Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Mănăstirea Japca – supravieţuitoarea calvarului comunist.

Posted by mihailmaster pe Decembrie 11, 2008

japca

De comunismul ateu pornit împotriva bisericii, se părea că nu va scăpa nici una din mănăstirile şi lăcaşurile sfinte din Basarabia. În anul 1958 rămăsese doar câteva zeci de biserici care mai funcţionau, iar din mănăstiri doar 15 mai încercau să-şi continuie activitatea, dar până în anul 1963 va mai rămâne doar o singură mănăstire care va ţine flacăra monahismului basarabean aprinsă. Iar aceasta nu a fost alta decât mănăstirea Japca.

Cu toate acestea, obştea acestei mănăstiri nu a avut de suferit mai puţin. Încercări de închidere au fost nenumărate, ele au început chiar din anul 1959. Mai întâi mănăstirea a fost lăsată fără gospodăria care se găsea la câteva sute de metri, acolo se ţineau păsările şi animalele. Nu peste mult timp au fost luat şi cele 300 ha de pământ din care se întreţinea obştea. Planul autorităţilor raionului Floreşti, în care se afla şi mănăstirea Japca, era de a transforma acest lăcaş în muzeu. Tot în acest an pe teritoriul mănăstirii a avut loc un incediu în urma căruia au ars 5 blocuri de chilii. Nu peste mult timp a fost devastătă de câteva ori biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”. În această biserică se oficiau regulat slujbele divine deaceea au distrus-o, au rupt iconostasul, pristolul, au scos podeaua, au furat toate icoanele, din care unele erau foarte preţioase.

Vieţuitoarele mănăstirii au fost obligate să lucreze în colhozul din sat. Mănăstirea nu mai avea gospodărie, s-a păstrat doar grădina şi via de pe teritoriul.

În anul 1964, când celelalte mănăstiri erau deja închise, era inevitabilă sosirea aceleiaşi decizii şi pentru mănăstirea Japca. Prin urmare, maicile urmau să fie trimise să locuiască la rude, dar marea lor majoritate fiind din Polonia rusească, nu aveau unde să se adăpostească. În acest caz ele urmau să fie trimise la azilurile de bătrâni, de la cele tinere până la cele vârstnice şi bolnave. Maicile s-au opus foarte mult acestui lucru, drept rezultat închiderea mănăstirii s-a amânat de la o zi la alta. Totuşi frica maicilor a durat zeci de ani de teama de a nu li se închide mănăstirea, căci amenţările continuau în fiecare zi.

Egumena Serafima şi monahia Alexandra, economa mănăstirii, au bătătorit drumul spre Moscova ani în şir. Ele se adresau ambasadei Poloniei de la Moscova în numele maicilor de naţionalitate poloneză. Reprezentanţii puterii locale au început să le ceară un impozit enorm în valoare de 12 mii de ruble, pentru trei ani. Sumă pe care maicile nu aveau de unde să o obţină. Pe când aceste două maici se zbăteau la Moscova pentru a apăra drepturile la existenţă, pe locurile unde se afla mănăstirea începuseră alunecările de teren. Pământul a înghiţit 3 clădiri şi 6 depozite. Mai erau câţiva paşi până la catedrală. Toate acestea s-au întâmplat în anul 1981. Acest an a fost un an plin de necazuri şi grele încercări pentru vieţuitoarele mănăstirii, dar a fost încununat de un mare success care a venit ca o alinare. În acest an, mănăstirea a fost lăsată de către autorităţile sovetice să funcţioneze, iar Patriarhia Rusă a luat-o sub jurizdicţia sa.

Din anul 1978 stareţă a mănăstirii este numită egumena Alexandra, cea care împreună cu fosta streţă Serafima s-a luptat la Moscova pentru a apăra drepturile obştii. Dumnezeu a răsplătit-o pentru faptele sale şi a îngăduit ca ea să fie cea care să conducă mănăstirea din 1978 până la 2002, vieţuind în acest locaş timp de 44 de ani, din anul 1958.

Fiind obţinută pacea şi liniştea lăcaşului, maicile au început lucrările de renovare a mănăstirii. Mai întâi au fost reparată biserica de vară apoi corpurile de chilii care suferise mult în urma calimităţilor naturale. Iar în decursul anilor au fost renovate şi celelate biserici şi chilii de pe teritoriul mănăstirii. În anul 1980 obştea mănăstirii număra 80 de maici şi surori.

Un lucru ce rămâne a fi amintit este cel referitor la gimnaziul industrial de fete, care a activate pe teritoriul mănăstirii înainte de perioada comunistă.. Despre el nu se ştie nimic, nici măcar în ce an a fost închis. După toate probabilităţile s-ar putea ca el să-şi fi încheiat activitatea chiar în primii ani când se încerca închiderea mănăstirii, fiind distrus odată cu gospodăria mănăstirii.

Cu toate că mănăstirea nu a fost închisă, acesta nu a însemnat că a fost lipsită de griji şi multe necazuri care într-un fel sau altul le impunea acele timpuri prin ideologiile ateiste ce erau propagate pretutindeni şi în toate sferele vieţii. Dea ceea obştea mănăstirea a trebuit să se înarmeze bine cu armele duhovniceşti pentru a face faţă urgiilor vremii, dar principalul motiv, datorită căruia acest lăcaş a putut să activeze, a fost faptul că majoritatea maicilor erau din Polonia rusească, se pare că acestea au fost o adevărată binecuvântare pentru aceste locuri.

A scris: Turea Andrei, Chişinău-Bucureşti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: