Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Octombrie 2009

NAE IONESCU DESPRE SMINTELILE IERARHILOR DE IERI…

Posted by mihailmaster pe Octombrie 30, 2009

nae ionescuReproducem câteva articole ale lui Nae Ionescu despre smintelile din biserica vremii lui. Citind aceste materiale,  am avut senzaţia că toate cele citite au fost publicate în presa de ieri…

Genialitatea unui gânditor stă exact în puterea de universalizare şi perinitate. Cel puţin un aspect dintre cele două a fost atins în articolele marelui nostru filosof…

„Scandalul bisericesc”

Iubitorii de scandal, mai mult decât de senzaţional chiar, pot să fie mulţumiţi. Există – sau se încearcă stăruitor a se creşte – un nou „scandal bisericesc”.

Cred că fenomenul este specific aşezării publice româneşti. Nu cunosc, în orice caz, întâmplări analoage aiurea. Poate pentru că Biserica noastră ar fi mai rea? Pentru că chiriarhii noştri ar fi mai plecaţi păcatului sau „opinia publică” mai puritană? Nu.

Ne aducem doar aminte de blestemăţiile pe cari le povesteşte istoria reli¬gioasă despre diferiţii capi de Biserici; cunoaştem şi noi, în zilele noastre, pro¬eminente personalităţi ecleziastice de prin alte părţi, a căror viaţă privată nu din cele mai pure. Şi totuşi, de scandaluri bisericeşti nu se aude. De ce?

Pentru că nicăieri, ca la noi, nu se amestecă politica în Biserică. Treceţi, vă rog, în revistă tulburările prin cari a trecut Biserica noastră în ultimul sfert de veac. Care este chiriarhul atacat numai pentru „păcatele” lui? Ce proces a fost deschis, care să nu aibă un substrat politic? În ce împrejurare numai dragostei de Biserică a provocat la acţiune pe acuzatori?

Există în viaţa noastră religioasă publică o categorie de oameni cărora nu poţi recunoaşte nici o meserie precisă. Ei apar însă – sau, în orice caz, îi poţi identifica uşor – în orice scandal bisericesc. Asta e meseria lor: aduna acte constituie dosare, fără nici un scop precis, ca pe un eventual articol de vânzare. Oricui. Căci dosarul poate fi tot aşa de bine cumpărat de „victimă” ca şi de adversarii ei.

La aceşti oameni, ca la un izvor sigur de informaţie, se adresează cine are nevoie de o campanie. Dar, vedeţi, fabricarea şi adunarea de acte împotriva episcopilor este, într-un fel…, o industrie. Iar ca industrie ea este supusă tuturor progreselor tehnice; deci, şi standardizării. Dosarele acestea au început să aibă de la o vreme aceeaşi înfăţişare; se poate, de pildă, uşor stabili că acuzaţii ridicate astăzi împotriva P.S. Ghenadie al Buzăului sunt la fel cu cele formulate pe vremuri în contra Î. P. S. Miron Cristea.

Biserica poate fi rentabilă. Dar oamenii de conştiinţă ar trebui să intervină pentru a se curma cu sistemul. Şi poate că chiar actualul scandal, în care s-a pus atâta patimă şi incorectitudine, în care acuzatorii au folosit acte ca să-şi creeze elemente de acuzare, ar trebui să fie prilej pentru o asemenea acţiune.

Ştiu că e greu; e, totuşi, absolut necesar să se isprăvească cu amestecul lai¬cilor şi al politicienilor în Biserică. Ce rost au interpelările parlamentarilor în chestiuni ecleziastice? Să se facă ordine sau dreptate? Dar nu există un Sinod al Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, cu ce drept se încearcă a se sustrage „acuzatul” judecătorilor lui naturali?

Dela cruce, la topor

Toţi zeloşii „ortodoxiei”, cari s-au simţit jigniţi de articolele noastre în legătură cu balastul pe care îl reprezintă pentru Biserică „sprijinul” statului, sunt datori să ia poziţie faţă de faptele ce vor fi relatate mai jos, după cum au luat faţă de amintitele articole.

Iată faptele. În judeţul Tecuci, un preot, primar al comunei sale, şi-a schin¬giuit un adversar politic în aşa hal, încât nenorocitul a sucombat chinurilor. În acelaşi judeţ, un alt preot, tot primar, a culcat la pământ cu trei focuri de revol¬ver pe un consătean, şi acesta adversar politic. Martorii spun că focurile au fost trase de la distanţă de un metru, în timp ce executatul era ţinut pe loc de doi „prieteni politici” ai preotului ucigaş.

Lucrurile au fost povestite în parlament de către deputatul Ion Răducanu; şi chiar dacă tribuna Camerei nu ar fi un loc de răspundere, profesorul Răducanu este un om care cunoaşte sensul cuvintelor. Asupra exactităţii faptelor nu poate exista, deci, nici un fel de îndoială. Şi nici asupra calificativelor cari au spinte¬cat cupola Camerei: tâlhar, ucigaş, bandit, criminal; toate aplicate – din neno¬rocire, pe drept cuvânt – unor slujitori ai altarului.

Sigur că nimic din toate aceste nenorociri nu s-ar fi întâmplat, dacă preoţii respectivi nu ar fi făcut politică şi nu ar fi fost primari. Mai ales. Ştim doară că, în mai toate satele noastre unde-şi face loc o înduşmănire între preot şi o parte a sa¬tului, pricina e politica. După cum ştim că, din aceeaşi pricină, în cele mai multe locuri, învăţător şi preot, ceea ce s-ar numi cărturărimea satului, se războiesc.

Cine e vinovat în toate aceste nenorocite întâmplări? Desigur, episcopul, care nu înţelege să-şi ţină preoţii departe de patimile mărunte – dar, precum se vede, şi sângeroase – fatal legate, într-un cerc restrâns, de luptele politice. Fatal; căci ceea ce într-un oraş mare poate rămâne în domeniul principiilor sau în cadrul abstract al partidelor (nu se cunosc oameni politici cari se atacă cu străşnicie aproape insultătoare în public, dar ştiu să fie în particular prieteni?) se transformă în sat într-o inimiciţie de-a dreptul personală.

Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Căci, în Bise¬rica noastră autocefală, dar trăind ca o ciupercă la umbra statului politic şi politicianizant, chiar desemnările de episcopi se fac tot după indicaţiuni politice. Vreţi să numărăm înaltele feţe bisericeşti cari ocupă scaunele de păstorire în virtutea unor merite duhovniceşti? La ce bun să mai atacăm persoane, atunci când ele nu sunt decât roade ale unui sistem? Se poate, omeneşte vorbind, opu¬ne chiriarhul pretenţiilor oamenilor politici cari îi vor pe preoţi instrumente de stăpânire lumească a statului? E o glumă! Mi se pare că nu există Biserică în care să se poată număra aţâţi chiriarhi depuşi din scaun câţi avem noi; şi toţi din motive şi prin maşinaţii politice.

Statul e politic; şi nu e în fapt o abstracţie; ci el se confundă, practic, cu oa¬menii politici cari îl conduc. Iar oamenii politici îşi cer personal răsplata pentru sprijinul pe care statul îl acordă Bisericii. Ei contează pe preot, ca pe un ele¬ment dator să îi ajute politiceşte. Aşa se explică faptul că un mare elector, dis¬cutând organizarea partidului, cerea ca preotul să facă parte de drept din con¬ducerea politică a statului. Ceea ce, evident, s-a admis; răposatul mare elector fiind un om „de realităţi”.

Asta e, deci, sistemul. Şi iată unde am ajuns cu el: la schingiuire şi la crimă. De bună seamă, cazurile se vor lua în cercetare. Nu vom spune că nu se va face nimic. Chiar dacă guvernul va găsi modalitatea unei amnistii pentru a salva „prestigiul politic” al partidului, e greu să credem că Biserica va mai îngădui la altar asemenea bestii. Dar nu e de-ajuns. Procedarea de la caz la caz e un palea¬tiv. Biserica – astăzi autonomă – are îndatoriri mai largi. Sfântul Sinod e adunat în sesiune obicinuită. Nu s-ar putea ridica şi această problemă?

Primatul spiritualului

Actul de curajoasă hotărâre al P.S. episcop al Orăzii, Roman Ciorogariu, prin care se cere preoţilor să demisioneze din partidele politice, sub citarea canonului apostolic că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, este – în atmosfera de anarhie şi de uitare a sfintelor aşezări în care se zbate Biserica noastră – un suprem cordial.

Nu este vorba de eficacitatea actului în sine. Poate că, la urma urmelor, îndreptăţirea canonică a pastoralei P.S. Roman nici nu e aşa de clară şi că e nevoie de o interpretare prin ocol a textelor, pentru ca aplicabilitatea lor să fie reală.

Pe de altă parte, realitatea socială e la noi prea puternică faţă de cea religioasă, pentru ca porunca episcopului de Oradea să găsească ascultare.

Canoanele? Dar noi am dat texte precise, nu interpretări, după care Î.P.S. Miron a căzut sub afurisanie, pentru că a acceptat să funcţioneze ca membru al înaltului Consiliu de Regenţă! S-a mişcat cineva în ţară şi în Biserica noastră? Sinodul se adună, Sinodul se risipeşte fără ca cineva să îndrăznească a-şi aduce aminte că mai există şi o lege a lui Dumnezeu, faţă de care e răspunzător. Doar eu, unul singur, nu am deznădăjduit. Şi aştept ceasul în care mâna lui Dumne¬zeu se va lăsa greu asupra înfruntătorilor.

Deci, dară, nu în efectele ei materiale imediate ne bucură pe noi hotărârea P.S. Roman de la Oradea, ci în spiritul ei. Este ca un semn care depăşeşte pute¬rile noastre de acţiune şi de înţelegere.

Nu se poate ca P.S. episcop să nu se fi bătut din vreme cu gândul acesta. Nu se poate ca ideea răspunderii pentru năvala pălămidei lumeşti în grădina lui Dumnezeu, care i-a fost dată în grijă, să nu-i fi frământat gândurile şi conştiinţa.

E un act nepolitic – desigur. Dar tocmai aci îi vedem noi valoarea: în marea întoarcere sufletească, graţie căreia un om prea respectat, de grea şi înaltă răs¬pundere, depune printr-o asemenea acţiune mărturie pentru primatul spiritualului. Când? Într-o vreme când patriarhul ţării acceptă un loc în regenţă, iar Sinodul bâjbâie în cele mai grele rătăciri.

Părinte Roman, pe răbojul păcatelor noastre, Dumnezeu nu va întârzia să cresteze fapta ta răscumpărătoare. Fii sigur. Şi asta e tot ce poţi nădăjdui mai mult!

Între „Roma locuta”1 şi „toleretur”2

Cuviosul monah Gherasim trece la catolici. Este ultima veste pe care o pri¬mesc în legătură cu frământările din Biserica noastră. Înainte de această a doua moarte a lui (căci, intrând în monahie, Gherasim a murit după trup, iar trecând la catolicism, el moare a doua oară, după suflet), înainte de această a doua moarte a lui, deci, cuviosul Gherasim era călugăr în schit, la Durău. Întâmplări a căror orânduire nu a stat în mâna şi în puterea lui l-au adus în anii din urmă ca slujitor pe lângă Biserica patriarhală din Bucureşti. Era un umil rob al treburilor zilnice, dar de bună seamă că, deasupra sufletului lui, nesigur şi neancorat în Hristos, stăpânea o minte ageră, în care elementul formal al gândirii sărbătorea orgii de rudimentară, dar implacabilă dialectică. Nenorocirea a căzut pe capul lui năprasnică – există mai grozavă nenorocire pentru un pravoslavnic decât această alunecare spre drumurile Romei? -năprasnică, pe măsura uscăciunii credinţei lui şi pe măsura încrederii în raţiunea lui, în buna lui logică.

Pentru că fostul cuvios Gherasim nu a făcut decât să tragă, aşa uscat de credinţă cum era, consecinţele dintr-o stare de lucruri care, pe zi ce trece, se înscăunează mai hotărât în Biserica noastră. Ierarhia noastră bisericească se catolicizează în apucături – asta o simţea nefericitul Gherasim, cum o simţim fiecare din noi; şi atunci, consecvent şi curagios, el a luat-o înainte; trecând într-o ordine de aşezări în care toate lucrurile acestea, după care se doresc ierarhii noştri, sunt gata făcute şi – din punctul acesta de vedere – bine făcute.

Ultimele întâmplări din Biserica românească îl vor fi împins încă mai mult spre drumul rătăcirii; pentru că niciodată nu s-a dovedit mai precis ca în aceste împrejurări că în sufletul chiriarhilor noştri români hălăduieşte duhul papistaş al puterii pentru putere. O întreagă serie de greşeli, care mai de care mai grele, au sfârşit prin a arunca Soborul nostru în afară de Ortodoxie. Am rugat, am protestat. Degeaba. Nu ai dreptul să te ridici împotriva hotărârii Sfântului Sinod. Roma locuta. Roma a zis. Sfântul Sinod a hotărât – plecaţi-vă noroade.

De la nenorocita schimbare a calendarului, făcută fără nici o pregătire şi fără nici o grijă pentru sufletele oamenilor, toată sforţarea Sinodului nostru a fost una singură: să-şi salveze prestigiul. Târguri ruşinoase s-au încheiat, umilinţe groaznice au fost îndurate între patru ochi, vrajbă s-a aruncat între fiii aceleaşi Biserici, ameninţată cu destrămarea; orice! Nimic nu era prea scump dacă „au¬toritatea” Sinodului putea să rămână în picioare.

Autoritatea? Zic ei! Căci, în fapt, un Sinod care se dovedeşte a fi ignorant până şi în cele mai elementare adevăruri pravoslavnice, ale cărui cărţi pastorale sunt sfârtecate până la desfigurare – şi fără ripostă – de ştiinţa în ale teologiei de o ceată de tineri laici, care nu ştie de ce a luat o hotărâre şi e gata a o lua pe oricare, numai să se găsească stăpânul lumesc, deţinător al sacului cu grăunţe care să i-o indice şi să i-o impună, un Sinod ca acesta nu are şi nici nu cere autoritate pentru el. Ci cere altceva; mai simplu şi mai urât; el cere o recunoaştere a continuării stăpânirii lui. Atât.

Şi pentru asta – orice! Ca un al doilea Petru, părintele Gurie, întors la Chişinău şi scăpat de sub duhul rătăcirii care stăpâneşte pe sinodalii din Bucureşti, se căieşte şi declară sus şi tare în faţa norodului că nu va respecta hotărârea de la 24 ianuar şi 8 februar. Ci va prăznui Paştele la 5 mai. Rumoare la Bucureşti? Aş, nu! Ce veţi face? – Noi, nimic. O să-i lăsăm pe basarabeni să serbeze la 5 mai, şi asta e! – Veţi da vreo dezlegare? – Dezlegare, nu, dar vom tolera.

Ei, da, vom tolera. Cunoaştem. Era fatal. După Roma locuta, ce alt putea să ur¬meze decât toleretur? Sfântul părinte de la Roma poate fi satisfăcut de şcolarii săi! … Cucoană Mărie de la Sinaia, care ţi-ai părăsit Biserica şi te-ai ostenit odată până în prăpădul Bucureştilor, ca să mă întrebi, cuprinsă de spaimă şi durere: „Acum noi ce facem?”, aprinde o lumânare pentru sufletul răposatului nostru frate, fostul monah Gherasim, căzut în catolicism, şi roagă-te pentru iertarea grozavelor lui păcate, săvârşite, toate, din îndemnul marilor lui chiriarhi.

[1]. „Roma a zis” (lat.). Formă prescurtată a maximei lui Augustin „Roma locuta, causa finita”: odată ce s-a pronunţat Roma, chestiunea este închisă (Sermo 131, 10)

[2]. „Se tolerează” (lat.)

Cine tulbură pacea în Biserică

La Bucureşti s-a adunat în săptămâna trecută marele congres al Bisericii Ortodoxe. Fiecare eparhie care stă sub stăpânirea vreunui vlădică trimite în această adunare câte şase delegaţi (patru mireni şi doi preoţi) cari, împreună cu mitropoliţii, episcopii şi arhiereii de scaun, sunt chemaţi, tot la trei ani, ca să hotărască în trebile gospodăreşti ale Bisericii.

Acum, când s-au făcut alegerile pentru această adunare, era la cârma ţării domnul general Averescu. Şi în loc să fie aleşi ca delegaţi oameni temători de Dumnezeu şi cu dragoste pentru sfânta noastră Biserică, au învârtit ei lucrurile aşa, că ne-am pomenit în congres tot cu liberalii şi averescanii pe cari îi întâlnim în sfatul ţării, la Cameră şi la Senat, când pot ei să măsluiască alegerile şi să fure urnele.

Deci, dară, când s-au văzut ei adunaţi la Bucureşti, mai mult în de ei, s-au socotit că poate n-ar fi rău să facă un necaz stăpânirii de astăzi şi au ridicat pe unul de-ai lor, altfel om cu multă învăţătură de carte, dar bătut de Dumnezeu cu păcatul înfruntării dreptăţii, şi l-au pus să spună că la fraţii noştri din Ardeal se întâmplă tulburare grozavă, că stăpânirea de astăzi a aşezat peste tot în locurile de frunte, ca prefecţi, primari, profesori în şcolile mai înalte, tot papistaşi, şi că fraţii noştri pravoslavnici sunt înlăturaţi din tot locul.

Pasămite, li se rupea liberalilor inima de dragul Bisericii noastre dreptcredincioase; şi uitau că tot ei au coborât din scaun şi pe mitropolitul Ghenadie, şi pe mitropolitul Atanasie, care a fost un mare cărturar al Bisericii noastre, şi pe vlădica Gherasim de la Roman, care a fost un sfânt; şi că tot ei au adus stricarea cea mare în Biserică, atunci când au dat poruncă să se schimbe calendarul, peste voia vlădicilor, de s-a frânt anul trecut ţara în două, când cu prăznuirea Paştilor.

Vasăzică, s-a ridicat unul din ai lor, cu glas mare, şi a strigat primejdia care ne paşte pe noi, pravoslavnicii; că, adică, stăpânirea oploşeşte peste tot la cârma trebilor ţării numai papistaşi. Când au auzit una ca asta, toţi vlădicii şi preoţii cari erau de faţă s-au îngrijorat foarte. Şi a fost o zarvă şi o tulburare, cum nu s-a mai pomenit în Biserica noastră. Căci, în adevăr, mare păcat şi durere ar fi fost, dacă stăpânirea, care e pusă acolo sus, nu numai prin hotărârea noastră, ci şi prin vrerea lui Dumnezeu, ne-ar fi înfruntat legea noastră din moşi-strămoşi şi ar fi dat la o parte din toate locurile de cinste din Ardeal pe fraţii noştri pravoslavnici.

Numai că, până la urmă, când au cercetat să vadă dacă arătările acestea ale liberalilor şi averescanilor sunt adevărate, oamenii au dovedit că toate erau min¬cinoase şi că măcar atâta durere şi grijă pentru dreapta credinţă câtă e la liberali se găseşte şi la stăpânirea de astăzi.

Şi s-au întors vlădicii noştri cu scârbă de la tulburători. Ba chiar, unul din ei, vlădica Visarion Puiu, episcop la Bălţi, în Basarabia, om cu frica lui Dumne¬zeu, a spus mai ieri că el va ridica glasul în sfatul ţării, la Senat, unde este, şi va înfrunta pe cei cari cu înşelăciune au încercat să tulbure apele liniştite ale cre¬dinţei, numai ca să ridice ţara împotriva stăpânirii de astăzi.

Şi astfel au fost ruşinaţi şi în această adunare bisericească liberalii şi ave¬rescanii, cari toată viaţa lor nu au ştiut, şi nici acum, după ridicarea ţăranilor, nu au învăţat, ce e frica de dreptate şi scârba de minciună.

Stăpânirea însă are de datorinţă să ia seama: ca Biserica să fie pusă la adă¬post de stricarea asta; pentru că altfel s-ar putea să fie rătăcirea din urmă mai amară decât cea dintâi.

Cezaro-papism

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra¬voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. Astăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei – ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! – este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul – cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („… Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică…”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOSTOLICAM…”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o abera¬ţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în perma¬nenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!

E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei manifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?

Anunțuri

Posted in Recenzii de Carte Ortodoxă, Semnele vremurilor | 1 Comment »

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

Posted by mihailmaster pe Octombrie 29, 2009

TEOFIL PARAIAN

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.

Autobiografie:

„Am fost hirotonit preot si hirotesit duhovnic in anul 1983, in ziua de 13 mai, la Izvorul Tamaduirii. In aceasta zi aici, la Manastirea Brancoveanu, este un fel de hram, la care se aduna multi credinciosi si se savarsesc Liturghia arhiereasca, cu un mare sobor de preoti si diaconi. Am fost hirotonit si hirotesit de I.P.S. Antonie, Mitropolitul Ardealului.

Cred ca in legatura cu aceasta intrebare e bine sa spun ceva si despre felul cum s-a ajuns la hirotonia mea ca preot si la hirotesia mea in duhovnic.

Inca din copilarie, imi placeau mult sfintele slujbe si mi-am dorit mult sa fiu preot. In vremea copilariei, ma jucam de-a slujba si imi inchipuiam ca sunt preot. In timpul liceului, m-am hotarat sa studiez teologia, cu gandul de a ajunge preot. In vederea implinirii acestei dorinte, m-am prezentat la Mitropolitul Nicolae Balan, in Sibiu, pentru a obtine aprobarea, in niste imprejurari care nu m-au favorizat la cei optsprezece ani ai mei de atunci, in loc sa-i vorbesc Mitropolitului de dorinta mea de a studia teologia in vederea preotiei, i-am spus – de la bun inceput si fara nici o ezitare – ca vreau sa ma fac preot. Raspunsul Mitropolitului a fost negativ: « Nu, nepoate», cu adaosul:« Sa ai lumina in suflet !». Am retinut indemnul sau urarea, desi nu mi s-a spus nimic despre metoda de a castiga lumina sufleteasca, nici in ce conditii se poate implini pentru mine aceasta urare – daca a fost o urare si nu un indemn. N-am considerat, insa, definitiva afirmatia ca nu pot deveni preot. Mi-am continuat scoala, caci mai aveam de facut doua clase de liceu, pe care le-am absolvit intr-un an, ultima clasa facand-o ca « particular» – cum se zicea pe atunci – adica la «fara frecventa». Intre timp, cu voia lui Dumnezeu, am cunoscut pe Parintele profesor Teodor Bodogae, care, pe acea vreme, preda Istoria Bisericeasca Universala la Institutul Teologic din Sibiu. I-am spus Parintelui Bodogae de dorinta mea de a studia teologia, ca si de insuccesul meu din vara precedenta. Sfintia Sa a fost foarte binevoitor fata de mine si mi-a promis ca va vorbi cu Mitropolitul in vederea intrarii mele la Teologie, ceea ce a si facut. Avind terenul pregatit, m-am prezentat din nou la Mitropolitul Nicolae Balan caruia, de data aceasta, i-am prezentat doar dorinta mea de a studia Teologia. Mitropolitul a fost de acord, dar a tinut sa-mi spuna, din nou, ca preot nu ma pot face. Am raspuns ca am inteles, pentru ca de fapt am si inteles si am ramas la acest cuvant pana la masura aceea, ca n-am cerut si nici n-as fi cerut vreodata promovarea mea in cler.

In timpul anilor de studii teologice, fiind eu de fata, Episcopul Valerian al Oradiei l-a intrebat pe Mitropolitul Nicolae daca are de gand sa ma hirotoneasca. Mitropolitul a raspuns doar atat:«N-am sa-i dau parohie». Raspunsul acesta imi dadea de gandit ca ar putea veni vremea sa fiu totusi hirotonit, cel putin ca diacon, si aceasta sa o faca chiar Mitropolitul Nicolae.

La 1 aprilie 1953, ca absolvent de Teologie, am intrat ca vietuitor la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, in vederea calugariei. De acum, totul depindea de mai marii mei, fie de cei de la manastire, fie de superiorii lor.

Initiativa hirotoniei mele a avut-o Mitropolitul Nicolae Colan, ajuns in anul 1957 Mitropolit al Ardealului. In anul 1960, cu prilejul hramului manastirii noastre – la 15 august – , m-a hirotonit diacon. Cu cateva zile mai inainte, trecand prin chilia in care locuiesc eu, m-a intrebat:« Vrei sa te fac diacon de Sfanta Maria?». Am raspuns spontan:« Daca ar zice cineva sa cer aceasta, n-as cere-o; dar daca mi se ofera, primesc !». Mitropolitul mi-a spus: « Si cel care este chemat la hirotonie trebuie sa vrea». Drept raspuns, eu am spus:« Fiti sigur ca n-o sa fac, cum se zice in Pateric ca a facut unul, pe care confratii lui voiau sa-l faca preot cu sila si care s-a dus si s-a ascuns. Cei care il cautau, aveau cu ei si un magar pe care l-au pierdut si acum il cautau. Cind au gasit magarul, au dat si de monahul pe care voiau sa-l faca preot, caci amandoi erau ascunsi in aceleasi buruieni. Ei atunci au vrut sa-l lege si sa-l duca cu sila pe confratele lor, ca sa-l faca preot. El insa le-a spus:« Nu ma mai legati, caci merg si nelegat, pentru ca am cunoscut ca este voia lui Dumnezeu sa fiu preot». Mitropolitul a ras si a zis:« Pregateste-te, ca de Sfanta Maria te fac diacon. Dar n-am sa te tin mult diacon, ci te voi hirotoni preot, ca sa fii duhovnic la manastire si coliturghisitor».

Intr-adevar, m-a hirotonit diacon de Sfanta Maria. Imi amintesc si acum ca, in cuvantul pe care l-a rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nicolae Colan a spus:« Secerisul e mult si seceratorii sunt putini. Dumnezeu se bucura de orice plivitor . . .». Mitropolitul Nicolae Colan a mai afirmat despre mine ca sunt« om fara lumina – adica nevazator -, dar luminat». O astfel de convingere l-a facut sa ma hirotoneasca diacon si a ramas doar la atat caci, dupa cateva luni, s-a imbolnavit si, dupa ani de suferinta, a plecat la Domnul.

Urmasul sau, Mitropolitul Nicolae Mladin, chiar de la inceput m-a intrebat daca sunt de acord sa ma hirotoneasca preot. I-am raspuns ca as dori sa raman diacon. I-am spus, de fapt, un adevar. Asa s-a facut ca am ramas diacon vreme de 23 de ani.

Preot m-a hirotonit I.P.S. Mitropolit Antonie, in cel de al 30-lea an al vietii mele de manastire.

Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac !». Aceasta, cu atat mai mult cu cat sunt incredintat de adevarul cuprins in cuvintele Sfantului Marcu Ascetul, care spune: « Cand binevoieste Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Iar daca nu voieste Dumnezeu, toate se pun impotriva». Eu sunt convins de aceasta si in aceasta perspectiva le vad pe toate cele ce s-au petrecut cu mine”.

sursa: http://www.crestinortodox.ro

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Preoţi de ieri preoţi de azi | Leave a Comment »

Icoana Dreptului Teodosie de la Balta în premieră pe pământurile Basarabiei

Posted by mihailmaster pe Octombrie 28, 2009

trei icoane la hancu

În data de 24 octombrie 2009, P.S. Petru episcop de Hâncu, a adus din Ucraina la mănăstirea Hâncu, Icoana Cneazului Vladimir cu o particică de moaşte, Icoana Cuviosului Gavriil al Athosului, iar din oraşul Balta – în premieră pentru Basarabia – Icoana Dreptului Teodosie şi aceasta cu o părticică de moaşte.

Sfinţeniile au fost întâmpinate în Mănăstirea Sfintei Cuvioase Parascheva de întreaga obşte monahală.
Prea Sfinţitul Petru a citit în faţa icoanelor acatistul Cneazului Vladimir, după care a rostit un cuvânt de învăţătură.

Fotografii de la eveniment:  1 2 3

Sursa fotografii: http://www.eph.md

Posted in Mănăstiri din Basarabia, Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | 1 Comment »

Troparul şi Condacul Dreptului Teodosie de la Balta (proslăvit la 20 octombrie 2009)

Posted by mihailmaster pe Octombrie 22, 2009

_mg_4857

Tropar, Glasul 3

     O, Sfinte şi Drepte Părinte Feodosie, roagă-L pre Milostivul Dumnezeu şi pre Prea Curata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, să ne dea nouă iertare păcatelor şi tămăduire tuturor boalelor şi neputinţelor, de uneltirile demonilor apărare, de toată vrajba şi zavistia îngrădire, sufletelor şi trupurilor noastre curăţie şi sfinţenie, iară de moartea cea veşnică izbăvire şi mântuire, să ne dăruiască nouă după mare mlia Sa şi după mulţimea îndurărilor Sale.

 

Sf Teodosie 

Condac, glasul al 6-lea 

     Alesule mărturisitor al lui Hristos şi al Sfintei Troiţe, sfinţite, hrănitorul şi mângâitorul celor ce pre jos călătoreau spre ale Kievului Sfinţenii, încă şi Acoperemântului Maicii Domnului ales închinător, iar zidirilor lăcaşului din Balta însufleţitor şi îndrumător te-ai arătat, în care şi cu moaştele tale cele tămăduitoare până astăzi te odihneşti, unde şi ale noastre rugăciuni şi laude le primeşti, iară noi sfintelor tale moaşte închinându-ne şi racla ta cu dragoste sărutându-o, aşa îţi grăim: Bucură-te, cel ce prin înfricoşatele şi multele tale minuni, de Dumnezeu prea bine eşti proslăvit, Drepte Părinte Feodosie.

 

Rugăciune

către Sfântul Feodosie Marele făcătoriu de minuni 

     O, prea slăvite şi Mare făcătoriule de minuni, Sfinte şi Drepte Părinte Feodosie, cela ce în pământul nostru ai strălucit cu blagocestivele tale fapte şi tuturor celor ce cu credinţă la ale tale rugăciuni şi binefaceri aleargă le întinzi mâna ta cea plină de dar şi de ajutor, căci prin mila lui Dumnezeu şi ale omului străduinţe celor sărmani toate spre bine le îndreptezi: celor vlăguiţi şi istoviţi întărire, celor goi îmbrăcăminte, celor însetaţi adăpare, celor flămânzi hrană, celor călători odihnă, celor neputincioşi şi bolnavi alinare şi tămăduire, încă şi reaua credinţă şi răzvrătirea cu cuvinte pline de râvnă le-ai dezrădăcinat, iară prea slăvita a doua venire a lui Hristos Dumnezeului nostru, pentru nefăţarnica şi Înfricoşata Judecată bine o ai propovăduit, prin ale tale minunate şi de Dumnezeu insuflate scrieri, cele ce până şi la palatele împărăteşti au ajuns, roagă dară pre Preaînaltul Dumnezeu, Cel în Troiţă Sfântă slăvit şi lăudat, şi pre Prea Curata Fecioară Maria Născătoarea de Dumnezeu, pentru noi toţi, cei ce în păcate, în patimi şi în neputinţe petrecem, şi la a ta caldă mijlocire pentru noi, cei ce pierim şi de mântuirea noastră deznădăjdundu-ne, la tine alergăm. Cere dară pentru noi un adaos de dreaptă credinţă, iară către Dumnezeu şi Maica Domnului aprindere de râvnă spre  fierbinte rugăciune, ca lepădând cu totul calea cea rea a pieirii, să ne învrednicim de iertarea păcatelor, de tămăduirea cea sufletească şi trupească, şi înaintea pristăvirii noastre mântuire să căpătăm, şi aşa pre Dumnezeul Cel minunat între Sfinţii Săi, şi pre Împărăteasa Cerului să Îi slăvim, iară pre tine în lăcaşurile drepţilor văzându-te, Tatălui Celui fără de început, împreună şi Unuia Născut Fiului Său, şi Prea Sfântului şi de viaţă făcătoriului Său Duh, neîncetată cântare de laudă împreună cu îngerii Îi cântăm. Amin.

Tradus din slavonă de Dimitrie Lăpuşneanu după : http://prepodobnii.org/ – Тропарь, кондак и молитва святому праведному Феодосию Балтскому.

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Preoţi de ieri preoţi de azi | 11 Comments »

Părintele Teodosie de la Balta, ridicat oficial în rândurile Sfinţilor

Posted by mihailmaster pe Octombrie 21, 2009

200073

Ieri 20 octombrie Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) Mitropolitul Vladimir (Sabodan) a vizitat oraşul Balta, unde în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a săvârşit Sf. Liturghie şi cinul proslăvirii (canonizarea) în rândurile sfinţilor, a Dreptului părinte Teodosie (Leviţki) de la Balta – care a trecut la cele veşnice în anul 1845.

La canonizarea părintelui Teodosie de la Balta a participat şi o delegaţie din Republica Moldova, în frunte cu P.S. Petru de la Sf. Mănăstire Hâncu.

În aminitirea acestui mare eveniment, preoţii din Balta i-au cadonat Mitropolitului Vladimir icoana Dreptului Teodosie de la Balta, cu o părticică din moaştele sfântului.

Fotografii de la eveniment:  1 2 3 4 5 6 7

Mai multe amănunte despre Viaţa şi Lucrarea Sf.  Teodosie de la Balta, aflaţi de AICI

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Preoţi de ieri preoţi de azi | 1 Comment »

Internetul, metoda de manipulare a populatiei

Posted by mihailmaster pe Octombrie 20, 2009

conspiratieSuspiciunile in ceea ce priveste manipularea populatiei cu ajutorul internetului au luat amploare in urma unor scurgeri de informatii secrete guvernamentale, prin care se sugera codat ca toate discutiile pe messenger si emailurile sunt atent monitorizate si stocate intr-o baza din Africa, unde sunt citite de cei care detin puterea.

Se pare ca primele informatii despre monitorizarea si citirea emailurilor s-au scurs la putina vreme dupa ce fostul presedinte al Romaniei, Nicolae Ceausescu, a fost iradiat de catre agentii sovietici, cei care de altfel au provocat si revolutia din ’89. La vremea aceea au iesit la iveala mai multe emailuri trimise pe gmail ale unor vanzatoare de la magazinul Unirea, carora li s-a extirpat coloana vertebrala pentru a nu divulga faptul ca le-au fost citite mesajele.

Microfoane incorporate in avatar?

In urma unor erori de ascundere a informatiilor realizate de sefii Microsoft, insa scoase la iveala de un fost angajat concediat pe motiv ca folosea Linux, s-a aflat ca in acest moment in Africa, peste 2 milioane de copii saraci sunt platiti la ora, cu sume infime, sa dea clickuri pe bannere, sa incorporeze microfoane in avataruri si in paginile Word.

Mesaje subliminale ascunse in statusuri

Le sugeram celor care folosesc orice tip de messenger sa fie atenti la persoanele care au linkuri la status si sa dea click pe ele doar dupa ce afla daca acestea au dunga rosie in buletin. In acest moment, in peste 98% dintre listele de messenger este infiltrat un „ochi strain”, care are un mesaj subliminal la status. De asemenea este important sa nu acceptati sub nicio forma in lista de messenger id-ul bush_costantin.

De ce au fost inventate retelele de socializare?

Putine persoane au cunostinta de faptul ca retelele de socializare au drept scop deturnarea atentiei populatiei de la ceea ce se intampla cu adevarat: traficul de arme, razboiul rece dintre marile puteri si tinerea sub control a multimilor pana in 2012 cand internetul in forma actuala se va sfarsi si oamenii vor trai cu totii in second life, intr-o „realitate” controlata total.

In Romania, Calin Fusu, care se afla in spatele celor 300.000 de profiluri Neogen, (la fel in Moldova, Faces este proprietate Neogen) este dovada cea mai palpabila pentru falsificarea unor retele in scopul de a distrage atentia si de a crea un fals confort utilizatorilor de internet, folosind un background roz subliminal.

Cei care mai au suspiciuni fata de cele de mai sus se pot convinge prin simpla deschidere a unui document nou in Word pe care sa scrie =rand(200,90) dupa care sa apese enter. Este important sa nu mai fie nimeni in preajma dupa ce apasati enter.

Deasemenea ati putea sa va intrebati de ce se insista atat ca oamenii de rand sa isi plateasca facturile online?

după:  www.times.ro

Posted in Semnele vremurilor | Leave a Comment »

Ultima luptă (a neamului românesc)

Posted by mihailmaster pe Octombrie 18, 2009

michael02Suntem o ţară sub ocupaţie.

Imperiile care, de-a lungul timpului, au avut doar o stăpânire vremelnică, nedeplină peste noi, s-au unit astăzi în marele imperiu U.E. şi şi-au desăvârşit stăpânirea asupra noastră.

Neamul românesc e ţintuit în colţii Fiarei: veninul ei curge prin muşchii sfâşiaţi, prin vene şi prin nervi, spre inima neamului: Biserica.

Toate instituţiile şi legile europene ne otrăvesc sufletele… Ne-au declarat bolnavi şi vor să ne vindece: cu perfuzii prin care se scurge toată necurăţia apostaziei lor…

Sugând laptele Fiarei (fondurile europene), zidurile bisericilor cresc, se îngroaşă, în vreme ce Duhul lor, scârbit de duhoarea Europei apostate, se stinge…

Suntem tot mai mult şi o Biserică sub ocupaţie: puţini o simt, pentru că cei care mai găsesc încă bisericile deschise şi funcţionale, lumânări şi iconiţe, totul e normal: le e de ajuns…

Ca şi în comunism, există o majoritate mulţumită că are la dispoziţie aparatul de prestări servicii religioase… Dar, în puşcării, torturaţi şi înfometaţi, putrezeau de vii cei care iubeau Adevărul, cei care nu puteau trăi fără El: şi L-au urmat, acolo unde este El în această lume: în temniţă şi pe Cruce… Căci fără suferinţa celor din catacombe pentru Adevăr, credinţa celor de la suprafaţă n-ar fi avut har… Cei care au mai ieşit din catacombele însângerate ale comunismului au găsit afară o ortodoxie diformă, cu crucile strâmbate de laşitate, care se desăvârşeşte azi, în democraţie: o ortodoxie care nu are nici o legătură cu neamul, cu comuniunea de iubire, cu jertfa: ortodoxia inimilor europene, care vin pe la biserică doar ca să-şi sfinţească maşinile de import…

Inima acestui neam, lumina de pe chipul lui veşnic, e Iisus cel răstignit: Sfânta Ortodoxie a suferinţei…

Ceea ce a ţinut acest neam drept în furtuna istoriei este Sfânta Cruce, asumarea sa mistică, din trăirea lui Hristos, cea drept-slăvitoare. Pe români nu i-a salvat retragerea în păduri, ci retragerea în smerenie, în adâncul viu al Ortodoxiei…

Spre acest adânc al Bisericii înaintează veninul Fiarei prin trădările noastre de învăţătură şi de viaţă ortodoxă. Spre deosebire de Kosovo, nouă, Fiara vrea să ne smulgă nu crucile de pe turlele bisericilor, ci de pe cele ale inimii: ale Crezului, ale dragostei… Acestea îi împiedică în desăvârşirea stăpânirii asupra sufletelor noastre…

Ultima luptă: cu minciuna ajunsă în sângele şi-n carnea noastră, prin modul de viaţă occidental, pe de o parte, şi prin predicile şi măsurile administrative unei instituţii bisericeşti ecumeniste şi mamonice, pe cealaltă parte; cu minciuna care ne zâmbeşte patern, cu acelaşi surâs, şi din Bruxelles şi din Dealul Patriarhiei…

Să strângem Ortodoxia Părinţilor la piept până ne intră în inimi…

Doar evlavia care este o îmbrăţişare deplină a Adevărului, este ortodoxă: răneşte cumplit, cu răni ce par abisale… Dar ele nu ne străbat fiinţa de fapt decât până la nodul legăturii noastre intime cu moartea… Ortodoxia ce coboară acolo Focul pe care l-a adus Hristos pe pământ, e singura adevărată…

Pentru ea se dă acum ultima luptă…

sursa: http://credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article692

Posted in Semnele vremurilor | 2 Comments »

Să dăruim din puţinul nostru pentru construcţia Mănăstirii „Naşterea Domnului” s. Zăbriceni

Posted by mihailmaster pe Octombrie 7, 2009

Изображение 025Zilele trecute, am fost într-o călătorie în  nordul Basarabiei şi am ţinut foarte mult să trec şi pe la Mănăstirea „Naşterea Domnului” s. Zăbriceni.

Din discuţia pe care am avut-o cu părintele ieromonah Petru (Pruteanu) am aflat că Mănăstirea  a început construcţia unui minunat complex bisericesc format din două Paraclise mici şi un Sobor mare, pentru care are nevoie de surse financiare considerabile.

Cu bunăvoinţa părintelui Petru, am avut personal ocazia să aprind o lumânare în noul paraclis, recent finisat, care poartă hramul în cinstea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. După care am făcut o excursie pe teritoriul mănăstirii şi am văzut muncitorii, care lucrau la Soborul mare, care în proiectul său, se arată a fi o construcţie unicală pentru pământurile dintre Prut şi Nistru.

Tocmai de aceea, ţin să fac un apel către toţi creştinii de bună credinţă care vor să contribuie la construcţia acestui complex monastic, devenind în felul acesta – ctitori ai Mănăstirii.

Bunul şi Multmilostivul Dumnezeu să vă  primească  Jertfa!

Mai multe detalii aflaţi AICI

Posted in Campanii | Leave a Comment »

Susţine CAMPANIA APOLOGETICĂ „JUDECATA CERULUI”

Posted by mihailmaster pe Octombrie 5, 2009

ban_areopag3Campania „Judecata cerului – Adevărul despre catolicism” este o campanie care are ca scop răspândirea materialelor ortodoxe legate de erezia catolică şi promovarea unei atitudini mărturisitoare. În secolul XX unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe s-au abătut de la învăţătura Sfinţilor Părinţi – cel mai cunoscut caz fiind al apostatului patriarh ecumenic Atenagoras, care pentru poziţia sa a fost criticat de părinţii cu viaţă sfântă. În secolul XXI s-a înteţit propaganda filo-catolică, cel mai mare compromis fiind făcut prin acceptarea documentului de la Ravenna.
Aşa cum spun părinţii athoniţi contemporani, şi aşa cum o confirmă declaraţiile unor ierarhi ecumenişti ortodocşi şi catolici, se merge spre unirea Bisericilor. Dar această unire nu se vrea după învăţătura Sfinţilor Părinţi, prin reîntoarcerea catolicilor în sânul Bisericii celei Adevărate, ci se vrea în duhul falsei uniri de la Sinodul tâlhăresc de la Ferrara – Florenţa din 1438-1439. E nevoie însă de o rezistenţă a credincioşilor, similară celei faţă de unirea de la Ferarra – Florenţa. Atunci poporul a refuzat să mai meargă la slujbele ierarhilor apostaţi. Şi aceştia, înţelegându-şi greşeala, s-au pocăit pentru greşeala lor.
Numele campaniei vine de la titlul scrierii Sfântului Atanasie din Paros – „Judecata cerului”, despre minunea făcută de Sfântul Spiridon la începutul secolului XVIII împotriva catolicilor care vroiau să spurce biserica ortodoxă prin construirea unui altar catolic (scrierea sfântului se poate citi pe http://www.areopag.ro). Dumnezeu a făcut judecată şi a arătat că Biserica catolică este eretică. Judecăţile noastre sunt lipsite de relevanţă – putem doar contesta sau primi judecata făcută de Dumnezeu.
Principalele activităţi:
– traducerea în limbi de largă circulaţie (engleză, franceză, spaniolă) a materialelor apologetice ortodoxe;
– o analiză la zi a dialogului ortodox-catolic şi o critică a documentelor, declaraţiilor şi afirmaţiilor care contrazic învăţătura Sfinţilor Părinţi;
– prezentarea poziţiilor anti-catolice luate de diferite Biserici locale şi diferiţi ierarhi mărturisitori, precum şi de diferiţi părinţi duhovniceşti contemporani; cel mai recent document este Mărturisirea de credinţă din Volos din aprilie 2009, semnată de câţiva mitropoliţi şi mulţi preoţi, monahi şi mireni;
– prezentarea campaniei filo-unioniste ca o parte a propagandei ecumeniste – aceasta fiind la rândul ei o secţiune a campaniei globaliste care, în timp, va culmina cu instaurarea guvernului mondial şi a Antihristului;
– studierea documentelor premergătoare Marelui Sinod Pan-Ortodox privitoare la relaţia cu Biserica Catolică – ecumenismul fiind una din temele care se vor discuta la acest sinod;
– cercetarea din perspectivă ortodoxă a vieţilor şi învăţăturilor aşa-zişilor sfinţi catolici; Sfinţii Bisericii Ortodoxe au mărturisit că nu există sfinţi în afara Ortodoxiei;
– prezentarea unui punct de vedere ortodox privitor la aşa-zisele apariţii mariane din spaţiul catolic – Fatima, Lourdes, Medjugorje;
– traducerea şi tipărirea în limba română a textelor sfinţilor şi a hotărârilor sinoadelor care au condamnat ereziile catolice, precum şi popularizarea textelor care descriu minuni prin care Dumnezeu a vădit faptul că Biserica Catolică nu este Biserică şi nu are Sfinte Taine;
– prezentarea convertirilor la ortodoxie şi mai ales a problemelor cu care se confruntă catolicii care vor să se convertească la ortodoxie; analiza cazurilor ortodocşilor căzuţi în erezia catolică..
Imaginea campaniei este o icoană care reprezintă minunea făcută de Sfântul Spiridon spre biruinţa ortodocşilor şi ruşinarea ereticilor catolici. Prototipul a fost făcut de Sfântul Atanasie din Paros.
Campania are câteva categorii de public ţintă – creştini ortodocşi, preoţi, teologi, intelectuali, catolici interesaţi de ortodoxie. Se va ţine seama de problemele fiecărei categorii.
Ca şi celelalte campanii pornite de Grupul Areopag, şi aceasta va avea contestatari (poate chiar mai mulţi şi mai aprigi). Dar nu face parte din programul nostru irosirea timpului în astfel de polemici. Oricum, chiar dacă poziţia Bisericii – pe care o mărturisim – este infailibilă, suntem oameni şi se poate să facem şi greşeli în lucrarea noastră. De aceea criticile constructive sunt bine-venite. Vom ţine seama de feed-back-ul campaniei şi vom încerca să îndreptăm din mers eventualele minusuri. Nu încurajăm atitudinile batjocoritoare la adresa catolicilor, considerându-le total nepotrivite pentru un creştin ortodox.
Campania se deschide din data de 2 octombrie 2009. Programul final va fi anunţat pe data de 6 octombrie, împreună cu lista susţinătorilor (site-uri, blog-uri, persoane publice etc). Acţiunile ulterioare – organizarea de conferinţe sau distribuirea de broşuri şi pliante informative vor fi anunţate pe site-ul oficial http://www.areopag.ro.

2 octombrie 2009
Praznicul Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina

Danion Vasile, coordonator Grupul Areopag

Considerăm că este foarte important ca informaţia pusă la dispoziţie de Grupul Areopag să circule. De aceea îi rugăm pe cei care vor să sprijine această campanie să intre în lista noastră de discuţii, trimiţând un e-mail gol pe adresa areopag-subscribe@yahoogroups.com şi dând un reply la mesajul automat venit de la yahoo. În cazul în care nu reuşiţi scrieţi pe adresa de e-mail – grupulareopag@yahoo.com.
Rugăm site-urile şi blog-urile ortodoxe să susţină campania noastră şi să o promoveze. Toate materialele postate pe site-ul nostru pot fi preluate doar cu menţionarea sursei.

sursa : www.areopagul.blogspot.com

Posted in Campanii, Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | 2 Comments »