Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Aprilie 2010

35 de ani de la moartea lui Radu Gyr. INIŢIEREA ÎNTRU MARTIRIU: ÎNTRE LUT ŞI AZUR, ÎNTRE LANŢ ŞI ARIPĂ

Posted by mihailmaster pe Aprilie 29, 2010

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un mare  poet, dramaturg, eseist şi gazetar român.

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ion Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate Mişcării Legionare
Laureat al mai multor premii ale Societăţii Scriitorilor Români şi ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare, a fost director general al teatrelor. În această calitate, ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc “Baraşeum”.

Volume de versuri dinainte de puşcărie: Linişti de schituri (1924) (volumul de debut); Plânge Strâmbă-Lemne (1927); Cerbul de lumină (1928); Stele pentru leagăn (1936); Cununi uscate (1938); Corabia cu tufănici (1939); Poeme de război (1942); Balade (1943). Eseuri: Învierea, de Tolstoi, Bucureşti, 1928; Evoluţia criticei estetice şi aspectele literare contemporane, 1937. A mai scris prefeţe, conferinţe, i s-au publicat postum cărţi pentru copii, dar şi Ultimele poeme (1994) şi Calendarul meu (1996) etc. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Posted in Sfinţii închisorilor, Uncategorized | Leave a Comment »

Mircea Eliade – Despre Ortodoxie

Posted by mihailmaster pe Aprilie 27, 2010

APUSENII se nasc in catolicism. Rasaritenii ajung la ortodoxie.

E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie. Nu trebuie sa precipitam „convertirea”. Ea se va implini, asa cum infloresc pomii – cand sufletul se va fi imbogatit indeajuns, suferind indeajuns.

Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti. Trebuie sa fim crestini – pentru a gasi un sens vietii, sens care sa intreaca simpla umanitate, si sa cuprinda din acel suc al metafizicii, care singur ne orienteaza. Crestinismul ne lumineaza o axa centrala in Univers si in noi insine. Acele constiinte care traiesc efectiv o viata sufleteasca nu pot indeparta altfel sentimentul tragic al existentei decat prin crestinism. In dreapta si in stanga nu e decat gol. Alunecam in gol, si sfarsim rosi de disperare, chinuiti de o problematica filosofica gresit pusa, sau oprindu-ne pe pozitii sceptice, sau evadand intr-un paganism senzual care nu poate darui nici incai uitarea.

Fireste, vorbesc aici despre acele putine constiinte de elita, care inteleg sa-si valorifice viata si sa o vietuiasca dupa un talc metafizic. Constiinte care sufereau tragica izolare in fata unui Destin orb – inainte de Hristos. Dar Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie. Hristos dovedeste realitatea transcendentului si posibilitatea de a-l ajunge prin experienta religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridica deasupra fiziologiei si a institutiilor civile – nu mai sunt in primejdia disperarii. Citește restul acestei intrări »

Posted in Drumuri întru Desăvârşire | 3 Comments »

Azi se pomeneşte Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (+1868) – Primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română

Posted by mihailmaster pe Aprilie 24, 2010

Primul sfant canonizat de Biserica Ortodoxa Romana este Sfantul Calinic de la Cernica. Desigur, trebuiau sa fie canonizati mai multi cuviosi romani, care au sfintit pamantul tarii noastre cu jertfa vietii lor, cu nevointa si cu truda lor duhovniceasca. Ne gandim la Arhiepiscopul Ioan de la Rasca, la Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlau, Partenie si Rafail de la Agapia si la multi altii. Toti sunt sfinti ai neamului si Bisericii noastre. Nu i-am canonizat noi, dar i-au canonizat credinciosii. I-am uitat noi, dar nu-i uita poporul nostru iubitor de Dumnezeu si de sfinti.

Din toamna anului 1955 pana in prezent, alaturi de moastele unor sfinti straini de pamantul nostru, avem si moastele Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului. El este pretuit de calugari, ca un mare parinte si povatuitor duhovnicesc al monahilor. De ierarhi este pretuit ca primul ierarh roman canonizat. Iar de mireni este pretuit ca un mare facator de minuni si vindecator a suferintelor omenesti.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica

Pentru toti romanii, Sfantul Calinic de Cernica ramane un mare povatuitor sufletesc. Un sfetnic neintrecut pentru cei abatuti; un doctor de arginti pentru cei bolnavi, un povatuitor si intemeietor de manastiri pentru toti calugarii din tara noastra.

Numele Sfantului Calinic este legat de doua manastiri de renume: Cernica si Frasinei. Iar prin darul facerii de minuni Sfantul Calinic este legat de toate manastirile, de toti credinciosii care ii cer ajutorul. Caci mai presus de orice, Sfantul Calinic ramane un mare rugator pentru noi toti inaintea tronului Preasfintei Treimi. Citește restul acestei intrări »

Posted in Noutăţi din Lumea Ortodoxiei | Leave a Comment »

Despre vedenia stareţului Antonie

Posted by mihailmaster pe Aprilie 16, 2010

Iar undeva, pe la începutul anilor şaptezeci, în timpul slujirii Dumnezeieştii Liturghii, eu m-am învrednicit de prima vedenie.
Şi iată cum s-a întâmplat. În acele vremuri, a început şi pasiunea oamenilor, pe capete, pentru Occident, iar în raport cu aceasta, au început să se şteargă şi trăsăturile caracteristice slavilor – simplitatea, primirea de străini, neagonisirea. Şi, în capul unghiului noii viziuni asupra lumii, este aşezată chiar agonisirea de averi, căci acuma banii şi lucrurile materiale, sânt ridicate mai presus de moraliate şi spiritualitate. Dar cel mai groaznic lucru care s-a-ntâmplat acum, este faptul, că, modul de viaţă al oamenilor ce se numesc pe sine creştini pravoslavnici, care în cele mai multe cazuri, respectă cu stricteţe ritul bisericesc, devine la fel cu cel al păgânilor dimprejurul lor! Aceeaşi lipsă de modestie în modul de trai, aceeaşi tendinţă către carierism, către o înaltă stare socială. Acuma, pe copiii proveniţi din familiile credincioşilor, nu-i mai mustra cugetul pentru intrarea în rândurile pionerilor, în comsomol sau în partid. Căci îndreptăţirea, era foarte la îndemână: “Dar cum fără aceasta, noi doar nu trăim în pustie, ci între oameni. Da, ştim că-i păcat, dar dacă începi să te adânceşti, atunci – totul este păcat, ne vom pocăi noi”. Iar mie, o asemenea atitudine uşuratică, îmi inspira o mare teamă, pentru însăşi posibilitatea mântuirii. Şi eu, iarăşi reciteam Evanghelia, despre vremile cele de pe urmă, dar mai ales Apocalipsa, căci nu mă puteam linişti în privinţa pustiei, în care trebuie să fugă oamenii cei de la urmă.
Şi iată că eu văd, un foarte mare număr de oameni care călătoresc. Iar o parte din ei, se pare că nici nu călătoresc, ci unii – benchetuiesc, alţii – curvesc, ceilalţi – urzesc rele împotriva aproapelui, dar oricum, pe ei toţi îi mână înainte, ca un râu care curge. Şi aici toţi sânt diferiţi, sânt şi mireni, şi duhovnici, şi militari, şi politicieni, toţi, absolut toţi. Cea mai mare parte dintre oameni se avântă înainte, dar unii merg liniştiţi. Iar înaintea lor, se deschide o groaznică prăpastie, o prăpastie care duce la iad. Şi se părea, că ei toţi trebuie să cadă în prăpastie, însă nu toţi cădeau. Dar cea mai mare parte din ei, într-adevăr, zburau în jos şi eu vedeam cum pe ei îi trage acolo, pe care maşinile, pe care petrecerile, pe care banii, pe care veşmintele şi podoabele cele scumpe. Iar unii trec liniştiţi peste această prăpastie, am putea spune, că chiar pe deasupra ei. Sânt şi câte unii, care nu cad, ci numai se afundă în prăpastie, – iar nişte bărbaţi cu totul luminoşi, îi ajută să iasă înapoi la lumină, îi susţin. Şi se prăbuşesc acolo, nu numai bogătanii, ci şi oameni care sânt cu desăvârşire lipsiţi de mari mijloace materiale. Dar toţi ei au un singur idol – pofta lumii.
Era groaznic acolo. Căci din prăpastia aceea, de la cei căzuţi acolo, răzbăteau, nu geamăte, ci urlete şi putoare.
Şi acesta nu era un miros pur şi simplu, nu. Ci, aşa cum nu poţi descrie buna mireasmă, tot aşa nu se poate descrie nici acea putoare. Dar nu buna mireasmă a florilor sau a ierburilor, ci buna mireasmă a harului, al aceluia, pe care îl dăruieşte Dumnezeu prin sfintele moaşte, prin icoanele făcătoare de minuni sau altcumva. Iar putoarea iadului – nu este un simplu miros urât, cum ar fi mirosul pucioasei, acesta este un sentiment de groază şi ireversibilitate, într-un cuvânt – iadul.
Iată şi pustia. Iar acolo, ucigătorul de oameni, diavolul, se străduia să-i ispitească şi pe pustnici, trezind în ei patima iubirii de arginţi, a curviei şi a mâhniciunii. Şi mulţi, foarte mulţi cădeau. Dar în acelaşi timp, oare câţi împăraţi, boieri şi mai mari ai lumii acesteia nu s-au mântuit, şi nu numai că s-au mântuit, dar au fost şi proslăviţi de Biserică, şi rânduiţi în ceata Sfinţilor? Şi ei le aveau pe toate, dar inima lor nu aparţinea acestei lumi pieritoare, ci lumii celei veşnice. Citește restul acestei intrări »

Posted in Semnele vremurilor | Leave a Comment »

Despre Bătrâni

Posted by mihailmaster pe Aprilie 16, 2010

Fiind în lagăre, am întâlnit Bătrâni, care cunoşteau arta lucrării rugăciunii lui Iisus. Era un asemenea Părinte, care în timp ce se ruga, se topea zapada! Însă prea multe nu puteai să înveţi în lagăre, unde nu aveai nici putere şi nici vreme pentru această lucrare, doar aşa, numai nişte noţiuni elementare. Da, eu am studiat toată literatura duhovnicească, de care dispuneam, dar oricum, vroiam să mă ating de toate acestea şi la modul direct, fără mijlocirea cărţilor. Şi iată că eu, acum, am pornit pe acest drum, în căutarea lucrării duhovniceşti a rugăciunii lui Iisus.
Bate-ţi şi vi se va deschide vouă. Aproape zece ani eu am trăit la un oarecare Stareţ, ce era un păstrător al acestei mari înţelepciuni a mântuirii, al acelei înţelepciuni, ce au dăruit-o lumii pustia Optina. Şi numai arareori mă abăteam pentru puţină vreme în orăşelul meu, pentru slujbe. Iar înainte de sfârşitul său, acest Stareţ m-a blagoslovit să merg pe aceeaşi cale. Şi iată eu, păcătosul, merg, şchiopătând, după măsura puterilor mele.

 

Fragment din cartea preotului Alexandr Krasnov, Convorbiri şi poveţe duhovniceşti ale Stareţului Antonie, Partea I, în curs de apariţie. Tradus din limba rusă de către Dimitrie Lăpuşneanu.

Posted in Semnele vremurilor | 4 Comments »

Despre cel de al 8-lea Sobor a toată lumea

Posted by mihailmaster pe Aprilie 15, 2010

Motto: “Aceste Biserici (este vorba de Bisericile Ortodoxe din Rusia, Bulgaria, Serbia şi Ierusalim – nt.ns.), cu prilejul Consfătuirii Bisericilor Ortodoxe de la Moscova din anul 1948, au recunoscut calendarul îndreptat după stilul nou şi au căzut de acord să-l introducă la timpul potrivit.”

(Fragment dintr-o Evanghelie preoţească, tipărită cu binecuvântarea înalt prea sfinţiei sale înalt prea sfinţitului Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, la editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, tipografia de la Orhei, anul 1998, pag. 363)

A fost sau n-a fost al 8-lea Sobor?

Fraţi creştini! Astăzi noi Vă propunem spre lectură şi analiză un mic fragment din “stenograma celui de al 8-lea Sobor”, care circulă printre creştinii mai bătrâni din Basarabia; din păcate noi nu deţinem originalul şi nici nu ştim de către cine a fost tradus acest interesant text, din limba rusă, într-o limbă moldovenească poporană; varianta de faţă este redactată şi uşor corectată. Vă rugăm să intraţi în polemică pe această temă, pentru că tema celui de-al 8-lea Sobor, care după câte ştim a fost anatemizat de către Sfinţii Părinţi de la cele Şapte Soboare, se discută de mai multă vreme în culisele Bisericii, mai mult “pe la spate”, iar noi ne propunem cu acest text să iniţiem o discuţie vie pe această temă, deschis, ca încetul cu încetul să ne lămurim cu toţii, care sântem interesaţi cu adevărat de soarta Credinţei noastre drept slăvitoare. Şi dacă cineva mai ştie ceva pe această temă sau deţine careva materiale (ori chiar stenograma originală), vă rugăm ca pe această cale, să le faceţi publice. De asemenea, vrem să se ştie clar, că noi nu sântem siguri de autenticitatea acestui text şi de aceea rugăm pe multstimaţii fraţi creştini, să nu arunce cuvintele la întâmplare, grăbindu-se să facă concluzii pripite. Publicând acest text, noi deschidem o nouă rubrică, prin care iniţiem o polemică pe o temă importantă, cu scopul de a limpezi aceste ape şi nu de a le tulbura mai tare. Iar acest scop este anunţat de către noi din chiar titlul acestei noi rubrici, ce din start este aşezat subt semnul întrebării:
A fost sau n-a fost al 8-lea Sobor?
Dumnezeu să ne ajute să înţelegem care-i adevărul.

* * *

În anul 1976, pe data de 15 Iunie, în Zagorsk, la Troiţe-Serghievskaia Lavra, s-au adunat al 8-lea Sobor, unde au participat 935 de duhovnici, din toată lumea. Soborul a fost deschis de către patriarhul Rusiei, Pimen: “Astăzi, noi ne-am adunat în oraşul Zagorsk, în Serghievskaia Lavra, pentru a hotărî o mare problemă a religiei – ca ea să fie una în toată lumea. Şi lasă Dumnezeu să ne ajute să facem aceasta, căci nu-i uşor lucru. Eu cred şi gândesc, că o religie trebuie să fie pentru toată lumea. Haideţi dară să votăm. Cine-i pentru catolicism?
Au votat toţi pentru catolicism şi, – afară de 2 patriarhi, 4 episcopi şi 24 de preoţi, – au fost toţi un cuvânt.
Noi trebuie să mărturisim toţi o credinţă şi să ne blagoslovească Dumnezeu cu pace.” Citește restul acestei intrări »

Posted in A fost sau nu a fost al 8-lea Sobor? | 9 Comments »

Pilda Părintelui Ioan Zlotea despre Viaţa Sfântului Părintelui nostru Feodosie dela Balta

Posted by mihailmaster pe Aprilie 15, 2010

Ne-au spus odată Părintele Ioan, despre Viaţa lui Părintele Feodosie dela Balta, zicînd: Măi, Părintele Feodosie, au fost fecior de oameni Creştini şi bogaţi, şi cu frica lui Dumnezeu, şi el au fost unul singur la părinţii lui, şi el au fost însemnat de mic copil de Dumnezeu, iară aceasta se vedea din ale sale alese purtări, că el era un copil cu minte şi ascultător.
Părinţii lui, l-au dat de mic la o şcoală de copii şi după ce au mîntuit de învăţat acolo, l-au dat să înveţe mai departe la Seminar, ca să iasă Preot şi după aceea el s-au însurat, şi au luat fata unui boier. Iară boierul, o avea numai pre fata aceea şi ne mai avînd şi alţi copii, l-au luat şi pre el ca să stea la dînsul în casă, că ei deacuma erau bătrâni şi ca să aibă cine conduce averile lor, şi cine purta de grijă de ei. Şi după ce s-au însurat, boierul i-au dat lui Părintele Feodosie în scris, toată averea lor, iară după aceasta, ei n-au mai trăit mult şi au murit. Şi dacă au murit ei, Părintele Feodosie s-au dus la primărie şi chemând pre toţi oamenii din satul acela, care erau mai săraci şi care nu aveau cu ce trăi, şi le-au dat lor toată averea şi le-au împărţit şi toată moşia boierului aceluia, toată pe la săraci. Dar lui, şi-au lăsat numai casa unde au stat cîndva boierul, ca să aibă unde sta şi puţin loc împrejurul casei şi a curţii. Iară celălat pământ, l-au împărţit tot pe la săraci şi le-au dat în scris, cu acte, ca să fie al lor pe vecie şi să se hrănească ei şi copiii lor, cât vor trăi pre Pământ, zicînd aşa: Mie îmi ajunge să trăiesc numai cu Preoţia şi să nu mai am eu atâta grijă.
Şi au făcut el dinaintea Bisericii, o Casă mare, pentru odihnit lumea şi o sală de Mese pentru Obşte, că el când făcea Slujbă, tot ce câştiga, el acasă nu ducea nimica, cum se ducea dimineaţa la Biserică, aşa se întorcea, fără nimica. Şi când ieşea el din Biserică, tot ce câştiga în acea zi şi ce Jertfă se aducea în Biserică, el toată o stârngea şi se ducea şi punea pe Mesele acelea de Obşte, şi apoi aşeza toată lumea care au fost în ziua aceia la Biserică, la Masă şi el se aşeza cu dânşii, şi pre toţi îi mângâia, Duhovniceşte şi trupeşte, şi nu lăsa nici pre unul în deşert. Azi aşa, mâine aşa, iară preoteasa, dacă au văzut aşa, s-au mâniat tare pre el şi au dat de veste la împărat şi la Arhiereu, pârându-l, că el i-au pierdut toată averea părintească, dar ei, nu i-au dat nimica şi nici măcar nu se uită la ea.
Şi aşa ea l-au dat în judecată şi l-au condamnat ca pre un mare vinovat, l-au legat în lanţuri groase şi l-au băgat la închisoare, pe vre-o 10 ani. Şi dacă l-au închis, apoi nu i-au mai dat nici de mâncare, nici băutură, nici bani, nici nimica, el au fost pedepsit foarte aspru, şi în aceste împrejurări, au mai trăit el vre-o câţiva ani în închisoare şi au murit acolo, în închisoare. Iară de acolo l-au luat şi l-au îngropat afară din ţintirim, ca pre acei care se omoară singuri: ori se spânzură, ori se taie, ori se împuşcă singuri, că pre aceia, întotdeauna îi scoate afară, nu-i îngroapă în ţintirim în rînd cu toată lumea. Aşa şi pre el l-au îngropat, în rând cu cei pedepsiţi de Dumnezeu şi daţi de răi în lume, şi au stat el îngropat acolo, vre-o 60 de ani. Citește restul acestei intrări »

Posted in Preoţi de ieri preoţi de azi | 2 Comments »

Radu Preda – Comunismul. O modernitate eşuată

Posted by mihailmaster pe Aprilie 12, 2010

Comunismul. O modernitate eşuată se vrea a fi un răspuns la mult vehiculata întrebare: „De ce mai avem nevoie astăzi să cunoaştem cât mai mult despre comunism şi despre acea îndelungată perioadă de frică şi teroare?”. Pe bună dreptate, chiar dacă societatea românească are în componenţa sa o importantă categorie de cetăţeni care nu doar că au trecut prin comunism, ci au şi suportat toată gama de „oferte” ale timpului, mulţi nu cunosc sau nu vor să înţeleagă de ce este atât de important să conştientizăm adâncimea rănilor încă foarte proaspete pricinuite de un regim distrugător.

Comunismul. O modernitate eşuată este o carte foarte bine documentată. Intenţia autorului este de a reda cât mai amănunţit şi foarte bine argumentat viziunea lui despre însemnătatea disecţiei unei tumori voalat şi parţial tratată, care poate oricând să genereze alte maladii dacă nu sunt extirpate cu totul rădăcinile maligne. Mesajul se îndreaptă atât către cei care au fost asupriţi de sistemul totalitar, cât şi spre genraţiile care nu au purtat povara jugului nimicitor. Volumul recent apărut este o introducere în istoria comunismului, reprezentând un ghid edificator despre teoriile şi eveneimentele ce au avut loc în acea perioadă care, indiferent de modul nostru de a le percepe şi de a le înţelege, trebuie mai întâi de toate să fie asumate. Asumarea comunismului prezintă un pas de maturitate pentru întreaga societate românească.

Trei argumente forte sunt prezentate în carte, trei piloni pe care şi-a construit autorul teza despre nocivitatea comunismului în spaţiu estic.

Radu Preda susţine că primul lucru la care trebuie să atragem atenţia este faptul că în comunism s-a introdus o falsificare de proporţie a însăşi ideii de societate. Ceea ce s-a reuşit cu excelenţă a fost crearea Marelui Mit – acela care se referă la fundamentarea unei reţete unice pentru o lume schimbată în mod radical. Binele Comun trebuia să fie obţinut prin regândirea noţiunilor de proprietate privată şi de bunuri personale în favoarea comunităţii. În aşa mod, omul, ca actor singular şi proprietar de bunuri într-o societate competitivă trebuia să renunţe la bunurile şi proprietăţile pe care le deţinea. Lucru necesar pentru ca interesul colectiv să primeze, iar cel individual să fie anihilat. Prin făurirea unei structuri care ar fi întronat Binele Comun, având la bază ideologia creării unei societăţi mai bune unde toţi membrii ar fi fost pe picior de egalitate, comuniştii urmăreau de fapt accederea la putere şi instaurarea monopolului pentru o perioadă îndelungată. Cercetătorul Radu Preda susţine că pentru prima dată în istorie cineva foloseşte ideea de bine pentru comunitate pentru a acapara puterea cu intenţia de a o menţine pentru totdeauna.

Astfel, important este de reţinut faptul că în comunism s-a caricaturizat ideea şi noţiunea de Bine Comun, regimul totalitar fiind o imagine negativă a ceea ce ar trebui să fie Binele Comun. De aici şi importnaţa cunoaşterii modului în care un sistem a putut utiliza concepte aparent benefice, dar care au fost schimonosite şi reorientate în aşa mod încât să se îndrepte împotriva firescului, în defavoarea oamenilor ca şi actori ai societăţii capabili să-şi rânduiască viaţa prin prisma propriilor necesităţi individuale. Citește restul acestei intrări »

Posted in Recenzii de Carte Ortodoxă | 2 Comments »

Sf. Valeriu Gafencu – Hristos a Înviat!

Posted by mihailmaster pe Aprilie 3, 2010

Posted in Sfinţii închisorilor | Leave a Comment »