Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Să votăm pentru acei care au mâinile curate şi nu s-au murdărit pe mâini de sânge nevinovat!

Posted by mihailmaster pe Iulie 28, 2009

1În ultimul timp asistăm cu tristeţe la un fenomen cu totul ieşit din comun şi anume propaganda electorală în favoarea pcrm din partea a mai multor preoţi şi călugări, din bisericile şi mănăstirile noastre.

Mai mulţi dintre corifeii bisericii moldoveneşti, aiuresc de la o vreme încoace despre statalitate, stabilitate şi prosperare, cântând neîncetat ode partidului comunist, care vorba lor “ nu mai este aşel care-o fost.”

Oare cum se poate una ca asta fraţilor, ca anume cei care trebuie să păstreze Lumina, merg până la urmă în cârdăşie cu întunericul.

Au doară biserica constă numai din cupole de aur şi reparaţii grandioase gen Curchi şi Căpriana? Oare de ce păstorii bisercii procedează aşa, oare chiar sunt aşa de slabi, încât pentru nişte favoruri lumeşti, să ascundă Lumina sub oboroc şi să-l vândă chiar şi pe Hristos pe euro şi dolari.

Am ajuns să trăim timpurile despre care a proorocit Sf. Lavrentie de la Cernigov: „Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când bisericile vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici, (pentru că nu se va mai afla în ele Duhul lui Dumnezeu ci duhul pustiirii…)

De ce n-ar proceda ei (preoţii) cu creştinii lor creştineşte, în Duhul Evangheliei lui Hristos? Dacă preoţii ar spune înainte de alegeri, fără să se amestece în politică: rugaţivă fraţi creştini, ca să avem conducători luminaţi la minte, iar când alegeţi meditaţi dacă au mâinile curate sau pline de sânge.

Să ne îndeplinm deci fraţilor datoria, să dăm cezarului ce este al cezarului, şi să votăm, pentru acei care au mâinile curate şi nu s-au murdărit pe mâini de sânge nevinovat; Cercetaţi bine, cu siguranţă mai există la noi şi astfel de oameni!

Anunțuri

7 răspunsuri to “Să votăm pentru acei care au mâinile curate şi nu s-au murdărit pe mâini de sânge nevinovat!”

  1. bine spus. Îmi place această atitudine. Niciodată să nu mergem la compromisuri , cunoaştem Adevărul şi nu vom permite celor ce numesc pe Hristos „primul comunist” să îşi bată joc de ţară , neam şi credinţa creştină.

  2. Nichita said

    Azi e zi fara campanie electorala frate Mihail. Ai facut o greseala postind materialul de mai sus. O puteai face cu citeva zile mai devreme.
    sa fii sanatos.

  3. mihailmaster said

    Frate Nichita, dvs stiti foarte bine ca noi niciodata nu am facut politica… Noi il aven pe Hristos in fata si cu El mergem pana la capat… Doamne Ajuta si sa aveti mult spor in toate!

  4. Astazi Noi vrem Libertate , Sinceritate , Adevar , si Credinta , noi vrem Partide Crestine Noi vrem sa fim liberi si Cu Iisus Hristos in inimile noastre el este comoara fiecarui crestin de pe pamant , Fratilor Avem nevoie de Cooperarea Tuturor sa Infiintam Partidul Crestin Democrat In bune Conditii si sa fim todeauna condusi de oameni cu frica de Dumnezeu sa restauram , Manastirile , Bisericile , si toate Locasurile De cult . Apoi sa scada Taxele de la orice Universitati. „Sa invie Dumnezeu si Sa Risipeasca Vrajmasii lui” Doamne ajuta!

  5. mihailmaster said

    Par. Gheorghe, Sf. Lavrentie de la Cernigov mai spunea ca la vremea de la urma, nu vor mai fi zeci de partide cum sunt acuma, ci vor fi doar doua: partida lui Hristos, adica a celor care sunt cu Dumnezeu si partida lui anticrist… atunci nu vor mai fi democrati, liberali, conservatori, etc. etc. oamenii vor fi pusi inaintea alegerii, sau esti cu Hristos sau cu anticrist.

  6. Stimate Frate [mihailmaster] Va aduc la cunostiinta Cateva observatii:

    Imi amintesc mereu de cuvintele părinţilor, care îmi spuneau să mă feresc de prooroci mincinoşi. in viaţa de creştin am întâlnit mulţi prooroci oameni a lui Dumnezeu, dar am întâlnit şi prooroci mincinoşi. Ei se cunosc după roadele lor, că aşa ne învaţă Biblia. Să cercetaţi totul şi să luaţi ce este bun, dar pe proorocii mincinoşi o să-i cunoaşteţi după roadele lor. Roadele lor sunt: pizma, ura, mândria, iubirea de sine, încearcă să ghicească, prezic viitorul….etc.

    Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.”

  7. ghenadiana said

    Aşa este, bine spus în articol.Să pledăm pentru cei care propagă Lumina şi nu întunericul , mai ales creştinii trebuie să facă discernămînt între aceste lucruri şi mai ales că comuniştii sunt cei care au prigonit creştinii şi biserica. Să ne rugăm ca cei de la conducere să aibă frică de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: