Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

RELAŢIILE STAT – BISERICĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ ( I )

Posted by mihailmaster pe August 28, 2008

ARHIEREUL ANTIM NICA ŞI POZIŢIA SA FAŢĂ DE RELAŢIILE

STAT – BISERICĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ ( I )

 

 

Antim Nica a fost fără îndoială una din personalităţile Bisericii Ortodoxe Române din veacul XX. S-a născut pe 24 februarie 1908 în comuna Bogzeşti, din Orheiul Basarabiei, la botez primind numele de Alexandru. A urmat cursurile Seminarului teologic şi apoi Facultatea de Teologie din Chişinău, pe care o absolvă în 1931, cu distincţia Magna cum laude, teza de licenţă fiind coordonată de controversatul Petre Constantinescu-Iaşi. A urmat şi cursurile Facultăţii de Drept şi Litere din Iaşi, iar în 1932 a absolvit Seminarul pedagogic universitar din acelaşi oraş.

încă din acei ani tânărul studios era considerat de mulţi o speranţă a bisericii din Basarabia, un produs al locului, cu trăire şi simţire curat românească. Este trimis pentru studii de doctorat, mai întâi la Paris şi Strasbourg, între 1932-1934, mai apoi în Anglia şi la Beirut, între 1934-1935.

În 1940 obţine titlul de doctor cu teza „Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat”.

Ascensiunea în funcţiile superioare ale bisericii este rapidă. Pe 24 iunie 1935 este tuns întru monahism, sub numele de Antim, devenind ierodiacon pe 15 august. Pe II      aprilie 1936 devine ieromonah, pe 21 mai 1939 protosinghel, iar pe 8 noiembrie
arhimandrit. Funcţiile îndeplinite în această perioadă sunt următoarele: între septembrie

1935   şi octombrie 1936 a fost misionar eparhial ajutor la Chişinău. Din octombrie

1936   până în decembrie 1937 a fost prefect de studii la internatul Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. A fost exarh al mănăstirilor la Bălţi din decembrie 1937 până în ianuarie 1940.

Refugiat la Bucureşti după ocuparea Basarabiei, este preot la mănăstirea Antim şi la catedrala patriarhală, în iulie-noiembrie 1940. În noiembrie 1940 devine pentru un an asistent la Facultatea de Teologie din Iaşi. În noiembrie 1941 se transferă la facultatea din Bucureşti, însă nu va ajunge niciodată în noul post. între 15 septembrie 1941 şi 15 august 1943 este detaşat din oficiu de Patriarhia Română, în interes de serviciu, la Misiunea Bisericii Ortodoxe Române din Transnistria, unde va sluji în calitate de vicar al celor doi conducători succesivi: Iuliu Scriban şi Visarion Puiu. După un scurt interludiu,  fiind vorba numai de un scurt eseu, menit să prezinte trei documente, am inserat note numai unde acestea slujesc la lămurirea relaţiilor stat-biserică şi a atitudinii ierarhilor ortodocşi în perioada comunistă. Toate cele scrise sunt extrase din dosarele 701 şi 702, aflate în custodia Arhivei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fondul Informativ. Unele documente din dosare au mai fost valorificate în articole precum George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Româă şi Securitatea. Note de lecturz, în C.N.S.A.S. Studii, 1, Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă”, Bucureşti, 2001, p. 108-137 şi lect. dr.  Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxz Româm ei puterea comuniste în timpul patriarhului Justinian, în „Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea Bucureşti”, anul II, 2002, p. 93-154. Datele biografice se regăsesc în nenumăratele fişe personale întocmite de Securitate, putând fi consultate şi în valoroasa lucrare a părintelui Eugen Drăgoi, Ierarhi eipscopi de seamă la Dunărea de Jos 1864-1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, p. 49-50, 53-59.

