Noua Galilee

Blog de gândire şi cultură Creştină

Archive for Decembrie 2007

Părintele Mircea Domitriu (1915-2003)

Posted by mihailmaster pe Decembrie 25, 2007

Părintele-inginer Mircea Domitriu

(Boris Stăjeniuc)

 Preotul Mircea Domitriu, care a fost timp de peste jumătate de secol unul dintre stâlpii Bisericii Ortodoxe Române din Paris, s-a născut în 4 noiembrie 1915 din părinţi răzeşi  basarabeni din „Ţara de Sus”, tata din partea Hotinului, mama din partea Bălţilor, participă la războiul pentru eliberarea Basarabiei robite, este arestat şi încarcerat la închisoarea din Braşov, de unde reuşeşte să evadeze şi împreună cu alţi camarazi trece în Iugoslavia. După multe peregrinări, este internat în lagărul de la Buchenwald, unde erau deja peste 400 de compatrioţi, în august 1944.

hirotonie_mirceadomitriu.jpg hirotonirea părintelui Mircea Domitriu de către episcopul Teofil Ionescu

După capitularea Germaniei se căsătoreşte cu o tânără domnişoară germană, Elfride, botezată ortodox Ioana Margareta. În anul 1948 se stabilesc amândoi la Paris şi timp de 30 de ani este inginer constructor în birourile „Methodes mecanique” ale uzinei SIMCA. În 1962, la apelul Prea Sfinţitului Episcop Teofil Ionescu, urmează cursurile de seară ale Institutului Teologic Saint-Serge. În acelaşi an este sfinţit diacon şi apoi arhidiacon şi preot pe seama Episcopiei de la Paris, trecând definitiv de la numele de naştere Boris Stăjeniuc la cel de Mircea Edgar Domitriu. În 1963, Parintele Mircea Domitriu înfiinţează Parohia „Sfântul Gheorghe” din Koln, în cadrul asociaţie cultuale fondată de către episcopul Teofil Ionescu, al cărei preşedinte fondator a fost mai întâi Gheorghe Agrita-Acrivu, urmându-i onoratul Dr Ioan Popa, iar acestuia onoratul Dr Alexandru Şuga. Timp de 41 de ani slujeşte cu credinţă Sfânta Biserică a Sfinţilor Arhangheli şi se roagă ca bunul Dumnezeu să-i dea sănătate pentru a fi de folos Bisericii din Paris, Bisericii din Koln şi neamului nostru românesc.

Preotul iconom stavrofor, Părintele misionar Mircea Domitriu a închis ochii pentru veşnicie în noaptea Sfântului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 2003, la ora 0:30.Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

A murit Părintele Mircea Domitriu

De Titus Bărbulescu 

Ne-a părăsit preotul Mircea Domitriu, luând drumul eternităţii, pe 30 Noiembrie 2003.

 L-am cunoscut aici la Paris, acum vreo jumătate de secol. Nedespărţit de Părintele Vasile Boldeanu, cu care a fost la un moment dat la Buchenwald. Îmi amintesc clar vizita părinţilor lui la Paris, veniţi din fundul Rusiei. După moartea lui Stalin, prin 1956-1960, Hrusciov era la putere încercând o dezgheţare a regimului. Ca sa aibă devize, a permis celor fugiţi din „imperiul” rus sa ia contact cu familiile lor ramase, depărtate, împrăştiate prin toate Rusiile, sa le trimeată bani grei (dolari) pentru ca aceştia să poată veni de acolo din Rusia la ai lor, aici în Europa occidentală. Părintele Mircea Domitriu era originar din regiunea Ungheni a Moldovei răpite. Părinţii lui, ţărani fruntaşi în satul lor cu pământ, adică proprietari – ceea ce pentru comunişti era o ursine: ţărani culaci! Părinţii lui au fost deportaţi din satul lor basarabean, înfloritor sub români între cele doua războaie, deportaţi deci prin fundul Rusiei, pe la Taşkent, în Siberia, să-i înveţe pe cei de acolo sa lucreze pământul. Iar în locul lor, în Basarabia, au fost instalaţi alţii, veniţi de aiurea: tătari, cerchezi, ruşi, găgăuji, ucraineni. Părintele Mircea le-a trimes bani grei, acolo, în Siberia, unde se aflau. Iar Moşul şi maica bătrâna şi-au cumpărat bilete de tren – toate cheltuielile de drum au fost plătite acolo în Rusia cu ruble din dolarii proveniţi de la „fişiorul” lor din Paris. Nu le-au lăsat – traversarea Europei de la Est la Vest – decât o suma modesta în devize străine. Astfel, Moşul-tatăl şi maica bătrână au sosit într-o zi la Paris. Moşul avea un toiag făcut în Siberia, din lemn de carp. Amândoi cu hârtii ruseşti – nici ei nu mai ştiau cum îi cheamă. De altfel şi băiatul lor, ca să-i poată chema, a trebuit sa semneze: Boris nu mai ştiu cum.

 În sfârşit, ce plăcere să stau de vorbă cu ei! Ce moldovenească, adică româneasca, cu dulceaţă de cireşi amare, vorbeau. – Apoi, vezi tale, fişiorul nostru ! Pentru noi ne eşti scump ca ochii din cap. Te-ai făcut mare. Te-ai nemţit. (Părintele Mircea a venit din Germania cu o diploma de inginer mecanic. Lucra la SIMCA, ca inginer, foarte cotat, de altfel.) – Iţi spun eu, tatăl tău, sa nu te mai întorci la noi acasă, în Moldova la noi, căci nu mai avem casa ! Si-apoi o sa te trimeată prin Siberia să-i luminezi pe ocnaşi. Ia spune-mi : cu familia cum stai ? Copii ? Părintele Mircea era căsătorit cu Elfride – ce admirabilă soţie ! Când a fost făcut diacon, apoi preot, ea, Elfride, s-a simţit aşa de devotata bisericii unde bărbatul ei era preot (nu o jena căsătoria cu un preot, fiind protestantă ca religie, apoi ortodoxă, deci obişnuita de idee de căsătorie cu un pastor), era atât de devotata că spăla pe jos toata biserica, sa fie curată Casa lui Dumnezeu. Ce păcat că nu avea copii. Şi mai mare nefericire : s-a prăpădit tânăra, preoteasa Elfride, de o boală nemiloasa. Iarăşi mi-aduc aminte despre Părintele Mircea Domitriu – de asta dată preot ajutător la biserică. Îi plăcea sa asculte pe cel mai mare sau mai bătrân şi mai ştiutor decât el în cele bisericeşti. Nu stăpân, ci supus fata de cel mai mare în grad sau mai păţit a fost tot timpul ca preot. A ascultat de Părintele Vasile Boldeanu, apoi de părintele Constandache. Apoi, pare-mi-se, încet-încet s-a retras, împuţinându-şi obligaţiile bisericeşti din viaţa activă şi ocupată de preot-inginer (cum era cunoscut la SYMCA), după moartea Părintelui Vasile Boldeanu şi după moartea preotesei si nu mai ştiu după ce tot felul de tristeţi adânci. Haristic, tot timpul a ascultat de Sfântul Sinod al Ruşilor < hors frontieres > cu sediul la New-York. În vremea mitropolitului Filaret noua, Bisericii Ortodoxe Române din Paris, Sfântul Sinod din New-York ne-a fost de mare ajutor. Îi suntem recunoscători. Între timp, Europa începe sa se întregească si la Estul ei – Europa Orientala si Centrala. Sigur ca România, ca şi Basarabia, Bucovina (Republica Moldova) trebuie să intre în Europa. Sfântul Sinod al Ruşilor albi (zişi < hors frontieres >) sunt, evident, cu America (USA) mai degrabă decât Europa ( ?!) în caz de dificultate internaţionala, probabil. Vom vedea. Iar noi, Biserica Ortodoxa Româna din Paris, sigur ca avem si vom avea har episcopal de la un episcop din lumea libera (român de origine), carele Sfânt Har episcopal mi se pare mie (un mirean, nu sfânt părinte !) ca nu poate fi reductibil de tot felul de limite si oprelişti geopolitice !! Vom avea deci într-o zi un episcop la Paris, cum am avut o bucata de vreme pe Episcopul Teofil.

Părintele Domitriu – când era în putere – a fost o speranţa sa fie episcopul nostru. Sfinţit cum se face, de trei sfinţi părinţi episcopi. In ultimii ani, l-am văzut pe părintele Domitriu cu ocazia vizitei la Paris a preşedintelui Constantinescu, în care mulţi ne-am pus multe speranţe si mai ales dorinţa sa ne scape de tăvălugul rusesc. Părintele Domitriu venise sa-l vadă pe preşedintele care s-a născut la Tighina. Iar acesta i-a confirmat.  Ei, iubite Părinte Mircea Domitriu, ce n-am spus o spun acum : ce voce frumoasa aveai ! De bariton bas cantabil. Ne adunam şi cântam la biserica sau prin alte locuri de concert sau spectacol de cântec, dans, hore româneşti. Mi-aduc aminte cu câta emoţie ne cânta Nistrule pe malul tău ! Şi atâtea romanţe populare din folclorul nostru, mai ales moldovean, care este sau nu este influenţat, cel puţin muzical de muzica rusa, se poate! Dar cântecele si horele cântate cu cuvinte româneşti, jucate, dansate româneşte – cu opinci, nu cu cizme -, au fost de neuitat. Încântătoare erau si poeziile de Coşbuc cântate, ca de exemplu De cer m-ati dus de lângă voi. Să dea Bunul Dumnezeu să fie primită acolo Sus jertfa de o viată întreagă pentru neamul şi pământul din care te-ai născut, iubite părinte cântăreţ iubitor de cele sfinte Mircea Domitriu !

Titus Bărbulescu    

Anunțuri

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Despre părintele arhimandrit Roman Braga

Posted by mihailmaster pe Decembrie 24, 2007

roman-braga.jpg

Călugărul care a vieţuit călugăria mai mult în închisori decât în vreun schit sau mănăstire… 

SCURTE DATE BIOGRAFICE  

 Arhimandritul Roman Braga român originar din Basarabia – absolvent al Facultãţii de Teologie din Bucureşti, cu menţiunea „magna cum laude” şi apoi absolvent al Facultãţii de Litere şi Filozofie, precum şi al Seminarului Pedagogic Titu Maiorescu, Preotul Roman Braga şi-a dedicat întreaga lui viaţã în a sluji pe Dumnezeu. Prin armonia şi   cumpãtarea cugetãrii, prin ascendentul moral şi marele talent duhovnicesc, cât şi pentru exemplul sãu de totalã dãruire în slujba Bisericii şi a oamenilor, acest Apostol al lui Hristos se impune ca o nobilã întrupare a unui om superior, care ştie instinctiv sã armonizeze gândul cu gestul, sã adapteze teoria la practic şi sã transforme golgota suferinţelor în optimism şi seninãtate. 

 Părintele Roman Braga este un călugăr ortodox român, deosebit de oricare alt călugăr, pentru simplul fapt că a vieţuit călugăria mai mult în inchisori decât în vreun schit sau mănăstire; în tinereţea sa, el n’a cunoscut altă chilie decât celula închisorilor dar mai ales cămara cea de sus a inimii. Iar dacă călugăria ar însemna trăirea în Hristos, Părintele Roman şi-a supt duhovnicia întâi din sânul mamei sale, care odată cu hrana laptelui i-a dat din duhul smereniei, a evlaviei şi a iubirii de Dumnezeu care a stăpânit-o toată viaţa, şi mai apoi de la călugării mănăstirii Condriţa, din Basarabia, în vecinătatea căreia s’a şi născut în 1922, Aprilie 2. Înainte de a citi Abecedarul, a citit psalmii în chirilică. La 12 ani este frăţior la mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti, ca în anul următor să urmeze seminarul la Cernica. După desfiinţarea acestuia de către Antonescu este transferat la Seminarul Central din Bucureşti, iar ultimul an îl sfârşeste la seminarul teologic din Chişinău. Întorcându-se în Bucureşti, între 1943 şi 1947 urmează atât cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie cât şi cele ale Institutului Teologic.   În anul 1949 Pr. Roman Braga a fost arestat şi condamnat conform sentinţei 210 la 5 ani temniţă grea şi trei ani degradare civică ( dos. 113668, vol.1, f.261) pentru acuzaţia că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie subversivă din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucuresti.În inchisoare, întâlneşte pe călugărul Evghenie Hulea, o figură de Pateric după mărturia Păr. Roman, decisivă pentru hotărârea de a se călugări. Eliberat în 1953, cu domiciliul forţat în Bucureşti, merge totuşi pe ascuns la Iaşi, unde Mitropolitul Sebastian Rusanu îl călugăreşte şi îl hirotoneşte întru diaconie.După eliberarea sa, în anul 1953, părintele a continuat lupta împotriva comunismului şi materialismului şi a continuat propovăduirea învăţăturii ortodoxe, mai ales în rândurile tineretului.Pentru aceste activităţi, a fost arestat din nou, in anul 1958, şi condamnat conform sentinţei nr. 125 din 8. nov. 1958 la 18 ani munca silnică şi 10 ani degradare civica. 

Acuzaţiile împotriva sa includeau urmatoarele:  „A păstrat în biblioteca sa cărţi cu conţinut duşmănos regimului actual cum ar fi de exemplu „ Destinul omenirii” de autorul P.P.Negulescu şi altele, pe care a neglijat intenţionat să le îndepărteze, deoarece dupa concepţia sa anticomunistă, le-a considerat de „valoare”. „A scris note, rezumate şi comentarii antimaterialiste cu privire la biologia marxistă şi alte teme” „În perioada 1953-1958 în mod consecutiv şi cu scop duşmănos regimului democrat, a făcut educatie anticomunistă în rândul tineretului şi în special a celui studios, deoarece spera ca astfel reuşind să-i rupă de regim şi de concepţiile sale şi apropiindu-i de mănăstire, aceştia nu vor mai contribui cu nimic la menţinerea şi consolidarea acestui regim, fapt ce putea sa uşureze prăbuşirea sa”. „A participat la meditaţiile ţinute în anul 1957, vara, de către stareţul schitului Sandu Tudor, de la mănăstirea Rarău”. Părintele fost deţinut la Jilava, apoi la formaţiunea 0957 Ostrov de unde a fost eliberat la 31 Iulie 1964. Dupa 1964, începe lungul pelerinaj al călugărului diacon Roman Braga prin toate Episcopiile şi Mitropoliile României, cunoscut fiind de toţi şi izgonit fiind de toţi.  Ca să-i dea de lucru, trebuia să fie preot. Ca să-l preoţească trebuia aprobarea Ministerului Cultelor prin care ”Guvernul şi Partidul” comunist controla activitatea întregului cler. Şi tuturor ierarhilor le era frică să hirotonească pe un fost ”puşcăriaş politic”.  De aici nu urmează că toţi ”inspectorii” de la Culte erau cгlгi. Aşa se face că în 1964, Dumnezeu îi scoate în cale pe unul din cei ”buni” care-i dă episcopului Valerian Zaharia aprobarea să-l preoţească.  La 1 Ianuarie 1965 este instalat ca preot la Negreşti, apoi mutat la Sârbi, apoi chemat la Patriarhie şi trimis ca misionar în Brazilia.  În 1972 Episcopul Valerian Trifa (ROEA) îl cheamă la Vatra, devine preot paroh, iar în 1988 se retrage la mănastirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan.  Cu acestea nu s’a arătat decât coaja vieţii Părintelui Roman. Miezul ei duhovnicesc trebuie aflat în anii seminarului de la Cernica clădiţi pe aceia ai copilăriei de la Condriţa şi definitivaţi, modelaţi de călugărul Evghenie Hulea de la ”Canal.”  Orice cinste omenească s’ar acorda Părintelui Roman pentru ”duhovnicia” sfinţiei sale, sună ciudat, deoarece viaţa sa jertfită lui Dumnezeu nu o poate cinsti decât binecuvântarea Celui Căruia i s’a jertfit.  Totuşi, la iniţiativa Prea Sfinţitului Episcop Nathaniel, Mitropolitul Theodosie al Bisericii Ortodoxe din America i-a acordat o Gramată Sinodală şi o medalie a Sf. Inocent, din bronz. Pe aceea de aur a Duhului Sfânt, Dumnezeu i-a dat-o de mult.  

Documentat de pe : http://www.plasticsusa.com     

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »

Şcoala Spirituală din Edineţ ( partea I )

Posted by mihailmaster pe Decembrie 12, 2007

yed01.jpg

Studiu ( partea I )   

Din negura trecutului…

Şcoala Spirituală din Edineţ 

 La sfârşitul secolului al XIX-lea triunghiul şcolilor spirituale din Basarabia a fost completat cu o noua instituţie de acest gen – şcoala spirituală de băieţi din Edineţ.

Această şcoală reprezenta o instituţie de învăţământ teologic primar, care se înscria în lista şcolilor de categoria a doua. Ea funcţiona în baza mijloacelor financiare colectate de la preoţimea locală şi a celor furnizate de Sinodul de la Petersburg. Termenul de studii la şcoala spirituală de băieţi era de patru ani. Absolvenţii şcolii aveau dreptul de a se înscrie în clasa întâia a Seminarului teologic. La studii erau admişi copii între 10 şi 12 ani, care puteau sa citească în limba rusă şi în slavonă, să scrie în limba rusă, cunoşteau rugăciunile şi predicile principale, şi ştiau pe de rost primele doua coloniţe din tabla înmulţirii.În continuare propun sa urmărim care au fost circumstanţele care au favorizat deschiderea instituţiei respective şi radiografia funcţionării ei.

Drept consecinţă a  aplicării reformelor de la sfârşitul secolului al XIX-lea în învaţământul teologic au fost mobilizate toate eforturile autorităţilor ţariste pentru asigurarea unui proces de studii cu succes în şcolile spirituale. În acest sens congresul eparhial al clerului din circumscripţia Chişinaului care a avut loc în 1869 a supus unor dezbateri furtunoase problema pregătirii copiilor clerului pentru a-şi continua studiile în şcoala spirituală. La acest congres, autorităţile eparhiale au luat în dezbatere mai multe întrebări, una din ele fiind numărul de elevi exagerat de mare al şcolii spirituale de băieţi din Chişinău., astfel că după îndelungate dezbateri, congresele eparhiale din anii 1867 şi 1869 au decis să deschidă în anul 1869 o nouă şcoală spirituală.

S-a convenit ca ea sa fie amplasată în oraşul Bălţi, formându-se o circumscripţie şcolară nouă (circumscripţia de Bălţi), din care faceau parte judeţele Hotin, Iaşi, Soroca, şi o parte din judeţul Orhei. În prima circumscripţie şcolară, cea a Chişinăului, au rămas la şcoala spirituală de băieţi din Chişinău, judeţele  Chişinau, Tighina, Cetatea Albă şi restul judeţului Orhei. Şcoala spirituală din Bălţi s-a deschis la 1 septembrie 1869, cu un contingent scolar de 174 de elevi.[1]Conform deciziei Sfântului Sinod pentru asigurarea activităţii ambelor şcoli spirituale din Basarabia se transfera din bugetul său suma de 19.773 ruble 66 copeici anual. Pentru  şcoala spirituală de băieţi din Chişinău se alocau 4.020 ruble din contul direct al Sf. Sinod de la Peterburg, şi 5.524 ruble din veniturile  eparhiale locale, ( suma finala – 9.712 ruble ), iar pentru şcoala spirituală de băieţi din Bălţi se alocau din bugetul Sf. Sinod – 500 ruble, şi 966 ruble din  veniturile eparhiei Chişinăului ( suma finală – 1.161 ruble ). Veniturile eparhiale locale se identificau prin donaţiile clerului în suma de 7.000 ruble, donaţiile mănăstirilor ( a treia parte din veniturile de la lumânari ), plus valoarea de la realizarea lumânarilor pe eparhie. Iniţial şcoala spirituală din Bălti urma să funcţioneze într-un local arendat, ceea ce mai devreme ori mai târziu ar fi impus problema construirii unui edificiu nou prevăzut în exclusivitate pentru şcoală., ceea ce s-a şi produs curând, precum era de aşteptat. Soluţia la care  s-a convenit era de a construi noua scoală nu la Bălţi, precum ar fi fost firesc, ci la Edineţ. Autorii ei luând această decizie au fost ghidaţi de anumite raţionamente cu caracter materialist. Precursorul acestei idei, arhiepiscopul Pavel, motiva prin faptul ca Edineţul este situat în centrul Basarabiei de nord, terenul unde urma  sa se înalţe noua cladire se oferea de proprietarul locului în condiţii foarte avantajoase, lemnul de construcţie la Edineţ era mai ieftin decât în toate celelalte, localităţi, iar proprietarul târgului local şi locuitorii oraşului au făgăduit o donaţie în suma de 2000 de ruble.[2]Reieşind din circumstanţele deosebit de favorabile expuse mai sus, congresul eparhial din 1872 a adoptat decizia de a se demara în anul curent ( 1872 ) lucrările de construcţie a şcolii spirituale din Edineţ. Pentru a se asigura bunul mers al treburilor, autorităţile eparhiale au luat un împrumut de 15.000 de ruble pe un termen de patru ani fără dobânzi de la epitropul de onoare al şcolii din Edinet F.N. Marcoci. În termen de trei ani lucrările de construcţie au fost finisate, dându-se în exploatare la finele anului 1875 – şcoala  spirituală de băieţi din Edineţ. La începutul secolului XX, în anul şcolar 1904-1905 – administraţia şcolii spirituale  din Edineţ era reprezentată de directorul şcolii profesorul de catehism şi statut bisericesc, candidatul în teologie Ilarion Iaţcovschi, şi directorul adjunct; profesorul de Istorie Sfântă, candidat în teologie Ivan Saharov.

Contingentul cadrelor didactice era reprezentat de profesorul de limba rusă şi slavonă bisericească, în clasa întâia  studentul seminarului, Petre Şostacovschi, profesor de  acelaşi obiect în restul trei clase, de asemenea de aritmetică în secţia paralelă, cand. în teol. Maxim Tucichevici; profesorul de limba greacă – cand. în teol., Tiron  Stepcovschi; prof. de limba latină, cand. în teol., Zosim Terghitanschii; prof. de artmetica, cand. în teol., Langhin Canţevici, prof. de cânt  bisericesc, proaspat absolventul Seminarului teologic, Alexandru Spinei; prof. în clasa pregatitoare, studentul seminarului din Chişinău, Mihai Paun. Contingentul şcolar era format din 191 elevi, şcoala dispunea  de secţii paralele la trei clase.

Iniţial, în momentul transferării şcolii spirituale din Bălţi la Edineţ, contingentul şcolar era format din 163 elevi, în 1890, numărul lor a crescut, ajungând la  248. Dar, începând cu anul 1900 se înregistrează o  reducere considerabilă a contingentului şcolar  prin restricţia impusă de autorităţi privitor la limitarea numărului de abiturienţi din  păturile laice, prin urmare în primii ani ai sec. al XX-lea numărul elevilor varia între  191 şi 197, dar, evolutiv, la finele primului deceniu numărul  contingentului de elevi a început sa  crească. În 1909 la şcoala din Edineţ îşi făceau studiile  220 de elevi, în 1910 -242 elevi. Dintre care 192 erau copii ai clerului 50 copii ai nobilimii.La întreţinere deplină din partea eparhiei erau 70 elevi, la întreţinere parţială – 4 şi 2 bursieri. Secţii paralele în 1910 funcţionau  pe lângă clasele a I-a, a II-a şi a III-a.În anul de studiu 1911-1912, contingentul  şcolar era format din 242 elevi, repartizaţi pe clase în felul  următor: clasa a IV-a – 40, cl. a III-a de baza – 29, în cl. a III-a paralelă – 30, în cl. a II-a de baza – 23, în cl. a II-a paralelă – 25, în cl. I-a de bază – 31, în cl. I paralelă – 30, în clasa pregătitoare – 34.Contingentul profesorul era format din  11 persoane. În biblioteca fundamentală a şcolii erau înregistrate 901 titluri de cărţi, în 2810  de exemplare; în biblioteca şcolară erau înregistrate 1189 de  titluri de cărţi în 1600 de exemplare; titluri de manuale – 180 în 2060 de exemplare.

Pentru întreţinerea şcolii s-au cheltuit din sumele alocate de eparhie; 1) 19040r. 98 c. pentru întreţinerea personalului didactic; 2) 11069 ruble pentru întreţinerea elevilor; 3) 7797 ruble pentru administrarea gospodărească; 4) 300 ruble – pentru biblioteca  fundamentală şi şcolară; 5)  100 ruble – pentru cancelaria  şcolară; 6) 171 ruble – pentru spitalul şcolii, 7) 1707 ruble 25cop. – pentru cheltuieli extraordinare; în total – 40259 ruble 94 cop. Afară de aceasta, din donaţiile mănăstireşti, pentru profesorii şcoliii din Edineţ, s-au construit locuinţe, îmbunătăţindu-li-se, astfel, condiţiile de trai.

În baza datelor de arhivă vom schiţa urmatoarea radiografie a contingentului şcolar la începutul perioadei de studiu – 1905 şi la începutul celui de-al II-lea deceniu al  sec. XX. 

 Clasele

Numarul de elevi
Sc. din Chisinau Sc. din Edinet Sc. din Izmail
cl. a IV de baza 31 23 24
cl. a IV paralela 28 22
cl. a III de baza 24 35 27
cl. a III-ia paralela 19
cl. a II-a de baza 40 35 27
cl. a II-a paralela 40
cl. a I-a de baza 39 19 23
cl. a I-a paralelacl pregatitoare de baza cl. preg.-par. 38 5035 20 37  14
Numarul total 344 191 115

 Cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ au fost absolvite de către :

mitropolitul Arsenie Stadniţchi (  Între 1880-1881 – a predat în şcoala teologică de la Edineţ )

Pantelimon Halippa, scriitor şi poet, publicist militant, făuritor al Marii Uniri de la 1918

Alexandru.I. Gonţa, istoric

Preotul Constantin Geanopol, cunoscut sacerdot al Fălticenilor 

Bibliografie : 

1. Kishinevskija    Eparhial’nyja    Vedomosti, 1868, nr.24, pag. 789-790.

2. Kishinevskija Eparhial’nyja Vedomosti, 1873, nr.22, pag. 499-500

3. Trudî Bessarabsscogo-istorico-arheologhicescogo obsciestvo, Kishinev, VII,pag. 235-236.

4. Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău. 

Va urma… 


[1] Trudî Bessarabsscogo-istorico-arheologhicescogo obsciestvo”, Kişinev, VII, pag. 235-236. 

[2] Popovschi Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum 2000, Chişinău, pag. 179

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Protoiereul-mitrofor părintele Victor Chicu de la Sadova

Posted by mihailmaster pe Decembrie 11, 2007

victorchicu01.jpg

Protoiereul-mitrofor părintele Victor Chicu de la Sadova (8.IX.1901 – 25.X.1992) 

Parintele Victor Chicu a îngrijit sufletele sadovenilor ( Sadova, Basarabia ) într-o epocã cruntã, atee, atacantã, manifestând o nespusã principialitate confesionalã si dârzie sufleteascã – chezãşie a trecerii sale prin calvarul social-politic.

 Om îalt, chipeş, îmbrãcat întotdeauna în haine preoteşti, frumoase şi curate. Vorbea expresiv, corect, binevoitor nu numai cu cei în vârstã, dar şi cu copii. În primavara anului 1944 nu s-a refugiat în România, pentru ca nu putea sa se despartã de enoriaşii sãi dragi care-l iubeau şi-l respectau ca pe un sfânt. Ramânerea în „cuşca” sovieticã l-a costat foarte scump. La început, politrucii l-au luat drept spion şi mereu îl chemau şi-l interogau; apoi, discutând cu oamenii, au rămas uimiţi ca nimeni din sat n-a spus nici un cuvânt rău despre preot.” „…ca deputat şi ca presedinte al sovietului sătesc am avut ocazia sã asist deseori la discuţiile pe care le purtau secretarii şi seful secţiei ideologice de la Comitetul raional de partid Cãlãrasi cu pãrintele Chicu în scopul de a-l converti. … Scene cu adevãrat penibile: pe de o parte, nişte pigmei inculţi, bãdãrani şi necãrturari, pe de altã parte – un gigant erudit, inteligent şi elocvent.”Fireşte, din acest duel ideologic totdeauna ieşea victorios Pãrintele din Sadova, care era la curent cu legile sovietice şi cele internaţionale privind dreptul cetãţenilor la convingeri religioase. Marii demnitari, fãrã îndoialã, îl considrau duşman al regimului, dar înfãţişarea lui fizicã, frumuseţea cu care a fost înzestrat de la Dumnezeu, înţelepciunea şi calmul, ţinuta impecabilã, cultura vorbirii, inclusiv a limbii ruse, convingerile religioase produceau asupra interlocutorilor o impresie puternicã, încât o parte din aceştia nu mai îndrãzneau să-l contrazicã, ba, dimpotrivã, încercau să lege prietenie cu el”. „În una din zile, părintele Victor a fost invitat la şeful NKVD, însa Domnul i-a purtat de grijă, trimiţîndu-i în cale un om care nu pierduse cu totul omenia. …Nici pânã astăzi nu se ştie ce l-a făcut pe enkavedistul Meahkin să-şi schimbe atitudinea faţă de el: ori frica de Dumnezeu, ori argumentele preotului, spuse cu blândeţe creştineascã. Dupã câteva ore de discuţii în limba „oaspetelui”, acel Meahkin l-a petrecut pânã la ieşire, spunându-i: (transliteraţie din rusã) „Batiuşca, vot videte, ia Vas vstretil kak vraga so slovami „pop”, a seicias ia provojaiu Vas kak dobrogo prieatelea. Odnako ia nauciu Vas, kak jiti pri Staline, citobi Vas ne koknuli ili je ne poslali v Sibiri: jivite v sobstvennom dome, nicego ne najivaite, ne pişite za graniţu i nicego ne poluciaite ottuda, nikogda ne viezjaite, znaite odnu dorogu – dom i ţercovi, ţercovi i dom, i Vas ne tronut. A za vaşi ubejdenia derjitesi kak mojno krepce, ãto ne predlog …” 

 Bibliografie : Larisa Mahu,”…pe urmele celui plecat”, Chişinău, 1995, şi cartea „Larisa Mahu”, Chisinau 2001  

„PARINTELE” Schiţă consacratămarelui Protoiereu-Mitrofor Victor Chicu de la Sadova 

 Aşa era numit preotul Victor Chicu din  satul Sadova (Lăpuşna) şi nicidecum „popa” sau alt nume ce nu face cinste unei feţe bisericeşti, cu părere de rău tot mai des auzite în ultimul timp. 

Parintele Victor era printre puţinii preoţi cu facultate de teologie după 1945 în Basarabia. Era frumos la chip, blajin la suflet, plin de voinţa şi curaj. Era un inteligent nu numai în ştiinţele teologice, dar şi în cele laice. A însuşit profund limbile clasice (greaca şi latina), mai multe limbi moderne, de asemenea psihologia, logica, etica, retorica, fiind menţionat cu diploma „Magna cum laude”. Părintele vorbea coerent, fluid, convingător, expresiv şi captivant ca o personalitate erudită, inteligentă şi de o aleasă cultură. Iată cum îl caracterizează preotul din satul vecin Vorniceni G. Gavriliţă: „Avea un temperament sanguinic, dar reuşea să-l „dirijeze” rămânând întotdeauna stăpân pe sine, bun ca pâinea caldă, blând la suflet, sincer, milostiv, înţelept, răbdător, corect în toate şi în acelaşi timp foarte exigent faţă de sine, punctual şi responsabil la gradul cel mai înalt de Misiunea pe care o îndeplinea în slujirea lui Dumnezeu.”

Mai era înzestrat cu o voce placută, catifelată, frumoasă, sonoră, şi harul Dumnezeesc de a captiva enoriaşii şi de a câştiga încrederea lor. În acest sens servea drept etalon pentru toţi preoţii. Pentru înaltul său profesionalism Părintele Victor era mult respectat şi apreciat de preoţime. 

A rezistat multor presiuni politice care se făceau asupra lui din partea autorităţilor sovietice de ocupaţie. Prin arta de a discuta, prin tact, pasiune, erudiţie reuşea să-l câştige pe interlocutorul-adversar de partea sa atunci când se luau în dezbatere probleme de religie şi credinţă.

Un exemplu concret: odată un grup de preoţi au fost chemaţi la Departamentul de Stat al Sovietului de Miniştri din R.S.S. Moldovenească pentru a li se aduce la cunostinţă hotărârea despre închiderea bisericilor. Când şeful Departamentului şi-a terminat discursul, Părintele Victor s-a ridicat şi cu o voce autoritară a rostit un „NU” categoric, demonstrând că după lege nimeni nu are dreptul să lichideze locaşurile sfinte. Apoi a adăugat: „Biserica la care slujesc o veţi putea închide numai după ce mă veţi scoate cu picioarele înainte!” 

Aşa Părintele Victor îşi îndeplinea misiunea de slujitor al lui Dumnezeu mângâind sufletele oamenilor necăjiţi. Datorită lui biserica nu a fost închisă şi batjocorită, tinerii n-au rămas necununaţi, copii n-au crescut nebotezati, morţii n-au trecut fără prohod. Îl venera, îl stima şi îi purta cinstea o lume întreagă, la rându-i avea grijă de fiecare în parte: ştia pe nume pe fiecare locuitor din Sadova, de la mic la mare. Veghea pe cât era cu putinţă ca sămânţa rea semănată cu atâta şmecherie de sovietici să nu afecteze sufletele oamenilor.Suferea mult că intelectualii (elita roşie) nu cunoşteau alte forme de organizare a societăţii, decât cea socialistă.

 Purta mereu în suflet grijile şi nevoile sătenilor. L-am cunoscut şi eu de mic, fiind şi rude. Matuşca – soţia Părintelui Victor, era fiica lui Nicolae Gavriliţă. De asemenea soţii Victor şi Efimia Chicu erau nănaşii de cununie a părinţilor mei.

De mic îmi purta o grijă şi respect deosebit. De fapt orice copil din anii „50-60-70, poate să spuna la fel, căci cunoştea pe nume pe fiecare în parte. La sfârşitul anilor „80 pe când în Basarabia au început perturbaţiile sociale, aveam cu Părintele Victor discuţii în fiecare sâmbătă. Ma întorceam de la Chişinău şi până seara târziu discutam; îi spuneam ce se întâmpla la Chişinău. Îl interesa totul: cine a vorbit; ce a vorbit; câtă lume a participat şi dacă cineva a folosit în faţa mulţimii cuvinte din Biblie.

L-am întrebat: poate învăţătura din „sfânta scriptură” sa ajute oamenilor în viaţa de toate zilele? „Da” a fost răspunsul lui. Ba mai mult: fără credinţa poporului şi harul lui Dumnezeu pe care e strict necesar să-l aibă conducătorul (împăratul), nimic nu se primeşte bun ci numai tulburări şi necaz în societate. I-am reproşat: doar Noul Testament vorbeşte clar: toate limbile sunt egale în faţa lui Dumnezeu, şi chiar Isus Hristos a spus: „Mama mea şi fraţii mei sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc”(Luc.8,20). Şi nu Mata Părinte, ai vorbit că orice putere este de la Dumnezeu?  

Şi atunci Parintele Victor mi-a ţinut o predică pe care am s-o ţin minte toată viaţa.Da, încă în Vechiul Testament e scris ca: „fiecare suflet când moare se adaugă la poporul său” (Fac.25,vers.8 şi 17) sau la părinţii săi în cer.

Este frumos în faţa lui Dumnezeu să locuiască fraţii împreună! Şi unde este unire Binecuvântează Viaţa. (Ps.132). Încă în vremuri străvechi se spunea: fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în pământul său (Isaia 13-14). Dar şi-n Evanghelie e scris dacă poţi să ajungi liber – foloseşte-te! (1 Cor.7-21). Iar Apostolul Pavel era gata să-şi dea viaţa pentru fraţii lui şi neamul său după trup.(Rom.9.3).

La sfârşitul veacurilor la Judecata cea Mare fiecare neam va şedea cu slava sa în faţa lui Dumnezeu. De aceea canoanele bisericeşti spun că o comunitate creştină se constituie în primul rând după limba vorbită, şi nu dupa teritoriile ocupate.

Cei ce ne-au asuprit, până acum, au păcatul Mândriei, al poftei de stăpânire. Ne-au risipit şi izolat de nu mai ştim de unde venim, care-i neamul nostru şi unde ne ducem, cu cine vom sta alături la judecata de apoi.Şi aici nu-i nimic de mirare, „diavolos” înseamnă – risipitor.Ne va ajunge credinţă şi puteri să găsim calea spre libertate. Nu vom păţi ca evreii care după ce au întâlnit primele greutăţi îi reproşau lui Moise şi doreau să-i ducă înapoi în robie zicând că înainte era mai bine şi era ce mânca. Acest lucru este un mare păcat, caci nu din înţelepciune se vorbeşte.(Ecl.7,10)

Şi-apoi chiar de poporul va fi înţelept şi va avea răbdare, şi credinţă ne mai trebuie şi-un proroc din rândul nostru – un proroc să vă ridicaţi. Şi asta cum de înţeles? am întrebat eu.Prorocul, Vasile, îmi spuse Părintele cu blândeţe, e un om înţelept ce are darul Sf. Duh de a prevedea lucrurile viitoare.„Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna chibzuială.” (Pilde 8-12)Mângâietorul – Duhul adevărului va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 14-26), căci conducătorul trebuie să fie hotărât şi viteaz, şi cu multă înţelepciune. Oamenii fricoşi, cei ce se uită la gura lumii, sunt scârboşi în faţa lui Dumnezeu. (Apoc.21,8)Cu timpul s-a văzut că mulţi dintre noi n-au înţeles rostul vremurilor noi, dar nici de un împărat chibzuit la minte, viteaz şi hotărât n-am avut parte.

 Nu mai auzisem, până atunci aşa cuvinte de patriotism care să vină din adâncul sufletului cu credinţă în Dumnezeu. Ar fi bine să le cunoască orice om al acestui neam. Părintele avea speranţa că bunul Dumnezeu va avea milă de noi şi ne va mântui. Cu o singură condiţie: să fim atenţi. Având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele în râvna evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu (Ef.6.13-17). 

Aşa predica marele preot – Părintele Victor.  

A scris Vasile GavriliţăChişinău, 2003 

Material preluat de pe pagina http://www.moldova.110mb.com/   Comunitatea băştinaşilor, Moldova lui Ştefan.  

Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU | Leave a Comment »