Ce ziceau părinţii români dela Sfântul Munte?

Fraţi creştini, dăm curs unui fragment (probabil dintr-o carte sau broşură a vremii) de unde se vede atitudinea foarte vehementă a părinţilor români dela Sfântul Munte, împotriva schimbării calendarului sau (şi mai ales) împotriva acelora, care au făcut această schimbare necanonică. Rugăm pe multstimaţii cetitori, de pe ambele maluri ale Prutului şi nu numai, că dacă cineva cunoaşte din ce carte este acest fragment (pentru că noi, din păcate, deţinem numai aceste patru pagini 30, 31, 32 şi 33) să ne dea de ştire, adică să ne dea şi nouă. De acemenea, prin această rubrică nou înfiinţată, invităm pe toată lumea creştină de expresie românească (pe care îi doare aceast păcat şi nedreptate ce s-a comis de către ierarhii Bisericii şi puterea politică de atunci, în contra poporului nostru, a simplilor creştini, care după cum se vede cu ochiul liber din ecourile vremii, au fost mai mult violaţi, forţaţi să accepte schimbarea calendarului, decât convinşi), să se implice activ într-o dezbatere vie, ce cu vremea ar putea lua o amploare mai mare şi care ar duce spre un rezultat mult aşteptat – revenirea Bisericii Mamă la fireasca stare de lucruri – calendarul Iulian. Dumnezeu să ne ajute la scopul cel bun!

“…Această stăpânire nehirotonisită, n-au avut pe Dumnezeu în inima lor, ci duh de vicleşug (Os. 2, 14). Această stăpânire nehirotonisită, au apostasiat contra lui Dumnezeu cu toate ascultările ei (Dan. 7). Şi iată acum s-au babilonit tot pământul şi trebuie a plânge (Ams. 9; Sof.1, 21; Ioi.1, 13 şi 2, 12; Isa.13), căci din toată Sfânta Scriptură se vede că (acuma) este împărăţia răutăţilor, a celor 7 duhuri (Ams. 2, 8). Boierii ei, sânt boierii întunericului celui de miază noapte şi călătoresc jos la iad: pe împăraţi (probabil creştini- n.n.) îi nimicesc, din ţară îi izgonesc şi ei călătoresc alăturea cu Agaria – împărăţia turcilor lui Kain (Iezec. 32, 22 şi Pild. 21, 16). Vedeţi fraţilor, că arhiereii înşelându-se au dus toată lumea în rătăcire?! Căci astăzi, dacă ar voi cineva din turci sau evrei să vină la creştinătate, nu mai ştie la care să vie, căci sunt peste 400 de secte de creştini. Au 400 de Dumnezei şi de Hristoşi sunt? Numai aceia vor fi adevăraţi, care vor sta în toate aşezământurile cele drepte. Acuma arhiereii şi preoţii sunt funcţionari de stat, care afară de lege, au supus Biserica lui Hristos – statului. Ei sânt trădătorii Împărăţiei lui Dumnezeu şi noi nu trebuie să-i ascultăm, ci să fugim de ei ca de ciumă. Vedeţi, că împărăţia creştinească este mai presus de orişice împărăţie, dacă este şi împăratul creştin (Efes.6, 12-16; Filip.1, 16; Fapt. Apost.3, 4). Vedeţi de ce popii şi arhiereii lui Dia au supus Biserica lui Hristos, statului – căci ei nu cunosc nici un Dumnezeu. Apoi cum rămâne cu cuvântul Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos, cea dela Mateiu, cap. 6, ver.18 şi cap.11, ver. 23? Oameni, cunoaşteţi, că starea de lucruri în care ne găsim noi astăzi cu Biserica, este că noi numai presupunem că ar fi Domnul nostru Iisus Hristos, acel Prooroc şi Împărat şi Om, după cum scrie la Sfânta Scriptură. Şi acum, ori şi în ce fel, aceşti preoţi şi arhierei – nevrednici sunt de treapta Preoţiei lui Iisus Hristos. Căci de este Iisus Hristos Nazarineanul – Mesia, atunci ei au trădat împărăţia Mesianică, căci ei nu vor să se lupte cu stăpânirea întunericului pentru Hristos, iar pre cei ce arată Adevărul îi opresc.

Damian Stănoiu – Necazurile părintelui Ghedeon din pricina schimbării calendarului

Damian Stănoiu, „Necazurile părintelui Ghedeon”.

Damian Stănoiu (n. 1893, Dobrotineţ, Argeş – d. 1956). Şi-a scris şi tiparit opera în perioada interbelică. Imediat dupa sosirea bolşevicilor s-a abţinut cu îndărătnicie de la orice formă de exprimare publică. Aşadar, chiar dacă superiorii săi ecleziali şi-au încruntat sprînceana, ducînd sancţiunile pîna la răspopire, ieromonahul Damian nu L-a tradat nici o clipa pe Hristos, „spunîndu-le vrăjmaşilor Săi taina Sa”, aşa dupa cum înfricoşător rosteşte rînduiala împărtăşaniei.

Mai jos am postat pentru cititorii noştri, un capitol din romanul „Necazurile părintelui Ghedeon”, semnat de Damian Stănoiu, în care autorul prezintă  cu umor, dar şi cu mult adevăr, realitatea tragică, necazurile şi neînţelegerile pe care le-a avut de suferit bieţii ţărani români de pe urma îndreptării calendarului.

ÎN ACEST CAPITOL SE VEDE CÎTE NECAZURI A TRAS PĂRINTELE GHEDEON DIN PRICINA ÎNDREPTĂRII CALENDARULUI

Un trai ca acesta, fără alte supărări decît cele pricinuite de neînţelegerea lelii Smaranda cu Costică şi cu Nistor, adăugă încă o porţie de grăsime la trupul cuviosului Ghedeon. Astfel că, pe la mijlocul lui septembrie, cam şapte luni do la venirea cuvioşiei-sale în Scaieţi, purta pe picioare, fără puţin lucru, nouăzeci de kilograme. Acuma nu-şi mai ridica picioarele în laţuri, ci le urca pe capul patului, lăsîndu-le să atârne de la genunchi în jos. mirat că nu i-a venit mai de mult această idee. Ca să mai slăbească o ţîră, începu iar cu plimbările, de astă-dată mai dese şi mai lungi, dar luă seama că, cu cît umblă mai mult, cu atîta ii creşte şi pofta de mâncare şi se hrăneşte şi mai vîrtos. Văzîndu-l că gîfîie cînd se scoală de jos, lea Smaranda îi zicea ele la inimă :
— Părinte, eu cred că magaroanele alea ta îngraşă, că prea mănînci fără socoteală. Doamne fereşte să faci. osînză la inimă, că te-ai dus pe copcă…
Cuviosul îi răspundea nepăsător: Mă rog, dacă e cu voia lui Dumnezeu să mă îngraş, de ce să mă împotrivesc eu, nevrednicul şi păcătosul ? Că o să vie ca mîine vremea să mă întorc iar la ciorbă de cartofi necurăţaţi şi de ştevie bătrînă… şi atunci să am de unde slăbi.
Dar baba sărea în sus.
— Te mai duci sfinţia-ta la mînăstire ? ! Mă prinz că nici cu şase boi nu te mai scoate din Scaieţi!

— Cu şase boi n-o să mă scoată… dar c-o hîrtie de la mitropolie, pe fuga !

— Hei, că parcă mitropolitu se gîndeşte numai la Scaieţi şi la popa Ghidion, că altă treabă n-o fi avînd.

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonito­rilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Să­deşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre în­ceput bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărtu­risirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noas­tră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tau, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdro­bire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pen­tru a primi închinarea cuvenită.

Ca închinându-ne eu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvi­ne, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi muce­niţe. Şi împreună cu ei să îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Conferinţa “Crucea – semn al dragostei şi al învierii”

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) vor organiza o conferinţă cu genericul “Crucea – semn al dragostei şi al învierii”. Evenimentul se va desfăşura pe data de 28 martie 2010, începând cu orele 14:00, în incinta bibliotecii municipale „Onisifor Ghibu” din Chişinău.

Invitaţii de onoare sunt Ieromonahul Teofan Popescu de la mănăstirea Putna şi Claudiu Târziu, directorul revistei „Rost” din România.

ASCOR Chişinău vă invită la conferinţă şi vă aşteaptă cu drag.

Feţele antihristului de Arh. Mina Dobzeu

– Parinte Mina, cum vedeti dumneavoastra acum, fetele antihristului ?

– Una din feţele antihristului a cazut prin focul pe care il pregatea pentru omenire. Uniunea Sovietica, vreme de mai bine de 40 de ani, a construit armament atomic, rachete, avioane si submarine. Dar acum a venit mizeria si saracia peste popoarele sovietice, imperiul s-a dezmembrat si ateii bolsevici, care erau principalii sustinatori ai lui antihrist, au intrat sub povara focului pe care il pregateau pentru altii. Puterea comunista s-a spulberat peste noapte, ca si cum nu ar fi fost. Astfel s-a aratat voia lui Dumnezeu, care ii iubeste pe crestini si nu i-a lasat la nesfarsit sub talpa ateilor.

– Antihristul are multe masti. Puteti indica o fata mai noua decat comunismul a spiritului care se manifesta impotriva lui Hristos ?

– Acum a aparut o forma noua de ateism, sub numele de New Age. Aceasta include mai multe directii: magia, spiritismul, parapsihologia, paranormalul, satanismul, yoghinismul, bioenergia. Unele au existat in lumea pagana si sunt reactivate acum pe scara larga. Altele se bizuie pe descoperiri noi. Ei sustin ideea ca s-a incheiat epoca pestelui si vine aceea a varsatorului de ape, deci era crestinismului e gata si vine Era Noua, aceea pe care o propovaduiesc ei sub forma sincretismului rezultat din talmes balmes-ul enumerat mai sus. Este calea prin care se formeaza o constiinta larga, anuland deosebirile dintre bine si rau, dintre moral si imoral. Pentru ei exista numai ratiunea, ratiunea si ratiunea, de trei ori, inchipuind omul drept centru al universului. Ei insista ca paranormalul sa fie considerat o stiinta, ba chiar e ridicat la rang de religie. Antihristul din trecut, comunismul, se impunea fortat, prin constrangere. Aceasta forma noua a antihristului se impune prin vraja, prin seducerea omului, prin inselaciunea difuzata in numeroase publicatii si posturi de televiziune. Pe tineri si pe oamenii care se lasa amagiti de senzationalul cu continut New Age din toata massmedia ii sfatuim sa fie atenti, sa se intoarca la credinta in care au fost botezati, sa cunoasca invatatura sfanta, sa se intoarca la Dumnezeu, sa nu se lase inselati. Aceasta invatatura ateista a paranormalului este de natura diabolica si va cadea prin sabia cuvantului lui Dumnezeu. Va fi o confruntare intre Evanghelia dreapta si aceea falsificata de sectari si de acesti magicieni si ei se vor prabusi, asa cum a cazut si comunismul. Insa deocamdata n-au ajuns la apogeu, ca atunci cand le va da Dumnezeu o lovitura sa fie definitiva. Acestea sunt lucruri care se desfasoara in timp; o vreme ii ingaduie Dumnezeu.

Poezia creştină a lui Nichifor Crainic

Nichifor Crainic a fost un ganditor crestin ortodox. Dar a fost nu numai un ganditor al ortodoxiei, ci si un traitor al ei. Si atat in intelegerea cat si in trairea ei s-a deprins din copilarie prin via comuniune cu poporul satelor romanesti. De aceea, gandirea si simtirea lui crestina poarta o pecete romaneasca, ceea ce face din scrisul lui Crainic o marturie a spiritualitatii romanesti, care e o sinteza intre credinta ortodoxa traditionala si calitatile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spatiul si de istoria lui.

Crestinismul lui Nichifor Crainic nu se reduce la preceptele teologice invatate din Evanghelie si din carti, ci e un crestinism manifestat in practicile si datinile poporului roman, care ti-a pastrat autenticitatea lui neslabita si nealterata in satele noastre.

De aceea, poezia lui Crainic nu e nici ea o poezie a unor simtiri general umane, si in acest sens, o poezie „abstracta”, ci o poezie care exprima viata spirituala concreta a poporului roman. Poezia lui poate fi considerata, de aceea, ca expresia spiritualitatii concrete a acestui popor. Insusi titlul unuia din volumele sale de poezii exprima aceasta calitate a poeziei sale: Iisus in tara mea.