Revine pe 23 decembrie (după alte date 14 decembrie) 1943 în Transnistria, în calitate de şef al misiunii. În faţa înaintării sovietice, este obligat să se retragă pe 7 ianuarie 1944. Pe 14 ianuarie este numit episcop de Ismail, fiind hirotonit pe 23 ianuarie. Nici aici nu a putut rămâne prea mult, evenimentele din august 1944 pecetluind destinul Basarabiei. în perioada august-decembrie 1944 a fost arhiereu aflat la dispoziţia Patriarhiei române, pentru ca apoi să fie trimis să ajute pe episcopul Cosma Petrovici la refacerea eparhiei Dunării de Jos, grav afectată de invazia sovietică. Din decembrie 1945 şi până în septembrie 1947 este director la Internatul teologic din Bucureşti. În septembrie 1947, în urma punerii în retragere a episcopului Cosma Petrovici, revine la Galaţi în calitate de episcop locotenent, păstorind până în aprilie 1950.

Din 1 mai 1950 devine vicar patriarhal. A trebuit să aştepte 23 de ani până să devină episcop la Galaţi şi apoi arhiepiscop. S-a stins în 1994, fiind îngropat în catedrala din Galaţi.

Aceasta sunt aspectele oficiale ale biografiei. Partea mai puţin cunoscută a apărut odată cu deschiderea arhivelor fostei Securităţi şi intrarea în custodia C.N.S.A.S. a două fonduri ce priveau activitatea lui Antim Nica, numerotate I 701 şi I 702. Al doilea fond este destul de subţire şi priveşte tentativa sa de a deveni episcop în America, însă primul este alcătuit din opt volume masive. Ambele arată însă preocuparea organelor de represiune de a verifica constant atitudinea episcopului Nica faţă de regimul comunist.

Pe scurt, principalele fapte care se desprind din dosar sunt: în ochii organelor de represiune comuniste Antim Nica era vinovat pentru implicarea sa în Basarabia şi Transnistria şi, mai mult, pentru că a scris, în 1940, împreună cu Benedict Ghiuş 3 şi Ioil Babaca 4, o carte „legionară”, „înnoieşte-te, Noule Ierusalime!”. Nu este arestat, pentru că participă din partea patriarhului Nicodim la diferitele întâlniri cu autorităţile sovietice de ocupaţie, ia cuvântul şi ştie, datorită prestanţei sale, să se facă plăcut şi să inspire încredere. Din anumite motive, probabil pentru salvarea lui, s-a propus, din cercurile patriarhului Nicodim, trimiterea lui în Statele Unite, ca episcop al românilor din America. Securitatea notează că el ar fi fost respins de aceştia, pentru că ar fi văzut articolele din presa română în care episcopul propus se manifesta favorabil comuniştilor 5. Paradoxal, acest lucru i-a folosit, fiind considerat astfel o persoană pe care guvernul se poate sprijini. Grija de a se păstra aparenţele unei prietenii între stat şi Biserica ortodoxă au făcut ca „păcatele” sale să fie trecute deocamdată cu vederea, noul regim având nevoie de ierarhi de încredere. Se spera că va fi „câştigat pentru linia acţiunii guvernului şi va face angajamentele de onoare”6. Trimis ca episcop locotenent la Galaţi, el va dezamăgi repede, neacceptând sub nici o formă să-i fie pusă la îndoială autoritatea, mai ales de sindicatul preoţilor

2   Despre activitatea sa în Transnistria vezi şi Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru în timpul celui de-al doilea rzzboi mondial, în „Cercetare şi istorie într-un nou mileniu”, Galaţi, 2001, p. 222-253.

3   Vezi Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. 1, Bucureşti, 2001, p. 343.

4   Babacă este urmărit şi în 1958, când era exarhul mănăstirilor din eparhia Roman, fiind pus în legătură cu presupusa activitate subversivă a lui Antim Nica (ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, voi. 1, f. 230).

5   ACNSAS, fond Informativ, dosar 702.

6   Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, op.cit., p. 53. Vezi Patriarhul Justinian şi „ apostolatul social”.

 Este acuzat de aceşti preoţi, prin memorii înaintate autorităţilor de stat, că ar conduce monarhic, înconjurat numai de basarabeni reacţionari, şi că ar impune taxe mari asupra credincioşilor8. Aceste taxe erau însă explicabile, în condiţiile în care eparhia suferise daune majore, fiind nevoie de fonduri importante pentru reconstrucţie. Era şi un efort al lui Nica de a se arăta vrednic de misiunea încredinţată, sperând, firesc, în confirmarea sa ca episcop definitiv în scaunul vlădicesc al Dunării de Jos.

Suspiciunile Securităţii au fost accentuate de sprijinul pe care patriarhul Justinian îl acorda tânărului vicar de la Galaţi. în acea perioadă Patriarhul se afla întro aprigă dispută cu Ministerul Cultelor, tocmai în chestiunea alegerii ierarhilor. Negăsind oameni de încredere care să-i impună ca episcopi, puterea comunistă a ales calea desfiinţării mai multor eparhii (februarie 1949). Rămâneau vacante pe mai departe episcopiile de Galaţi9 şi Roman, precum şi scaunul de mitropolit al Moldovei. Ministerul Cultelor venea cu un candidat în persoana lui Valerian Zaharia, în timp ce Justinian era ferm hotărât să împiedice ascensiunea acestuia. La alegerile desfăşurate pe 8 iunie 1949, Patriarhul avea drept candidaţi personali pe Antim Nica şi Teoctist Arăpaş. Pentru a-i combate, Securitatea le-a întocmit rapoarte care consemnau tot ceea ce se găsise compromiţător despre ei. Confruntarea care a urmat s-a încheiat nedecis, nici Valerian, dar nici Antim sau Teoctist nefiind aleşi episcopi 10. O nouă încercare de a se organiza alegeri pentru eparhiile vacante a avut loc la sfârşitul lunii februarie 195011. Deşi iniţial puterea comunistă şi-a dat acordul pentru organizarea

7  Amănunte în Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, op.cit., p. 101-105.

8  Asemenea referate se găsesc în ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, voi. 1, f. 49, 105. Mai ales Dumitru Istrate, preot paroh la biserica Sf. Vineri din Galaţi (ibidem, vol.l, f. 240), inamic declarat allui Antim Nica, 1-a acuzat că a adus cu el în eparhie o mulţime de basarabeni reacţionari (Antim Tabacu (ibidem, voi. 1, f. 215), Vlad Spiceac, Boris Dumănescu, Nicolae Tomoilă, V. Berezea), pe care-i promovează în dauna preoţimii locale (ibidem, voi. 2, f. 240, 254). Alături de Nica erau însă şi preoţi locali de frunte, precum David Portase (ibidem, Voi. 3, f. 135), Constantin Tătaru sau Constantin Picoş. în legătură cu impunerile mari se iau declaraţii de la mai mulţi preoţi din eparhie în august 1949.

Ei argumentează că parohiile sunt prea sărace pentru asemenea taxe şi că mai bine s-ar da banii sub formă de ajutoare populaţiei decât să fie folosiţi la refacerea catedralei şi a altor biserici (ibidem, vol.3,

f. 151). Erau declaraţii populiste, cu şanse de succes la organele de partid şi de stat. De asemenea, într-un memoriu din 1949 al preoţilor democraţi din eparhie, adresat primului ministru Petru Groza, se cere ca şi preoţii de la Dunărea de Jos să se aşeze „pe un făgaş de viaţă nouă”. Ori acest lucru nu ar fi posibil cu „colaboraţionistul” din Transnistria, Antim Nica. Petenţii cereau drept episcop pe „candidatul cel mai destoinic şi mai înzestrat şi care în acelaşi timp a dat dovezi de similitudine cu noua democraţie, încadrându-se şi activând necondiţionat în organizaţia populară „Frontul Plugarilor”. Pentru binele social şi spiritual al Eparhiei noastre şi pentru trăinicia temeliei democratice a ţării, dorim a avea ca chiriarh pe P.C. Arhim I. Sfărâială” (ibidem, vol.3, f. 49-50).

9 În urma noilor arondări, în februarie 1949 episcopia Dunării de Jos îşi schimbă numele în episcopia Galaţilor. Se revine la vechea denumire în 1950, după unificarea cu eparhia Constanţei.

10  Cu ocazia alegerilor din iunie 1949 numai fostul greco-catolic Teofil Herineanu este ales episcop de Roman, celelalte scaune rămânând vacante, iar alegerile amânate. Vezi Patriarhul

Justinian ei „ apostolatul social”.

11  La sfârşitul lui ianuarie 1950, candidaţii la episcopat sunt verificaţi de Ministrul Cultelor, Stanciu Stoian (ACNSAS,fond Informativ, dosar 701, voi. 2, f. 83). Referinţele nu sunt deloc încurajatoare pentru puterea comunistă, care hotărăşte să nu se mai ţină alegerile. Intr-o notă din 22.03.1950, ce consemnează spusele pr. Alexandru Săvulescu, consilier patriarhal, se spune: „Alegerile nu se mai ţin, deoarece Patriarhul nu a putut cădea de acord cu Guvernul asupra persoanelor ce urmau să fie alese.

S-a ajuns la o soluţie foarte dureroasă pentru biserică, aceea a dizolvării a încă două eparhii: Suceava se contopeşte cu mitropolia Moldovei, iar Galaţii se unesc cu eparhia Constanţei.

La Mitropolia Moldovei-Iaşi va trece ca mitropolit IPS Sebastian Rusan, la Constanţa, unită cu

Galaţi, va rămâne P.S. Chesarie Păunescu. Antim Nica va fi adus la Bucureşti ca spiritual al Institutului Teologic şi al Internatului teologic […].Comentariile în legătură cu desfiinţarea acestor două eparhii istorice sunt foarte ostile regimului. Anul trecut au fost desfiinţate trei eparhii

(Maramureş, Caransebeş 4 alegerilor, până la urmă se recurge din nou la soluţia desfiinţării de eparhii. Arhiepiscopia Sucevei este inclusă în Mitropolia Moldovei, iar Episcopia Galaţilor va fi unificată cu cea a Constanţei, episcop al noii eparhii, redenumită Dunărea de Jos, devenind ierarhul constănţean Chesarie Păunescu.

Patriarhul Justinian însă nu a renunţat la luptă. Având dreptul să numească doi vicari patriarhali, el a cerut ca aceştia să fie Teoctist Arăpaş şi Antim Nica. Dacă Teoctist a fost acceptat fără multă opoziţie, Antim Nica a fost respins categoric. în aceste condiţii Justinian face un gest de mare curaj: îl numeşte cu de la sine putere pe Nica vicar patriarhal, punând autorităţile în faţa faptului împlinit. Pentru a convinge de justeţea gestului său, Justinian înainta un memoriu CC. al PCR, prin care arăta că » Antim Nica este un om de încredere, care a colaborat strâns cu el în direcţia sprijinirii regimului „democratic”. Toate acuzaţiile aduse lui Antim Nica erau calificate drept false, provenind din partea lui Valerian Zaharia, doritor şi el al rangului respectiv 12. Pentru a nu irita pe Patriarh, puterea acceptă în cele din urmă pe Antim ca vicar, dar numai formal, pentru că Securitatea îşi intensifică acţiunile la adresa lui, considerându-1 un element nesiguri3. Toate aspectele „compromiţătoare” din trecut sunt reinventariate şi se caută prin felurite mijloace să i se găsească activitate ostilă şi în anii când este vicar, inclusiv prin utilizare de tehnică operativă. De asemenea, se caută aplicarea vechii metode a compromiterii morale, încercându-se identificarea unor posibili „amanţi” sau amante. Douăzeci de ani de investigaţii asidue nu au adus nici un rezultat în acest sens. Intenţia de a-1 pedepsi pe omul pentru care Justinian a sfidat puterea era atât de mare, încât atunci când un ofiţer propune ca, pe baza materialului existent, să se încerce recrutarea ca informator a lui Antim Nica, superiorul îi cere, din contra, să intensifice găsirea de elemente compromiţătoare pentru ca vicarului patriarhal să i se intenteze proces 14.

