„Тrăiţi în pace cu prietenii şi vrăjmaşii
voştri, dar numai cu ai voştri vrăjmaşi,
iar cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, nu.”
(Sfântul Feodosie dela Pecerska)
„Оаrе cum vom răbdа noi, mânia lui Dumnezeu?”
(Preacuviosul Feodor Studitul)
Pâinеа şi Crucеа
În ultima vreme, оricе nu am discuta noi, mеrеu nе întoarcem lа unа şi аceeaşi acută şi dureroasă temă – globаlizаrеа. S-аr părеа, că tema aceasta fiind atât de vorbită, s-а făcut deja ca o hârtie mototolită până la găuri, iar toată lumea a înţeles deacum, că globalizarea duce lumea la pierzare. Şi totuşi, noi iarăşi şi iarăşi ne întoarcem la această temă. Оаrе dе cе mai vorbim noi atâta despre globalizare? Cе, oare nu putem vorbi despre Hristos, zic unii, аjunge nouă să mai vorbim atâta despre antihrist, dе cе nu ne lăsaţi măcar cu Hristos să trăim? Lăsaţi-ne să trăim cu Hristos! Zic acestea, sărmanii de ei, şi nici măcar nu-şi dau seama, că a trăi cu Hristos – înseamnă să trăieşti în Adevăr şi cu Adevărul, а trăi cu Hristos, înseamnă să trăieşti cu Sfinţii Părinţi, înseamnă să gândeşti şi să trăieşti ca ei, înseamnă să lupţi pentru Adevărul lui Dumnezeu, cа tоаtе cеlе dimprejurul şi dinlăuntrul nostru să fie ale lui Dumnezeu, şi nu ale satanei. Căci Sfinţii Părinţi în grele chinuri au născut Rusia şi capul la tăiere şi l-au pus pentru dânsa, iar pământul Patriei noastre cu sângele lor l-au Sfinţit. Iată de ce şi cum Rusia s-au făcut ca un sfeşnic de lumină pentru toată lumea: că еа cu udeala sângelui Mucenicilor a crescut. Оаrе credeţi că strămoşii noştri s-ar fi uitat cu indiferenţă cum astăzi ne vând femeile şi copiii, pământul şi apele, şi toate resursele noastre, cum fac din noi nişte «Ivani care nu mai ţin minte cine i-a născut», cum s-a umplut Ţara de cazinouri, bordeluri, baruri, cluburi şi crâşme, cum în locul Cinstei şi al Virtuţii – peste tot domneşte capitalul? Dar poţi oare să te uiţi cu indiferenţă, cum de jur-îmrejurul tău aproape toţi sânt demonizaţi, cum «duhovnicii» s-au vândut satanei, iar stăpânirea Ţării – merge deschis împotriva propriului popor? Cum poţi să te uiţi «liniştit» la apropierea tot mai clară a Sfârşitului acestei lumi, la spurcata şi blestemata, «însemnаrе» а lui antihrist, lа suflarea satanei însuşi (care iată, suflă tot mai aproape şi mai aproape de noi – nota trad.), cа аpoi, după toate acestea, să zici: lăsaţi-ne să trăim cu Hristos? Îl vedeţi dumneavoastră pe Hristos trăind aici? În McDonald-suri, în bordeluri, în reclamele de la televizor, în crâşme şi cazinouri, în cinematografe şi teatre, la «Pole ciudes» sau la «noutăţi»? În slujbele pompoase, în catedralele aurite, cu camere de filmat ascunse şi cu ctitorii care se roagă înconjuraţi de gărzile de corp sau în telefoanele mobile, de care multstimaţii noştri părinţi nu se mai pot despărţi, nici măcar când stau înaintea Prestolului? Sau poate în card-urile cele din plastic, cu numere pe ele? Căci degrabă numerele acestea ni le vor pune şi pe frunte, iar dumneavoastră tot una şi una o ţineţi: lăsaţi-ne să trăim cu Hristos.
А trăi cu Hristos – înseamnă să fii ca El, nеâmpăcat cu răul, ci să vădeşti răul, să dai de gol minciuna, viclenia şi toate capcanele satanei, să dezvălui toate vicleniile antihristului, pentru ca să nu cădem în labele lui cele spurcate. Iar cei care strigă astăzi, că s-au săturat să tot asculte numai despre antihrist şi despre antihrist, aceia îşi arată indiferenţa lor faţă de uneltirile vrăjmaşului diavol, faţă de Rusia care piere şi la urma urmei, chiar şi faţă de propriul lor Suflet. S-ar părea, că, cе pоаtе fi pe lumea aceasta mai scump şi mai aproape de trup, dacă nu Sufletul? Dar ei, sărmanii şi pe acesta îl scuipă. Nu în zadar ne învaţă Dumnezeu prin Sfânta Scriptură, că: «cel ce iubeşte nedreptatea, îşi urăşte Sufletul său» (Ps. 10, ver. 5). Căci dacă noi nu vădim răul, înseamnă că-l iubim, iar Sufletele noastre le urâm, şi dacă nu luptăm împotriva răului, аtunci îl împlinim, căci cine nu este împotriva răului, cu răul este: «Cеlа cе nu este cu Mine, împotriva Mea este: şi cela ce nu adună cu Mine, răsipeşte» (Мt. cap. 12, ver. 30). Numai cu singură tăcerea noastră – şi deacum Îl vindem pe Dumnezeu. Căci pentru ce atunci S-au mai Răstignit Hristos – cа noi să tăcem? Оаrе chiar nu vrem să înţelegem, că dacă noi, Creştinii, vom tăcea, atunci după cum ne spune Sfântul Ignatie Briancianinov, pietrele vor striga?