S-ar putea spune ca Nichifor Crainic este poetul nostru crestin prin excelenta, cum este Paul Claudel poetul crestin francez prin excelenta, sau Rainer Maria Rilke poetul crestin german prin excelenta. Unii ar putea obiecta fata de aceasta caracterizare a lui, ca multe din poeziile lui Crainic nu au un continut crestin, ci oarecum panteist, deoarece vede in acestea pe Dumnezeu ca un fel de ultima esenta a tuturor. Dar din caracterul personal in care prezinta pe Dumnezeu in mod explicit ca persoana, se poate vedea ca esenta de care afirma el ca este fundamentul tuturor, este energia necreata a lui Dumnezeu, in care e prezent El insusi ca Persoana, dupa invatatura ortodoxa. Gratie acestei invataturi, Dumnezeu e prezent in toate, fara sa se confunde cu ele.

Dar tot aceasta intelegere ortodoxa a lui Dumnezeu, exprimata intr-o buna parte din poeziile sale, l-a facut pe Nichifor Crainic un poet al profunzimilor. Totul in poezia lui merge la profunzime, e o poezie a ultimelor adancimi, un efort de a exprima ultimele temelii ale formelor existentei. In acest sens ea e o poezie filozofica.

Dar noi ne vom opri aici la o scurta analiza a poeziilor lui in care isi exprima direct credinta in Dumnezeu cel personal, de cele mai mult ori asa cum e traita de poporul roman.

Semnalam intai in poezia „Prinos” – cu care-si incepe unul din primele volume de versuri: „Darurile pamantului”, marturisirea credintei in Dumnezeu pe care si-a insusit-o si o pastreaza din copilarie; lui Dumnezeu caruia ii inchina intaiul gand al acestui volum:

În căutarea lui Dumnnezeu – 8 ani de la apariţia primului număr al revistei ORTHODOXIA

Pomenindu-ne la un moment dat singuri şi inutili în faţa veşniciei, ne putem cu certitudine da seama că în toată viaţa noastră, nu am făcut nimic altceva, decât ne-am adunat în suflete, fir cu fir pustiul Sahara. După ce l-am negat pe Dumnezeu, ne-am tăiat inimile şi le-am îngropat în pământ, devenind astfel, total tereştri şi insensibil, inapţi de a cunoaşte adevărata disperare sau adevărata speranţă.

De ce-am aspira spre o altă lume, care-i mai complicată şi mai profundă? E mult mai simplu şi mai firesc să renunţi la ea, s-o ştergi din conştiinţă, să eviţi orice întâlnire cu ea. De ce să-ţi răvăşească sufletul, să-ţi tulbure aparenta pace, să-ţi încurce să trăieşti în această lume „aşa cum se cuvine”? Cădem conştient în ispitele materialiste şi credem în bunăstare, în importanţa covârşitoare a celor din jur, în ceea ce poate fi cuprins şi apreciat cu raţiunea. Este jalnică credinţa a unui om jalnic. Ideile nihiliste, ca oricare altele, sunt consumate de timp sau înlocuite cu altele mai originale, aşa încât omul contemporan se zăpăceşte şi nu mai neagă Adevărul creştin, ci pur şi simplu îl neglijează, devine indiferent faţa de el. În acest fel, ajunge să accepte cele mai aberante şi mai lipsite de originalitate concepţii, cândva unanim combătute de filosofii şi învăţaţii vremurilor, care astăzi îşi găsesc „motivaţii ştiinţifice” şi neapărat un „învăţător”.

Iar vacuumul duhovnicesc format, nu i-l pot umple nici idealurile materialiste şi nici ultimele descoperiri ştiinţifice. Punând logica drept măsură principală a adevărului şi lăsând în umbră izvoarele vii ale credinţei, am produs un nou fel de creştinism, unul coborât până la sistemele logice, care nu au fost decât sursa tuturor crizelor umane.

„Mă tem că astăzi, însuşi noţiunea de „ortodoxie” este o absurditate. Sub vălul ei deja se ascunde o altă definire a credinţei… Ortodoxiei îi este străin mortifiantul formalism. Nu poate fi o ascultare oarbă de „litera legii”, căci Ortodoxia este „duh şi viaţă” (Ioan 6, 63). Chiar dacă aparent toul este „corect” şi „legal”, de fapt nu este la fel şi conţinutul. Biserica ne este dată în exclusivitate pentru mântuirea sufletelor şi pentru nimic altceva! Nu poţi să faci din Ea o armă sau un teren de luptă pentru patimile tale sau afacerile personale”, afirma nu demult arhiepiscopul Avervhie de Jordanville, meditând asupra Ortodoxiei din ultimile vremuri. De aceea pentru ortodocşi timpurile noastre au devenit dublu periculoase, deoarece e foarte probabil să cazi fie în înşelare, fie într-o falsă duhovnicie, adică exterior să fii un ortodox adevărat, chiar să te mândreşti cu dreapta ta credinţă, dar în suflet să rămâi neschimbat. Pentru a îmbrăca imaginea trăirii lui Hristos, e nevoie să-ţi schimbi radical interiorul şi să te dezvolţi în continuu pe un urcuş duhovnicesc, practicat de Sfnţii Părinţi. Căci „adevăratul creştinism” – nu e o totalitate de concepţii şi păreri corecte, insuficiente pentru mântuirea sufletului” – după cum scrie părintele Serafim (Rose), argumentând cu afirmaţia cuviosului Tihon Zadonskii: „Dacă cineva ar spune că adevărata credinţă înseamnă ţinerea şi mărturisirea dreaptă a dogmelor, adevărat zice, căci este indispensabilă trăirea celui credincios de conţinutul şi mărturisirea ortodoxă. Dar această unică cunoaştere şi mărturisire nu este suficientă pentru mântuire. …O raţiune, neîncălzită de credinţă şi dragoste, înfumurată, mândră şi fără rod, nu poate înţelege şi accepta adevărurile de credinţă. Căci, adevărata credinţă în Hristos izvorăşte din inimă şi este răbdătoare, iubitoare, milostivă, compătimitoare, înfometată şi însetată de adevăr. Abia atunci se îndepărtează de poftele lumeşti şi se ataşează numai de Dumnezeu, tinde întotdeauna spre cele înalte şi le caută, se nevoieşte împotriva oricărui păcat şi neîncetat caută şi cere ajutor de la Dumnezeu pentru aceasta”. În acest fel Sf. Ierarh Tihon ne oferă o înţelegere primară a Ortodoxiei. Întâi de toate credinţa pripăşeşte în inimă, nu în minte, ea trebuie să fie „ vie şi caldă pentru suflet”, şi nu o teorie abstractă, rece.

Vom aduna şi noi în paginile revistei, învăţături de credinţă, care ar răspunde la deschiderea cititorilor de a cunoaşte Ortodoxia, pentru ca împreună să avansăm pe calea cunoaşterii lui Dumnezeu, să creştem în asemănarea cu El şi să ne mântuim sufletele.

+Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni.

Revista ORTHODOXIA nr. 1, anul 2002.

135 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta

Astăzi 9 martie stil nou / 24 februarie stil vechi, anul  2010, se împlinesc 135 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta.

De câţiva ani, muncim cu multă dragoste,  să aducem în faţa creştinilor însetaţi de Dreptate şi Adevăr, mărturii veridice din viaţa acestui mare părinte basarabean.

Anul acesta Dumnezeu ne-a arătat, că munca noastră nu este zădarnică. În data de 20 octombrie 2009, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina Mitropolitul Vladimir (Sabodan) a vizitat oraşul Balta, unde în catedrala “Adormirea Maicii Domnului”,  în prezenţa mai multor arhierei, printre care  şi P.S. Petru (Musteaţă) episcop de Hâncu, a săvârşit cinul proslăvirii (canonizarea), a Dreptului părinte Teodosie (Leviţki) de la Balta – care a trecut la cele veşnice în anul 1845. Despre care parintele Inochentie, încă acum o sută de ani în una din scrisorile sale din exil scria: „Fraţilor nu uitaţi de Dumnezeu şi pe Domnul nostru Iisus Hristos şi de Măicuţa Domnului şi de toţi îngerii şi de toţi sfinţii şi de Sfântul Marele nostru Feodosie , marele şi iar marele făcătorul de minuni”.

Scrisorile părintelui Inochentie, poartă în sine cugetările persoanle adresate următorilor săi, despre viaţa duhovnicească, despre poruncile Evangheliei; în aceste scrisori părintele face un apel insistent către oameni „să se îndrepte degrabă, căci se apropie judecata”.
Pentru a vă familiariza cu mai multe momente din viaţa părintelui Inochentie, anul acesta, când se împlinesc 135 de ani de la naşterea sa, vă aducem  ca mărturie trei din scrisorile sale din exil.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mircea Vulcănescu – Pascalia şi nedumerirea ortodocşilor

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” Al. Lăpuşneanu.

Religia şi credinţa sunt pentru popor, iar nu poporul pentru religie. Credinţa şi ideea religioasă izvorăsc din revelaţia dumnezeiască, venită nouă prin Iisus Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, precum şi din necesitatea sufletească ce este înnăscută în cutele cele mai ascunse ale firii omului, dornice de hrana cea divină. Istoria ne-a dovedit că o credinţă cu greu se schimbă, iar poporul identifică credinţa lui cu însuşi scopul existenţei lui pământeşti. De aceea, când Sinodul Român, la 24 ianuarie [1929], a decis revenirea asupra vechei sărbătoriri a Paştelui, s-au născut, în sânul Bisericii creştine Ortodoxe autocefale Române, nedumeriri şi neînţelegeri, care, prin natura lor, prezintă seriozitate, nu atât prin latura lor religioasă, cât cea politică. Istoria ţării noastre şi-a scris visul ei de aur cu ajutorul cel nepreţuit al unităţii noastre de credinţă, confundându-se adesea ideea de stat cu cea religioasă. Domnii noştri au luptat atât pentru ţară, cât şi pentru „creştinătate”. Deci, ideea de stat mergea mână în mână cu cea religioasă. Astăzi, ne-am pus noi înşine ţara pe două tărâmuri. Credincioşii se împart în treizeci şi unu martişti şi cinci maişti. Chestiunea schimbării Pascaliei nu este numai o neînţelegere ,,popească”. Biserica creştină Ortodoxă din întregul Orient şi-a fixat, din primele veacuri ale creştinismului (Sinodul de la Niceea, 325 d.Hr.), modul de a serba Sfintele Paşti. Iar o tradiţie de peste 1600 ani a fixat data sărbătoririi Paştelui după sărbătorirea paştelui evreiesc. Paştele sărbătorindu-se la 31 martie, rezultă că anul acesta Paştele creştin să se serbeze înaintea celui evreiesc. Lucrul acesta, însă, în întreaga Basarabie şi în multe părţi din Moldova, a creat mâhniri şi neînţelegeri în inimile creştinilor, care considerau ca lege că niciodată Paştele creştinesc să nu cadă înainte de cel evreiesc.

Înfricoşata Judecată – Cuvânt al Sfântului Ioan de Shanghai (Maximovici)

Ziua Înfricoşatei Judecăţi.

Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl, iar semnele ei sânt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Ioan Bogoslovul. Apocalipsa, ne vorbeşte despre evenimentele dela sfârşitul lumii şi despre Înfricoşata Judecată, mai mult în pilde şi acoperit, iar Sfinţii Părinţi ne-au tâlcuit acele chipuri şi pilde, dar mai avem şi adevărata Predanie a Bisericii, care ne vorbeşte foarte clar despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Înfricoşata Judecată.

Înainte de sfârşitul vieţii pământeşti, în lume vor fi tulburări, războaie, certuri între fraţi şi între oamenii de acelaş neam, foamete şi cutremure de pământ.

Oamenii vor fi chinuiţi de frică şi istoviţi de aşteptarea unor mari calamităţi. Şi aceea nu va mai fi viaţă, şi nici bucurie a vieţii, ci o chinuitoare stare de decădere dela viaţă. Iar decăderea aceasta va fi nu numai dela viaţă, ci şi dela credinţă, “şi Fiul Omului venind, găsi-va oare credinţă pre pământ”?

Oamenii vor deveni mândri, nemulţămitori, vor nega Legea lui Dumnezeu. Iar odată cu decăderea dela viaţă, va fi şi o sărăcire a vieţii morale.

Va fi o împuţinare a binelui şi o creştere răului.

Despre această vreme ne vorbeşte Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul, în a sa de Dumnezeu insuflată creaţie, numită Descoperirea sau Apocalipsa. El singur spune, că “era în Duh” atunci când o alcătuia: iar aceasta înseamnă, că singur Duhul Sfânt era în el, atunci când soarta Bisericii şi a întregii lumi i s-au descoperit lui în felurite chipuri şi pilde, şi de aceea ea se numeşte – Dumnezeiasca Descoperire.