şi Huşi), acum încă două. Care vor mai urma mâine? Şi se mai vorbeşte despre o colaborare între Stat şi Biserica ortodoxă, a încheiat părintele Săvulescu” {ibidem, f. 78). In documentul 90 din Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, op.cit., p. 179, datat 18.02.1950, se spune că Nica va fi ales vicar patriarhal. în documentul 116 {ibidem, p. 228-231), autorul vorbeşte de necesitatea păstrării eparhiilor propuse spre desfiinţare, arătând, printre altele, că nici Sebastian Rusan şi Chesarie Păunescu nu sunt de încredere. Despre Antim Nica se spune să nu fie lăsat să conducă în continuare Galaţii, pentru că a făcut „numai greşeli pe linie politică”. 1212 Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, op.cit., p. 236, document interpretat greşit ca fiind un raport al D.G.S.P. Toată documentaţia menţionată este depusă de Justinian în sprijinul lui Antim Nica. Raportul citat este remarcabil, reuşind să justifice toate „erorile” din activitatea noului vicar. Cine citeşte numai acest document poate fi ferm convins că Antim a fost un vajnic colaborator al regimului. Dacă vede însă imensul dosar întocmit lui de Securitate atunci impresia se schimbă radical. Cazul lui Antim Nica este exemplar pentru caracterul extrem de complex şi contradictoriu al documentelor întocmite în acea perioadă de diferite instanţe, cu diferite scopuri. Ele pot fi înţelese numai în relaţie cu o multitudine de alte documente, în contextul istoric de atunci, trebuind supuse unei analize atente. Mulţi greşesc în acest domeniu, socotind rapoartele Securităţii ca având un grad extrem de ridicat de obiectivitate. Din contra, arhiva Securităţii se numără printre cele mai înşelătoare surse de informaţii, deoarece manipularea, obţinerea de informaţii prin forţă, manifestarea duşmăniilor personale, fac din aceste documente o cale sigură de a apuca pe un drum greşit. 13 Mutarea lui de la Galaţi la Bucureşti a determinat, evident, şi o nouă încadrare informativă a episcopului Nica. După ce s-a constatat că în 1950, acţiunea informativă s-a dus dezorganizat, în 1951 i se deschide acţiune de verificare, care, în noiembrie 1952, lasă locul acţiunii individuale, pentru a se dovedi că e vinovat de crime de război. S-a constatat că are doar atitudini antidemocratice, s-a propus recrutarea sa, pentru ca mai apoi să se continue urmărirea, cu scopul de a se strânge probe în vederea trimiterii lui injustiţie (Plan de măsuri, 23 februarie 1955, ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, voi.1, f. 69). De altfel, într-o notă din 3.03.1950 se spune că Antim Nica trebuie să primească certificat de bună purtare de la Odessa (ibidem, f. 71-73), fapt care s-a realizat de altfel prin eforturile făcute de Justinian (Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, op.cit., p. 236). 14 ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, voi. 1, f. 69. 5 în aceste condiţii, este explicabil de ce atitudinea lui Antim Nica în toată această perioadă a fost mai mult decât prudentă. Fără a depune suflet în ceea ce face, el se achită „corect” de îndatoririle sale. Ba chiar primeşte, din partea prezidiului Marii Adunări Naţionale, prin decretul 613 din 30 decembrie 1957, ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa a treia. Dar asta nu însemna că regimul ar fi avut încredere în el, Securitatea continuând activ urmărirea, însă fără folos, deoarece episcopul, deşi este un „reacţionar”, are grijă să nu fie prins cu ceva compromiţător, în cursul acţiunii informative este recrutat agentul „Vlaicu Petre”, rudă apropiată a episcopului. Era nevoie de un asemenea informator, deoarece Nica era mai mult decât rezervat în discuţiile sale.

 

V-a urma…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: