Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Întâlnirea mea cu Presfinţitul Dorimedont

Posted by mihailmaster pe Ianuarie 1, 2010

Era un bărbat puternic în cuvânt şi în faptă. Capul puţin mai accentuat în cofiguraţia întregii sale fizionomii. Fruntea lată, cu încreţitură verticală mică de deasupra nasului. Barba lungă până la piept, ne tăiată aşa cum putea să crească în mod natural. Buza de jos puţin mai umflată. Provenea dintr-o familie simplă de ţărani şi era de o nobleţe inegalabilă. Dovedea condescendenţă în raport cu toată lumea. Se purta simplu şi prietenos. Avea în viaţă principii patericale pe care le urmărea cu stricteţe. Într-un cuvânt, era un om ca o cruce.

Privirile de vultur, severe şi miloase în simultanietate, permanent cu gândul la ceruri şi în acelaşi timp cu mult pogorământ pentru cele de jos, pământeşti. Totodată, nu cruţa păcatul. Era destul de dur când mustra pentru încălcarea regulilor mănăstireşti. Conservativ în probleme de religiozitate şi doctrină. Plin de demnitate pentru faptul că era călugăr. Se gândea mult la presupusa sa judecată înaintea tronului Celui Preaînalt şi deseori repeta în faţa obştii mănăstireşti presupusa sa condamnare la chinurile veşnice din cauza anumitor probleme iscate pe moment. Încuraja ca un adevărat părinte pe cei ce erau trişti şi necăjiţi. Ţinea mult la obştea sa ca la o familie pentru care se jertfea mult.

Pentru construcţia mănăstirii Noul-Neamţ şi întreţinerea semenarului teologic se împrumuta cu sume mari de bani. Deseori era în căutarea mijloacelor de existenţă.La masă mânca smerit, rareori cu fraţii. Era foarte convingător. Pe mulţi tineri i-a convins să ia calea călugăriei. Mulţi l-au urmat, unii, însă, l-au părăsit renunţând la călugărie şi la mănăstire. Aceasta s-a văzut atunci când a fost hirotonit în episcop de Edineţ şi Briceni, perioadă în care absenta foarte mult.

Când era stareţ în mănăstire erau sub 150 de fraţi, azi sunt doar 50. Era radical în ce priveşte prieteniile rele. Nu suporta beţivăneala. La mese bea numai un păhar cu vin, dar şi acela tărăgănat. Mânca puţin şi iubea să cânte şi să asculte la masă pricesne. Iubea să cânte în cor deşi vocea îi era puţin răguşită. Îi plăcea să dirijeze corul mănăstirii. Niciodată nu l-am văzut trist şi epuizat. Avea răbdarea să discute cu oricine avea nevoie de sfatul lui chiar până la miezul nopţii. În discuţii, permanent se referea la sfintele scripturi biblice sau patristice.

Slujea sfînta Liturghie cu multă evlavie şi retrăială. Fiecare moment din slujbă îl trecea prin inimă de parcă Însuşi Dumnezeu în corpul Său săvârşea Sfintele Sfinţilor. Lăcrima des la slujbă şi la predică. Râvna lui de a ridica şcoli şi a renaşte monahismul dovedeşte puterea şi harul cu care era înzestrat acest episcop, fapt pentru care poate fi numit Apostolul redeşteptării spiritualităţii şi a teologiei basarabene.

Anturajul acestui episcop nu era ideal. E şi normal să se ivească pe alocuri şi „eresuri” ca să se învedereze cei încercaţi. Erau şi probleme. Însă toate le rezolva cu o putere deosebită a cuvântului său. Mi-aduc aminte şi unele întâmplări aparent contradictorii. Spuneam că era conservativ în probleme de credinţă. În a.2002 activam în calitate de profesor la Zăbriceni în seminarul teologic. La un consiliu profesoral, episcopul Dorimedont vorbea despre importanţa cunoaşterii valorilor ortodoxiei în instruirea tinerilor de azi. Critica dur scolasticismul fără a cruţa ceva. Î-am reproşat categorismul spunându-i că scolasticismul are şi partea lui bună pe care altă pedagogie n-ar avea-o, fiind primul care a dat o palmă evoluţionismului. N-a fost nici o pauză că a şi sărit ca ars, opunându-mă cu multă convingere zicând că evoluţionismul poate fi combătut şi altfel.

Apăreau şi probleme în ce priveşte starea materială a seminarului avându-l deja pe PS Dorimedont ca rector. Pe atunci se lucra mult şi nu era timp de studiu. Lucrul era diferit dar în perioada reconstrucţiei mănăstirii mai mult se lucra la beton. Seminariştii s-au revoltat şi pentru faptul că la un asemenea lucru mâncarea smerită de mănăstire este insuficientă. Mi-aduc aminte ziua când în clasa noastră a intrat stareţul Dorimedont pentru a rezolva problema. În cuvânt era deosebit prin faptul că avea o putere inexplicabilă de a convinge şi prin această putere rezolva multe probleme.

Se revolta deseori pe problemele clerului. Era obiectiv şi nu suporta ipocrizia în biserică. Era sincer şi chiar deseori folosea în vorbă cuvintele „sincer”, „sinceritate”. Detesta colaboraţionismul clericalist şi popii securişti, mai ales dacă erau din treptele înalte. Îşi permitea, în numele Adevărului să mustre pe superiori, chiar şi pe preşedinte. Era ca un proroc în vreme de restrişte.

Nu era filetist cum îl acuza partea transnistreană. Avea un patriotism fundamentat biblic, şi un susţinător al românismului. Din discuţiile pe care le-am avut cu Sfinţia Sa cu siguranţă considera neamul moldovenesc român, însă în polemici nu intra. Mi-aduc aminte de perioada conflictului de Noul-Neamţ din a.2001 când ziarul Literatura şi Arta scriitorul şi redactorul Nicolae Dabija scria despre PS Dorimedont ca despre singurul patriot care în contextul problemelor rămânea un autentic apărător al valorilor strămoşeşti. Dacă e să persistăm pe evenimentul de la Noul-Neamţ, Preasfinţia Sa nu s-a decis la o întorsătură radicală de a înfiinţa o episcopie „a huşilor” după cum se preconiza, din diferite motive. Cred că prima ar fi ameninţarea din partea Moscovei care şi i-a dat ultima preîntâmpinare. Al doilea ar fi situaţia politică de atunci, când la guvernare au venit comuniştii înveteraţi antiromâni. Al treilea motiv şi cel mai decisiv ar fi frica de a face dezbinare (rascol) în biserică, fapt care din punct de vedere patristic nu poate fi răscumpărat decât cu sânge de mucenic. Apoi mai era şi riscul de a pierde controlul asupra mănăstirii, care, documentar este din rădăcini româneşti. Tind să precizez că mănăstirea Noul-Neamţ, datorită episcopului Dorimedont, până în prezent se află sub oblăduirea Chişinăului.

În tot cazul îl ştiu de un om bun, alături de care îţi era bine şi interesant. Lângă el nu te plictiseai. Toate caracteristicele prezentate aici pot fi argumentate şi de prietenii şi colegii mei. Totodată, acestea fiind scrise, îl pot raporta la categoria sfinţeniei, mai ales când timpurile sunt mai necruţătoare. Sfântul este omul interesant şi frumos, din spusele lui Pavel Florenskii, iar episcopul Dorimedont era un om frumos şi interesant. Personal, mulţumesc lui Dumnezeu că l-am întâlnit pe un moment, pentru ca apoi să-l am ca model de inspiraţie pe întreaga viaţă. Mai sunt mândru că în lupta de la Noul-Neamţ am fost alături de el.

Material de Pr. Vadim Beresteanu. Sursa: http://www.hram.md

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: