Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Decembrie 2009

Meditaţii despre generaţia “cyber”

Posted by mihailmaster pe Decembrie 30, 2009

La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia “cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume “high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.

În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. “Portugaalia! Sa, sa, sa!” S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.

SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare “bio” si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.

Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.

Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.

MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.

Copiii de azi îsi cântă “happy birthday” la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au “after-school” si “supernanny”. Neîntelegerile lor cu părintii devin “reality-show”-uri si subiecte de interes national.

Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin “Valentines Day”-ul.

MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la “Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.

Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul “Să trăiti bine!”, “Rusinică”, “Iubiti-vă mult” si “I’ll be back”. Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.

CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile “Scary” si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe “Animal Planet” si cred că natura e doar fiica înzestratei de la “Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.

MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.

Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.

SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.

Preluat de pe: http://www.odaiadesus.ro/

Titlu original: “Cu tălpile goale pe net”

Anunțuri

Posted in Semnele vremurilor | 1 Comment »

Avva de foc- Stareţul Ieroschimonah Samson (Sivers)

Posted by mihailmaster pe Decembrie 27, 2009

Cartea „Avva de Foc – Stareţul Ieroschimonah Samson” a apărut la finele anului 2006 la editura Platytera din Bucureşti, în traducerea dr. teol. Gheorghe Zapotinsky. Viaţa Cuviosului Samson (1898-1979) are un parcurs extrem de pasionant, fiind presărată de încercări-limită şi întâmplări minunate în care se arată iubirea şi slava lui Dumnezeu. Părinţii săi au fost Esper Alexandrovici Sivers şi Ana-Vasilievna, o englezoaică anglicană, de la care a primit încă de mic o atentă educaţie religioasă. Atins de chemarea lui Dumnezeu spre căutarea credinţei celei adevărate, copilul a început să studieze toate religiile întâlnite. Cucerit de taina Liturghiei, la 12 ani a cunoscut prin mila lui Dumnezeu pe Domnul şi Ortodoxia. Pentru a nu se clătina în credinţă, dat fiind că rudele sale nu erau de credinţă creştin-ortodoxă, s-a adâncit în sine şi şi-a pus toată nădejdea în călăuzirea lui Dumnezeu. Aceasta avea să-l pregătească, va mărturisi el, prin intensificarea relaţiei cu Dumnezeu în rugăciune şi singurătate, pentru monahism. La 19 ani a fost botezat în Biserica Ortodoxă. În anii războiului civil avea să treacă prin mari încercări. Devenit călugăr la mânăstirea Sava Krâpeţki, a fost executat prin împuşcare de către bolşevici, supravieţuind în chip minunat. „M-a executat un grup. Însă nu simţeam frică. Cineva se afla lângă mine, o oarecare putere. O rază de bucurie. Dacă m-au aşezat la perete – eram cu totul calm – înseamnă că aşa se cuvenea, pentru că El mă priveşte. Dacă El a îngăduit aceasta, înseamnă că aşa se cuvine. Căci nu m-am născut pentru pierzanie, ci pentru mântuirea veşnică. Niciodată în toată viaţa mea n-am judecat, nici chiar pe cei care mă executau, ci îi iertam şi îi îndreptăţeam”, îşi aminteşte Părintele. Ajuns în spital, de teamă ca o anume soră medicală care se îndrăgostise nebuneşte de El să nu se sinucidă, a acceptat căsătoria, însă şi-a aruncat nădejdea în rugăciune spre Dumnezeu ca să-l ajute să fie fidel făgăduinţelor monahale. S-a întâmplat că pe când mireasa era îmbrăcată în haină de nuntă, de fericire i-a cedat inima. Într-a patruzecea zi de la mutarea ei la Domnul, i-a apărut Părintelui în vedenie, „în aceeaşi rochie de mireasă, cu faţa luminoasă, bucuroasă”.Un alt fapt ieşit din comun la care a fost martor Părintele este restaurarea icoanei Maicii Domnului „Feodorovskaia”. Înnegrită de timp, ea s-a curăţit sub privirea Părintelui în flăcările harului. Altădată Cuviosul s-a învrednicit să vadă Preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos în Sfântul Potir. Arestat în 1928 la lavra Alexandru Nevski Părintele Samson avea să fie deportat în lagărul comunist de la Solovki. A trecut cu ajutorul dumnezeiesc prin încercări mai presus de limitele rezistenţei omeneşti: a fost ţinut dezbrăcat în gerul cumplit, a fost închis într-o cuşcă într-un subsol îngheţat spre a fi devorat de către guzganii înfometaţi, a înviat după ce s-a înnecat într-un râu în care căzuse din pricina oboselii, a evadat traversând Siberia, pustiul şi pământul bântuit al Kirghiziei, a fost închis pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Mai târziu avea să fie dezbrăcat pentru o perioadă de hainele monahale din cauza unor calomnii. prin toate a trecut cu credinţa şi dragostea neclintită a celui pe care nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui Hristos. Cuviosul Samson a fost un adevărat stareţ prin călăuzirea insuflată de Duhul Sfânt a oamenilor pe calea mântuirii. „Spovedaniile sale generale îi cutremurau pe cei prezenţi, care se umpleau de pocăinţă. Fiecare cuvânt al său, ca o sămânţă rodnică, cădea în inima omului. Oamenii se reînnoiau. (…) Spunea cuvinte de foc. Părea ca şi cum ar fi în afara trupului. privirea îi era pătrunzătoare, ca a unui Judecător, şi în acelaşi timp plină de dragoste”. Puterea binecuvântării, înainte vederea, darul discernământului şi vindecărilor, smerenia şi dragostea sa îl arătau împreună-lucrător cu Dumnezeu. Prin acestea a atras, în vremuri de prigoană ateistă, atât pe oamenii simpli cât şi pe cei cultivaţi.În carte sunt înfăţişate de asemeni apariţii minunate ale Sf. Serafim de Sarov, Sf. Serghie de Radonej, ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. În partea a doua a cărţii sunt prezentate învăţături ale Părintelui despre Semnul Sfintei Cruci, despre Liturghie şi Tainele dumnezeieşti, despre viaţa în societate şi cea conjugală, despre educaţia copiilor, despre ispitirile demonilor şi viaţa de veci. Slujind Liturghia, Părintele spune: „Cerul este atât de aproape, încât poate fi atins cu mâna”. Atunci când i s-au furat din chilie biblioteca şi multe icoane, printre care şi cea a Bunei Vestiri zugrăvită de bunicul său, Părintele a spus doar: „Domnul mă pregăteşte treptat pentru veşnicie, îmi ia lucrurile cele mai dragi”. Cuviosul ne îndeamnă „să vieţuim duhovniceşte. Să iertăm unul altuia şi să nu avem nimic împotriva nimănui”. Ne atrage atenţia asupra grijii pe care s-o avem la spovedanie, urând păcatul şi luptându-ne cu hotărâre şi încredinţare în ajutorul Domnului să ne izbăvim de el. De asemeni, privitor la Sfânta Euharistie: „Trebuie să ne împărtăşim cu mare grijă, curăţindu-ne cu adevărat conştiinţa, fără nici un fel de justificări. Măsura duhului este inima înfrântă şi smerită”. Referitor la rugăciune, Părintele Samson ne spune că rugăciunea în sensul de convorbire cu Dumnezeu „se obţine doar printr-o muncă asupra noastră înşine, o muncă mare, continuă, persistentă, şi prin rugămintea: Doamne, nu ştiu să mă rog, învaţă-mă să mă rog. Acest suspin, acest strigăt trebuie să-l purtăm ani de zile. Domnul ne va cerceta! Această taină se descoperă uneori pe neaşteptate în timpul Sfintei Liturghii, când ne împărtăşim cu Sfintele lui Hristos Taine. Iar atunci când Domnul ne va arăta ce e rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm, atunci trebuie să ne păzim de păcatele de moarte şi lipsă de grijă pentru mântuirea sufletului nostru, pentru ca Domnul să nu-şi ia înapoi darul Său, este iluminarea inimii şi minţii”. Privitor la viaţa de familie, Părintele Samson arată importanţa conştientizării dimensiunii ei de taină a împreună-creşterii în viaţa duhovnicească. Relaţiile conjugale sunt sfinţite de părtăşia la tainele Bisericii, de rugăciunea, postirile şi paza conştiinţei ce le feresc de tulburările patimilor şi ispitirilor diavoleşti. Naşterea copilului presupune responsabilitatea transmiterii unui memorial, unei zestre genetice, fizice şi spirituale, şi de aceea e bine ca Părinţii să caute prin propria lucrare de sfinţire a trupurilor şi sufletelor lor în Biserică să ofere o moştenire duhovnicească pruncilor atât în momentul zămislirii cât şi după aceea. Cuviosul ne atrage atenţia asupra responsabilităţii zidirii de sine în Trupul lui Hristos. Pentru aceasta avem nevoie în primul rând de smerenie, dragoste şi răbdare. „Nu e posibil să te convingi pe tine însuţi, că nu va exista veşnicie. Ateiştii se străduiesc să demonstreze, că pentru om totul se va termina la cimitir. Atunci însă când mor ei înşişi, se cutremură de frică. Glasul lăuntric le spune că urmează Viaţa Veşnică. Am muncit la spitale, am fost prezent adeseori la moartea ateiştilor. Ei rugau să fie ţinuţi de mână, pentru ca să nu le fie atât de frică să moară”. Pentru aceasta, Cuviosul ne îndeamnă la apropierea de Împărăţia Cerurilor prin pocăinţă, „fără a mai risipi timpul”. Cartea „Avva de Foc” este un cuvânt viu pentru omul de astăzi.

Posted in Recenzii de Carte Ortodoxă | Leave a Comment »

La cine să alergăm noi, atunci când ne aflăm în felurite primejdii ale vieţii: în cele cu veste şi în cele fără de veste?

Posted by mihailmaster pe Decembrie 26, 2009

Pentru cazuri când cineva rătăceşte drumul sau când năvălesc preste ei (el, ea) tâlharii „de drumul mare” – iarăşi la Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), făcătorul de minuni, grabnic ajutătorul şi „tuturor celor din primejdii iute scăpare” (Acat. Sfântului Nicolae). Iar pentru adeverire arătăm aici şi o minune a Sfântului Nicoale, ce s-au făcut în chiar zilele noastre. O tânără familie de Moldoveni, un bărbat cu femeia sa, care îl aveau pre Sfânt ca ocrotitor al familiei lor şi lucrau împreună în Italia, au dorit să ajungă la Bari şi să se închine la Moaştele Sfântului Nicolae. Şi iată când au ajuns ei în acest oraş, mergând pe o aleie spre biserica unde se află Moaştele Sfântului, şi tot vorbind între ei, din îndemnul diavolului s-au luat deodată la ceartă şi s-au aşezat pe un scaun să se „lămurească”. Ei având asupra lor mai mulţi bani (vre-o 15 mii de euro) umblau îmbrăcaţi mai simplu, iar femeia lui era tânără, înaltă, bine făcută şi frumoasă. Şi cum şedeau ei pe banca aceia şi se certau, i-au văzut un tâlhar Albanez, şi s-au apropiat de ei (el de fapt după cum mai târziu s-au adeverit, umbla prin oraş căutând victime, adică fete ce provin dintre emigranţi, fără de apărare, ca ademenindu-le să le fure şi apoi să le vândă). Acel tâlhar la arătare avea un chip distins în jur de 55-60 de ani, cu aer de poet, vorbea şi româna, şi rusa, şi italiana, şi franceza şi alte limbi. Se dădea drept un fost căpitan de corabie, care au lucrat sub drapel italian şi ieşind la pensie au rămas în Italia cu traiul. Tinerii erau nişte oameni culţi cu studii superioare, în domeniul artelor, deschişi la Suflet, dar puţin cam naivi şi au intrat repede în vorbă, căci repede au găsit şi teme comune. Şi tot vorbind ei aşa, Albanezul (crezând că ei sânt dintre emigranţii fără de lucru şi săraci) i-au invitat să ia masa împreună (chipurile, dar de fapt le-au întins o cursă) la o cantină a săracilor Caritas, patronată de biserica catolică. Iară ei, mânaţi de un fals duh de frăţietate au fost de acord şi s-au pornit cu entuziasm înspre cantină. Cantina aceea era nu departe Moaştele Sfântului Nicoale, aşa că chiar le era într-un drum. Când au intrat în cantină, portarul, un tânăr Italian binevoitor şi care ştia cine este acel „căpitan” i-au şoptit bărbatului să nu intre, dar el nu l-au ascultat şi ei au intrat după Albanez. Până la ora mesei mai fiind ceva vreme, „căpitanul le-au propus să treacă în curtea interioară (care nu mai avea vre-o ieşire prin altă parte spre stradă), chiar oferindu-le şi scaune. Şi deodată ca din senin au mai apărut nişte bărbaţi tineri cu feţe de ucigaşi, care i-au înconjurat chipurile să „stea de vorbă”. Tinerii Moldoveni au înţeles imediat despre ce este vorba şi femeia au înlemnit de frică, iar bărbatul s-au speriat şi el puţin, dar îmbărbătându-se au strigat în inima lui la Sfântul Nicoale, Şi o, minune! Într-o clipeală de ochi au primit de la Dumnezeu aşa o putere, că şi-au luat femeia de mână, s-au sculat în picioare şi zicând către tâlhari: Eu merg la Sfântul Nicoale, au trecut printre tâlharii care au rămas încremeniţi, şi ieşind, s-au dus drept la Moaştele Sfântului Nicoale, unde ajungând cu bine, au cetit Sfântului Acatist, şi i-au dat mulţămire pentru grabnicul ajutor şi scăpare din mâna tâlharilor.

Şi la Dreptul Iosif, Logodnicul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Căci Sfânta Predanie ne spune, că şi preste Iosif au năvălit tâlharii, când fugea el împreună cu Dumnezeiescul Prunc şi cu Maica sa în Eghipet.

Fragment din cartea: DESPRE DEOSEBITELE DARURI ALE SFINŢILOR, alcătuită de către Dumitru Lăpuşneanu.

Basarabia, anul de la Domnul 2009

Posted in Sfinţii Părinţi ne Invaţă | Leave a Comment »

Părintele Sofian Boghiu – Rugăciunile celor din închisori

Posted by mihailmaster pe Decembrie 25, 2009

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Sfinţii închisorilor | Leave a Comment »

Elemente de antropologie biblică: persoană / subiect, sine şi suflet

Posted by mihailmaster pe Decembrie 21, 2009

Fragment din „Elemente de antropologie biblică: persoană / subiect, sine şi suflet” de Pr. Prof. Ioan Chirilă.

Întâlnirea fundamentală dintre ştiinţă şi religie are loc în cunoaştere. Dacă progresul societăţii umane se circumscrie cunoaşterii ştiinţifice, trebuie avut în vedere că ritmurile suprasistemice care dau sensul demersului ştiinţific ţin ontologic de transcendent. Realitatea aceasta înţeleasă, va chema la dialog omul de ştiinţă şi teologul, pentru că miza dezvoltării societăţii umane necesită proiecte comune ştiinţă-religie, aplicaţii concrete ale potenţialului sacru în procesul devenirii umane. Şi pentru că demersul ştiinţei în lărgirea orizontului cunoaşterii produce efecte benefice şi poate tot atâtea efecte distructive, normarea morală a actului cognitiv se impune nu doar din perspectivă religioasă. Dezvoltarea socială durabilă necesită astfel un mod de gândire şi acţiune comun, unitar, un sistem etic invariant care să jaloneze însuşi sensul cunoaşterii, abaterile producând perturbaţia, criza, colapsul.
Un sistem etic în cunoaştere păstrează fiinţa, implicit societatea umană, în arealul normalităţii. Realitatea lumii nu este una doar ştiinţifică sau doar religioasă. Realitatea lumii este integrală. Cunoaşterea ştiinţifică nu exclude o altă ordine a realităţii, ci dimpotrivă o relevă, o evidenţiază necontenit. Relaţia dintre realitatea lumii şi normalitatea sa determină coordonatele devenirii umane, pe cele ale progresului social, înţeles ca re-ordonare a făpturii pentru devenirea sa întru asemănare . De aceea, mai înainte de a vorbi despre normalitatea socialului, reflectată în antropologia structurală, considerăm oportun să introducem o prezentare succintă a discursului antropologic biblic şi a modului în care privesc sau înţeleg Părinţii răsăriteni unitatea/realitatea integrală a creaţiei.
„Contemplarea culturii secolului al XX-lea este deopotrivă derutantă, paradoxală şi fascinantă. Din noaptea timpurilor s-au acumulat comori de înţelepciune şi cunoaştere şi cu toate acestea am continuat să ne ucidem între noi. Este adevărat că bogăţiile unei culturi sunt practic incomunicabile alteia” , dar prin structura lor alitheică revelans transcend autarhicul şi pecavitatea suficienţei de sine, nu sunt doar nişte simple structuri autonome. Iată de ce lansez întrebarea: Poate oare eradica corupţia şi amoralitatea făptuirii contemporane o uniformizare culturală? Este greu de răspuns în chip suficient, dar voi încerca să introduc un posibil răspuns invocând un pasaj biblic pe care îl numesc simplu ”accidentul Babel” , cultura poate fi receptată ca poziţionare a înţelegerii umane „de dinainte” de Babel, deci într-o zonă integrală de comunicare, într-o unitate de înţelegere, dar faptul înţelegerii este realizat de către om. De aceea propun acum motivul realizării unui anamnesis/co-memorare concret al corpusului antropologic creştin. Omul poate fi un răspuns, deşi tot el este cel care astăzi „contemplă” roadele culturii din secolul al XX-lea, el este cel care ca „subiect” cunoaşterea şi evaluarea realităţii. Numai că „Manifestul Transdisciplinarităţii” ne vorbeşte despre: nivelurile de realitate, terţul inclus şi complementaritatea, concepte care trebuie să fie receptate tot de către om, depinde însă din perspectiva cărei cunoaşteri o va face: din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice sau din perspectiva cunoaşterii prin credinţă . Iată motivul pentru care voi introduce în secţiunea de introducere un pasaj exemplificativ din Claude Lévi-Strauss, din Antropologia structurală, pentru a vedea că există o perspectivă teleologică comună celor două cunoaşteri, sau forme de realizare a cunoaşterii. Ar putea fi observat şi câmpul sinonimiilor formale, dar acesta ţine de semiotică şi nu doresc să-l abordez acum. Sesizez totuşi faptul că marele teolog român părintele Dumitru Stăniloae vorbea despre o posibilă epistemologie a credinţei, fapt care evidenţiază, după părerea noastră, în chip suficient aspectul complementar al celor două forme de cunoaştere. De aceea, voi afirma încă o dată faptul că între cele două moduri de realizare a actului gnoseologic există o relaţie organică şi că evenimentul cunoaşterii ştiinţifice ar trebui receptat ca un real constituent al revelaţiei naturale şi prin aceasta el nu ar mai avea tendinţa de autonomizare şi ispita de a se considera ca suficient de sine, ci ar păstra deschiderea continuă spre revelare / transcendere.

Lucrarea întreagă o puteţi descărca AICI

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Recenzii de Carte Ortodoxă | Leave a Comment »

Vlădica Antonie: “Fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista”

Posted by mihailmaster pe Decembrie 16, 2009

Din mărturiile Vlădicăi Antonie MĂRTURISITORUL,
Arhiepiscop de Mihailov şi Golânsk (1889-1976)

[…] Dacă Domnul ne îngăduie să suferim, trebuie să primim aceasta cu smerenie. Căci ceea ce este îngăduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui şi trebuie să răbdăm tot. Adevăratul post este atunci când omul suportă cu răbdare şi fără supărare toate atacurile şi jignirile, considerând că le-a meritat pe bună dreptate. Pentru ce? Pentru viaţa pe care a avut-o în trecut şi pentru tinereţea uşuratică. Mândria noastră este asemenea unei fiare care, daca este atinsă oricât de uşor, atunci este gata să sară şi să-i sfâşie pe toţi. Dar este de datoria ta să o împingi şi să nu o laşi să iasă. Chiar dacă cineva te-a supărat şi te-a mâniat şi-ţi doreşti să-i zici tot ceea ce crezi despre el, atunci procedează altfel şi spune-i mândriei tale: „Stai acolo şi nu ieşi!”. Şi-n loc să-i răspunzi cu brutalitate, tu, dimpotrivă, vorbeşte-i cu blândeţe. Astfel se dobândeşte smerenia. Aceasta este şi mucenicia cea fără de sânge. Sfinţii mucenici au pătimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici este un chin nesângeros şi nu doar pentru o perioada de un an sau doi, ci pentru întreaga viaţă. Iar dacă Domnul va îngădui mari suferinţe sau va începe o adevărată prigoană, atunci, zice Vlădica, trebuie să-ţi imaginezi că mergi la moarte pe Golgota”.

Înainte de moartea sa Vlădica a zis: „Iar voi încă este posibil să suferiţi. Şi, de va veni aceasta vreme să nu vă înfricoşaţi, ci să mergeţi la moarte pe Cruce cu mare curaj, şi cu pieptul deschis, neavând nici o îndoială şi nepărându-vă rău pentru nimic. Să primiţi totul cu bucurie, pentru că atunci puterea lui Dumnezeu vă va lumina şi vă va întări şi voi veţi rezista. Iar dacă în gândul tău te vei lepăda de Cruce, daca se va strecura îndoiala şi vei fugi fiindu-ţi frică pentru tine şi pentru cei apropiaţi ai tăi, să ştii că-n acea clipă va interveni puterea demonică, harul se va îndepărta de tine, şi nu vei putea îndura suferinţele. Trebuie să fii conştient de faptul că ţi-a venit ceasul când trebuie să-ţi mărturiseşti credinţa şi devotamentul faţă de Domnul. Să mergi la moarte cum făceau Sfinţii mucenici pe care Domnul îi întărea astfel încât ei nu simţeau durerile, iar daca le simţeau, atunci înţelegeau că ele sunt trimise pentru curăţirea de păcatele de mai înainte. Cereţi ajutor de la Dumnezeu pentru copii şi pentru cei apropiaţi, însă nu vă speriaţi, pentru că prin suferinţele noastre, îi vom ajuta şi Domnul îi va milui pe ei. Se apropie aşa nişte vremuri, încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi“.

+ + +

Adesea Vlădica spunea: „Suferinţele generaţiei ce vine au fost aruncate cu zeci de ani în urma peste acei oameni”. Spunând aceste, el îi avea în vedere atât pe Noii Mucenici şi Mărturisitori din vremea Revoluţiei (1917) cât şi pe cei din timpul prigoanei comuniste. Această jertfă ne-a eliberat pentru puţin timp din suferinţele exterioare pentru că ei le-au luat asupra lor. Ei pentru noi au suferit, iar Domnul se îndură de noi pentru sângele lor vărsat. Creştinii de acum au doar suferinţe lăuntrice. Şi împotriva acestor suferinţe şi boli ale noastre nu există decât un singur leac: acela de a te lupta cu tine însuţi. De te vei învinge pe tine şi te vei ridica la rugăciune, atunci Domnul îţi va da tărie şi putere şi nu vei fi biruit de vrăjmaşi. Dar dacă îţi va fi milă de tine, atunci vrăjmaşul te va doborî de tot şi îţi va fi foarte greu să te ridici.

+ + +

Mulţi cred că vremea nevoinţelor ascetice deja a trecut şi că Vlădica Antonie nu este decât o excepţie. Dar viaţa lui plină de nevoinţe este o mustrare vie pentru noi cei puţin credincioşi şi nepăsători. Căci şi în vremea noastră se poate trăi în nevoinţe, slujindu-L pe Dumnezeu din toate puterile şi iubindu-L din tot sufletul. Adesea, Vlădica aducea drept exemplu viaţa Sfântului Ioan de Kronştadt. El se întrista foarte mult de starea monahismului contemporan în care nu vedea o adevărată viaţă duhovnicească. Spunea: „Peste tot – zicea el – numai aparenţe: se împodobesc, se îmbuibă, iar ostenelile şi rugăciunea lipsesc”. Vlădica avea vârsta de peste 80 de ani şi tot mergea să-i cerceteze pe fiii săi duhovniceşti, iar atunci când ei îl sfătuiau să contenească călătoriile, el le spunea: „Maica Domnului nu mă binecuvântează să stau pe loc, ci îmi porunceşte să merg şi să păstoresc turma”.

fragment din revista ortodoxă din Republica Moldova “TOACA

Descarcă cartea, Arhiepiscopului Antonie de Golânsc şi Mihailov:

„Calea Rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei

Posted in Semnele vremurilor, Sfinţii închisorilor, Sfinţii Părinţi ne Invaţă | Leave a Comment »

A apărut cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”

Posted by mihailmaster pe Decembrie 11, 2009

Fraţilor, iată că după aproape doi ani de cercetări, a ieşit de sub tipar volumul „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”.

Acest volum este o premieră pentru întreg spaţiul românesc, în special pentru Basarabia este precum o rază de lumină vie din vremurile demult apuse.

Cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” cuprinde în sine 50 de personalităţi notorii, slujitori ai Dumnezeului celui Veşnic, care au activat în Basarabia noastră începând cu sfârşitul  secolului XIX până aproape de vremurile noastre.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

În această carte, am adus în faţa cititorilor mărturii biografice a următoarelor personalităţi:

1.       + Varlaam Cerneavschi, episcop. 1819-1889

2.       + Anatolie Tihai, arhimandrit. †1893

3.       + Teodor Laşcov,  protoiereu. 1829-1894

4.       + Ştefan Ciuhureanu, preot. 1810-1896

5.       + Ioan Neaga, protoiereu.  1834-1901

6.       + Iosif  Naniescu, mitropolit. 1820-1902

7.       + Gheorghe Ignatovici, preot. 1840-1905

8.       + Ioan Cornovan, protoiereu. 1846-1906

9.       + Pavel Florov, preot. 1831-1910

10.     + Inochentie Levizor, ieromonah. 1831-1914

11.     + Macarie Untul, protoiereu. †1916

12. + Alexie Mateevici, preot-poet. 1888-1917

13.     + Iustin (Ignatie) Ignatovici, preot-tipograf. †1918

14.     + Nicolae Vlaicov, protoiereu. (1845-1918)

15.     + Ilie Vulpe, ieromonah. 1851-1928

16.     + Ioan Covaldji, protoiereu. 1867-1928

17.     + Arsenie Stadniţchi, mitropolit. 1862-1936

18.     + Teodosie Chirică, episcop. 1866-1937 (?)

19.       + Mina Ţăruş, protoiereu. 1884-1942

20.     + Gherontie Guţu, protosinghel. 1887-1937

21.     + Mihail Ciachir, protoiereu. 1861-1938

22. + Mihail Berezovschi, preot-compozitor. 1868-1940

23.     + Alexandru Baltaga, protoiereu. 1861-1941

24.     + Ieremia Ciocan, protoiereu. 1867-1941

25.     + Mihail Vasilache, preot.  †1940

26.     + Alexandru Cristea, preot-compozitor. 1890-1942

27.     + Constantin Popovici, iconom mitrofor. 1860-1943

28.     + Gurie Grosu, mitropolit. 1877-1943

29.     + Dionisie Erhan, episcop. 1868-1943

30.     +Petre Gheroghian, preot, poet, prozator, fotograf, apicultor 1886-1947

31.     + Vasile Guma, protoiereu.  1865-195…

32.     + Pavel Guciujna, preot, parlamentar. 1881-1953

33.     + Serghie Bejan, iconom-stavrofor. 1879-1953

34.     + Macarie Tîncu, preacuvios. 1888-1969

35.     + Serafim Dabija, Arhimandrit 1915-1985

36.       + Victor Chicu, protoiereu mitrofor. 1901-1992

37.     + Paul Mihail, preot-istoric. 1905-1994

38.     + Antim Nica, arhiepiscop. 1908-1994

39.     + Dimitrie Balaur, preot. 1903-1996

40.     + Ioan Guţu, ieromonah. 1905-1996

41.     + Paulin Lecca, arhimandrit. 1914-1996

42. + Nestor Vornicescu, mitropolit. 1927-2000

43.     + Gheorghe Mihai, iconom-stavrofor. 1921-2001

44.     + Vasile Ţepordei, preot-publicist. 1908-2002

45.     + Sofian Boghiu, arhimandrit. 1912-2002

46.     + Mircea Domitriu, preot. 1915-2003

47.     +  Selafiil de la Noul-Neamţ, preot-duhovnic. 1908-2005

48.     + Antonie Plămădeală, mitropolit. 1926-2005

49      + Damian Potoroacă, arhimandrit. 1921-2007

50.     + Felix Dubneac, arhimandrit. 1912-2008

Cu Nădejde şi Credinţă  în Domnul, am adunat în  volumul prezent destine de mult uitate,  a Oamenilor lui Dumnezeu din Basarabia, care toată viaţa lor au slujit cu Credinţă Tatălui ceresc şi poporului asuprit şi necăjit dintre Prut şi Nistru.

Muncind la acestă lucrare, eram foarte aprins ştiind că răsplata va fi mare: scoaterea din bezna uitării a unor vrednici compatrioţi din Basarabia noastră sfântă.

I-am adunat în această carte, pentru că nu mă mai pot sătura de înţelepciunea, de Credinţa nestrămutată, de smerenia acestor vrednici păstori de suflete.

Pentru că, ei toată viaţa lor pe unde au mers au semănat numai Lumină, Credinţă şi Dragoste.

Pentru că,  aceşti vulturi basarabeni au schimbat la faţă Biserica Ortodoxă – citadela mântuirii – au consolidat-o şi-au întărit-o!

Pentru că,  dacă noi nu vom scrie despre ei, nu vom aminti  faptele lor creştineşti, pietrele vor vorbi, iar Dumnezeu nu ne v-a ierta!

Cu  nădejde şi credinţă că vom duce această lucrare până la un bun sfârşit.

Dă-mi Doamne să pun început bun…

autorul proiectului  „+Persoanlităţi Basarabene în Slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”

Mihail BORTĂ, or. Chişinău, anul 2009 de la Hristos.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Cartea poate fi găsită la reprezentaţii A.S.C.O.R Chişinău şi Frăţia Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Bisericuţa de lemn) din Chişinău.

Telefoane de contact: 068559904; 079600416; 069335009

Sursa: www.personalitatibasarabene.info

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Preoţi de ieri preoţi de azi, Recenzii de Carte Ortodoxă | Leave a Comment »

Lansarea Portalului misionar antisectar Moldova Creştină

Posted by mihailmaster pe Decembrie 9, 2009

Fraţii creştini,
Ţinem să vă aducem la cunoştinţă că recent în reţeua internet a apărut un nou portal creştin cu caracter misionar, care poartă denumirea de Moldova Creştină: www.moldovacrestina.info.
Portalul misionar antisectar Moldova Creştină a apărut dintr-o necesitate stringentă a vremurilor în care trăim.
Astăzi, când prozelitismul sectar a invadat de-a binelea întreg spaţiul virtual, noi, o mână de creştini ortodocşi, venim în întâmpinarea oamenilor însetaţi de Dreptate şi Adevăr, cu această pagină, al cărei scop este de a aduce la cunoştinţa tuturor mulţimea de ramificaţii sectare, care de peste o sută de ani sapă necontenit la temelia Bisericii Creştine Apostolice.

Tot mai multă lume vorbeşte astăzi despre secte, dar puţini ştiu ce anume sunt ele, de când au apărut în ţara noastră, cine le-a întemeiat, care este scopul lor, dacă sunt sau nu plăcute lui Dumnezeu.
Sectele sunt grupări religioase mai mici sau mai mari, care s-au rupt de Biserica Apostolică întemeiată de Domnul Iisus Hristos, schimbând dogmele credinţei şi interpretând după mintea lor Sfânta Scriptură. Ele au luat fiinţă chiar în timpul Apostolilor, prin Simon vrăjitorul şi prin creştinii iudei care amestecau religia creştină cu cea iudaică a Vechiului Testament. Secte creştine şi, mai ales, eresuri mari ca arianismul, nestorianismul, monofizitismul, monotelismul şi iconoclasmul, adică luptători împotriva Sfintelor Icoane, au fost secole de-a rândul, tulburând şi dezbinînd Biserica creştină în primul mileniu. Dintre aceştia se pot aminti astăzi armenii, copţii, iacobiţii şi alţii.
După Marea Schizmă, adică ruptura dintre Biserica Ortodoxă de Răsărit şi Biserica Romano-Catolică de Apus din anul 1054, au început să ia naştere în centrul şi vestul Europei unele grupări creştine sectare raţionaliste, datorită explicarii libere a Sfintei Scripturi şi răzvrătirii unor creştini împotriva Bisericii Apostolice, împotriva slujitorilor Bisericii şi a vieţii duhovniceşti prea aspre.
Cea mai veche sectă neoprotestantă a luat fiinţă în America la începutul secolului alXVIII-lea, anume secta baptistă. În prima jumătate a secolului al XIX-lea a luat naştere, tot în America, secta adventistă, de unde apoi s-a răspîndit şi în Europa sub numele de „Adventişti de ziua a şaptea” şi „Adventişti reformişti”.
Tot în secolul trecut apar şi alte secte ca Studenţii Bibliei, numiţi şi milenişti; Penticostalii, numiţi şi „Tremurătorii”, iar în Elveţia apare secta Evangheliştilor, numiţi şi „Creştini după Evanghelie”. Alte secte mai puţin creştine iau naştere tot pe la sfârşitul secolului trecut, cum sunt Pocăiţii sau Nazarinenii, Teosofii, care combină religia cu filozofia şi ştiinţa; Spiritiştii, care spun că vorbesc cu duhurile morţilor, Martorii lui Iehova, o secta iudaică, şi multe altele.
Majoritatea sectelor au fost întemeiate de oameni bolnavi la suflet şi la minte, oameni neascultători, certaţi cu Biserica lui Hristos şi cu slujitorii ei, stăpâniţi de demonul mândriei, al lăcomiei după averi şi dornici de mântuire fără osteneală, fără jertfă şi smerenie. Scopul urmărit de toate sectele nu este mântuirea sufletului, ci distrugerea Bisericii lui Hristos, dezbinarea creştinilor, împărţirea lor în sute de „bisericuţe”, adunarea de averi, mândria şi pierderea sufletelor omeneşti pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit pe Sfânta Cruce.

Toate sectele creştine sunt cel dintâi şi cel mai puternic semn văzut al apropierii sfârşitului lumii, căci aşa ne spune Mântuitorul: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos (adica la noi este Hristos!) şi pe mulţi vor amăgi… Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi ”(Matei 24,4-5,24).

Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi cu Prea Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii şi Mucenicii Bisericii Creştine Apostolice să ne întărească şi să ne păzească de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi. Slavă Ţie Dumnezeul nostru! Slavă Ţie Dumnezeul nostru! Slavă Ţie Dumnezeul nostru!

Sursa: www.logos.md

Posted in Campanii, Semnele vremurilor, Sfinţii Părinţi ne Invaţă | Leave a Comment »

Cuviosul Părinte Serafim Rose – Despre Semnele vremurilor

Posted by mihailmaster pe Decembrie 8, 2009

Cuvânt ţinut în vara anului 1980, în Redding, California, la Conferinţa Femeilor Creştin-Ortodoxe ţinută sub patronajul Sfântului Gherman

De ce să studiem semnele vremurilor?

Tema acestei conferinţe este privegherea pentru semnele vremurilor.

În primul rând, trebuie să aflăm ce se înţelege prin sintagma „semnele vremurilor”. Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului, de la Matei 16, 3. Hristos le spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El următoarele: Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, adică cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteţi? Cu alte cuvinte, El le spune că aceasta nu are nimic de-a face cu ştiinţa sau cu cunoaşterea locului nostru în această lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare religioasă. Studiem semnele vremurilor pentru a reuşi să-L recunoaştem pe Hristos.

În vremea lui Hristos, fariseii şi saducheii nu cercetau semnele vremurilor pentru a afla dacă Hristos venise, dacă Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pământ. Dar deja erau semne pe care ei trebuie să le fi recunoscut. De pildă, în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, avem o profeţie despre cele şaptezeci de săptămâni de ani, conform căreia Mesia urma să vină cam la 490 de ani după Daniel. Acei iudei care îşi citeau Scripturile cu atenţie ştiau cu exactitate ce însemna acest lucru şi cam pe la vremea venirii lui Hristos ei ştiau că venise vremea lui Mesia. Dar acesta este un semn exterior. Mai important era ca fariseii şi cărturarii să fi prevăzut semnele interioare. Dacă inimile lor erau drepte în faţa lui Dumnezeu, şi dacă n-ar fi încercat doar să împlinească o poruncă exterioară a legii, inimile lor ar fi fost receptive şi L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit. Dar nu puţini iudei au fost aceia care Lau recunoscut – Apostoli, Ucenici şi mulţi alţii.

Acelaşi pasaj din capitolul 16 de la Matei ne vorbeşte în continuare despre semne. Domnul le spune iudeilor: Neam viclean şi desfrânat cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona (v. 4). Evenimentele vechi-testamentare conţin prefigurări ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a şederii de trei zile a Domnului în mormânt. Iar acest semn – semnul lui Iona – li s-a dat oamenilor din vremea lui Hristos. Domnul le spunea fariseilor şi saducheilor că un neam viclean şi desfrânat caută evenimente spectaculoase: foc din cer, izgonirea romanilor, manifestarea îngerilor care alungă stăpânirea străină a romanilor şi alte lucruri de acest fel. Hristos le spune că acest fel de semne nu se vor da. Un neam viclean şi desfrânat caută astfel de semne, dar cei curaţi cu inima caută ceva mai duhovnicesc. Singurul semn care li se va da este semnul lui Iona. Desigur că nu este lucru mic ca un om, care era şi Dumnezeu, să stea trei zile în mormânt. Astfel, din cuvintele Mântuitorului, aflăm că nu trebuie să umblăm după semne spectaculoase, ci mai degrabă să căutăm semne duhovniceşti, din lăuntrul nostru. De asemenea, trebuie să priveghem fiind atenţi la acele lucruri care, după Scriptură, sunt trecătoare.

Semnele pe care ni le-a dat Hristos

Întreaga învăţătură despre A Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda sunt arătate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei după Matei. Înainte de toate, El spune: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi (vv. 4, 5). Adică vor veni mulţi hristoşi amăgitori. Acest fenomen a fost remarcat şi în istoria Bisericii: cazul celor ce s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos.

Apoi, în versetul următor, El spune: Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul (v. 6). Ştim bine că au fost războaie şi zvonuri de războaie încă de la începutul erei creştine, dar despre timpul nostru ce să mai zicem? Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri (v. 7). Din nou războaie, foamete, cutremure… Şi zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor (v. 8).

Apoi vine următorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu (v. 9).

Deci întâi avem pe hristoşii amăgitori, apoi războaie, zvonuri de războaie, foamete, prigoniri, iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trăim – răcirea crescândă a dragostei: Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (v. 12). Acesta este cel mai periculos dintre semne, întrucât semnul creştinilor, după cum ne spune Sfântul Ioan Teologul, este dragostea pe care o au unii pentru alţii. Când această dragoste se răceşte, înseamnă că inclusiv creştinii încep să-şi piardă credinţa creştină.

Avem apoi un alt semn, în următorul verset din capitolul 24: Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (v. 14). Vedem că Evanghelia este tradusă în sute de limbi, la aproape toate neamurile pământului, iar Creştinismul ortodox este propovăduit în aproape fiecare ţară a lumii.

Apoi dăm de un loc mai dificil: Domnul vorbeşte despre urâciunea pustiirii: Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă (v. 15). Dar nu vom înţelege acest semn decât referindu-ne la alt loc. Este vorba de alt semn. Se leagă, desigur, de Templul din Ierusalim şi de un fel de profanare a lui.

După care, în versetul 21 avem un semn al unei mari strâmtorări: Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Adică va fi momentul de suferinţă cel mai rău şi cel mai dificil din toată istoria lumii. Citiţi cărţile de istorie şi veţi vedea că au fost multe momente în istorie când a existat multă suferinţă. Şi totuşi, marea strâmtorare de la sfârşit va fi mult mai teribilă. Bineînţeles că va avea loc la scară mondială şi va implica pe toată lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.

Imediat după aceasta, va începe ceva şi mai înfricoşător. În versetul 29 citim: Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Desigur că un eveniment ca acesta nu a mai fost niciodată şi este evident că se referă la vremea sfârşitului lumii, când întreaga creaţie va fi nimicită pentru a fi remodelată.

În sfârşit, următorul verset: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (v. 30), adică va apărea semnul Crucii pe cer. Şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Adică însăşi venirea lui Hristos va fi din ceruri, alături de semnul Crucii – şi atunci va fi sfârşitul a toate.

După ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dă o poruncă finală, spunând: Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru (…) fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (vv. 42, 44).

Trebuie să ştim care este înţelesul tuturor acestor proorocii. Cum putem şti că ele se împlinesc sau că s-au împlinit la un moment dat? Şi cum putem evita falsele interpretări, mai ales că există atât de mulţi hristoşi amăgitori, prooroci falşi, proorocii false, interpretări false? Fapt e că mulţi creştini, care nu sunt ortodocşi, au o siguranţă, o presimţire că vremurile în care trăim sunt vremurile de pe urmă, dar ei îşi bazează interpretările pe propriile păreri.

Temeiul înţelegerii semnelor

Dacă vrem să avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie să-l stăpânim este o cunoaştere ortodoxă temeinică. Adică o cunoaştere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ”, ci potrivit modului prin care Biserica a tâlcuit-o); o cunoaştere a scrierilor Sfinţilor Părinţi; o cunoaştere a istoriei bisericeşti; o cunoaştere a ereziilor şi a erorilor care au atacat adevărata înţelegere a dogmelor şi mai ales a semnelor vremurilor din urmă de către Biserică. Dacă nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregătiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: „să fim pregătiţi, să fim gata”.

Cu câţiva ani în urmă s-a tipărit în limba engleză o carte, devenită rapid un best-seller extraordinar la categoria cărţi religioase: The Late Great Planet Earth [Ultima mare planetă Pământ] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel de interpretare a semnelor vremii. El e convins că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă. Dacă citiţi cărţi ca acestea şi dacă le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea că în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înţelegere a semnelor vremii – vă veţi trezi că-l primiţi pe Antihrist. Luaţi de pildă doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat că, potrivit dreptelor profeţii ortodoxe, Templul va fi reconstruit în Ierusalim. Dacă vă uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay, veţi observa că ei vorbesc despre construirea Templului, dar ei se referă la el de parcă noi ar trebui să-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine să domnească asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist. Conform interpretării protestante, mileniul, înţeles ca o domnie specială de o mie de ani la sfârşitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist.

De fapt, deja au fost oameni care s-au ridicat proclamând împărăţia de o mie de ani ce va continua până la ultimul sfârşit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeaşi idee hiliastă, adică interpretarea mileniului într-o manieră seculară. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viaţa Bisericii de acum, adică viaţa Harului; şi oricine trăieşte în el poate vedea limpede că, în comparaţie cu viaţa exterioară a oamenilor, el este raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârşitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata şi veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.

Acum avem disponibile o mulţime de cărţi ortodoxe ce ne pot oferi cunoştinţe elementare. Cei cu adevărat interesaţi de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând să cunoască bine măcar o parte dintre ele, să le citească, să le studieze serios şi să le ţină ca pe o hrană de fiecare zi:

1. scrieri dogmatice şi diferitele catehisme:

* Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica
* Sfântul Chiril al Ierusalimului – Cateheze
* Mitropoliţii ruşi Platon şi Filaret – Cateheze

2. tâlcuiri la Sfintele Scripturi:

* Sfântul Ioan Gură de Aur
* Arhiepiscopul Averchie

3. cărţi ortodoxe despre viaţa duhovnicească:

* Lavsaiconul
* Dialogurile Sfântului Grigorie al Romei
* Vieţile Sfinţilor
* Scara Sfântului Ioan
* Omiliile Sfântului Macarie cel Mare
* cărţile Sfântului Ioan Casian
* Filocalia
* Războiul nevăzut
* Viaţa în Hristos de Sfântul Ioan din Kronstadt
* Sf. Teofan Zăvorâtul
* Sf. Ignatie Briancianinov

Aceste cărţi pot pune bazele unei vieţi duhovniceşti autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovnicească, despre cum să ne dăm seama de amăgirile diavolilor, cum să nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înţelege semnele vremurilor.

Discernământul duhovnicesc

Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatură este virtutea numită discernământ. Atunci când avem în faţă două fenomene care par să fie exact la fel sau întrucâtva similare, virtutea discernământului ne îngăduie să vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals: care adică dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist. Însăşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar anti nu înseamnă numai împotrivă ci şi imitaţie a cuiva, în locul cuiva. Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Părinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care Îl va imita pe Hristos, care adică va încerca să-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos revenit pe pământ. De aceea, dacă cineva are vreo concepţie neclară despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii, atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit să creadă că el este Hristos.

Putem da câteva exemple ale modului prin care virtutea discernământului ne poate ajuta să înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea Harismatică. În Indiana există un preot grec, Eusebiu Stefanos, care răspândeşte această mişcare în Biserica Ortodoxă. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. Pe lângă celelalte detalii legate de modul în care se roagă şi tipul de fenomene ce se manifestă la slujbele lor, puteţi vedea limpede că ideea de bază pe care se sprijină părintele Eusebiu împreună cu aceşti harismatici este una falsă. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu – Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urmă, cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos. Se crede că toţi creştinii trebuie să se înnoiască, să primească Duhul Sfânt, să vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternică erupţie spirituală.

Dacă citiţi cu atenţie Scripturile, fără a vă impune prejudecăţi, chiar şi fără a utiliza comentarii patristice, veţi vedea că nicăieri nu se vorbeşte despre o revărsare spirituală de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne dă învăţături despre cum să ne rugăm, despre necesitatea credinţei, despre faptul că nu trebuie să ne smintim etc. El ne dă pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta să mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne că trebuie să ne rugăm într-un mod asemănător, să continuăm să ne rugăm până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune. După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat această învăţătură şi acesta este felul în care trebuie să vă rugaţi), Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, se pare că nu vor mai rămâne creştini la sfârşitul lumii. Va găsi El oare credinţă pe pământ? înseamnă că nu va mai găsi aproape pe nimeni, că nu va mai rămâne nimeni. La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugători, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Părinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând că toţi creştinii autentici vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţită prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevăraţi.

Astăzi asistăm la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţă despre Duhul Sfânt. Şaizeci-şaptezeci de mii de oameni se adună la un loc şi se roagă, îşi ridică mâinile şi vorbesc în limbi. Arată de parcă s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă de fapt acolo, veţi vedea că nu este un duh care ar trebui să fie, ci altul, diferit. De aceea, cuvintele părintelui Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de modul în care trebuie să Îl cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum să-L primim în mod conştient nu sunt greşite, reprezintă o învăţătură adevărată, dar dacă ai un duh greşit, acea învăţătură nu se potriveşte.

Aici avem un caz în care, dacă aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de bază, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătită pentru A Doua Venire a lui Hristos, dar, dacă priviţi cu atenţie, veţi vedea că nu este acelaşi lucru, ci chiar mai rău. Este exact ca în cazul celor ce vor să construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desăvârşire potrivnic.

Posted in Semnele vremurilor, Sfinţii Părinţi ne Invaţă | Leave a Comment »

Când oasele vorbesc – Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

Posted by mihailmaster pe Decembrie 5, 2009

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni”. L a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, le-a întrebat: „Te cheamă Ioan?” iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”

Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!

Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit într-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis: – Părinte, i-a de aici 400.000 de Euro şi mută-te de aici! Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt: – Eu nu mă mut de aici! Rămânând uimite de refuz au continuat cu insistenţă să-i spună: – Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute. Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis: – Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas. Până să aducă Sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi nici nu a mai avut probleme.

Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos!

De exemplu, un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi, o minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.

Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.

O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea instantaneu ca și cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina sau Sf. Ioan Rusu. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.

Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nici o durere şi nu a mai fost nevoie de nici o operaţie.

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-s în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.

A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.

Mărturii ale martirajului sfinţilor din Aiud

1. Acest femur a fost rupt şi s-a lipit fără îngrijire medicală. Ar fi trebuit să-i pună tijă metalică, cu plăcuţă, cu şurubele, imobilizat obligatoriu la pat – ca să se poată prinde această ruptură.

2. Acesta îşi păstrează firele de păr inclusiv cu piele carbonizată. Deci este imposibil să fii ars în foc şi să-ţi rămână părul pe piele.

3. Aici este o aşchie smulsă din os, din timpul vieţii şi vă daţi seama prin ce dureri inimaginabile trecea omul acesta…

4. Aici se vede limpede cum a fost împuşcat; vedeţi o gaură de glonţ şi în interior se păstrează sânge închegat de la hemoragia pe care a avut-o.

5. Acesta a fost tăiat cu pânză de circular pe viu.

6. Sfântul acesta are încă fire de păr pe cap

7. Acesta după dantură are maxim 28 de ani. Acesta a avut infecţie la mandibula de jos. Infecţia se numeşte furia dinţilor şi cauzează dureri atât de mari, încât dacă nu este dus imediat la medic, ajunge să înnebunească de dureri.

8. Acesta şi-a păstrat carnea între vertebre.

9. Osul acesta, uitaţi ce anormal de curbat este, la 90 de grade, de la poziţiile incomode în care au fost puşi să stea – este ultimul os de la coloana vertebrală.

10. Tibie deformată şi refăcută fără îngrijire medicală.

11. Acestea două aparţin aceluiaşi sfânt, uitaţi-vă la asemănarea perfectă între ele şi cât de galbene şi frumoase sunt.

12. Asta este mărturia coastei căreia i-a fost băgată suliţa în inimă. Nu ieşea nici unul din închisoare fără să i se bage suliţa în inimă de către gardian, ca să fie sigur că e mort.

Mărturii adunate şi relatate de Ierom. Augustin, preot slujitor la Mănăstirea Aiud.

(din revista Atitudini, nr. 3  ∕ 2008)

Posted in Sfinţii închisorilor | 2 Comments »