Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Februarie 2009

O poziţie memorabilă: Poporul Român nu este o bandă de infractori

Posted by mihailmaster pe Februarie 25, 2009

ips-bartolomeuSinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.
Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.
Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.
Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.
Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.
Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.
În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale.

În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca.

BARTOLOMEU,
Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei
† SOFRONIU
Episcopul Oradiei
† IUSTINIAN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului
†PETRONIU
Episcopul Sălajului
† IRINEU BISTRIŢEANUL
Episcop Vicar Cluj
† VASILE SOMEŞANUL
Episcop Vicar Cluj
† IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar Maramureş.

http://www.bisericasecreta.wordpress.com

Anunțuri

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | 2 Comments »

134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta

Posted by mihailmaster pe Februarie 24, 2009

inochentieAstăzi 24 februarie 2009, se împlinesc 134 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta. În literatura teologică de specialitate din România şi Rep. Moldova, despre ieromonahul român-basarabean Inochentie ( Levizor ) de la Balta, s-a scris foarte şi foarte puţin. În mediul teologic românesc personalitatea învăluită de nenumărate mistere a marelui părinte basarabean, niciodată nu a trezit un interes meritoriu, de cercetare aprofundată, totul referindu-se la informaţia săracă, scrisă în repezeală, moştenită din perioada interbelică. Pentru a vă familiariza cu acest caz, vă propunem spre lectură un fragment din cartea „Prе scurt Viaţa şi faptele  Părintelui nostru Inochentie dela Balta”

Capitolul 10

Despre învăţătura Părintelui Inochentie

Mănăstirea dela Balta au început a se lăţi. S-au făcut o casă de primit călători, spital unde mulţi bolnavi îşi găseau hodină şi mare milă dela Părintele Inochentie, şi încă o clădire mare, cu două rânduri de chilii s-au mai construit. Pentru calugării şi norodul care veneau la el, învăţătura lui cea sănătoasă şi bună către Dumnezeu creştea şi se înălţa. Iar slava lui cea bună catre Dumnezeu au stârnit zavistie în rândurile clerului: între preoţi, călugări şi arhierei, dar şi ruşine de faptele lor cele urâte, pre care ei şi le ascundeau cu multă iscusnţă.
Şi au scris la arhiereul Serafim al Basarabiei împotriva Părintelui Inochentie, cum că propovăduieşte fals asupra Bisericii lui Hristos şi încă multe alte minciuni, şi clevetiri neruşinate. Ei nu căutau la faptul că învăţătura lui cea sănătoasă era, este şi va fi, atât de folositoare pentru Drept Slavitoarea noastră Credinţă.
Părintele Inochentie învăţa:
– ca fiecare Creştin să-şi facă pre tot trupul său semnul Sfintei
Cruci, drept. Că de cel ce îşi face semnul Sfintei Cruci drept,
Îngerii se bucură, iar diavolii răcnesc. Iar de cel ce numai
mătăhăieşte cu mâna Îngerii plâng şi se tânguiesc, iar diavolii se
veselesc;
– să păzim toate posturile, că Dumnezeu nu locuieşte în mâncări, în băuturi şi în alte desfătări, ci în post şi în rugăciuni. Că cine va mânca în posturi de frupt şi mai ales în Postul cel Mare, este ca un păgân înaintea lui Dumnezeu;
– să păzim Duminicile şi Sărbătorile, că cine nu va cinsti Sfânta Duminică şi nu o va prăznui cu ducerea la Biserică, nu va avea acel om parte de Lumina lui Dumnezeu. Nici în viaţa asta de aici de pre Pământ, nici în Viaţa din cealaltă Lume. Şi măcar că mulţi au bogăţii aici pre Pământ, însă Darul lui Dumnezeu nu depinde de bogăţia aceasta pământească, şi nici nu se poate cumpăra cu avere, decât făcând milostenie. Pentru că, cu-i Biserica nu-i va fi Mamă aici pre Pământ, nici Dumnezeu nu-i va fi Tată sus la Ceriuri;
– că Sfânta Biserică este Pod de trecut Sufletele: dela moarte
veşnică, la Viaţă veşnică. Şi cine nu va fi părtaş cu Sfânta Biserică, nu va avea parte de Viaţa cea veşnică. Iar Maica Domnului se roagă neâncetat pentru noi, împreună cu toţi Sfinţii şi iubiţii lui Dumnezeu, pentru pace în lume, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Încă şi pentru sănătea dobitoacelor necuvântătoare care îl slujesc pre om, şi pentru mântuirea Sufletelor noastre. Iar dacă noi nu vom păzi şi cinsti cum se cuvine Sfintele Sărbători şi Duminici, apoi în veci ne vom osândi, aici şi Dincolo.
– să ne lăsăm de sudalme, că cel ce suduie dе Sfânta Cruce, dе
Sfânta Biserică şi de toate cele Sfinte, еstе cа un diavol văzut. Acel „om” nu poate să vadă Lumina cea veşnică, pentru ca în el locuieşte Întunericul cel veşnic, care îl aşteaptă;
– să lăsăm beţiile, curviile, tâlhăriile, vrăjitoriile, descântecele,
minciunile, blăstămurile, lăcomiile, jocurile de cărţi, fumatul şi toate desfătările şi blăstămăţiile lumeşti. Pentru că pre toţi cei ce vor face toate acestea, îi aşteaptă focul cel nestins şi viermii cei neadormiţi;
– că acum nu-i vreme întru acestea de umblat, de băut şi de mâncat, da-i de plâns şi de oftat, şi la Dumnezeu ziua şi noaptea de rugat. Că vine Focul cel Mare şi de nu ne vom pocăi, cu toţii în veci ne vom osândi la moartea cea veşnică.
Parintele Inochentie mai spunea, că viaţa asta a omului de pre Pământ, merge împotriva Vieţii celei de veci, precum picătura de ploaie împotriva mării. Dincolo o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi. Adică în Viaţa de veci, cu Dumnezeu în Rai, atâta-i de bine şi de frumos, că nici limba Îngerească nu poate să le grăiască ori în minte să le socotească, că îţi pare o mie de ani ca o zi. Ori, în munca de veci şi în focul cel nestins, şi cu viermii cei neadormiţi atâta-i de greu, că îţi pare o zi, ca o mie de ani şi sfârşit nu mai este, şi nu mai poate nimenea sa câştige Slava cea Cerească, de acolo, din Iad… Căci Slava Cerească se câştigă doar în Sfânta Biserică şi prin Drept Slăvitoarea noastră Credinţă în învăţătura Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar dacă bunătăţurile acestea pământeşti, care sânt pentru puţină vreme şi apoi putrezesc, ne despart pre noi de bunătăţile cele Cereşti, apoi ce bine să mai căutam noi în ele? Că aicea pre Pământ, chiar şi de-ai putea să traieşti două, sau trei sute de ani, că tot ca două-trei zile se numără în Veşnicie. Şi atunci, dacă pentru aceste doua-trei zile de aici de pre Pământ, atâta ne zbatem şi ne îngrijim… Atunci, oare cu cât mai mult se cuvine a ne îngriji de Viaţa cea veşnică?!
Întru învăţătura sa, Părintele Inochentie mai arăta încă şi nedreptatea şi reaua credinţă a slujitorilor şi povăţuitorilor Bisericii lui Hristos. Iar pentru asta au fost gonit de către ei din loc în loc, prin toate ostrovurile şi puşcăriile purtat, cu otravă adăpat, împuşcat şi de slujirea în Sfânta Biserică depărtat. Penru că au arătat Adevarul şi pre toţi, necăutând la rangurile lor, în faţa lui Dumnezeu şi a norodului i-au ruşinat.
Intr-o dimineaţă, mai devereme ieşind Părintele Inochentie din Biserică, numai iată ca Îl vede pre Mântuitorul Hristos, care l-au Blagoslovit pre Dânsul şi i-au zis: „Nu te teme şi nu tăcea. Mergi după Mine, ca Eu sânt la tot pasul cu tine.” Iar după ce au spus aceasta, Mântuitorul S-au făcut nevăzut. Şi în locul unde au stat El, s-au arătat o Scară dela Pământ până la Cer, iar lângă Scară, o Cruce din Pământ şi până la Cer. Аceastă vedenie l-au întărit pre Părintele Inochentie, măcar că la straşnice munci mergea el pentru Sfânta Cruce…

Fragment din Prе scurt Viaţa şi faptele  Părintelui nostru Inochentie dela Balta

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Preoţi de ieri preoţi de azi | 6 Comments »

Despre ispitirile acestui veac – interviu cu P.S. Seraphim, Episcop de Ottawa

Posted by mihailmaster pe Februarie 24, 2009

ps_serafim-de-otawa21Interviu aparut in numarul 3 al revistei „Atitudini”:
„- Preasfinţite Părinte, iată că lupi în piele de oaie încearcă să smintească credinţa noastră, cum să ne apăram şi cum să distingem binele de rău?

– Dacă vrem să vorbim despre apărarea noastră împotriva răului, singura apărare pe care o putem avea este Iisus Hristos Însuşi, deci trebuie să o chemăm pe Născătoarea de Dumnezeu şi pe Sfinţii lui Hristos pentru ca ei să se roage pentru noi şi să ceară lui Hristos ocrotirea noastră, pentru că acesta e cel mai mare şi mai important fel în care putem fi ocrotiţi. Unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiş cumva, însă dacă suntem faţă în faţă cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu el, fiindcă se ştie că vom fi amarnic bătuţi. Însă dacă în această situaţie ne întoarcem imediat către Hristos şi Îi cerem ajutorul, ocrotirea şi Îl rugăm să ne mântuiască, atunci răul este imediat înfrânt.

– Ce se întâmplă atunci când trebuie să mărturisim credinţa noastră, sau în cazul în care suntem întrebaţi în mod direct şi trebuie să răspundem? Cum facem asta fără să rănim pe cei care sunt împotriva noastră, atunci când trebuie să fim mai fermi în răspunsuri?

– Dacă răspunsurile sunt ferme şi dacă poartă dragostea lui Hristos, este posibil că se vor simţi ofensaţi oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar Hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre Hristos-Adevărul în contextul iubirii Lui (pentru că El e de asemenea Iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom fi înţeleşi şi auziţi de către cei care sunt în opoziţie cu adevărata credinţă.

– Deci ne sfătuiţi către blândeţe?

– Blândeţe fermă, pentru că dacă suntem agresivi, oamenii vor răspunde agresiv. Mama întotdeauna îmi spunea că prinzi mai multe muşte cu miere decât cu oţet. Sunt momente în care trebuie să fii mult mai ferm, şi acestea sunt vremuri în care trebuie să fim puternici. Dar este important să aştepţi ca Mântuitorul Însuşi să-ţi arate, în inima ta, că acesta e timpul pentru a face aceasta, de fapt El te va împinge la aceasta, aşa încât să trebuiască să fie făcut ceea ce se cere.

– Tot aşa cum Sfinţii Părinţi nu au scris decât atunci când a trebuit şi cînd au simţit harul…

– Da, exact. (…)

Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni, prin preoţi, prin diaconi, prin monahi şi monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc, unde trebuie să fie. Biserica Ortodoxă nu acceptă tendinţe extreme, stânga, dreapta, sus, jos, ci întotdeauna ţine calea de mijloc, şi harul Duhului Sfânt vorbeşte prin credincioşii săi şi prin toţi cei ce slujesc Biserica. El mereu ne ţine în partea aceasta nezdruncinată, de mijloc, chiar dacă mai sunt şi păreri ciudate uneori, dar întreaga Biserică nu se mută de pe calea de mijloc, acolo unde Îl găsim pe Hristos.

– Şcoala modernă de ştiinţă îşi direcţionează toate eforturile, printr-o lungă şi susţinută campanie, împotriva Bisericii şi credinţei ortodoxe. Credeţi că e înţelept ca Biserica să se angajeze într-un astfel de dialog? Este ziditor şi mântuitor pentru acei oameni de ştiinţă să audă că adevărul în ce priveşte însuşi domeniul lor de studiu a fost de mult, chiar din primele veacuri creştine, şi este în continuare, insuflat de Duhul Sfânt şi dăruit sfinţilor şi reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, sau este un compromis din partea Bisericii Ortodoxe să discute cu neadevărul?

– A face disponibile informaţii care arată adevărul despre istorie e folositor, fiindcă mulţi sunt cei care se folosesc sufleteşte prin aceasta, dar trebuie să fim foarte precauţi, mai ales în mediul nord-american. Părintele Serafim Rose trăia într-un accentuat mediu polemic, şi nu cred că a greşit scriind într-un stil polemic, dar mediul actual nu prea acceptă polemicile, decât în Grecia, fiindcă acolo din tradiţie se ştie cum se face aceasta. Deci e mai bine să adoptăm o cale mai blândă, să punem în faţă şi la dispoziţia oamenilor informaţiile, şi să găsim modalităţi pe internet, să facem spre exemplu căutările google mai precise şi mai lesne de scos la suprafaţă, cred că ar fi bine.

– … Mai de dorit decât confruntările directe?

– Acestea în general nu sunt productive. De obicei produc doar un joc închis, se ajunge la situaţia în care ambele părţi încep să-şi atribuie invective în mod reciproc, dar cred că ortodocşii au destui oameni competenţi în folosirea bună a cuvintelor şi gândurilor, într-un mod pozitiv, argumentând calm şi corect.

Sunt multe lucruri pe care părintele Rose le-a spus şi au fost foarte bune, deci cred că dacă în anul următor ar fi ca un interpret să scrie din nou despre opera sa, cum a făcut părintele Damaschin care a scris despre filosofia chineză, cred ca ar fi un mod bun de abordare şi de mărturisire.

– Înţelesul mărturisirii acesteia este ca, prin exemplul propriei trăiri, de a face oamenii să se simtă iubiţi de Hristos, adică să li se reamintească faptul că acest lucru este singurul important, fundamentalul.

– Cu certitudine. Cu cât ajungi mai aproape de Hristos, cu atât mai mult vrăjmaşul încearcă să te oprească şi crucea proprie apare mai mare, însă în fapt El e Cel Care o duce.

– Se vorbeşte în ţara noastră, din cauza apartenenţei la Uniunea Europeană, despre obligativitatea de a avea paşapoarte şi cărţi de identitate cu micro-cipuri care să conţină informaţii bio-metrice, iar pentru noi asta e o mare ispită, pentru că ştim de exemplu ce s-a întâmplat în Grecia unde s-a încercat oprirea acestui demers.

– Una e să avem paşapoarte pentru a putea călători mai uşor peste graniţe, dar de ce informaţii bio-metrice?

– Tocmai pentru că se încearcă formarea unei baze de date unice şi universale în care să se introducă toate informaţiile posibile privitoare la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către organizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de care cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea graniţelor naţiilor, prin diferite artificii politice şi diplomatice, cu atitudinea demagogică a necesităţii protejării acestor state, ca în paralel să existe demersuri pentru o unificare culturală, care deja e în vigoare şi care are rolul de a orbi şi astfel ameliora impactul prea făţiş al destructuralizării generale la nivel economic şi social, iar apoi, pasul ultim, o pseudo-unificare la nivel de credinţă, care este efortul întruchipat de pan-erezia ecumenismului.

– Exista deja foarte multe plângeri, de multă vreme, din partea credincioşilor şi nu numai, în America de Nord, în legătură cu acest subiect. Nu vă temeţi, căci cu noi este Dumnezeu! Care este principala îngrijorare?

– Aşa cum ştim că se folosesc majoritatea invenţiilor tehnologice şi ştiinţifice ale secolului 20 încă din perioada post-bellică (odată cu bomba atomică, fapt care a marcat începutul declinului implementării ştiinţei în plan social), şi văzând că în pofida diversităţii lor, toate au totuşi scopul comun de smintire, îmbolnăvire, slăbire, pervertire şi finalmente nimicire a fiinţei umane, temerea noastră este de a fi forţaţi, din ştiinţa sau neştiinţa noastră, să nu mai putem dispune de libertatea noastră de alegere dăruită de Dumnezeu, libertate care ne permite să ne rugăm Lui şi să facem voia Lui.

Aceste mecanisme, cum sunt şi micro-cipurile, pot şi sânt menite pentru a altera voinţa în sensul slăbirii, anihilării şi chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video şi cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei funcţionări a creierului uman şi vatămă sufletul, apoi substanţele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne şi care creează boli, şi nu în ultimul rând foarte subtilele erezii care sunt mult mai periculoase fiinţei noastre decât atacurile mai grosiere, aşadar efectul cumulat al tuturor acestora este faţa văzută a războiului nevăzut al lui Antihrist. Teama creştinului ortodox este aceea de a i se răpi puterea de a dispune de propria voinţă dată de Hristos şi pe care desigur întru Hristos vrem să o şi folosim.

– Pentru cel care le primeşte, care le acceptă! Deci, să nu le acceptăm, ci prin rugăciune, cea mai importantă, mai eficientă şi mai poruncită dintre acţiunile credinciosului, să ţinem inima şi fiinţa noastră numai către şi în Hristos Domnul. Creştinii nu trebuie să fie niciodată paralizaţi de frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai puternic decât orice trucuri şi mecanisme. Rugăciunea poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra oricărui lucru. Aţi văzut ce se întâmplă atunci când cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea Biserica se roagă pentru toţi. Rugăciunea este liantul care aduce trupul rănit pentru a fi tămăduit de Hristos. Este destul să spunem, (noi sau altcineva pentru noi): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! şi suntem ocrotiţi.

– Sigur că Dumnezeu vede eforturile noastre de a ne păstra Luişi. Totuşi, avem şi responsabilitatea de a căuta să ţinem Sfânta Tradiţie a Bisericii aşa cum se cuvine, adică şi în cele tainice şi în cele pragmatice, pentru că unele se reflectă prin celelalte şi sunt legate, neputând a ne pleca duhului lumii nici în cea mai mică măsură. Şi aici este întrebarea: cum putem atunci uni mintea cu inima în rugăciunea lui Iisus, în cazul în care totuşi nu dispunem de ele, sănătoase?

– Păi, în realitate, nu noi săvârşim rugăciunea, ci Dumnezeu Care e Cel Ce tămăduieşte, pentru a putea, mai apoi, uni.

– Credeţi că ar ajuta, pentru a ne întări în exerciţiul statornicirii în alegerea celor bune şi întru mântuire, să ne gândim la cuvintele Domnului: „în ce vă voi găsi, în aceea vă voi judeca”?

– Ajută, dar pe lângă responsabilitatea personală, ne putem gândi şi la extinderea ei, în sensul rugăciunii Sfântului Siluan care se ruga pentru întreaga zidire.

– Aşadar, îmbinarea responsabilităţii personale cu cea a întreg trupului Bisericii e adevărata întărire.

– Da, doar aşa e complet. Nu e uşor să fii creştin, dar Domnul ne spune că povara Sa e uşoară. Ne putem încredinţa de aceasta văzând şi cerând, clipă de clipă, împreună-lucrarea Lui cu noi”.

(Extras din interviul aparut in revista Atitudini, nr. 3/2008)

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | Leave a Comment »

Faptele lui au fost mari şi nenumărate

Posted by mihailmaster pe Februarie 17, 2009

Despre părintele Ioan Zlotea

Părintele Ioan Zlotea este compatriotul nostru, care cu mila şi harul lui Dumnezeu a ajuns la înalte culmi duhovniceşti. Încă din timpul vieţii sale s-a învrednicit de multe daruri dumnezeieşti, printre care şi darul facerii de minuni. Dragostea lui fierbinte pentru Dumnezeu era împletită cu dragostea jertfelnică pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi nevoi.

Părintele Ioan a văzut lumina zilei la 14 iunie 1862 în comuna Sălcuţa, judeţul Tighina. Bunica după mamă era fiică de preot, iar tatăl ei, rămânând văduv, a fost tuns în călugărie şi a ajuns arhiereu. Astfel părintele Ioan se trăgea din viţă de arhiereu.

Mama părintelui Ioan Irina mărturisea că Elisei (numele de botez al părintelui Ioan) când era prunc nu lua piept luni, miercuri şi vineri. Iar când a ajuns mai mărişor băieţii mai mari îşi băteau joc de dânsul: îl împroşcau cu pietre, îi furau straiele noi, îl obijduiau. Părintele Ioan din fragedă copilărie a fost atras de Sfânta Biserică şi de cele sfinte. Iar jocurile şi horele, de care atât de mult se bucurau tinerii din acele vremuri, îi erau cu totul străine.

A început să proorocească de la 14 ani, împletind proorociile cu sfaturi şi învăţături duhovniceşti. Tot ce spunea se înfăptuia, şi maturii, văzând acest lucru, nu întreprindeau nimic fără a se sfătui cu el. Încă din copilărie nu se sfia să demaşte patimile oamenilor, spunându-le să se lepede de fumat, de băut ş.a.

Iubea foarte mult vieţuirea călugărească şi dorind-o din tot sufletul, a cerut ca părinţii să-l binecuvânteze să plece la mănăstire să slujească lui Dumnezeu. Părinţii însă nu i-au permis şi el, fiind foarte blând, s-a supus cu durere, nedorind să încalce porunca a cincea.
Din tinereţe se ruga cu multă osârdie şi săvârşea faptele milosteniei. Pleca din noapte în câmp cu carul cu boi şi aducea porumb orfanilor şi văduvelor. Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, iarăşi se ceru la mănăstire şi iarăşi nu i-au permis. Iar în Postul Naşterii Domnului a postit 30 de zile şi s-a rugat cu multă osârdie. După săvârşirea acestei nevoinţe a venit la el Domnul nostru Iisus Hristos, îmbrăcat fiind în haine călugăreşti, cu o căruţă cu doi cai murgi care aveau cruci pe frunte. Părintele Ioan se grăbi să aducă mâncare şi băutură, însă Domnul n-a vrut să mănânce, spunând că de la Cina cea de Taină nu mai bea şi nici nu mănâncă. I-a vorbit părintelui Ioan din Evanghelie şi S-a înălţat la ceruri. Atunci părintele Ioan hotărî să rămână neînsurat şi să vieţuiască la părinţii săi, slujindu-i Domnului în curăţie. Dar părinţii, fără a lua seama la viaţa sfântă a fiului lor, au insistat ca el să se însoare. Soţia cu care l-au însurat era bolnavă şi sufleteşte şi trupeşte şi Elisei fu nevoit să o îngrijească ca pe un copil. Cu rugăciunile părintelui, ea s-a vindecat de boala sufletească, dar a rămas nepricepută şi neştiutoare. Suferind de patima beţiei, ea împrăştia totul din casă. Dar părintele, fiind foarte blând, nu o certa niciodată, răbdând jugul acesta timp de 30 de ani. Această încercare grea i-a dat-o Domnul ca să se cureţe ca aurul trecut prin foc.

Odată, ieşind p. Ioan de la Sf. Liturghie, în pragul bisericii l-au întâmpinat doi bătrâni scârbiţi, care l-au rugat foarte tare să le vindece fiul, bântuit de duhuri necurate. Acesta stătea legat cu funii în mijlocul casei. Părintele le-a spus să meargă la preoţi, la mănăstiri, că el cine-i – un om păcătos. Ei însă nu conteneau să-l roage cu lacrimi în ochi să vină la ei să le vindece fiul, pe care l-au dus şi la preoţi, şi la mănăstiri, dar în zadar. Atunci părintelui i se făcu milă şi se înduplecă de a pleca cu dânşii în satul Căprioru. Ajungând acolo, s-a rugat şi a postit trei zile, au postit şi părinţii şi Domnul l-a vindecat pe tânăr, luminându-i mintea. Băiatul, revenindu-şi, întrebă cu uimire: „De ce m-aţi legat? Dezlegaţi-mă că sunt cuminte şi sănătos”. Părinţii, plini de bucurie şi recunoştinţă, nu ştiau cum să-l mulţumească pe binefăcătorul lor.

Părintele Ioan citea Psaltirea la bolnavi, îi ungea cu untdelemn din candelă şi de la sf. maslu şi ei se vindecau. Iar celor ce trăgeau să moară, le spunea exact ziua şi ceasul când vor muri. La părintele veneau bolnavi din toată ţara, de peste Prut şi din Dobrogea.

Părintele în toată viaţa lui nu se aşeza la masă până nu poftea pe cineva sau până nu făcea milostenie nu mânca. Era primitor de străini, le spăla picioarele, îi hrănea şi le dădea haine de primeneală. Oricine cerea de la el primea, chiar de nu avea împrumuta şi nu lăsa pe nimeni să plece cu mâna goală. Tinerilor însurăţei le dădea lot pentru casă din pământul său. Le cumpăra lemn, uneori chiar le lucra la casă. Unui dascăl i-a dăruit o vie, iar, dacă se întâmpla cuiva să-i piară vreo vită, îi cumpăra vite. Vestea despre bunătatea şi generozitatea lui s-a răspândit în toate satele dimprejur.

Cu toate că părintele n-a învăţat la şcoală, cunoştea Evanghelia pe de rost şi spunea ce anume se va citi Duminica. Ştia bine şi Sfânta Scriptură.

Deseori stăpânirea îl aresta şi-l necăjea pedepsindu-l, din cauza invidiei şi clevetirilor. Se înfuriase satana şi a ridicat mari prigoniri asupra lui prin oameni fără de lege. Părintele a fost arestat de 25 de ori. În comuna Cimişlia, jud. Tighina l-au ţinut sub arest şapte zile, fără să-i dea ceva de mâncare şi de trei ori pe zi îl scoteau şi-l băteau cu toiege. Iar el toată vremea se ruga lui Dumnezeu să le ierte lor păcatele. Fiind vreme de război, l-au condamnat chiar şi la moarte. Dar, trăgând de mai multe ori în el, arma n-a luat foc.

Părintele a suferit toate acestea pentru că îi învăţa pe oameni credinţa şi dreptatea. Soţilor le dădea poveţe cum să ducă căsnicia bună şi cum să se lase de patimi, îndemnându-i să se roage unul pentru altul. Îi învăţa pe toţi să nu se lepede de credinţa ortodoxă, să se ferească de erezii şi să asculte de preoţi ca de slugile Domnului care priveghează şi se roagă pentru sufletele credincioşilor şi vor da răspuns pentru dânşii înaintea lui Dumnezeu. Să nu vorbească de rău călugării, ci să ia aminte la viaţa sa. Căci acela va fi fericit, zice Scriptura, care îşi cunoaşte păcatele sale şi caută să se îndrepte, iar de ale altuia nu se sminteşte, socotindu-le mai mici decât ale sale. Îi mai învăţa ca Duminica să nu se ducă la târg, nici să lucreze, mâncarea să şi-o pregătească de sâmbătă. Iar când se duc la Biserică să ia aminte la cele citite, să nu se uite împrejur, nici să iasă afară până la sfârşitul slujbei. Duminică să nu se ducă la crâşme, nici la distracţii, ci să citească vieţile sfinţilor, Evanghelia şi cărţi folositoare pentru suflet. Să ţină patru posturi pe an, să postească Miercuri şi Vineri, ca trupul să fie locaş sfânt. De asemenea, să se abţină de la poftele trupeşti şi în toate să aibă măsură şi înfrânare, pentru a nu fi prilej de cădere pentru cel apropiat. Spunea părintele: „Cercetaţi vieţile sfinţilor, cărora trebuie să le urmăm, căci ei au înţeles ce este drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea lor trebuie să facem şi noi, pentru că acum este alegerea credincioşilor de cei necredincioşi”. Părintele îndruma creştinii să îndeplinească cele zece porunci, chemându-i pe toţi la pocăinţă, să-şi facă cruce cum se cuvine, căci crucea alungă pe vrăjmaşi, fiind pecetea lui Hristos şi cine-şi va face-o corect, va scăpa de pecetea antihristului.

Părintele avea har de la Dumnezeu că de se ruga pentru ploaie, atunci ploua.

Odată a venit la părintele un schimnic cu numele Iosif de la Sfântul Munte Athos şi, văzând pe părintele împodobit cu tot felul de fapte bune şi că este mirean, l-a rugat să meargă la schitul Sf. Ioan din Iaşi, la stareţul Epifanie. Părintele Epifanie l-a cercetat şi, văzând desăvârşirea lui în credinţă, l-a tuns în călugărie cu numele Ioan. Tot timpul cât a stat acolo nu a încetat şirul de bolnavi care veneau la el şi se vindecau. Apoi a primit binecuvântare să plece la un proprietar de vie din jud. Orhei şi acolo să lucreze o jumătate din vie cu oamenii care îl urmau şi-l ascultau, iar cu timpul să ridice acolo şi o mănăstire. Dar când au auzit preoţii din împrejurimi s-au opus acestei intenţii şi au ridicat pe mulţi împotriva părintelui. Fiind clevetit şi ocărât din invidie, el a fost arestat şi închis în închisoarea din Chişinău trei săptămâni. Făcând cercetări, tribunalul nu a găsit în el nici o vină şi l-au eliberat. Apoi doi ani părintele a fost în ascultarea Mitropoliei din Chişinău, de unde fu trimis la mănăstirea din via arhiepiscopală. Acolo a stat în mare supunere şi ascultare, ajutând fraţilor: le făcea haine, le aducea de mâncare, a zidit câteva chilii, a săpat o fântână, stând în ascultare încă trei ani. S-a mutat din viaţă, ducându-se la Domnul Dumnezeu, Căruia i-a slujit toată viaţa în anul 1928 la 10 decembrie, iar a fost înmormântat la 13 decembrie în cimitirul din via Arhiepiscopiei din Chişinău.

În anul 1968, în timpul ateismului militant, cimitirul din via Arhiepiscopiei a fost lichidat, iar sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui Ioan a fost reînhumat în cimitirul din Dobrogea, suburbia Chişinăului.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi.

Din minunile săvârşite cu rugăciunile părintelui Ioan

Ana Durnova în vârstă de 50 de ani din Onişcani, Orhei, şaptesprezece ani a stat culcată pe o coastă, fiind purtată pe mâini şi hrănită cu lingura. A fost dusă pe la mănăstiri şi spitale. Au cheltuit mult cu ea, dar nu a căpătat uşurare. Când a auzit soţul ei de părintele Ioan, a adus-o la el. Iar părintele, făcând rugăciuni, a uns-o cu untdelemn şi s-a vindecat. S-a întors acasă cu desagii în spinare. Oamenii care o întâlneau nu credeau că e Ana, ştiind-o grav bolnavă.

Un om din s. Chirianca, Orhei, avea picioarele paralizate de mult timp şi nu se putea mişca. A vândut şi trăsura cu boi pentru a se lecui, dar degeaba. Atunci l-au dus la părintele care, cu rugăciunile lui, l-a vindecat.

A venit la părintele o femeie din părţile Buzăului. Acestei femei îi cânta gâtlejul trei ani zi şi noapte, prin meşteşugul celui viclean. Din această cauză a părăsit-o şi soţul. Fratele bolnavei, auzind de părintele Ioan, a adus-o cu trenul la el. Părintele i-a citit rugăciuni şi o Evanghelie, apoi a binecuvântat un pahar cu vin, i l-a dat să bea şi s-a făcut femeia sănătoasă.

preluat : http://www.toaca.md

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Preoţi de ieri preoţi de azi | 6 Comments »

„Înviaţi din Siberii de Gheaţă”

Posted by mihailmaster pe Februarie 13, 2009

sucevitaSuferinţele Bisericii Ortodoxe din secolul XX-lea nu îi lasă neclintiţi pe teologii şi cercetătorii arhivelor ce au mai rămas pentru a ne face cunoscut cât se poate de amănunţit istoria acelei perioade în care a fost prigonit creştinismul. Numărul preoţilor şi al creştinilor deportaţi în Siberia este fără limete, de aceea orice noutate din tradiţia orală sau vaga arhivă ce mai există este binevenită pentru a completa lista celor ce au sfârşit în Siberia. Preotul Vasile Ţepordei după ce s-a întors din Siberia declara: „Numărul celor care s-au întors acasă este mic dar în acelaşi timp este şi neînsemnat”. Iată câtă credinţă găsim în sufletele acelor creştini care s-au sacrificat pentru biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă în ultima perioadă găsim lectură mai multă pe această temă iată că ne putem îmbogăţi cunoştinţele şi cu datele acumulate de către diaconul Ion Munteanu în cartea „Înviaţi din Siberii de Gheaţă”. Apărută recent cu binecuvântarea Înalt Presfinţitului Vladimir Cântărean la editura „Lumina lui Hristos” din Kiev, cartea se prezintă a fi o documentare a datelor existente din perioada comunistă. Datele sunt foarte amănunţite şi cuprind şi fragmente din viaţa conducătorilor comunişti din ordinul cărora au fost prigoniţi creştinii.

A scris: Andrei Turea

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Recenzii de Carte Ortodoxă | Leave a Comment »

„Zeitgeist” sau panorama deşertăciunilor (I)

Posted by mihailmaster pe Februarie 11, 2009

zeitgeist-sau-panorama-desertaciunilorCadrul general

În ultima vreme, un filmuleţ ce se vrea documentar face furori printre internauţi. Difuzat cu o tenacitate suspectă – ca spam, cu posibilitatea vizionării şi descărcării gratuite – „Zeitgeist”, ai cărui finanţatori ne rămân până astăzi necunoscuţi, încearcă să ofere o privire asupra lumii ce ar rupe vălul ignoranţei care a făcut din noi subiecte ale manipulării. Filmul are trei părţi. Prima, cu subtitlul „Cea mai mare poveste spusă vreodată” este un atac direct la adresa creştinismului. De fapt, la nivel declarativ sunt vizate în general ceea ce autorii numesc „religii teiste” (adică ce presupun credinţa în cel puţin o deitate), dar ţinta principală a presupuselor dezvăluiri e Hristos, atacurile având efecte prin ricoşeu şi asupra mozaismului şi, în mai mică măsură, a mahomedanismului.

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, „Zeitgeist” stabileşte destul de clar pentru cine are ochi să vadă, cadrul ideologic. Accentul este pus pe trăirea lui „aici şi acum”, fără a da atenţie trecutului sau viitorului, pe amoralism („nu există lucruri bune sau rele în sine”), pe evoluţionism şi o „reconectare cu forţele naturii, cu unitatea universului”. Nu se neagă o anumită spiritualitate, deci poziţia nu este una pur atee – deşi sunt folosite argumente puse la dispoziţie de diferitele forme ale ateismului organizat – ci mai degrabă cu accente de panteism, divinizare a naturii şi contopire a omului în esenţa ei impersonală, toate având o profundă aversiune faţă de religia aşa-zis oficială şi faţă de instituţiile religioase. Toate acestea se identifică cu un curent numit new age, pe care, în 1994, Părintele Symeon de la Essex îl descria în felul următor: „Nu există o mişcare new age, nu există un fondator al ei, dar toate aceste mişcări interesate de spiritualităţile orientale, de magie, de toate aceste lucruri, amestecate cu o răceală a credinţei creştine sunt legate un pic de astrologie. Se crede că omenirea va intra într-o nouă eră, în care elementele pozitive din toate religiile lumii vor forma o nouă religie, în care capacităţile spirituale ale omului vor fi dezvoltate enorm. (…) Din nefericire însă, intrând în acest curent, oamenii devin sclavii unor spiritualităţi false. (…) După perioada de decădere materialistă, omul se întoarce spre spiritual, fără să-şi dea seama că există multe duhuri care nu sunt Duhul Sfânt”. Această spiritualitate mixtă este evidentă în „Zeitgeist”, în momentul în care Jordan Maxwell, specialist independent în astro-teologie, introduce atacul împotriva creştinismului prin afirmaţia că cei ce cred în Dumnezeul creştin se opun dreptăţii divine şi au nevoie „să cunoască adevărul, pentru că adevărul îi va face liberi”. Paradoxal şi ironic, această ultimă parte a propoziţiei nu este altceva decât un citat din spusele lui Hristos (Evanghelia după Ioan, capitolul VIII, versetul 32).

Asemănări şi deosebiri, simboluri şi false simboluri

Urmează apoi argumentaţia anti-creştină propriu zisă. Pornind de la efectele de stand-up comedy, cu râsete pe fundal, ironizând o variantă simplificată şi ridiculizată a credinţei, se afirmă în „Zeitgeist” că învăţătura creştină nu este decât o compilaţie a credinţelor mai vechi care ar avea la bază o schemă evolutivă astrologică, cu soarele în centru şi cele douăsprezece semne zodiacale în jurul lui. Urmează o înşiruire de falsuri grosolane, care se sprijină pe ideea inculturii publicului contemporan şi disponibilitatea de a crede orice are o aură de mister. Astfel, sunt prezentate mai multe zeităţi păgâne, aşa-zis solare, despre care se spune că ar avea exact aceleaşi caracteristici ca Hristos: naşterea pe 25 decembrie, dintr-o fecioară, activitatea publică începută la 30 de ani după un botez, numele divine de „Fiu al lui Dumnezeu” sau „Lumină a lumii”, moartea şi învierea. Privitorul e bombardat cu o serie imensă de nume de zeităţi cărora le sunt asociate aceste caracteristici. O simplă privire critică, eventual dublată de lectura oricărei istorii a religiilor – de găsit şi la un click distanţă, pe internet – arată falsitatea argumentelor înfăţişate. Horus este fiul lui Isis ŞI OSIRIS, iar moartea lui este consecinţa unei lupte şi nu jertfă de bunăvoie, Krishna, avatar al lui Vishnu, identificat în alte variante ale hinduismului cu fiinţa supremă însăşi, este al 8-lea fiu al prinţesei Devaki şi al lui Vasudeva, născut, după calcule care, desigur, nu pot avea pretenţia unei prea mari exactităţi, deoarece în perioadele apariţiei acestor mituri se foloseau alte calendare, pe 18 sau 21 iulie 3228 înainte de Hristos, Dionisos este fiul lui Zeus şi al prinţesei Semele ( în alte variante al zeităţii infernale Persefona). Despre alţi zei enumeraţi în lista autorilor filmului, cum ar fi Thor, nici nu mai are rost să amintim, deosebirile fiind evidente. Că există similitudini între creştinism şi unele credinţe anterioare este de netăgăduit. Dar acestea merg până la un punct şi se deosebesc în esenţă. Explicaţia pe care o dau istoricii religiilor este fondul comun al experienţei omeneşti, din care, ulterior, s-au desprins diferitele sisteme religioase, iar Sfinţii Părinţi vorbesc despre rămăşiţe ale Revelaţiei de la începuturi, care s-a deformat, cu timpul din pricina păcatului oamenilor, şi le-a fost redată în forma corectă întâi prin profeţi, apoi prin însăşi venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. De altfel, realizatorii însuşi arată că apologeţii creştini, dintre care ei dau exemplul Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, au cunoscut aceste asemănări şi s-au folosit de ele pentru a-şi transmite mai uşor mesajul. Concepţia lor era aceeaşi ca cea menţionată mai sus, că deformările şi „schimonosirile” adevărului sunt rezultatul păcatelor şi al intervenţiei nemijlocite a diavolului, căci în creştinism cunoaşterea teoretică nu poate exista decât în deplină armonie cu trăirea în acord cu Dumnezeu. Explicaţia din urmă poate fi considerată forţată de cei care nu cred, însă cu atât mai mult sunt forţate similitudinile cu ciclul planetelor şi credinţele astrologice derivate din acesta.

Mai departe, autorii filmului insistă pe simbolismul noii ere (new age!), care ar însemna sfârşitul creştinismului prin ieşirea din era Peştilor şi intrarea în era Vărsătorului (aquarius). Continuă şi aici paralelele imaginare. Se ştie că, la începuturile creştinismului, cei care aparţineau credinţei în Hristos se recunoşteau între ei prin desenarea pe pământ a unui peşte. Acesta nu este însă nicidecum legat de semnul zodiacal cu acelaşi nume. Cum lumea în care s-a răspândit creştinismul la început vorbea cu preponderenţă limba greacă, în care peşte este „ichtios”, acesta era folosit ca semn de recunoaştere pentru că literele sale formează iniţialele de la „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”.

În treacăt sunt atacate şi alte persoane sau evenimente biblice, cum ar fi Moise sau Potopul. Despre acesta din urmă, autorii filmului arată, pentru a demonta istorisirea din Vechiul Testament, că se regăseşte în multe alte credinţe, cel mai la îndemână în Epopeea lui Ghilgameş. Lucrul este atestat demult de istoricii religiilor, însă unii dintre ei au ajuns la o concluzie destul de diferită de cea din „Zeitgeist”. Dacă un acelaşi eveniment este descris în mai multe culturi de pe pământ, dintre care unele nu s-au aflat niciodată în contact, nu este oare un indiciu că acel eveniment sau măcar ceva în felul lui s-a petrecut cu adevărat în timpuri preistorice?

Logica internă a credinţei învaţă că, dacă toată istoria omenirii se învârte în jurul evenimentului central al Întrupării lui Hristos, toate întâmplările ei au, pe lângă elementele concrete, faptice, şi o încărcătură simbolică. Mai multe personaje din trecut sunt prototipuri, simboluri, preînchipuiri ale celor ce au fost după ele sau ale celor ce vor fi. Hristos Însuşi îl înfăţişează pe Sfântul Ilie ca prototip al Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe proorocul Iona, care a stat trei zile în pântecele unui monstru marin, ca simbol viu al morţii şi învierii Fiului lui Dumnezeu. Sesizând asemănarea (care, de altfel, se opreşte într-un anumit punct) dintre Iosif şi Iisus, filmul încearcă să facă din ea încă o dovadă a falsităţii istoriei creştine. Însă simbolism există nu numai în Scripturi, ci şi în natură, la tot pasul. Ciclul anotimpurilor este simbol pentru ciclul vârstelor omului, însă ar fi absurd să susţinem că, din această cauză, omul e o invenţie!

Iisus Hristos ca Persoană istorică

În cele din urmă, „Zeitgeist” merge, deşi printr-o altă metodă, pe aceeaşi linie pe care au mers, acum un an sau doi, pseudo-dezvăluirile lui James Cameron. Regizorul pretindea că ar fi găsit mormântul Sfintei Familii, ceea, ce, evident, ar fi dărâmat orice învăţătură despre Înviere. Oamenii de ştiinţă au demonstrat repede falsul, dar acest lucru a fost anunţat discret în presă, în timp ce aşa-zisa descoperire a avut parte de o largă acoperire media. Văzând că nu pot dărâma prin argumente „ştiinţifice” Învierea lui Hristos, dar animaţi de acelaşi duh, realizatorii „Zeitgeist” încearcă să ne convingă că Iisus nici măcar nu a existat ca persoană istorică. Deşi istoricii romani Tacit şi Suetoniu Îl menţionează în scrierile lor, noii contestatari susţin că ei s-ar fi referit la un substantiv comun (Hristos, în ebraică Mesia, înseamnă uns, consacrat) şi nu la Persoana lui Iisus. Cu toate acestea, legătura pe care respectivii o fac între Hristos şi cultul creştin este, după părerea noastră, suficientă pentru a înlătura îndoielile. Pliniu cel Tânăr, proconsolul Bitiniei, într-o scrisoare către împăratul Traian, vorbeşte despre creştinii care Îl adorau pe Iisus, argument suficient pentru a demonta teoria conform căreia Iisus ca persoană istorică a fost „fabricat”, din raţiuni politice, în timpul domniei lui Constantin cel Mare. Mai este şi mărturia importantă a istoricului evreu Iosif Flaviu. Despre aceasta ni se spune în „Zeitgeist” că oamenii de ştiinţă i-au demonstrat inautenticitatea. Minciuna devine evidentă. Mărturia lui Iosif Flaviu din „Antichităţile iudaice” are două părţi. Una, la capitolul XX, 9, 1, unde aminteşte despre uciderea lui Iacob, „frate al lui Iisus Hristos”. Aceasta nu a fost contestată niciodată de nici un om de ştiinţă! A doua, la capitolul XVIII, 3, 3, Îl menţionează pe Iisus ca făcător de minuni şi învăţător al adevărului. Doar în privinţa acesteia există controverse, pentru că Iosif Flaviu nu era creştin şi deci este greu de înţeles cum ar fi putut susţine aceste lucruri. Deci oamenii de ştiinţă PRESUPUN – nu au demonstrat fără putinţă de tăgadă – că mărturisirea despre Hristos ca învăţător al adevărului la Iosif Flaviu ar putea fi o adăugire târzie, însă NU PUN LA ÎNDOIALĂ mărturiile istoricului despre existenţa lui Iisus Hristos ca persoană istorică.

Concluzia filmului şi concluzia noastră

Concluzia primei părţi a filmului este, după cum am amintit, că învăţătura creştină a fost fabricată şi oficializată în scopul consolidării puterii politice de împăratul Constantin cel Mare. Este un argument preluat – paradoxal! – de la secta neoprotestantă a adventiştilor, care deşi Îl mărturisesc pe Hristos, susţin că instituirea duminicii ca zi de cult datează din timpul acestui împărat roman. Cu toate acestea, încă din primele secole creştine ni se păstrează nenumărate scrieri creştine, iar miile de martiri ucişi de puterea romană în timpul persecuţiilor (dintre care, printre cele mai sângeroase, cele ale lui Nero şi Diocleţian) demonstrează clar că învăţătura şi credinţa existau cu mult înainte de anul 313, când le-a fost acordată libertatea de către Constantin cel Mare. Mai mult primul Sinod Ecumenic, ce a avut loc la iniţiativa acestui împărat în anul 325, la Niceea, nu a „inventat” noua învăţătură oficială a Imperiului, ci doar a precizat un punct important al credinţei în faţa apariţiei unei erezii. Mai departe, „Zeitgeist” ne spune că Vaticanul deţine adevărul, dar că se foloseşte în continuare de creştinism, pentru a controla societăţile. Lăsând la o parte faptul că este ignorată în întregime Ortodoxia, deşi aceasta reprezintă, chiar şi din punct de vedere strict numeric, o importantă parte a creştinismului, care nu a practicat persecuţiile sau cruciadele de care e plin catolicismul, filmul nu reuşeşte să explice cum este controlată societatea contemporană prin creştinism, atâta timp cât se poate observa cu ochiul liber că valorile prin care sunt guvernate atât piaţa cât şi viaţa oamenilor sunt complet străine învăţăturii creştine despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Prima parte a filmului „Zeitgeist” este un atac slab argumentat şi incoerent împotriva creştinismului, dar cu toate acestea un atac ce se bazează pe scenografia prezentării argumentelor, ca într-un spectacol de sunet şi lumini, şi pe pretenţiile ştiinţifice ale acestora, uşor de înghiţit de un public ale cărui singure surse de informare sunt reprezentate de televizor şi internet. Oricine cercetează atent şi onest va vedea, chiar dacă nu este un adept al creştinismului, că argumentele filmului sunt bazate strict pe scoateri din context, conexiuni forţate şi, mai ales, pe minciuni şi falsuri istorice şi mitologice. Acestea sunt cu atât mai periculoase, cu cât scopul lor este dublu, de a-i îndepărta pe oameni de învăţătura lui Hristos şi de a-i face receptivi la un alt fel de spiritualitate, „în care omul vrea să devină Dumnezeu prin el însuşi. Deci, în realitate (…) o formă de gnosticism care poate merge până la a lua forme de păgânism, ca de exemplu cultul naturii, astrologia, magia şi toate formele de spiritualitate orientală şi credinţe”. (Pr. Symeon) Părţile a 2-a şi a 3-a ale filmului arată o evoluţie cu atât mai tulburătoare. (va urma)

preluat de pe http://www.moldovanoastra.md

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Copia scrisorii trimisă tuturor Creştinilor de către Sfântul Patriarh Tihon din temniţa bolşevică

Posted by mihailmaster pe Februarie 4, 2009

patr_tihonCu mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, ucenicul şi pătimitoriul Lui, merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică, cu mare bucurie duhovnicească, deoarece eu nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu, că Domnul nostru Iisus Hristos mă va număra în Ceata Mucenicilor, învrednicindu-mă de Cununa cerească şi nu numai pre mine, ci şi pre toţi acei cari mă vor urma şi nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică, şi nu vor primi pectea lui antihrist, ci vor merge la munci şi la moarte pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică. Pentru că toţi acei cari vor răbda până la sfârşit, se vor învrednici de Cunuile cele muceniceşti şi vor moşteni Împărăţia Ceriurilor. Toţi acei cari vor rămâne până la sfârşitul vieţii lor, credincioşi Domnului Hristos şi Pravoslaviei.
Copiii mei! Vă Blagoslovesc pre voi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Să fie cu voi Blagoslovenia lui Dumnezu şi a mea în veci. Amin. Iară pre Serghie şi pre toţi episcopii şi preoţii cei cari au vândut pre Hristos şi credinţa Pravoslavnică, pre lupii cei în piele de oaie, îi Blestem! Îi Blestem pre pierzătorii Sufletelor creştineşti, cari nu au vrut să meargă împreună cu mine la mucenicie, ci s-au lepădat de Dumnezeu şi de credinţa Pravoslavnică şi au iscălit să colaboreze cu puterea sovietică, ca să piardă Suflete creştineşti şi Pravoslavia. Iată pentru cari lucru au primit ei „libertatea”. Iară eu pre toţi aceştea îi predau Anafemei! Copiii mei, voi mai mult pre mine nu mă veţi mai vedea şi glasul meu nu-l veţi mai auzi, deoarece eu nu mă învoiesc să iscălesc ca să lucrez cu necurata putere sovietică şi de aceea pre mine nu mă vor mai elibera din temniţă, ci mă vor munci, ca să mă omoare. Iară pre episcopii şi preoţii cei cari au iscălit, pre aceia i-au eliberat şi Serghie, cari au luat cu sila Prestolul Patriarhiei, s-au făcut prieten al satanei. El a iscălit să lucreze cu satana! Să dea la munci şi la moarte pre toată ierarhia bisericească şi pre tot clerul bisericesc, cari nu se învoieşte să lucreze împreună cu ei şi cu puterea sovietică. Serghie, acest lup în piele de oaie, a predat de acum la moarte mai mult de o sută de Episcopi şi mii de duhovnici, luptărori pentru Pravoslavie şi ei de acum nu mai sânt, căci au fost împuşcaţi. Dar iată că şi eu îmi aştept pedeapsa cu moartea, cari din clipă în clipă trebuie să vie.
Copii! Pravoslavie în Rusia nu mai este şi nici nu va mai fi, căci nu va mai rămâne la libertate nici un episcop sau preot, slujitor al lui Dumnezeu! Ci vor rămânea la libertate numai acei episcopi şi preoţi, cari vor fi agenţi GPU, căci ei vor sluji o vreme în biserici, ca să piardă Sufletele cele creştineşti. Şi atunci când ei cu totul vor aduce norodul în rătăcire şi minciună, atunci ei vor convinge norodul ca să lucreze şi în Sfintele Dumninici, şi în Sfintele Sărbători, şi să nu mai ţină nici Sfintele Posturi, ci cu totul să se predea şi să se supună pre sine puterii sovietice: „Căci toată stapânirea dela Dumnezeu este”. Iar atunci când stăpânirea va dărâma bisericile şi le va preface pre unele în cluburi şi teatre, atunci norodul să stea cuminte şi să rabde cu „smerenie”. Căci unde merge păstorul, acolo merge şi turma. Nu pot să vi le descriu în amănunt pre toate cele ce vor fi în acele vremi, deoarece eu acuma cu totul sânt umflat de foame şi mâna mea nu mai scrie bine, nu mai am nici putere şi vederea tare mi-a slăbit. Şi de aceea, dacă ceva nu am scris până la capăt, după conţinut îndreptaţi.
Copiaţi această scrisoare şi o transmiteţi tuturor Creştinilor, dar şi prin viu grai să le spuneţi la toţi credincioşii aceste ultime ale mele cuvinte. Vă Blagoslovesc înainte de moarte: rugaţi-vă singuri prin casele voastre, fără preoţi, deoarece ei sânt lupi în piele de oaie. Singuri îngropaţi morţii, singuri botezaţi copiii. Iar căsătoriile, să le blagoslovească tata şi mama cu Sfintele Icoane. Rugaţi-vă fiecare după cum ştie şi după cum poate, ţineţi toate Posturile, cinstiţi Sfintele Sărbători, păziţi credinţa Pravoslavnică pană la sfârşit.
Copii! Pe vremea stăpânirii sovietice credinţă Pravoslavnică nu va mai fi. Şi atâta vreme nu va mai fi credinţă Pravoslavnică, cât va fi şi stăpânirea sovietică. Dar dacă noi ne vom ruga neâncetat şi vom posti, apoi atunci va mai fi pentru o scurtă vreme, o oarecare libertate religioasă. Şi atunci, toţi revoluţionarii bisericeşti: popii şi vlădicii, slujitorii sovietelor, ucigătorii şi pierzătoirii Sufletelor creştineşti din nou îşi vor ocupa locurile în biserici, de cari ei odinioară s-au lepădat. Dar voi, robii cei aleşi a lui Dumnezeu, să nu vă împărtăşiţi cu ei, şi să nu mergeţi la ei ca să vă rugaţi, căci ei toţi se află subt Anafemă şi Blestem. Şi pentru ca ei iarăşi să aibă dreptul dela Dumnezeu să săvârşească Sfintele Slujbe în Biserică, ei trebuie să se roage şi să postească în zatvor vreme de trei ani de zile, având voie să mănânce numai o bucată de pâine şi să bea un pahar cu apă, odată în zi, după apusul Soarelui. Iar după aceast Canon, să se spovedească deschis înaintea norodului pentru păcatele lor şi numai după aceea vor putea să primească iarăşi dela Dumnezeu darurile şi drepturile depline ale unui preot creştin, în toate eparhiile. Căci drepturile şi darurile preoţeşti şi arhiereşti vor supraveţui numai în Japonia, şi aceasta, dacă japonezii vor rămâne tari în credinţă până la sfârşit şi nu Îl vor vinde pre Hristos. Iară prin alte ţări, Pravoslavia abia dacă va mai supraveţui câte puţin, pe alocuri. Iar aşa numiţii înnoitori ai credinţei, cei ce singuri pre sine se „sfinţesc” şi se numesc creştini, preoţi şi arhierei, aceştea toţi se află în slujba satanei, în slujba minciunii şi a înşelării Sufletelor creştineşti, căci atunci în biserici, „urâciunea pistiirii va sta în locul cel Sfânt”. Urâciune a pustiiri, cari îşi trage rădăcina sa încă din vremea despărţirii Bisericii Răsăritului de Biserica Apusului, cea din Roma. Dar Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nu va mai răbda această fără de Lege şi va veni să Judece noroadele.
Copii! Vă mai spun încă odată, din tot Sufletul, aflându-mă în boală, pre patul de moarte, ca un bolnav, cari înainte de moarte primeşte uşurare de boala sa, iar apoi se ia dela dânsul şi boala, şi moartea: va mai fi o oarecare libertate religioasă şi pre urmă gătiţi-vă pentru Dreapta şi Înfricoşata Judecată, Jdecata cea mai de pre urmă, definitivă şi fără de nici o întoarcere. Fiecare om să aştepte Judecata lui Dumnezeu. Amin.
Tradus din rusă de Dumitru Lăpuşneanu, Bucureşti România.

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Sfinţii Părinţi ne Invaţă | Leave a Comment »

Învăţături ale Sfinţilor şi Cuvioşilor Părinţi despre Antihrist

Posted by mihailmaster pe Februarie 3, 2009

st_fathers_sirianEfrem Sirul:
Luaţi amite fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă.

Sf. Chiril al Ierusalimului:

Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le incanta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se indeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de invataturile cele drepte; este ales raul mai mult decat binele. aceasta este deci „lepadarea de credinta” (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dusmanul (Antihristul), in parte a si inceput de pe acum sa trimita pe inaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vanatoare. Ai grija de tine, omule, si intareste-ti sufletul! Biserica iti arata acum, inaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), si te invata mai dinainte cele cu privire la Antihrist, inainte de venirea lui. Nu stim daca vine in timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din aceasta viata. Este bine insa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si sa intaresti mai dinainte.

Sf. Nil Athonitul:

Multa grija il intuneca pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. (…) Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca sa se pocaiasca, dar ei s-au dat spre cele trupesti si asa, nesimtirea lor a adus potopul. Tot astfel si astazi, s-au dat la multa castigare si grija vietii, a indulcirii, a rapirii, a vanzarii, a minciunii, a desfranarii, a lenevirii la cele bune, a invartosarii inimii, a pomenirii de rau, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint. Precum cei iubitori de avutii inviesteresc in vasul lor rapitor, asa si la venirea lui antihrist. Fiindca mai inainte se vor intuneca mintile oamenilor cu nesimtirea intunericului si se vor intuneca oamenii de patimi, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel: Pentru ca n-au primit adevarul Evangheliei, dand cinstea si intaietatea patimilor, i-a dat pe dansii Dumnezeu duhului inselaciunii, ca sa se plineasca intru dansii faradelegea (…) Atunci, pe cat vor pacatui, vor socoti ca-si lucreaza mantuirea. Atunci o sa se defaime Sfanta Evanghelie si Biserica lui Hristos si o sa fie multa lipsa in lume, semne si aratari de la Dumnezeu in mijlocul lipsirii si o foame indoita: gandita si simtita. Simtita, pentru ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie, din pricina faradelegilor oamenilor, si nu va da ploaie; vor fi oamenii flamanzi si de cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca nu se va mai gasi nici un drept cu fapte bune care sa-i invete cuvantul mantuirii. Se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancare si de la bautura, pentru ca, pe cat vor manca mai mult, pe atat mai mult vor flamanzi. (…) Si se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu in oamenii acestia, fiindca sunt numai trupuri…

Parintele Cleopa:

Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop …

Sf. Teofan Zavoratul:

Desi (in vremurile din urma) numele de crestin va fi auzit pretutindeni si peste tot vor fi biserici si slujbe, toate acestea nu vor fi decat parelnicie, caci intru acestea sa va salaslui o adevarata apostazie.

Sf. Tihon din Zadonsk:

„Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?”. Nicidecum. „Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie”. Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu. „Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!”. Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15,) si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. „Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?”. Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului – daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. „Si ei cred in Dumnezeu?”. Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza – iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14).

Sf. Lavrentie de la Cernigov:

Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate…(…) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (…) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manstirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.

Sf. Serafim de Virita:

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul:

Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca.

Sf. Ignatie Briancianinov:

… Necazurile si ispitele de astazi, in aparenta slabe si mai putin virulente, urmaresc asemenea necazurilor si napastelor puternice din vechime, sa-l indeparteze pe om de Hristos, sa distruga crestinismul adevarat de pe pamant, lasandu-i doar o pojghita subtire pentru o foarte comoda amagire. Vom vedea ca ispitirile usoare, gandite insa si executate cu viclenie infernala de Satana, actioneaza cu mult mai mare succes decat ispitirile grele, vadite si directe. (…) Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta drept crestini (!), ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului, dupa cum arata Sfantul Tihon din Zadonsk. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu, recurgand la forta autoritatilor de stat,prin represalii si denunturi, prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce…(…) O, vremi nenorocite! O, stare nenorocita! O, dezastru spiritual, nevazut oamenilor patimasi, neasemuit mai mare decat toate calamitatile naturale! O, nenorocire, inceputa in timp si nesfarsindu-se in timp, ci trecand in vesnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, inteleasa numai de dreptii crestini si de adevaratii monahi, ascunsa celor pe care-i invaluie si-i pierde!

Cuv. Seraphim Rose:

„Intr-un asemenea veac – scrie Arhiep. Averchie Tausev – pentru a fi un adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre decat in primele secole ale crestinismului” (…) Prigonirea crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. „Sub haina unei imparatii inselatoare, care arata minunat si ii duce pe multi in ratacire, se arata, de fapt, o prigoana ascunsa impotriva crestinismului… Aceasta prigoana este mult mai primejdioasa si mai infricosatoare decat prigoana fatisa, caci ameninta cu adevarat sa dea cu totul pierzarii sufletele – ceea ce inseamna moarte duhovniceasca” (…) Ispita belsugului si a confortului indeparteaza sufletul de la Dumnezeu, „slujitorii lui Antihrist sa straduie mai mult decat orice sa Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor, astfel incat acestia, multumiti cu belsugul material, sa nu simta in nici un fel nevoia de a se intoarce la Dumnezeu, sa nu-si mai aduca aminte de El, ca sa poata trai ca si cum Acesta nu ar exista defel. Asadar, intreaga randuiala a vietii din zilele noastre, in asa numitele „tari libere”, unde nu este o prigoana fatisa impotriva credintei (..) este o primejdie si mai mare pentru sufletul unui crestin (decat o prigoana la aratare) caci il leaga cu desavarsire de pamant si-l face sa uite de Rai. Intreaga „cultura” contemporana, indreptata numai catre cunostinte cu desavarsire lumesti si intreg vartejul nebunesc al vietii legate de aceasta „cultura” il tin pe om intr-o stare neincetata de sterpiciune si de tulburare, care nu lasa nimanui putinta de a-si cerceta, doar putin mai adanc sufletul, in acest fel stingandu-se, incetul cu incetul, viata duhovniceasca”. Intreaga trairea din zilele noastre, la nivelul ei public, este o pregatire pentru venirea lui Antihrist: „toate lucrurile care se intampla in zilele noastre – la cel mai inalt nivel in religie, guvernamant si in viata publica- {…} nu sunt altceva decat o lucrare intensa a slujitorilor lui Antihrist pentru pregatirea si instaurarea imparatiei sale”, iar aceasta lucrare este infaptuita tot atat de mult de catre „crestini”, ca si de catre necrestini. (…) „Toti cei care in aceste zile ravnesc sa nu-si piarda credinta in Mantuitorul Hristos trebuie sa se pazeasca si sa stea impotriva oricarei doriri a lucrurilor materialnice si pamantesti si impotriva amagirii care vine prin bunurile lumesti. Este peste masura de primejdios sa se invoiasca cineva cu orice dorinta de a-si face o cariera, de a-si fauri un nume, de a dobandi stapanire si trecere inaintea oamenilor, de a-si agonisi bogatii, de a se inconjura de lux si confort”.

Sf. Ioan Maximovici:

El {Antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia recunoasterii lui ca „fiinta suprema” si ca lumea sa i se inchine. (…) va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va sustine aceasta stare generala. oamenii vor avea obisnuinta lepadarii de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului.

Fericitul Filotei Zervakos:

Satana face ultimul asalt si in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume…(…) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul. (…) Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. S-avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. Acum ne aflam in pragul marii manii; se apropie sfarsitul sfarsitului. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venirea Mantuitorului necesare pentru mantuirea omului, iar cei care le-au avut intotdeauna in minte, au fost izbaviti de chinurile vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societatii si ai Bisericii, care si-au invartosat inimile mai rau decat evreii. (…) Vai si amar de vietuitoriii acestei lumi! Cata intristare va sa vina peste oameni, daca stapanitorii lor sunt slujitori si robi ai antihristului! (…) Pentru ca aceia care au fost inrolati de Stapanul Imparatiei Cerurilor sa lupte, s-au molesit. si nu numai ca au slabit, ci s-au adancit in somnul greu al trandaviei si al nepasarii. (…) E vremea sa va treziti din somn. Sculati-va, aruncati departe somnul nepasarii, ca sa nu va gaseasca vrajmasul dormind si sa va omoare. Treziti-va, caci ne indreptam spre sfarsit, spre moarte, pentru ca ziua celei de-a doua veniri a Domnului se apropie. Treziti-va ca sa luptati in putinul timp care v-a mai ramas, caci „vine ceasul cand nimeni nu va mai putea lucra”…

Posted in Sfinţii Părinţi ne Invaţă | 1 Comment »