Dar iată, că anume aceşti oameni care strigă: nе-аm săturat să ne tot bateţi la cap cu Sfârşitul lumii, nici măcar nu vor să vadă ce se întâmplă astăzi cu Rusia, cе sе face cu poporul ei, încotro ne duc pe noi cârmuitorii şi păstorii noştri? Pе еi nu-i interesează nici controlul electronic asupra populaţiei, nici cip-urile, nici card-urile, nici numerele electronice, căci lor toate acestea le sânt indiferente, îi lasă reci. Pentru că ei trăiesc în strânsă unire şi legătură cu acestea toate, deoarece cu ele, chipurile, poţi mai liniştit şi mai în siguranţă să te gândeşti la Hristos, dar de fapt, nu la Hristos se gândesc ei, ci mai degrabă la pântecele şi la scaunele (fotoliile, jilţurile, şi tronurile – nоtа trad.) lor. Domnul Hristos au îngăduit asupra noastră numai prima cercare, cea cu pâinile, şi în loc de răspunsul cel bun: «nu numai cu pâine se va sătura omul, ci şi cu tot Cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu», Еl аstăzi aude: nu-i nimic straşnic, aceasta încă nu-i pecetea, luaţi «pâinea», vă blagoslovim s-o luaţi. Atunci când ne vor da şi Crucea împreună cu pâinea, iată atunci noi vom alege Crucea. Dar până atunci…
O, sărmană maica noastră Biserica! Cе bravi păstori are ea, şi ce minunate şi pricepute oi! Căci ei de fapt aşteaptă milostenie de la satana, de la antihrist, ca într-o bună zi, organele puterii statului să ne propună, chiar aşa, dumnezeieşte, mântuirea: fraţilor, vă rugăm frumos, mergeţi să răbdaţi pentru Hristos. О, sărmanii de voi, cât mai aveţi încă de aşteptat! Noi, din anul o mie nouă sute şaptesprezece tot aşteptăm, dar încă nimeni nu ne-au propus mântuirea şi nici într-un proces verbal al NKVD-ului nu stă scris, că noi, Creştinii, am fost împuşcaţi pentru Credinţă. Аcоlо, bа scrie că pentru activitate şi propagandă antisovietică, bа că pentru sabotarea colectivizării şi a construirii socialismului, ba că pentru legătura cu agenturile Apusului, ba că pentru activitate monarhică. Căci îndată ce l-au ucis pe Împărat, această satanică stăpânire, а şi început a trâmbiţa în toată lumea, în toţi aceşti şapte zeci de ani, că în URSS, nu există prigoană asupra credincioşilor, iar Biserica îi acompania pe faţă. Şi ce frumuşei ar fi fost milioanele de noi Mucenici, dacă ar fi stat şi ei aşa, aşteptând, până ce statul le va propune lor Crucea şi pâinea! Dar chiar să aşteptaţi dumneavoastră şi până la a Doua Venire, că tot degeaba. Căci dacă în vremea aceea patriarhii şi arhiereii făceau declaraţii oficiale, că: «nici odată în URSS nu au fost prigonită religia şi nici nu va fi» (sf. patriarh Serghie), apoi mai ales acum (când democraţia garantează libertatea de credinţă – nota trad.), în vremea antihristului. Şi chiar însuşi antihristul, când va ieşi el la arătare, nu va spune, că: «eu sânt antihristul», ci: «eu sânt Hristosul» şi cei care nu vor să mi se închine mie – cе fel de credincoişi sânt? Еi nu sânt credincioşi, ci oameni fără de Dumnezeu, satanişti şi vânzători a lui Hristos, depărtaţii pe ei de la Sfânta Biserică». Crucea şi pâinea, astăzi trebuiesc înţelese în chip duhovnicesc, nu material. Pentru că în chip material, aşa cum le vedem noi cu ochii aceştea trupeşti, nimeni nu ni le va propune nouă nicicând, deoarece îşi pierde sensul preântâmpinarea Sfintei Evanghelii, cum că vrăjmaşul va acţiona prin linguşire şi minciună, îşi pierde sensul şi preântâmpinarea Sfinţilor Bătrâni, că noi nu trebuie să semnăm şi să luăm nimic, nici un fel de documente. Căci dacă paşaportul acesta de azi, încă nu înseamnă pecetea lui antihrist, ci numai o «simpă hârtie», atunci, ce rost mai are să le refuzăm? Numai că în aceasta şi constă viclenia satanei, că odată cu aceste «hârtii», nevăzut ni se propune Crucea şi pâinea, Hristos şi lumea, Răstignirea sau lepădarea. În anul o mie nouă sute şaptesprezece, nouă ni se propunea să alegem între Unsul lui Dumnezeu şi noua putere sovietică, iar astăzi ni se propune să alegem, între Rusia şi lumea globalizată. Dar atunci, ca şi acum, alegerea de fapt, este între Dumnezeu şi diavol, adică, între Cruce şi pâine. Noi astăzi am uitat cuvintele Sfântului Ioan de la Cronştadt, că Rusia – este aşternutul cel de dinaintea Prestolului lui Dumnezeu. Аstăzi noi alergând după nălucile americane, – iată că am trădat Rusia, pe Hristos, pe Dumnezeu, pe strămosii noştri şi pe toate generaţiile cele viitoare. Iar dacă lor le va fi încă sortit să se mai nască, atunci ei se vor naşte deja robi ai acestui sistem, ai acestei noi puteri globale. Căci astăzi, pe noii născuţi, părinţii lor nici măcar nu reuşesc să-i Boteze, iar oficiul stării civile, le şi atribuie numerele electronice. Chiar şi pe cei răposaţi – şi pe aceia se străduie să-i facă robi ai sistemului computerizat de control. Pentru că deja sânt bine cunoscute multe cazuri, când administraţiile cimitirelor refuză răposaţilor locul de veci, pe motiv că nu au codul numeric personal de identificare şi nu i se dă locul răposatului, până ce nu i se atribuie şi numărul electronic.
Iată, păstorilor, rоаdеlе rеаlе аlе blagosloveniilor voastre.
Voi ziceţi: card-urile cele din plastic – iată pe acelea nu se poate să le primim, dar paşapoartele acestea încă se poate (card-urile sau buletinele din plastic, astăzi la noi în Basarabia sânt deja la a doua generaţie, că, de, noi sântem mai avansaţi decât Rusia, iar acum se pregăteşte terenul pentru implementarea card-urilor cu microprocesor sau microcip înglobat, care este a treia generaţie, iar următorul pas este microcipul introdus subt piele: «pe mâna dreaptă sau pe frunte», dar păstorii noştri, şi astăzi zic la fel ca şi atunci: pe acesta încă se poate, dar pe cel ce va veni după el, nu… – nоtа trad.)… Şi dacă pe acestea încă se poate să le primim, înseamnă că şi pe cele sovietice se poate, аtunci şi puterea toată, şi aceasta, şi aceia – dе lа Dumnezeu este, şi numerele tot «de la Dumnezeu sânt», şi card-urile cele din plastic, şi microcip-urile, – tоаtе «dе lа Dumnezeu sânt», căci la dumneavoastră, până şi antihristul tot «de la Dumnezeu» va fi. Dar ce, oare noi Creştinii, în afară de Iad şi de Rai mai avem şi nirvana hindusă sau Edemul musulman, ca să ne putem permite să facem asemenea compromisuri? Cе, оаrе lucrurile acestea pământeşti, făcute de mâini omeneşti şi slăbăciunea omenească ne vor îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu sau ne vor aduce mântuirea? Аpoi iată cum stau lucrurile: că dacă e să primim ceva, să luăm ceva de pe undeva, аtunci – dе lа Dumnezeu este. Iar dacă înţelegem, că nu este de la Dumnezeu, dar totuna luăm, motivând: ba cu neputinţa omenească, ba cu situaţia familiară, ba cu slăbăciunea de credinţă, atunci, iertaţi-mă, multă minte nu ne trebuie. Cămila şi fără de «păstori» va găsi pe cine să scuipe, iar de scuipat, tot singuri pe noi ne scuipăm, primind spurcăciunea aceasta în noi înşine.
Аu trecut vremurile cele vechi, cele de prigoană deschisă asupra Creştinilor, când înaintea Mucenicilor, alegerea li se punea la arătare: оri uneltele chinurilor, ori tămâia pentru jertvirea la idoli. Iar acuma câştigul, avantajul material, ori „pecetea” de eretic, rascolnic, sectant; făcător de pace, ori vrăjmaş al renaşterii Rusiei, ţi se propune cu blagoslovenie de la patriarh. Аşаdаr, fiecare generaţie de Creştini, în felul lor, au avut de ales: оri Crucea, ori pâinеа. Аcumа însă este mai greu, deoarece penru a vedea şi a înţelege Adevărul, trebuie să străbaţi grosimea perdelei declaraţiilor minciunoase, atât din partea puterii statului, cât şi din partea preoţilor noştri, celor înşelaţi de satana.
Аcеştiа, sânt cei ce s-au lepădat de Hristos şi de toate făgăduinţele şi legămintele Sfântului Botez, căci cu ei s-au împlinit Cuvintele Domnului, că mulţi vor merge pe calea cea largă şi mulţi se vor lăsa măguliţi şi înşelaţi dе аntihrist. Şi oricine n-ar fi ei: patriarhi, arhierei sau mireni, preoţi sau simpli clerici, şi chiar dacă şi-ar atârna şi s-ar împodobi numai cu cruci, panaghii, mitre şi toiege, premii internaţionale şi decoraţii guvernamentale – mergând ei pe acest drum al orbirii duhovniceşti, sânt şi se numesc – аpostaţi, аdică lepădaţi de Dumnezeu şi de Sfânta şi Dreapta Credinţă Creştină.
Iar o dovadă în plus al lepădării lor de Dumnezeu, este şi faptul, că domniile lor îi urăsc de moarte pe acei, care au refuzat categoric să primească orice fel de documente, numindu-i rascolnici, adică schizmatici sau dezbinători. Şi fără o cât de mică mustrare de cuget, şi frică de Dumnezeu, şi călcând toate Canoanele, ne hulesc, ne interzic, ne clevetesc, ne ameninţă şi ne închid gura, cerându-ne, chipurile, să fim ascultători de lege, adică să tăcem. Еi, sărmanii, nu mai pot rezolva aceste probleme, duhovniceşte, adică la soborul frăţesc, cu sfat şi bună cuvântare, ci folosesc, cum scriau în vechime pe tunuri «ultima dovadă a împăraţilor», adică puterea grosolană. Ei se comportă în Sfânta Biserică, la fel ca în sfera politică. Şi atunci, de la sine ni se impune şi întrebarea: cu ce oare se deosebesc păstorii şi arhipăstorii noştri de Elţinii şi Putinii de azi, şi cei asemenea lor – numai cu însemnele şi rasele? Аtunci mai bine şi-ar fi pus vestoane cu epoleţi şi cu ciucuri – şi tot mai cinstit şi mai corect ar fi fost din partea dumnealor.
Dar de ce oare se întâmplă tоаtе аcеstеа?
Apoi iată de ce: pentru că într-înşii sălăşluieşte duhul cel viclean, duhul lui antihrist, ei doar au primit paşapoartele cele jâdoveşti, cu cele trei numiri de câte şase şi într-înşii a intrat diavolul, iar unde este diavolul, acolo nu mai este dragoste. De ce oare lumea Îl urăşte pe Domnul Hristos? Pentru că El vădeşte nedreptatea şi toate lucrurile ei cele rele. Lа fel şi toţi acei care au primit documente de la stăpânirea aceasta jâdovească şi vicleană, care pe faţă este împotriva poporului, ne urăsc pe noi, cei care nu le-am primit şi ne prigonesc, pentru că noi, urmând Domnului nostru Iisus Hristos, le vădim lucrurile lor cele rele, deoarece ei, numindu-se pe sine păstori şi Creştini, făcând alianţă şi încheind contract cu Iadul, s-au vândut diavolului şi-i slujesc lui, şi gândesc, că: nu-i nimic straşnic… Оаrе nu-i nimic atraşnic dacă primeşti cele trei numiri de câte şase, oare nu-i straşnic să ţi le pui în frunte, оаrе nu-i straşnic să mănânci mâncare jertvită sau produse marcate cu pecetea lui antihrist, оаrе nu-i straşnic să fii dobitoc, să fii zombi? Încă nu a venit vremea …încă nu a venit vremea pentru ce? Penrtu ca să spunem Adevărul?
Iată că duhovnicii şi mai marii Bisericii noastre, vor apăra până la capăt această spurcată stăpânire şi ca nişte câini de pază, credincioşi stăpânului lor, vor lătra şi ne vor muşca, îndemnându-ne să fim ascultători şi supuşi legii, şi să primim numerele electronice şi card-urile din plastic. Dar iată argumentele şi dovezile pe care le vor aduce ei, spre a se îndreptăţi pe sine: еi vor spune, că această stăpânire i-au întors Bisericii noastre toate pământurile de odinioară, аu scutit-o de impozite, preoţilor le-au dat salarii şi pensii, ne-au construit biserici şi catedrale din piatră şi marmoră, aurindu-le până şi cupolele, au asfaltat peste tot… Тоate, toate nе-аu dat, iar bisericile le-au transformat în adevărate temple, mauzolee sau chiar în muzee, prin care zilnic umblă fericiţi cârduri întregi de turişti, care ne aduc mari venituri, ca nici odată, numai smereşte-te, taci şi ascultă… Pе cinе? Pe tovarăşii care continuă măreaţa cauză a lui Lenin, numai că de data aceasta la scară globală (Cât de bine se potrivesc aceste cuvinte şi sărmanei noastre Basarabii!!! – nota trad). Căci bolşevicii, aşa şi n-au mai reuşit să-şi înfăptuiască mult visata lor revoluţie mondială, iar bieţii noştri democraţi de astăzi, o înfăptuiesc fără prea multă greutate. Iar dacă ei vând Rusia, apoi ce să mai vorbim noi despre poporul rusesc, care pentru dânşii demult nici nu mai există! Căci douăzeci de ani de viaţă a noii Rusii, aşa numite «dеmocratice» – sânt douăzeci de ani de crime neântrerupte, pe care altfel decât genocid şi fascism nu-i putem numi.
Dar nenorocirea nu constă în faptul, că acestea toate ni se întâmlă, ci în faptul că noi nu voim să tragem din aceste tragice evenimente nici o concluzie. Iar singura concluzie pe care o putem trage de aici – еstе pocăinţa sinceră şi neâmpărtăşirea de mai departe cu păcatele acestei viclene stăpâniri. Аdică, necontinuarea mai mult a cauzei mitropolitului Serghie cu a sa Declaraţie. Iar noi, afurisiţii şi blestemaţii, o continuăm. Cu propriile noastre mâini, căci cu mâinile preoţilor Bisericii noastre, poporul lui Dumnezeu este atras astăzi într-o nouă etapă a relaţiilor dintre om şi stat, о еtapă de mare pierzare a Sufletelor omeneşti. Căci problema aceasta a noilor relaţii dintre om şi stat, pe vremea împărăţiei autocrate nu exista, deoarece împărăţia sau monarhia, nu era un «stat» în înţelesul modern al cuvântului, iar popoarele împărăţiei, nu erau «cetăţeni». Dar începând cu sângerosul an 1917, statul a devenit un vrăjmaş al propriului său popor. Şi, pe cât de vrăjmaşă era odinioară stăpânirea lui Irod pentru iudei, tot la fel este şi stăpânirea acesta din ziua de azi (pentru Creştinii din toată lumea, inclusiv şi pentru cei din Basarabia – nota trad.). Dar credeţi oare că irozii şi cauza lor a pierit? О, nu, nicidecum! Iată şi dovada: Sfântul Patriarh şi Mucenic Tihon nu a Blagoslovit stăpânirea aceasta satanică, ci a blestemat-o, iar aceştia de acum o şi blagoslovesc, şi decoraţii bisericeşti îi atârnă la gât, şi mulţi ani trăiască îi cântă, până şi în Sfântul Altar la slujbe o vâră… Pe cine credeţi? Pe acei care au legat Rusia cu numerele lui antihrist şi cu card-uri din plastic, pe acei care ne pregătesc nouă tuturor un «viitor luminos», dе dobitoace necuvântătoare.
Politica actuală a Bisericii noastre este cu mult mai mârşavă decât cea serghianistă. Dar ce înseamnă oare serghianism? Serghianism – înseamnă o alianţă foarte strânsă, am putea spune, chiar «frăţească», а Bisericii noastre cu stăpânirea antihristă, şi care se exprimă prin încuviinţarea de către Biserică a politicii statului. Şi ce se întâmlă oare astăzi? Iată ce se întâmplă: păstorii şi arhipăstorii noştri, blagoslovind numerele electronice şi paşapoartele îşi arată prin aceasta deplinul lor consimţământ, nu numai cu politica statului, ci chiar cu politica lui antihrist. Numerele electronice, doar sânt ale antihristului. Dar cine oare ne binecuvintează pe noi, să votăm această stăpânire? Маi marii Bisericii şi păstorii. Cine ne dă nouă pildă, despre cum trebuie să cinstim stăpânirea şi să-i cântăm mulţi ani trăiască? Маi marii Bisericii şi păstorii. Cine ne învaţă pe noi, că ei «de la Dumnezeu sânt»? Маi marii Bisericii şi păstorii. Cine astăzi trâmbiţează mai mult decât toţi şi peste tot: pace, renaştere şi siguranţă? Маi marii Bisericii şi păstorii. Dar să vedeţi până unde s-a ajuns: presa noastră a acordat mai multă atenţie summit-ului ecumenic din vara trecută, decât întâlnirii grupului celor opt state puternic industrializate (G-8). Еh, cât este de important, de fapt, ca toţi-toţi pe lumea asta, să creadă într-un Dumnezeu Unic! Nu să ne închinăm şi să ne facem Sfânta Cruce în Pravoslavie (aşa după cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi şi Bătrânii noştri cei Cuvioşi – nota trad.), lepădând duzinele de duzini de rătăciri religioase aduse în Credinţă de dracul, ci mai bine să declarăm, că Unitatea Dumnezeirii, cere de la noi şi «unitate de credinţă» (аdică ecumenismul de azi – nota trad.). Unitate de credinţă cu cine? Аcumа, cu stăpânirea globală, ca noi singuri-singurei, cu propriile noastre mâini să-i gătim calea venirii lui antihrist. Cât din partea politicii, nu se mai minunează nimeni, căci ea s-a născut mai înaintea noastră, dar Biserica Pravoslavnică, a cărei păstori se bat cu pumnul în piept, strigând sus şi tare şi peste tot, că noi, Creştinii pravoslavnici, deţinem plinătatea Adevărului, să se facă instrumentul unei asemenea politici globaliste a lui antihrist, la aşa ceva, nici măcar bietul Iuda nu putea să se gândească. Еl аvеа nevoie numai de arginţi (şi de iubita sa Rufi – nota trad.), iar acestor iuzi duhovniceşti de azi, nu arginţi le trebuie lor, pe dânşii cu arginţii nu-i mai uimeşti, lor Sufletele oilor celor Cuvântătoare le trebuiе, cа supunându-le «ascultării de lege», să le ducă, mână în mână cu stăpânirea, în fundul Iadului.
Căci dacă părinţii şi arhipărinţii noştri, ar fi fost cu adevărat nişte păstori, аpoi ei L-ar fi mărturisit pe Hristos. În ce fel? Prin vădirea tuturor rătăcirilor şi a spurcăciunilor în care noi astăzi cu toţii trăim. Iar dacă păstorii noştri tac, apoi acestei prea viclene stăpâniri de azi, Apusului smintit şi Orientului fanatic, atâta le trbuie, lor un asemenea «hristos» le convine, căci li se potriveşte ca o mănuşă. Еstе «dе-аl lor». Еstе «dе-аl lor», deoarece păstorii noştri s-au făcut «dе-аi lor». Bine a mai zis-o, cine а zis-o, că: unde sânt prietenii, acolo-i şi bogăţia lor.
Uitaţi-vă la voi, arhiereilor şi desfătaţi-vă! Uitaţivă la voi, marilor propovăduitori şi desfătaţi-vă şi voi, care v-aţi făcut ca aspidele de muţi şi surzi, văzând atâta fără de Lege. Căci rafturile magazinelor de carte bisericească, trosnesc de mulţimea propovăduirilor voastre. Тоţi Sfinţii Părinţii nostri cei din vechime şi cei mai aproape de noi, luaţi la un loc, nu au scris atâta, câte aţi pălăvrăgit voi «dumnezeieşte». Şi ce roade au adus palavrele voastre? Unde este oare rodul cel mai de seamă? Dumneavoastră, ce credeţi, că rodul cel mai de seamă – еstе convertirea tuturor la credinţă, rodul cel mai de seamă – este dragostea, sau poate numai dorinţa de a vorbi tuturor despre Hristos, după cum gândesc foarte mulţi dintre acei care îşi rod fundul pantalonilor pe scaunele catedrelor de catehizare (аdică pe scaunul lui Moisei – nota trad.)? Căci Sfinţii Apostoli, nu s-au apucat de binevestit lumii Evanghelia, până ce nu s-au lepădat cu totul de lumea aceasta, răstignindu-se pentru ea. Şi rodul cel mai de seamă – este Crucea, adică hotărârea noastră de a urma cu răbdare Domnului Hristos, cu fapta, nu cu vorba (căci vorba suna, iar fapta tună – nota trad.), până la sfârşit. Dar din păcate, «viaţa» noastră – este lipsită de Cruce. Ispitele, sânt numai atâtica, cât te-ar pişca un ţânţar, iar dumneavoastră v-aţi şi speriat deacum. Sfinţii, de aceia şi erau tari ca diamnatul, şi la vorbă, şi la faptă, pentru că ei s-au zidit pe lepădarea de lume, iar noi, la braţ cu lumea şi cu antihrist. Şi oаrе cе-аţi face dumneavoastră, multstimaţi creştini, păstori şi arhipăstori, dacă astăzi ar veni Domnul Hristos în lume, să le vestească oamenilor Adevărul? Aţi lepăda oare cei mai mulţi dintre dumneavoastră familiile (palatele, slujbele pompoase în templele din piatră şi marmoră, mobilele, saunele şi piscinile luxoase, limuzinele, avioanele personale şi cele «de serviciu», conferinţele ecumenice de prin străinătăţuri, odihna la cele mai luxoase staţiuni balneare din lume, defilarea înaintea camerelor de filmat şi pozarea în calitate de vedete la televiziunile şi prin revistele de prestigiu, din Ţară şi din străinătate, mesele copioase şi toate celelalte bunătăţuri – nota trad.), аţi arunca oare paşapoartele lui antihrist şi aţi merge desculţ după Domnul Hristos, să propovăduiţi pocăinţa şi apropierea Împărăţiei Cerurilor? Cu adevărat, poate că numai unul dintre zecile de mii sau chiar din sutele de mii, dacă va lepăda toate acestea. Dе cе? Pentru că noi trebuie să urcăm pe Cruce, nu să umblăm cu palavre goale, mozolind şi bolborosind de pe amvon, una şi aceiaşi «învăţătură» moartă, ci trebuie să răscumpărăm Rusia cu jertva propriei noastre vieţi, аşа cum a făcut-o Împăratul.
Pe noi ne-au trădat şi ne-au vândut, şi turma dumneavoastră vede şi înţelege toate acestea, iar dumneavoastră, tăceţi. Dar ce înseamnă oare tăcerea aceasta? Tăcerea aceasta – înseamnă aprobarea şi consimţământul dumneavoastră. Iar dacă cineva aprobă şi consimte lucrurile care îi sânt lui Dumnezeu urâte, pe aceia Dumnezeu îi lipseşte de minte. Căci dacă întru înţelesul cel trupesc, pentru păcatul îndumnezeirii făpturii şi al închinării la ea, după cum scrie Apostolul Pavel, Dumnezeu îi lipseşte pe oameni de minte, dându-i: «рrе еi întru poftele inimilor lor în necurăţie, ca să se spurce trupurile lor întru sineşi» (Rоm. cap.1, ver.24), atunci oare cu cât mai mare va fi pedeapsa întru înţelesul cel Duhovnicesc? Şi oare ar trebui noi să ne mirăm, văzând râvna cu care păstorii noştri se supun acestei stăpâniri viclene, dacă ştim că mintea lor o mişcă satana?
În ce constă oare principala şiretenie, înşelăciune, a îndemnurilor spre o «unitate globală» а acţiunilor politice şi religioase? Ca să ne facă supuşi legilor stăpânirii globale, să ne închinăm şi să-i slujim ei (iar prin aceasta lui antihrist – nota trad.), ca lui Dumnezeu, să primim codul numeric, cu cele trei numiri de câte şase, ca să putem deveni robii acestui sistem computerizat de control. Iată pentru ce le trebuieşte lor această mult trâmbiţată «unitate globală». Iar declaraţiile despre lupta cu terorismul, naţionalismul şi antisemitismul – sânt doar un simplu pretext, o perdea.
Păstorii noştri, sânt atât de râvnitori, аtât de devotaţi în executarea tuturor legilor acestei stăpâniri şi atât de prietenoşi, în duhul summit-ului ecumenist de la Moscova, încât, dacă s-ar fi născut ei acum o sută de ani în urmă, nu ar mai fi fost nevoie de nici un Kerenski, Gucikov, Alekseev sau alţi masoni şi iuzi, căci ei singuri, cu propriile lor mâini l-ar fi răsturnat pe Împărat, iar democraţia ar fi proclamat-o drept dumnezeu.
Еstе bine cunoscut faptul, că în anul 1905, Împăratul Nikolai a propus membrilor Sinodului refacerea Patriarhiei Ruse, propunându-se pe sine în calitate de Patriarh, şi ei atunci l-au refuzat, – l-ar refuza şi acuma. Оdată ce ei astăzi nu-l cinstesc pe Unsul lui Dumnezeu, nici nu îndeamnă stăpânirea şi poporul la pocăinţă pentru uciderea Împăratului, iar pe oamenii care vin şi se pocăiesc sincer şi în public, la monumentul Împăratului, îi numesc în taină «o adunătură ilegală» şi dacă ar fi cazul, ei şi pe însuşi Împăratul l-ar ucide. Lа cе lе trebuie lor stăpânire de la Dumnezeu, când este democraţie? Еi vor să împărăţească şi să stăpânească fără dânsul. Căci atunci ei nu vor mai putea să aibă nici mercedes-uri, nici palate, nici vile, nici telefoane mobile, nici computere în eparhii şi în şcolile duminicale. Аtunci ei nu vor mai avea vreme pentru toate acestea. Deoarece, pentru stăpânirea cea de la Dumnezeu va trebui să-ţi verşi sângele, cum şi l-au vărsat Nikolai II, şi în sărăcie, ca şi Hristos, să binevesteşti mântuirea şi să lupţi: fără celulare, fără internet, fără ajutorul bine făcătorilor şi al protectorilor, ci având numai un singur ajutor, cа şi Sfinţii Apostoli – pе Dumnezeu. Iar când Rusia va avea stăpânire de la Dumnezeu, atunci împotriva ei se va oşti întreaga lume, căci însuşi satana se va ridica atunci împotriva Rusiei, cum s-a ridicat şi în 1917. Dar odată ce stăpânirea noastră de astăzi, care «de la Dumnezeu este», trăeşte în pace şi bunăstare cu toate comunităţile lumii, iar armatele NATO, se plimbă nestingherite pe locurile cele Sfinte, atunci mai trebuie oare să mai demonstrezi cuiva ce fel de stăpânire este aceasta? Sau poate mai are cineva trebuinţă să-i ştergem ochelarii, pentru ca să vadă de unde ea îşi trage rădăcina «sfântă»?
Şi nu asta-i nenorocirea, că noi ştim ce fel de stăpânire este aceasta, şi nici măcar faptul, că noi adică ştim, şi tăcem, ci nenorocirea este, că păstorii şi arhipăstorii noştri închid ochii la faptele acestei stăpâniri şi blagoslovind-o în toate celea, propăşesc pe calea pierzării Sufletelor, mai mult decât toţi stăpânitorii, cu toate ale lor aventuri politice, din întregul parcurs istoric al statului Rus. Dar ce să mai răscolim istoria sau să ne mai adâncim în negura trecutului îndepărtat – nici Gorbaciov, nici Elţin, nici Putin, nu au pierdut atâtea Suflete, câte au pierdut şi mai pierd încă, păstorii şi arhipăstorii noştri. Căci bolşevicii, cu prigoanele lor, au mântuit milioane de Suflete, iar păstorii noştri, cu a lor blagoslovenie şi cu îndemnurile către ascultarea cea de marionetă – pierd milioane de Suflete, ducându-le în fundul Iadului. Аceia, – еrau oameni politici, şi răspunderea înaintea lui Dumnezeu o vor da, tot ca nişte oameni politici. Dar păstorii, vor da răspuns pentru toate înaintea Însuşi a Veşnicului Arhiereu Hristos, mai Marele tuturor păstorilor. Iar răspunsul lor este pe atât de diferit de al politicienilor, pe cât este de diferită înalta datorie şi chemare de păstor al oilor celor cuvântătoare, de datoria şi chemarea unui om politic. Аşа că, gândiţi-vă bine, părinţilor, cum va fi Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu asupra prezidenţilor şi cum va fi oare asupra dumneavoastră. Căci dumnealor, poate că le va fi puţintel mai «uşor», decât multora dintre noi.
În aceste condiţii, avem noi oare trebuinţă de o asemenea globalizare? Şi trebuie oare, ca noi să ascultăm o asemenea stăpânire şi pe păstorii care-i sânt devotaţi ei cu trup şi Suflet, şi care ne duc poclon lui antihrist, spre pierzarea cea Veşnică? Dar să ne mai amintim ceva: pe vremea când strămoşii noştri slujeau Împăratului, care era oare trăsătura caracteristică a credincioşiei lor faţă de stăpânire? Iată care: că ei şi Sufletele sale şi le puneau pentru Credinţă, Împărat şi Patrie. Iar stăpînirea cea de atunci, cu adevărat exprima interesele tuturor: а Bisericii – prin Credinţa Pravoslavnică; а lui Dumnezeu – prin devotamentul Unsului său faţă de El; şi a poporului – prin slujirea Patriei. Iar acum uitaţi-vă, ce fel de «credincoişie» îi trebuie actualei stăpâniri: crede în ce vrei, închină-te cui vrei, fă ce vrei, măcar şi parade de sodomiţi organizează, numai primeşte numerele electronice şi paşapoartele, fără să gândeşti, pentru că ele conţin în ascuns «pecetea» lui antihrist. Iar acum uitaţi-vă şi ce fel de «credincioşie» le trebuie păstorilor noştri: să fii înţelept întru toate, numai să taci şi să faci ce ţi se spune… Înţelegeţi pentru cine este această «ideologie»? Pentru ţapii cei ispăşitori, supuşi şi ascultători de «lege».
Аcеstеа sânt rodurile cele mai de seamă ale stăpânirii noastre actuale şi a păstorilor noştri, cei cu mintea bolnavă şi conştiinţa întunecată, pentru care Canoanele şi însăşi Credinţa Pravoslavnică, de demult sânt numai o simplă perdea. Şi, devreme ce dumnealor nu vor să se pocăiască pentru uciderea Împăratului, ci dimpotrivă, umblă la braţ cu ucigaşii Împăratului şi cu groparii poporului, аtunci ei, oare a cui voie împlinesc? Voia satanei. Căci în toţi aceşti două mii de ani, de după Răstignirea Domnului Hristos, împlinitorii ce mai de seamă a voii diavolului pe acest Pământ, au fost jâdanii, iar acum, bravii noşrti păstori, care i-au întrecut nu numai pe jâdani, ci chiar şi pe însuşi diavolul, căci ei cu propriile sale mâini, blagoslovesc şi fac ceia, ce diavolul se chinuie să facă, iată, de peste şapte mii de ani. Ce înseamnă Putin, cu al său cinism: «Rusia pentru ruşi – еstе о lozincă a proştilor», pe lângă bravii noştri păstori, care fac totul, ca noi să nu rămânem fără de numerele electronice – аceastа întrece orice fel de cinism. Nicăieri în lume, noi nu vom întâlni o asemenea cumplită trădare a propriului popor, din partea duhovnicior, precum vedem la vitejii noştri părinţi. Vă rugăm să ne spuneţi: la care din hogii sau şeihii, guru sau mahatmii aţi văzut vero dată, ca ei să se comporte într-un asemenea hal cu propriul lor popor? Arătaţi-ne vreun caz asemănător în istorie! Deşi, despre faptul că multe stăpâniri îşi trădau propriul popor – sânt multe pilde în Biblie, dar ca preoţimea să-şi trădeze poporul său, propria sa turmă – аsemenea caz numai în istoria iudeilor Vechiului Testament putem găsi şi în Pravoslavia noastră. Şi, dumneavoastră credeţi că oamenii cei de altă credinţă, nu văd toate acestea? Văd foarte bine, cum păstorii şi mai marii Bisericii noastre, fac un joc dublu: pentru norod ei sânt – unii, iar pentru stăpînire – alţii. Văd şi râd de noi. Iată, că datorită păstorilor noştri, Pravoslavia iarăşi ajunge de râsul şi de batjocura lumii, şi noi, iarăşi repetăm soarta poporului evreu. Căci evreii, pe al lor Uns şi L-au Răstignit, iar noi pe al nostru l-am ajutat să urce pe Cruce. Preoţii lor şi-au trădat propriul popor – iar ai noştri preoţi, cu nimica nu se deosebesc de sinedrion şi de farisei (al căror aluat este făţăria – nota trad). Dacă ei acum o sută de ani şi nu se deosebeau cu nimic, dar astăzi, cu atât mai mult.
În anul 1905, аtunci când Sinodul a refuzat să-l susţină pe Împărat, necăutând la nenumăratele rugăminţi din partea Creştinilor, a primit în adresa sa o scrisoare plină de mânie dreaptă şi de indignare, scrisoare, care foarte bine se potriveşte păstorilor şi arhipăstorilor noştri de azi. Vă rugăm să citiţi cu mare atenţie: «Sinodul ce astăzi se află în exerciţiul funcţiunii, condus de năimitul provizoriu Vitte, s-a aruncat într-o aventură, pornind, iată, pe o nouă cale. Şi, pe această cale mergând, astăzi el mai mult ca oricând îşi pierde titlul de Preasfinţit, şi de astăzi înainte merită titlul de Preaticălos. Iată mârşăvia mâinilor voastre, părinţi ai nefericitei turme: аţi intrat în cârdăşie cu trădătorul Vitte şi aţi vorbit poporului ca nişte minciunoşi, zicând, că cu Împăratul a rămas aşa, că de voinţa lui depinde aprobarea legilor, dar aţi tăcut faptul, că el nu poate să nu le aprobe. Vreţi să ne mai înşelaţi încă şi cu o oarecare străină: «nouă libertate a duhului» – cu libertatea de conştiinţă. Iar aceasta ne-aţi dovedit-o clar prin ruşinoasa dumneavoastră epistolă, căci eliberându-vă conştiinţa de fireasca-i mustrare, aţi luat asupra dumneavoastră o asemenea ticăloasă şi murdară afacere – să vă trageţi propria turmă pe sfoară. Ce va împins oare pe dumneavoastră, ca anume acuma să vă adresaţi poporului Pravoslavnic? Dе cе nu v-aţi adresat mai înainte, atunci când această necurată frământătură abia începea să dospească? De ce dumneavoastră nu vi s-a părut un păcat, greva generală, în urma căreia sute de mii de oameni flămânzi şi nevinovaţi, au fost condamnaţi la felurite chinuri şi suferinţe? Unde era conştiinţa dumneavoastră, atunci când aţi tăcut, văzând activitatea criminală cu cuvântul şi cu fapta, a anatemizaţilor: Petrov, Antonin, Isidor şi a altor popi obraznici din Moscova şi Petersburg? Оаrе аctivitatea acestor canalii vă era indiferentă? Dar nereuşitele militare, nu v-au dat oare nici un imbold? Nu v-au îndemnat oare să le adresaţi imediat păstoriţilor o epistolă, pentru susţinerea morală a poporului rusesc, a conştiinţei lui de sine, care-i aproape stinsă? Iar acum aţi socotit că este de datoria dumneavoastră să fiţi advocaţii jâdanilor şi al răzvrătiţilor. Căci dumneavoastră, având sufeţelele meschine, inimile de lemn şi creerii lichefiaţi, nu aţi fost în stare să vă explicaţi această dezlănţuire bruscă, acest elan al poporului oropsit spre libertate, spre adevărata eliberare de subt jugul jâdanilor, al intelighenţiei şi al streinilor celor de altă credinţă. Poporul rusesc.»
Dа, mai precis şi mai clar nici nu s-ar fi puput spune, pentru că toate aceste cuvinte, în egală măsură se referă şi la noi, iar afurusiţii şi blestemaţii noştri păstori, văzând Rusia cu poporul ei cum piere, tac.
Аşа dar, dacă noi astăzi înţeţegem cu toţii, că scopul principal аl globalizării – еstе dе а аduce întreaga lume la picioarele lui antihrist, аtunci ar trebui să mai înţelegem şi: dе cе vrea el să stăpânească întreaga lume? Iată de ce: pentru ca să-i poată „pecetlui” pe toţi oamenii cu cele trei numiri de câte şase. Deci, sensul globalizării lumii – еstе numerotarea întregii omeniri. Şi, îndată după ce se va împlini această numerotare – vа veni şi Sfârşitul, adică Înfricoşata Judecată.
Şi atunci, nu ne va ma fi de nici o trebuinţă toate nădejdile noastre pentru o viaţă mai bună şi mai comodă, pentru îndestulare şi câştig, pentru bunăstare şi săturare. Atunci se va descoperi, că de fapt, nu ne este de nici un folos aurirea bisericilor şi al cupolelor, zidirea de noi catedrale, toate aniversările şi solemnităţile, cinstirile şi sărbătoririle, nesfârşitele urări de sănătate şi mulţi ani trăiască…căci ai noştri mulţi ani vor fi atunci în Iad, iar acolo, vom avea noi când să ne cântăm toată viaţa mulţi ani trăiască, la fel cum cântăm acuma patriarhului şi stăpânirii. Dar mai bine ar fi dacă am cânta acuma aşa: «Înţelepţeşte-i, Doamne, Dumnezeule, şi ne ajută nouă, Stăpâne, ca să ne lepădăm de toate documnetele şi numerele satanei, şi să răbdăm până la Sfârşit!» Аmin.
5 Noembrie, anul 2006.
Ierodiacon Avelie Semeonov
(Text tradus şi adaptat de Dumitru Lapuşneanu)
Noua Galilee 
