

 

Memoriile protoiereului Vasile Guma, au fost tipărite la Paris în anul 1999, prin osârdia scriitorului Eugen Holban, şi intitulate “Povestea vieţii mele”. Această lucrare, constituie un document inestimabil al vieţii de pe meleagurile floreştene la intersecţia secolelor XIX-XX.

O relatare interesantă, există în amintirile din copilărie ale preotului Vasile Guma, care a  slujit, până în 1940, la catedrala din Chişinău :

„Când eram de 8 ani, vărul meu, bădiţa Toader Lupaşcu, m-a luat la Chişinău să văd oraşul prima oară…La Străşeni s-a înoptat şi după un popas am continuat drumul noaptea pe Valea Bâcului până la Chişinău. Între Străşeni şi Ghidighici, pe o costişă, după Bâc se zăreau scalii (pietroaie, stânci, în limba rusă) de piatră înşiraţi în linie. Tovarăşii mei mi-au spus o legendă, ca aici dracii, într-o noapte, s-au grămădit şi au vrut să iezească (a face un zid) până la cucoşi şi apele grămădite să înece Chişinăul, însă ei nu au dovedit să aducă scalii de ajuns, căci cucoşii au cântat mult înainte şi dracii auzindu-i au lăsat lucrul neâmplinit şi s-au împrăştiat, iar pietrele înşirate au ramas o amintire.”

Remarcabil prin faptele sale duhovniceşti şi filantropice, întreaga sa viaţă, părintele Vasile Guma, a dedicat-o săracilor, oropsiţilor, suferinzilor, flămânzilor etc. indiferent de locul unde s-a aflat. Această înclinaţie a inimii şi conştiinţei sale, a izvorât, pe de o parte din profunda lui credinţă, iar pe de altă parte de la educaţia căpătată de la părinţi. Cuvintele pe care mama lui i le-a spus în ziua când s-a despărţit de căminul familial – să nu-i uiţi pe săraci, să nu-i obijduieşti” – i-au rămas întipărite în conştiinţă pe tot restul vieţii.  Începând de la activitatea sa caritativă, în cadrul parohiei de la Floreşti, dar mai ales în mijlocul „Asociaţiei în numele lui Hristos” pe care a condus-o din anul 1917, până în 1944, când a trebuit să se refugieze în România.

Pe lângă atribuţiile sale religioase, el îşi consacră cea mai mare parte a timpului coordonării activităţii  „Asociaţiei în numele lui Hristos”, care consta în colectarea de donaţii şi supravegherea acestor bunuri.

În zilele de Crăciun, Paşte şi alte sărbători, erau văzute la Chişinău, căruţe şi care pline cu alimente şi îmbrăcăminte, care erau distribuite în închisori şi spitale. Renumele pe care l-a căpătat opera filantropică a părintelui Vasile Guma în anii interbelici, depăşise cu mult limitele teritoriului Basarabiei, fiind cunoscută şi apreciată de marile personalităţi culturale şi politice din România. Faima acestei activităţi depăşise graniţile ţării. O notă a Vaticanului semnala instituţia caritativă creştinească de la Chişinău.

 

Viaţa şi opera merituosului preot basarabean Vasile Guma, poate constitui un model pentru cei care doresc să îmbrăţişeze apostolatul preoţesc, iar în rândul personalităţilor basarabene, el trebuie să-şi găsească un loc bine meritat.

 

Bibliografie :

 

Guma Vasile, preot – „Povestea vieţii mele”, editura „Căpriana”, Paris, anul 1999. ( ediţie îngrijită de Eugen Holban )

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.306

 

autor : Mihail BORTĂ, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia istorice-practice.

 

Resurse electronice :

www.mihailmaster.wordpress.com    /†Personalităţi Basarabene/

www.documentar-ortodox.blogspot.com  /Din istoria Bisericii Ortodoxe din Basarabia/

 

mihailmaster@yahoo.com

 

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »