Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Ianuarie 2010

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 18, 2010

Semnalăm cu bucurie apariţia la editura “Noua Galilee” din Chişinău a volumului I al Dicţionarului istorico-biografic “Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată”. Dicţionarul deschide colecţia “Personalităţi basarabene”.

Autorul Dicţionarului, Mihail Bortă, îşi intitulează prefaţa simplu: “Preoţi din Basarabia, în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”, alegându-şi ca motto câteva cuvinte memorabile ieşite de sub pana lui Gala Galaction: “Basarabenii sunt cei dintâi, din neamul nostru, în credinţă, în avântul, în nevinovăţia şi în tradiţionalismul lor faţă de aceste sfinte izvoare ale Adevărului şi ale Vieţii”.

În cuvântul său introductiv Mihail Bortă îi numeşte pe cei 50 de slujitori ai altarelor din Basarabia “aceşti vulturi basarabeni”, care “au schimbat la faţă Biserica Ortodoxă – citadela mântuirii – au consolidat-o şi au întărit-o”, oameni care “toată viaţa lor, pe unde au mers, au semănat lumină”, “vrednici compatrioţi din Basarabia noastră sfântă”, “care toată viaţa lor au slujit cu credinţă Tatălui ceresc şi poporului asuprit şi necăjit dintre Prut şi Nistru”, adăugând că “i-am adunat în această carte pentru că nu mă mai pot sătura de înţelepciunea, de credinţa nestrămutată, de smerenia acestor vrednici păstori de suflete”, “pentru că dacă noi nu vom scrie despre ei, nu vom aminti faptele lor creştineşti, pietrele vor vorbi, iar Dumnezeu nu ne va ierta”.

Mihail Bortă a ales să includă în volum şi texte aparţinând altor autori: pr. Mircea Păcurariu, pr. Viorel Cojocaru, pr. Andrei Popa, pr. Maxim Melinti, ierom. Savatie Baştovoi, Vasile Gavriliţă, Iurie Colesnic, Leonila Mihalef-Vasilache, Adrian Nicolae Petcu, Titus Bărbulescu, Adriana Rotaru şi Vlad Dumbravă. Constat că domnul Mihail Bortă a inclus în volum şi două texte aparţinând subsemnatului: “Mormântul Cuviosului misionar român Anatolie Tihai” şi “Părintele Felix Dubneac – arhimandrit basarabean în SUA”.

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată prezentaţi în Dicţionar sunt: episcopul Varlaam Cerneavschi (1819-1889), arhimandritul Anatolie Tihai (1839-1893), protoiereul Teodor Laşcov (1828-1894), preotul Ştefan Ciuhureanu (1810-1896), protoiereul Ioan Neaga (1834-1901), Mitropolitul Iosif Naniescu (1820-1902), preotul Gheorghe Ignatovici (1840-1905), protoiereul Ioan Cornovan (1846-1906), preotul Pavel Florov (1831-1910), ieromonahul Inochentie Levizor (1831-1914), protoiereul Macarie Untul (†1916), preotul poet Alexie Mateevici (1888-1917), preotul tipograf Iustin (Ignatie) Ignatovici (†1918), protoiereul Nicolae Vlaicov (1845-1918), ieromonahul Ilie Vulpe (1851-1928), protoiereul Ioan Covaldji (1867-1928), Mitropolitul Arsenie Stadniţchi (1862-1936), episcopul Teodosie Chirică (1866-1937), protoiereul Mina Ţăruş (1884-1942), protosinghelul Gherontie Guţu (1887-1937), protoiereul Mihail Ciachir (1861-1938), preotul compozitor Mihail Berezovschi (1868-1940), protoiereul Alexandru Baltaga (1861-1941), protoiereul Ieremia Ciocan (1867-1941), preotul Mihail Vasilache (†1940), preotul compozitor Alexandru Cristea (1890-1942), iconomul mitrofor Constantin Popovici (1860-1943), Mitropolitul Gurie Grosu (1877-1943), episcopul Dionisie Erhan (1868-1943), preotul Petre Gheorghian (1886-1947), protoiereul Vasile Guma (1865-195.?), preotul Pavel Guciujna (1881-1953), preotul Serghie Bejan (1879-1953), preacuviosul Macarie Tâncu (1888-1969), arhimandritul Serafim Dabija (1915-1985), protoiereul mitrofor Victor Chicu (1901-1992), preotul şi istoricul avva Paul Mihail (1905-1994), arhiepiscopul Antim Nica (1908-1994), preotul Dimitrie Balaur (1903-1996), ieromonahul avva Ioan Guţu (1905-1996), arhimandritul Paulin Lecca (1914-1996), Mitropolitul Nestor Vornicescu (1927-2000), iconomul stavrofor Gheorghe Mihai (1921-2001), preotul publicist Vasile Ţepordei (1908-2002), arhimandritul Sofian Boghiu (1912-2002), preotul Mircea Domitriu (1915-2003), preotul duhovnic Serafiil de la Noul Neamţ (1908-2005), Mitropolitul Antonie Plămădeală (1926-2005), arhimandritul Damian Potoroacă (1921-2007) şi arhimandritul Felix Dubneac (1912-2008).

Le recomandăm călduros această carte tuturor celor care preţuiesc sau iubesc trecutul nostru bisericesc şi românesc.

Vlad CUBREACOV, sursa: www.flux.md

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Recenzii de Carte Ortodoxă | Leave a Comment »

Vai, vai, şi iar vai!

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 13, 2010

“Luaţi aminte la toate cele ce vă spun,

căci totul se pregăteşte cu foarte mare

viclenie: toate bisericile vor fi într-o

bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca

niciodată, dar să nu mergeţi în ele…

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul

pravoslavnic (trăitor, viu cu sufletul)

nu va putea intra în ele să se roage,

căci în ele nu se va mai aduce jertva

cea fără de sânge a lui Iisus Hristos.

În ele va fi toată adunarea satanică.

Sf. Lavrentie de Cernigov (+1950)

Vai, vai, şi iar vai!

Miercuri, 17 Dechemvrie, de ziua Sfântului Prooroc Daniel, mă sună un tânăr înţelept, din parohia Şişcani, Nisporeni, şi-mi spune următoarele: Azi, m-o ajutat bunul Dumnezeu şi am fost la biserică, la Sfântul Maslu. Şi preotul Ioan a ţinut o predică la norord şi a spus c-am următoarele cuvinte: “Oameni buni, Ghimpu o scos un ukaz şi vre sâ ni treacâ cu-dea-sâla pi stilu nou, dar noi sâ nu ni dăm. Noi trebui sâ-i votăm pi comunişti, că aiştea îs comunişti buni. Când erau ii la putere, voi salarii aveţ? Daaa, răspund enoriaşii. Da pensii aveţ? Daaa, răspund enoriaşii. Trăiaţi ghini, aveţ di tăti? Daaaa, răspund enoriaşii. Îi drept câ ş-amu aveţ, da tot mai ghini o fost cu comuniştii. Nevoastre sâ ştiţ câ sânt douâ feliuri di comunişti: leninişti şi stalinişti. Leniniştii îs răi, câ ii o strâcat biserici, da staliniştii îs buni, câ ii o făcut şâ fac biserici şâ-s credincioş, câ Stalin o fost şâ el credincios, el o făcut teologii. Şâ patriarhii o făcut în Rusâia, câ el s-o dus la patriarh şâ i-o dat voi sâ facâ patriarhii, câ pânâ atunci ruşâi nu aveu şi pi urmâ patriarhu o încunjiurat Moscova cu tăţ arhireii cu cruci şâ cu icoani (şi “svetâi” Stalin era oare cu dânşâi?..) şi di asta o câştigat războiu cu nemţâi, câ ii erau la 50 di kilometri di Moscova. Şâ comuniştii iştea nu trec pi nou ii-s pi vechi, ca noi. Aşă câ oameni buni, sâ-i votăm pi comunişti, câ aiştea (noua putere – nt.ns.) vor sâ ni treacâ pi nou… Ghini fraţâlor, ghini, ne-am înşeles?.. Haaa?.”

Băgaţi de seamă, fraţi creştini, că este chiar ziua Sfântului Prooroc Daniel, care a spus, că: mai înainte de venirea Domnului Hristos urâciunea pustiirii va sta la locul cel Sfânt şi cuvinte de hulă va grăi asupra Celui Prea Înalt, iar pre Sfinţii Celui Prea Înalt îi va omorâ şi va cugeta să schimbe vremea şi Legea, şi se va da în mâinile lui vreme, vreme şi jumătate de vreme; căci antihrist când va veni în lume, va căuta să amăgească pre toţi cei mai mari ai Bisericii, adică pre patriarhi, mitropoliţi, arhierei şi preoţi, ca să-i încurce cu toate meşteşugurile lui şi că el are să stăpânească trei ani şi şase luni, ca să se împlinească ceea ce au zis Sfântul Prooroc Daniil: că urâciunea pustiirii va fi în locurile cele Sfinte şi va înceta Jertva cea fără de curmare, şi cu daruri îi va amăgi pre toţi, ca să întărească ţările cu dumnezei străini, adică cu legea lui antihrist şi va strica tot Aşezământul de Lege al lui Dumnezeu.  Apoi va închide şi bisericile cu toţi credincioşii, care n-au să mai poată aduce jertva în Sfintele Altare; Şi au mai zis Sfântul Prooroc Daniel, cunoscătorul tainelor dumnezeieşti, că se vor alege şi se vor albi, şi se vor lămuri mulţi, şi nu vor înţelege cei fărădelege taina lui Dumnezeu, ci numai acei înţelepţi vor înţelege şi care o vor cunoaşte, se vor albi mulţi cu răbdarea care va veni asupra lor, până ce şi capul îl vor da la tăiat şi apoi vor lua Sfinţii Împărăţia Sfinţeniei, şi o vor ţine în veacul veacului. Amin. Mănăstire-ntr-un picior, ghici ciuparcă ce-i? Aceasta mi se pare a fi o întâmplare deloc întâmplătoare şi iată de ce. Cu vreo două-trei zile mai înainte, m-a sunat o dăscăliţă dintr-un sat din raionul Nisporeni şi mi-a spus că părintele Petru de la Hâncu, a făcut o adunare cu preoţii din raion (aceasta în condiţiile în care el nu mai este episcop de Nisporeni) pe tema stilului, spunând, cum că Ghimpu ar fi dat un ukaz, prin care ar vrea să ne treacă cu-de-a-sila pe stilul nou. Iar ei, adică preoţii de prin sate, împreună cu părintele Petru de la Hâncu, au “iscălit” că sânt împotrivă. Apoi, preoţii întorşi de la această adunare, s-au şi pus îndată pe treabă, adică pe făcut de pe amvon propagandă electorală în favoarea noilor bolşevici-stalinişti-creştini. Acea dăscăliţă era foarte pornită împotriva actualei puteri, iar pe comunişti îi lăuda, că adică ei nu ne-au trecut pe nou, ca “aiştea”. De unde se înţelege, că discursul părinţelului Ioan de la Şişcani, este unul identic, coordonat cu al celorlaţi preoţi din raionul Nisporeni, participanţi cu toţii la acea adunare. Adică un discurs tip, un discurs electoral, comun pentru toţi preoţii din raion (şi poate chiar din toată ţara, numai Dumnezeu ştie şi vlădicii “ortodocşi cari ţân pi vechi”, împreună cu comuniştii-stalinişti-buni-creştini, conduşi din semi-umbră de doi moldoveni şi ortodocşi pur-sânge: O. Reidman şi M. Tkaciuk). A mai spus preotul Ioan şi alte vorbe, care de care mai gogonate (la care, printre altele fiind spus, nimeni n-a luat nicio atitudine (!!!)), dar credem că-i destul o măciucă la un car de oale. Fac o mică remarcă-tristă: preotul acesta Ioan este un tânăr moldovean frumuşel şi este însurat cu o tânără la fel de frumuşică, care dăscăleşte destul de bine, au şi copii frumuşei. Dar ce greşeală mare face, că la aşa o frumoasă vârstă, în loc să te bucuri de viaţă şi să-i slujeşti lui Hristos, tu propovăduieşti în sfânta biserică pe antihrist, adică: tu, preot al lui Hristos (sic!) să-l propovăduieşti pe scaraoţchi-cel-bătrân de pe amvon, ca fiind bun, teolog, ziditor de biserici etc. Şi pentru ce oare: să fie numai pentru bani? Căci aceasta este curat-mânjit propagandă electorală în favoarea comuniştilor, care nu se face numai pe ochi frumoşi, ci se plăteşte din fondurile electorale ale partidului. Mi se pare a fi o altă (a câta oare, Doamne, şi până când vei mai răbda?) gărgăriţă-găselniţă a cenuşiu-purpuriei eminenţe hebree (conducătorul de facto al acestui partid), strecurată printre popii “voievodului” PCRM. Dar are oare voie un preot al lui Hristos să facă propagandă electorală şi încă de pe amvon? Nu te temi părinţele de mânia lui Dumnezeu? Să ne ferească Maica Domnului de urgia mâniei lui Dumnezeu! Oricum, pentru cultură generală, îi recomandăm părinţelului Ioan (şi nu numai)   cartea lui Vladimir Volkoff: “La trinite du mal” ou “Requisitoir pour servir au proces postume de Lenine, Trotsky, Staline”; adică: “Treimea răului” sau “Un rechizitoriu pentru un posibil proces postum al lui Lenin, Troţki şi Stalin”. Lectură plăcută!

Ajunşi aici, ni se impune şi fireasca întrebare: dar să fie oare adevărat acest ukaz, sau este iarăşi o himeră purpurie? Dacă un asemenea ukaz nu există, după cum cred şi eu, atunci noua putere ar trebui să facă un comunicat de presă prin care să dezafecteze această bombiţă stalinistă, împopoţonată în veşminte “ortodoxe”, menită să manipuleze conştiinţa bietului nostru ţăran, cu diavolescul scop, de se întoarce iarăşi la putere tovarăşii comunişti-stalinişti-buni, care fac biserici din chiatră şi din lut, iar pe cea vie o ucid. Ei îşi joacă această carte pe politica despre stiluri, zicând, că ei ar ţine împreună cu norodul (cu popii şi cu vlădicii) – pe stilul vechi. Dar iată o dovadă contrarie, care reprezină şi cheia pentru dezamorsarea minciunii monstruoasei coaliţii popeasco-staliniste.

Iată dar, cheia.

Răsfoind mai dăunăzi o Evanghelie preoţească sau de prestol, de culoare albastru-închis, tipărită cu binecuvântarea înalt prea sfinţiei sale înalt prea sfinţitului Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, sub (atenţie mare!) îngrijirea şi supravegherea (supra ponderalului senior) prot. mitr. Ioan Vulpe (sau poate hulpe?), la editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, tipografia de la Orhei, anul 1998, la pagina 363, aflu următorul text, pe care îl reproducem integral:

Evangheliastar

adică cele 35 de tabele calendaristice

“În aceste tabele sînt rînduite duminicile fiecărui an cu datele şi numirile lor, cu Evangheliile de la Utrenie şi de la Liturghie şi cu glasurile lor de rînd, după data schimbătoare a Sfintelor Paşti, scum aşezate potrivit calendarului îndreptat după stilul nou.

Se ştie că, din anul 1924, Biserica Ortodoxă Română, ca şi Bisericile surori din Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Biserica din Grecia şi din Cipru, Bisericile din Albania, Polonia, Finlanda şi Cehoslovacia, au început să întrebuinţeze calendarul îndreptat după stilul nou, potrivit hotărârii luate la Consfătuirea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, ţinută la Constantinopol în anul 1923. Printr-o înţelegere stabilită mai târziu între ele, toate aceste Biserici au hotărât însă ca să păstreze pascalia pe stil vechi, pentru ca în serbarea marelui praznic al Paştilor şi a sărbătorilor legate de el, să se păstreze unitatea cu Bisericile Ortodoxe din Rusia, Bulgaria, Serbia şi Ierusalim, care nu şi-au putut îndrepta până acum calendarul şi folosesc încă stilul vechi, rămas în urmă cu 13 zile faţă de cel corect (îndreptat). Aceste Biserici, cu prilejul Consfătuirii Bisericilor Ortodoxe de la Moscova din anul 1948, au recunoscut calendarul îndreptat după stilul nou şi au căzut de acord să-l introducă la timpul potrivit.”

Încheiem citatul şi menţionăm, că sublinierea cu italic aparţine editurii, iar sublinierea prin îngroşare – subsemnatului.

Mărtursesc, că atunci când am cetit acest text, am rămas mut. Cum adică, vlădică Vladimir, voi (clerul şi nu numai) tulburaţi lumea: vor să ne treacă pe nou, vor să ne treacă, vor să ne tracă pe nou… şi în acelaşi timp, tot voi (vlădica Vladimir şi nu numai) bine cuvânaţi asemenea texte (vezi reproducerea de mai sus)? Cum vine asta? Nu vă mai ascundeţi după degete, gata, spuneţi deschis la toată lumea, că voi ţineţi pe nou (în ascuns) sau mai bine zis, nu ţineţi deloc, nici pe nou şi nici pe vechi, că de fapt vă e totuna. Sau vă temeţi că o să vă juchească norodul di cheli, cum îl jupuiţi voi acuma? Noi credem că aceste vremuri nu mai sânt atât de departe şi poate n-om mai ajunge noi timpul potrivit de Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe surori de la Moscova iubită, mândră capitală, toţi copchiii-ţi cântă, pesnea şea di falâ…din anul 1948 şi apoi din anul 1976, de pe vremea patriarhului Pimen (când se zice că s-ar fi făcut al 8-lea sobor), ca să introduceţi (voi şi nu ceilalţi, adică – conkuriruişceaia firma, vorba lui Ostap Bender, iată de fapt care-i jmecheria!) calendarul îndreptat după stilul nou. Să înţelegem că e o chestie de timp. Dar până atunci, merge lupta intestinală, pentru: cine v-a realiza această trecere (aici este şi explicaţia formării celei de a doua mitropolii – lupta pentru bani şi putere). Adică cine v-a fi mângâiat pe căpuşor cu ceva părăluţe-părăluţe-noi-nouţe şi cu posturi în noua biserică-mondială, de către tăticii-secretari-generali al ecumenismului mondial (citeşte: curva din Apocalipsa lui Ioan). Vă rugăm să ne daţi un răspuns oficial, serios şi drept. Aveţi curajul? Îndrăzniţi, norodul nostru demult aşteaptă. Că de dat oricum aveţi să-l daţi în faţa Dreptului Judecător, dar mai bine şi mai înţelept ar fi să vă gătiţi de pe acuma. Mă rog de mă iertaţi, pentru îndrăzneală, dar trebuie odată şi odată de spus lucrurilor pe nume.

Iar în încheiere, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă propunem o urătură compusă de o năcăjită creştină, o văduvă din satul Marinici, Nisporeni, cu numele Evghenia, a lui moş Dumitru Ciobanu sau mai simplu, cheochea Jenea, de care sânt sigur că vă doare-ncot:

O venit Sărbătorile,

ca pe câmpii florile.

Crăciunul şi Anul-nou,

Boboteaza Sfântu Ion.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Dumnezeu ne-a dăruit,

Un Pom frumos pe Pământ.

Şi subt Pom cine sta,

Maica Domnului, Precista.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Un Prunc micuţ că avea,

Domnului că se ruga.

Să ne dee-un an bogat,

Şi cu rod îmbelşugat.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Sfântul Marele Vasile,

să-nconjiori cu Crucea bine,

turma lui Hristos cea vie.

Lupchi-n turmă să nu vie,

oile să le sfâşie.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Cu drag, Dumitru Lăpuşneanu, creştin pravoslavnic, care ţine credinţa aşa cum au aşezat-o Sfinţii Părinţi la cele Şapte Soboare Ecumenice a toată lumea, unde au mai spus, că al optulea sobor dacă va fi, anatema să fie. Sau altfel spus, eu ţân – pi vechi. Amin.

La anul şi la mulţi ani!

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei, Semnele vremurilor | 2 Comments »

Pentru primejdia morţii celei grabnice şi fără de veste, ne spovedit şi ne împărtăşit

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 13, 2010

La cine să alergăm noi, atunci când ne aflăm în felurite primejdii ale vieţii: în cele cu veste şi în cele fără de veste?

Pentru primejdia morţii celei grabnice şi fără de veste, ne spovedit şi ne împărtăşit – la Sfântul Mare Mucenic Haralambie (10 februarie), care înainte de sfârşitul său s-au rugat la Dumnezeu, ca acolo unde se va pomeni numele lui, să nu fie aer stricăcios, zicând: „O Doamne, Dumnezeul meu, varsă preste toţi Darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei!” Încă şi la Sfântul Mucenic Sadoc, arhiepiscopul Persiei (19 octombrie), care şi el mai înainte de sfârşitul său cel mucenicesc, s-au Rugat la Dumnezeu, ca cine aflându-se în felurite primejdii şi nevoi ale vieţii acesteia, şi se va ruga lui Dumnezeu pentru numele său, să primească grabnic ajutor şi scăpare tare din orice primejdie. Dar şi la Sfânta Mare Muceniţă Varvara (4 decembrie). Căci înainte de a fi tăiată de chiar tatăl său, Sfânta Varvara, mergând pe cale se ruga lui Dumnezeu zicând: „Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins Cerul ca un acoperământ şi Pământul l-ai întemeiat pre ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi, şi dai ploaie preste cei drepţi şi preste cei ne drepţi, Tu şi acum auzi-mă pre mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, şi dă Darul Tău la tot omul care mă va Pomeni pre mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năprasnică şi moartea ne aşteptată să nu-l răpească pre el, pentru că ştii Doamne, că trup şi sânge sântem şi lucrul Prea Curatelor Tale Mâini”. Astfel rugându-se Sfânta, s-au auzit Glas din Cer, chemând-o prea ea întru cele de Sus şi făgăduindu-i a-i împlini cererea ei. Şi cu adevărat, că Blagoslovenia acestui Dar a lui Dumnezeu, pentru numele Sfintei Varvara, s-au revărsat şi se mai revarsă încă şi astăzi din plin, asupra celor ce o cheamă pre ea întru ajutor cu credinţă tare şi cu nădejde ne strămutată: boalele şi ne putinţele de tot felul se tămăduiesc, durerile şi scârbele se alină, iar din primejdia morţii celei fără de veste, pre toţi îi scapă. Iar din Sfânta Predanie aflăm, că din totdeauna Creştinii, care se gătesc de Drumul spre Cer, au avut-o mijlocitoare tare şi rugătoare fierbinte înaintea lui Dumnezeu, pentru Ceasul cel amar şi cumplit al despărţirii Sufletului de trup, pre Sfânta Mare Muceniţă Varvara. Şi nu numai Creştinii Pravoslavnici, ci şi catolicii.

Fragment din cartea: DESPRE DEOSEBITELE DARURI ALE SFINŢILOR, alcătuită de către Dumitru Lăpuşneanu.

Basarabia, anul de la Domnul 2009

Posted in Sfinţii Părinţi ne Invaţă | 4 Comments »

Apele tămăduitoare ale Basarabiei

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 9, 2010

De ceva timp mă urmăreşte ideea de a scrie despre apele făcătoare de minuni. Cunosc o mulţime de cazuri de vindecări miraculoase ale oamenilor care s-au scufundat în izvoarele pline de sfinţenie. Apa este mult mai mult decât un simbol al vieţii, ea înseamnă purificarea sufletului şi trupului prin spălarea de păcate. Oricine s-a scufundat şi a crezut cu tărie în puterea Celui de Sus, a Maicii Domnului, a Sfinţilor, s-a rugat cu lacrimi, poate vorbi cu multe emoţii despre tămăduirea ca prin minune. Vă îndemn să treceţi şi să simţiţi miracolul apelor basarabene. Oriunde veţi merge – la Saharna, Cuşelăuca, Hagimus etc. – darul de minuni e peste tot, dar important e să aveţi inima curată şi dorinţa nestăvilită de vindecare.

Primul izvor al Maicii Domnului

Unul dintre cele mai importante Izvoare ale Tămăduirii de pe pământ are o istorie mai veche de 1500 de ani şi porneşte de pe timpul domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Se spune că încă pe atunci când nu era pe tron, acesta a întâlnit un orb, pe care l-a ajutat spre a merge unde avea nevoie. Bătrânul avea un har deosebit în a povesti despre izvoarele şi lacurile ce sunt ocrotite de Maica Domnului. Potrivit tradiţiei cei doi, copleşiţi de discuţiile de o înaltă profunzime spirituală, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Citește restul acestei intrări »

Posted in Mănăstiri din Basarabia, Uncategorized | Etichetat: , | Leave a Comment »

ÎPS Antonie Plămădeală despre Mişcarea Rugul Aprins

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 5, 2010

Am scris această carte despre părintele DANIIL TUDOR. A trecut la Domnul, acum 40 de ani în închisoarea de la Aiud. Nici nu îmi vine să cred. E atât de prezent în imaginea mea încât parcă ar mai trăi încă. Am citit de curând o carte intitulată: „Viaţa Ieroschimonahului Daniil Tudor”, scrisă de unul din ucenicii săi de la Rarău.

Această carte conţine aproape totul despre viaţa sa. Ceea ce scriu eu acum, a fost de fapt scris mai înainte, dar las totul aşa cum a fost scris pentru că, atunci când am scris lucrurile erau necunoscute şi am vrut să dau o mărturie despre cuvioşia sa, ca de la un martor contemporan.

Cartea aceasta este, prin urmare, o mărturie de la un ucenic din vremea lui, care nu se vrea a fi mai mult decât atâta. Părintele Daniil a fost un om greu, un om care nu semăna deloc cu cei din vremea sa. A fost un om mare care şi-a găsit împlinirea în viaţa monahală. Ceea ce scriu eu aici va fi doar o mărturie simplă despre un om mare. A trăit în vremuri grele. Am notat memoriul lui scris către autorităţile vremii aceleia. Desigur nu era un memoriu pe care l-ar fi scris în vremuri de libertate. Fiind însă singurul scris de el, l-am redat aşa cum este.

Am găsit apoi printre hârtiile rămase de la el şi câteva conferinţe scrise de el şi de alţi doi participanţi la o întâlnire de la Cernăuţi. Era un poet cu simţ deosebit, care pe lângă alte versuri ne-a lăsat şi mai multe Acatiste. Am adăugat aici un Acatist, care mi s-a părut a fi mai frumos şi mai cuprinzător decât altele, deşi toate sunt de aceeaşi valoare. Am reprodus apoi şi câteva din fotografiile care mi-au rămas de la el.

Căci trebuie să mărturisesc că eu am făcut parte, împreună cu alţi studenţi, din ceea ce el voia să lase ca moştenitori ai săi. El m-a iubit, aşa cum putea el să iubească, socotindu-mă ca pe unul dintre urmaşii săi. E1 a fost prezent la călugărirea mea, care a avut loc în 1949, pe 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci, la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. El mi-a fost naş de călugărie. Am socotit că e de datoria mea să scriu despre cuvioşia sa, aşa cum mă pricep, amintirile mele în legătură cu tot ce a însemnat el, pentru mine şi pentru întreaga mea generaţie.

Aş vrea să-l fac înţeles cât mai multor oameni din generaţia aceasta crescândă, cu tot ce a însemnat el pentru generaţia mea şi a celor de vârsta mea, şi văd din ceea ce se scrie acum despre el, despre mişcarea Rugului Aprins, că a însemnat foarte mult. Fie ca Dumnezeu să-i păstreze amintirea, să-l mângâie în împărăţia Sa, căci a meritat-o cu prisosinţă, şi a murit în închisoare, ca un martir, cu locul până acum necunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, şi dacă poate să ne sprijinească şi pe noi pe drumul către Împărăţia Sa.

9 martie 2002

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia.

Acad. Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ

Mitropolitul Ardealului.

Cartea întreagă RUGUL APRINS o puteţi descărca AICI

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Recenzii de Carte Ortodoxă, Sfinţii închisorilor | Leave a Comment »

Nicolae Steinhardt – Ce-i datorez eu lui Hristos

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 5, 2010

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”.

Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet :”dai li !”.

Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie- de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele tau.

Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii -fii, Doamne, preamarit !

Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig :”dai li !”.

Si tot asa, fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait :”Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de “prieten” al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, inobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.

Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.

Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.

De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.

Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul -atroce- despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.

Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca) : datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski : de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, ca adevarul e altul, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul- daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare- n-as sta nici o clipa la indoiala : as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.

Dai li !

Din rob, si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.

Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinlauntrul meu;

mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;

m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;

mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoare (si mangaietoarea) fraza : “Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti”

si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci- dimpotriva- sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El- cu dragoste si bucurie- adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae- confundarea lui cu Sine,ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila univarsala lege a paradoxului,inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump Sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare- “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice- sunt singurele creatoare de pace si multumire.

Il chemi pe Hristos la telefon ? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o o data pentru totdeauna si ne-o dezvalui de fiecare data mai dureros.

In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau” : ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluid inlauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor celor rele.

Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Dacia 2000)

Posted in Sfinţii închisorilor | Leave a Comment »

Mănăstirea Saharna – una dintre cele mai frumoase mănastiri din Basarabia

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 3, 2010

Mănăstirea Saharna este una dintre cele mai frumoase mănastiri din Basarabia.

Datare

Ante 1495, reîntemeiată la 1776

Localizare

Judeţul Orhei: Saharna

Descriere succintă

Complexul monastic este situat într-unul din defileurile pitoreşti din apropierea satului Saharna, la 14 km de staţia de cale ferată Râbniţa, pe malul drept, abrupt al Nistrului. Nucleul istoric al mănăstirii l-a constituit vechiul schit rupestru de la Saharna (vezi: „Mănăstrirea rupestră de la Saharna”), care datează, posibil din sec. XV. Faptul, că satul „Zăharna” este pomenit din 1495, indică posibilitatea existenţei schitului până la această dată.

La o depărtare de 200 de metri de schit se află actuala mănăstire de zid Saharna, cu hramul „Sfânta Treime”. Pe la 1818, în timpul egumenului Paisie a fost începută zidirea bisericii mari de vară şi a unei clopotniţe de piatră. Lucrările s-au terminat la 1821, în timpul egumenului Tarasie, iar lăcaşului i s-a conferit hramul „Sf. Treime” de către Mitropolitul Veniamin al Moldovei. În 1837, pe timpul egumenului Onisifor s-a renovat iconostasul şi s-a construit un corp de clădiri pentru fraţi. În anul 1863, pe timpul egumenului Serafim a fost zidită biserica de iarnă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1900, în timpul egumenului Iosif, s-a construit, în afara curţii, un corp de case din piatră pentru moară şi magazie, iar în 1911, sub conducerea egumenului ieromonah Inochentie, s-a zidit arhondaricul, magaziile pentru pâine şi câteva chilii pentru fraţi.

În incinta mănăstirii este îngropat întemeietorul şcolii agricole din satul Saharna, moşierul N.C. Apostolopulos, decedat în 1907. Pe teritoriul mănăstirii au existat în trecut 22 de cascade.

Deşi mănăstirea era înfloritoare în anii 50, ea a fost închisă de autorităţile sovietice în anul 1964. În incinta mănăstirii a fost organizat un spital de psihiatrie, devastându-i-se avutul.

Mănăstirea a fost redeschisă în 1991. Tot atunci au fost reparate clădirile bisericilor.

Tehnici de construcţie

Construcţii din piatră şi cărămidă

Semnificaţie patrimonială

Naţională, Artistică, Istorică

Stare de conservare

Satisfăcătoare

Date privitoare la restaurare

Edificiile mănăstirii au fost restaurate după 1991

Bibliografie

– Luminiţa Ilviţchi. Mănăstirile şi schiturile din Basarabia, Chişinău, Ed. „Museum”, 1999, p. 82-84

– Ghid de monumente şi situri istorice din Republica Moldova, Ed. UNESCO 1995, p. 38-39

Sursa: http://www.monument.md/

Mănăstirea Saharna video:

Posted in Drumuri întru Desăvârşire, Mănăstiri din Basarabia | 14 Comments »

Întâlnirea mea cu Presfinţitul Dorimedont

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 1, 2010

Era un bărbat puternic în cuvânt şi în faptă. Capul puţin mai accentuat în cofiguraţia întregii sale fizionomii. Fruntea lată, cu încreţitură verticală mică de deasupra nasului. Barba lungă până la piept, ne tăiată aşa cum putea să crească în mod natural. Buza de jos puţin mai umflată. Provenea dintr-o familie simplă de ţărani şi era de o nobleţe inegalabilă. Dovedea condescendenţă în raport cu toată lumea. Se purta simplu şi prietenos. Avea în viaţă principii patericale pe care le urmărea cu stricteţe. Într-un cuvânt, era un om ca o cruce.

Privirile de vultur, severe şi miloase în simultanietate, permanent cu gândul la ceruri şi în acelaşi timp cu mult pogorământ pentru cele de jos, pământeşti. Totodată, nu cruţa păcatul. Era destul de dur când mustra pentru încălcarea regulilor mănăstireşti. Conservativ în probleme de religiozitate şi doctrină. Plin de demnitate pentru faptul că era călugăr. Se gândea mult la presupusa sa judecată înaintea tronului Celui Preaînalt şi deseori repeta în faţa obştii mănăstireşti presupusa sa condamnare la chinurile veşnice din cauza anumitor probleme iscate pe moment. Încuraja ca un adevărat părinte pe cei ce erau trişti şi necăjiţi. Ţinea mult la obştea sa ca la o familie pentru care se jertfea mult.

Pentru construcţia mănăstirii Noul-Neamţ şi întreţinerea semenarului teologic se împrumuta cu sume mari de bani. Deseori era în căutarea mijloacelor de existenţă.La masă mânca smerit, rareori cu fraţii. Era foarte convingător. Pe mulţi tineri i-a convins să ia calea călugăriei. Mulţi l-au urmat, unii, însă, l-au părăsit renunţând la călugărie şi la mănăstire. Aceasta s-a văzut atunci când a fost hirotonit în episcop de Edineţ şi Briceni, perioadă în care absenta foarte mult.

Când era stareţ în mănăstire erau sub 150 de fraţi, azi sunt doar 50. Era radical în ce priveşte prieteniile rele. Nu suporta beţivăneala. La mese bea numai un păhar cu vin, dar şi acela tărăgănat. Mânca puţin şi iubea să cânte şi să asculte la masă pricesne. Iubea să cânte în cor deşi vocea îi era puţin răguşită. Îi plăcea să dirijeze corul mănăstirii. Niciodată nu l-am văzut trist şi epuizat. Avea răbdarea să discute cu oricine avea nevoie de sfatul lui chiar până la miezul nopţii. În discuţii, permanent se referea la sfintele scripturi biblice sau patristice.

Slujea sfînta Liturghie cu multă evlavie şi retrăială. Fiecare moment din slujbă îl trecea prin inimă de parcă Însuşi Dumnezeu în corpul Său săvârşea Sfintele Sfinţilor. Lăcrima des la slujbă şi la predică. Râvna lui de a ridica şcoli şi a renaşte monahismul dovedeşte puterea şi harul cu care era înzestrat acest episcop, fapt pentru care poate fi numit Apostolul redeşteptării spiritualităţii şi a teologiei basarabene.

Anturajul acestui episcop nu era ideal. E şi normal să se ivească pe alocuri şi „eresuri” ca să se învedereze cei încercaţi. Erau şi probleme. Însă toate le rezolva cu o putere deosebită a cuvântului său. Mi-aduc aminte şi unele întâmplări aparent contradictorii. Spuneam că era conservativ în probleme de credinţă. În a.2002 activam în calitate de profesor la Zăbriceni în seminarul teologic. La un consiliu profesoral, episcopul Dorimedont vorbea despre importanţa cunoaşterii valorilor ortodoxiei în instruirea tinerilor de azi. Critica dur scolasticismul fără a cruţa ceva. Î-am reproşat categorismul spunându-i că scolasticismul are şi partea lui bună pe care altă pedagogie n-ar avea-o, fiind primul care a dat o palmă evoluţionismului. N-a fost nici o pauză că a şi sărit ca ars, opunându-mă cu multă convingere zicând că evoluţionismul poate fi combătut şi altfel.

Apăreau şi probleme în ce priveşte starea materială a seminarului avându-l deja pe PS Dorimedont ca rector. Pe atunci se lucra mult şi nu era timp de studiu. Lucrul era diferit dar în perioada reconstrucţiei mănăstirii mai mult se lucra la beton. Seminariştii s-au revoltat şi pentru faptul că la un asemenea lucru mâncarea smerită de mănăstire este insuficientă. Mi-aduc aminte ziua când în clasa noastră a intrat stareţul Dorimedont pentru a rezolva problema. În cuvânt era deosebit prin faptul că avea o putere inexplicabilă de a convinge şi prin această putere rezolva multe probleme.

Se revolta deseori pe problemele clerului. Era obiectiv şi nu suporta ipocrizia în biserică. Era sincer şi chiar deseori folosea în vorbă cuvintele „sincer”, „sinceritate”. Detesta colaboraţionismul clericalist şi popii securişti, mai ales dacă erau din treptele înalte. Îşi permitea, în numele Adevărului să mustre pe superiori, chiar şi pe preşedinte. Era ca un proroc în vreme de restrişte.

Nu era filetist cum îl acuza partea transnistreană. Avea un patriotism fundamentat biblic, şi un susţinător al românismului. Din discuţiile pe care le-am avut cu Sfinţia Sa cu siguranţă considera neamul moldovenesc român, însă în polemici nu intra. Mi-aduc aminte de perioada conflictului de Noul-Neamţ din a.2001 când ziarul Literatura şi Arta scriitorul şi redactorul Nicolae Dabija scria despre PS Dorimedont ca despre singurul patriot care în contextul problemelor rămânea un autentic apărător al valorilor strămoşeşti. Dacă e să persistăm pe evenimentul de la Noul-Neamţ, Preasfinţia Sa nu s-a decis la o întorsătură radicală de a înfiinţa o episcopie „a huşilor” după cum se preconiza, din diferite motive. Cred că prima ar fi ameninţarea din partea Moscovei care şi i-a dat ultima preîntâmpinare. Al doilea ar fi situaţia politică de atunci, când la guvernare au venit comuniştii înveteraţi antiromâni. Al treilea motiv şi cel mai decisiv ar fi frica de a face dezbinare (rascol) în biserică, fapt care din punct de vedere patristic nu poate fi răscumpărat decât cu sânge de mucenic. Apoi mai era şi riscul de a pierde controlul asupra mănăstirii, care, documentar este din rădăcini româneşti. Tind să precizez că mănăstirea Noul-Neamţ, datorită episcopului Dorimedont, până în prezent se află sub oblăduirea Chişinăului.

În tot cazul îl ştiu de un om bun, alături de care îţi era bine şi interesant. Lângă el nu te plictiseai. Toate caracteristicele prezentate aici pot fi argumentate şi de prietenii şi colegii mei. Totodată, acestea fiind scrise, îl pot raporta la categoria sfinţeniei, mai ales când timpurile sunt mai necruţătoare. Sfântul este omul interesant şi frumos, din spusele lui Pavel Florenskii, iar episcopul Dorimedont era un om frumos şi interesant. Personal, mulţumesc lui Dumnezeu că l-am întâlnit pe un moment, pentru ca apoi să-l am ca model de inspiraţie pe întreaga viaţă. Mai sunt mândru că în lupta de la Noul-Neamţ am fost alături de el.

Material de Pr. Vadim Beresteanu. Sursa: http://www.hram.md

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Preoţi de ieri preoţi de azi | Leave a Comment »

Trei ani de la trecerea la cele veşnice a Episcopului Dorimedont

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 1, 2010

31 decembrie 2006…..o zi tristă pentru mulţi dintre credincioşii din Basarabia…. în această zi a părăsit această lume Episcopul Dorimedont…. în acelaşi timp este o zi de bucurie sufletească pentru că am mai căştigat un rugător lîngă tronul cel ceresc.

Iată că acum este 31 decembrie 2009 şi din nou preoţi împreună cu credincioşi se îndreaptă spre sfînta mănăstie Noul-Neamţ – locul unde a fost inmormîntat vladîca Dorimedont, pentru a înălţa rugăciuni pentru cel care cu ceva timp in urmă îi îndruma pe calea credinţei.

În această zi la Noul-Neamţ a fost o adevărată atmosferă duhovnicească. A fost săvîrşită Sfînta Liturghie de către un sobor de preoţi avîndu-l ca protos pe arhimadritul Ambrosie Muntean – duhovnicul sfintei mănăstiri Frumoasa, care la sfîrşit s-a adresat cu un cuvînt de învăţătură avînd la bază viaţa demnă de urmat a Episcopului Dorimedont. În cuvîntul său părintele Ambrozie a ţinut să menţioneze că „nu întîmplător Episcopul Dorimedont a trecut la cele veşnice la cumpăna dintre ani, el a murit pentru cele trecătoare ca să se nască pentru veşnicie” într-o altă ordine de idei părintele a mai afirmat că „precum Sfîntul Ştefan cel Mare a fost voievodul Moldovei aşa şi Preasfinţitul Dorimedont a fost voievodul Bisericii Ortodoxe din Basarabia” preacuviosul părinte şi-a închiat cuvîntul cu nădejdea că mai devreme sau mai tîrziu va avea ocazia să-l întîlnească pe vrednicul episcop „şi pînă acum îmi doream foarte mult raiul dar acum mi-l doresc şi pentru faptul că acolo este Preasfinţitul Dorimedont”.

După Sfînta Liturghie a urmat un parastas de pomenire la mormîntul Episcopului Dorimedont care s-a sfărşit cu invitaţia arhimadritului Paisie Cecan – stareţul Sfintei mănăstiri Noul-Neamţ la o agapă frăţească pentru a se întări cei prezenţi şi trupeşte după ce s-au întărit duhovniceşte. La masă cei prezenţi şi-au amintit de viaţa şi măreţele fapte pline de bunatate şi dragoste a vrednicului de pomenire Episcopul Dorimedont.

Veşnica lui Pomenire!

A scris: diaconul Andrei Turea.

Material preluat de pe http://www.culturaortodoxa.blogspot.com

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU, Mănăstiri din Basarabia, Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | Leave a Comment »