„Trâmbiţa sihaştrilor” – Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Aducem mulţumiri fratelui întru Hristos, Dorin, care la un un an de zile, a cercetat şi a găsit de unde venea această epistolă (Ce ziceau părinţii români dela Sfântul Munte) şi chiar a străduit de a completat cu începutul şi sfârşitul, care ne lipseau, spe bucuria noastră şi a tuturor cetitorilor interesaţi de această temă! Domnul să Vă răsplătească dragostea, truda şi osteneala frăţiei Dumitale.
Doamne ajută în toate faptele cele bune.

„Trâmbiţa sihaştrilor”
Fragmentul este de la sfîrşitul broşurii, din ultima epistolă.
Pun aici începutul şi sfîrşitul ei care lipseşte din fragmentul de mai sus.
Începutul:
“Zice Domnul:
Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ,
nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete
de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pre mine
frica Domnului voi învăţa pre voi
(Psalmi 33, 11)

Luaţi aminte norodul Meu la legea Mea,
plecaţi urechea voastră la graiurile gurii Mele,
deschide-voi gura Mea, spune-voi vorbele
cele din început (Psalmi 77, 1-2)

Părintele Arsenie Boca : O altă dimensiune a răpirii Basarabiei din iunie 1940

Despre vedenia stareţului Antonie

Iar undeva, pe la începutul anilor şaptezeci, în timpul slujirii Dumnezeieştii Liturghii, eu m-am învrednicit de prima vedenie.
Şi iată cum s-a întâmplat. În acele vremuri, a început şi pasiunea oamenilor, pe capete, pentru Occident, iar în raport cu aceasta, au început să se şteargă şi trăsăturile caracteristice slavilor – simplitatea, primirea de străini, neagonisirea. Şi, în capul unghiului noii viziuni asupra lumii, este aşezată chiar agonisirea de averi, căci acuma banii şi lucrurile materiale, sânt ridicate mai presus de moraliate şi spiritualitate. Dar cel mai groaznic lucru care s-a-ntâmplat acum, este faptul, că, modul de viaţă al oamenilor ce se numesc pe sine creştini pravoslavnici, care în cele mai multe cazuri, respectă cu stricteţe ritul bisericesc, devine la fel cu cel al păgânilor dimprejurul lor! Aceeaşi lipsă de modestie în modul de trai, aceeaşi tendinţă către carierism, către o înaltă stare socială. Acuma, pe copiii proveniţi din familiile credincioşilor, nu-i mai mustra cugetul pentru intrarea în rândurile pionerilor, în comsomol sau în partid. Căci îndreptăţirea, era foarte la îndemână: “Dar cum fără aceasta, noi doar nu trăim în pustie, ci între oameni. Da, ştim că-i păcat, dar dacă începi să te adânceşti, atunci – totul este păcat, ne vom pocăi noi”. Iar mie, o asemenea atitudine uşuratică, îmi inspira o mare teamă, pentru însăşi posibilitatea mântuirii. Şi eu, iarăşi reciteam Evanghelia, despre vremile cele de pe urmă, dar mai ales Apocalipsa, căci nu mă puteam linişti în privinţa pustiei, în care trebuie să fugă oamenii cei de la urmă.
Şi iată că eu văd, un foarte mare număr de oameni care călătoresc. Iar o parte din ei, se pare că nici nu călătoresc, ci unii – benchetuiesc, alţii – curvesc, ceilalţi – urzesc rele împotriva aproapelui, dar oricum, pe ei toţi îi mână înainte, ca un râu care curge. Şi aici toţi sânt diferiţi, sânt şi mireni, şi duhovnici, şi militari, şi politicieni, toţi, absolut toţi. Cea mai mare parte dintre oameni se avântă înainte, dar unii merg liniştiţi. Iar înaintea lor, se deschide o groaznică prăpastie, o prăpastie care duce la iad. Şi se părea, că ei toţi trebuie să cadă în prăpastie, însă nu toţi cădeau. Dar cea mai mare parte din ei, într-adevăr, zburau în jos şi eu vedeam cum pe ei îi trage acolo, pe care maşinile, pe care petrecerile, pe care banii, pe care veşmintele şi podoabele cele scumpe. Iar unii trec liniştiţi peste această prăpastie, am putea spune, că chiar pe deasupra ei. Sânt şi câte unii, care nu cad, ci numai se afundă în prăpastie, – iar nişte bărbaţi cu totul luminoşi, îi ajută să iasă înapoi la lumină, îi susţin. Şi se prăbuşesc acolo, nu numai bogătanii, ci şi oameni care sânt cu desăvârşire lipsiţi de mari mijloace materiale. Dar toţi ei au un singur idol – pofta lumii.
Era groaznic acolo. Căci din prăpastia aceea, de la cei căzuţi acolo, răzbăteau, nu geamăte, ci urlete şi putoare.
Şi acesta nu era un miros pur şi simplu, nu. Ci, aşa cum nu poţi descrie buna mireasmă, tot aşa nu se poate descrie nici acea putoare. Dar nu buna mireasmă a florilor sau a ierburilor, ci buna mireasmă a harului, al aceluia, pe care îl dăruieşte Dumnezeu prin sfintele moaşte, prin icoanele făcătoare de minuni sau altcumva. Iar putoarea iadului – nu este un simplu miros urât, cum ar fi mirosul pucioasei, acesta este un sentiment de groază şi ireversibilitate, într-un cuvânt – iadul.
Iată şi pustia. Iar acolo, ucigătorul de oameni, diavolul, se străduia să-i ispitească şi pe pustnici, trezind în ei patima iubirii de arginţi, a curviei şi a mâhniciunii. Şi mulţi, foarte mulţi cădeau. Dar în acelaşi timp, oare câţi împăraţi, boieri şi mai mari ai lumii acesteia nu s-au mântuit, şi nu numai că s-au mântuit, dar au fost şi proslăviţi de Biserică, şi rânduiţi în ceata Sfinţilor? Şi ei le aveau pe toate, dar inima lor nu aparţinea acestei lumi pieritoare, ci lumii celei veşnice.

Despre Bătrâni

Fiind în lagăre, am întâlnit Bătrâni, care cunoşteau arta lucrării rugăciunii lui Iisus. Era un asemenea Părinte, care în timp ce se ruga, se topea zapada! Însă prea multe nu puteai să înveţi în lagăre, unde nu aveai nici putere şi nici vreme pentru această lucrare, doar aşa, numai nişte noţiuni elementare. Da, eu am studiat toată literatura duhovnicească, de care dispuneam, dar oricum, vroiam să mă ating de toate acestea şi la modul direct, fără mijlocirea cărţilor. Şi iată că eu, acum, am pornit pe acest drum, în căutarea lucrării duhovniceşti a rugăciunii lui Iisus.
Bate-ţi şi vi se va deschide vouă. Aproape zece ani eu am trăit la un oarecare Stareţ, ce era un păstrător al acestei mari înţelepciuni a mântuirii, al acelei înţelepciuni, ce au dăruit-o lumii pustia Optina. Şi numai arareori mă abăteam pentru puţină vreme în orăşelul meu, pentru slujbe. Iar înainte de sfârşitul său, acest Stareţ m-a blagoslovit să merg pe aceeaşi cale. Şi iată eu, păcătosul, merg, şchiopătând, după măsura puterilor mele.

 

Fragment din cartea preotului Alexandr Krasnov, Convorbiri şi poveţe duhovniceşti ale Stareţului Antonie, Partea I, în curs de apariţie. Tradus din limba rusă de către Dimitrie Lăpuşneanu.

Feţele antihristului de Arh. Mina Dobzeu

– Parinte Mina, cum vedeti dumneavoastra acum, fetele antihristului ?

– Una din feţele antihristului a cazut prin focul pe care il pregatea pentru omenire. Uniunea Sovietica, vreme de mai bine de 40 de ani, a construit armament atomic, rachete, avioane si submarine. Dar acum a venit mizeria si saracia peste popoarele sovietice, imperiul s-a dezmembrat si ateii bolsevici, care erau principalii sustinatori ai lui antihrist, au intrat sub povara focului pe care il pregateau pentru altii. Puterea comunista s-a spulberat peste noapte, ca si cum nu ar fi fost. Astfel s-a aratat voia lui Dumnezeu, care ii iubeste pe crestini si nu i-a lasat la nesfarsit sub talpa ateilor.

– Antihristul are multe masti. Puteti indica o fata mai noua decat comunismul a spiritului care se manifesta impotriva lui Hristos ?

– Acum a aparut o forma noua de ateism, sub numele de New Age. Aceasta include mai multe directii: magia, spiritismul, parapsihologia, paranormalul, satanismul, yoghinismul, bioenergia. Unele au existat in lumea pagana si sunt reactivate acum pe scara larga. Altele se bizuie pe descoperiri noi. Ei sustin ideea ca s-a incheiat epoca pestelui si vine aceea a varsatorului de ape, deci era crestinismului e gata si vine Era Noua, aceea pe care o propovaduiesc ei sub forma sincretismului rezultat din talmes balmes-ul enumerat mai sus. Este calea prin care se formeaza o constiinta larga, anuland deosebirile dintre bine si rau, dintre moral si imoral. Pentru ei exista numai ratiunea, ratiunea si ratiunea, de trei ori, inchipuind omul drept centru al universului. Ei insista ca paranormalul sa fie considerat o stiinta, ba chiar e ridicat la rang de religie. Antihristul din trecut, comunismul, se impunea fortat, prin constrangere. Aceasta forma noua a antihristului se impune prin vraja, prin seducerea omului, prin inselaciunea difuzata in numeroase publicatii si posturi de televiziune. Pe tineri si pe oamenii care se lasa amagiti de senzationalul cu continut New Age din toata massmedia ii sfatuim sa fie atenti, sa se intoarca la credinta in care au fost botezati, sa cunoasca invatatura sfanta, sa se intoarca la Dumnezeu, sa nu se lase inselati. Aceasta invatatura ateista a paranormalului este de natura diabolica si va cadea prin sabia cuvantului lui Dumnezeu. Va fi o confruntare intre Evanghelia dreapta si aceea falsificata de sectari si de acesti magicieni si ei se vor prabusi, asa cum a cazut si comunismul. Insa deocamdata n-au ajuns la apogeu, ca atunci cand le va da Dumnezeu o lovitura sa fie definitiva. Acestea sunt lucruri care se desfasoara in timp; o vreme ii ingaduie Dumnezeu.

Înfricoşata Judecată – Cuvânt al Sfântului Ioan de Shanghai (Maximovici)

Ziua Înfricoşatei Judecăţi.

Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl, iar semnele ei sânt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Ioan Bogoslovul. Apocalipsa, ne vorbeşte despre evenimentele dela sfârşitul lumii şi despre Înfricoşata Judecată, mai mult în pilde şi acoperit, iar Sfinţii Părinţi ne-au tâlcuit acele chipuri şi pilde, dar mai avem şi adevărata Predanie a Bisericii, care ne vorbeşte foarte clar despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Înfricoşata Judecată.

Înainte de sfârşitul vieţii pământeşti, în lume vor fi tulburări, războaie, certuri între fraţi şi între oamenii de acelaş neam, foamete şi cutremure de pământ.

Oamenii vor fi chinuiţi de frică şi istoviţi de aşteptarea unor mari calamităţi. Şi aceea nu va mai fi viaţă, şi nici bucurie a vieţii, ci o chinuitoare stare de decădere dela viaţă. Iar decăderea aceasta va fi nu numai dela viaţă, ci şi dela credinţă, “şi Fiul Omului venind, găsi-va oare credinţă pre pământ”?

Oamenii vor deveni mândri, nemulţămitori, vor nega Legea lui Dumnezeu. Iar odată cu decăderea dela viaţă, va fi şi o sărăcire a vieţii morale.

Va fi o împuţinare a binelui şi o creştere răului.

Despre această vreme ne vorbeşte Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul, în a sa de Dumnezeu insuflată creaţie, numită Descoperirea sau Apocalipsa. El singur spune, că “era în Duh” atunci când o alcătuia: iar aceasta înseamnă, că singur Duhul Sfânt era în el, atunci când soarta Bisericii şi a întregii lumi i s-au descoperit lui în felurite chipuri şi pilde, şi de aceea ea se numeşte – Dumnezeiasca Descoperire.

Arhiepiscopul Averchie (Tauşev) din Jordanville – MAREA APOSTAZIE

„Sarea ne pătrunde” – semnul apropierii sfârşitului

(La un centenar de la binecredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie Brianceaninov)

Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov şi scrierile sale

Apărător al Ortodoxiei, învăţător şi făptuitor al rugăciunii şi al pocăinţei; împodobire de Dumnezeu inspirată a arhiereilor, slavă şi laudă a monahilor: cel ce prin scrierile tale ne-ai înduhovnicit pre noi toţi. Flaut duhovnicesc, Ignatie de Dumnezeu înţelepţit, roagă-L pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, pe Carele în inima ta L-ai purtat, să ne dăruiască nouă mai înainte de sfârşit pocăinţă.

Troparul Sfântului Ierarh Ignatie

La Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat mileniului de la creştinarea Rusiei (iunie 1988, Lavra Serghiev Posad), Sfântul Ierarh Ignatie a fost alăturat la ceata sfinţilor. De la această dată moaştele sale odihnesc în biserica Mântuitorului din mănăstirea Tolgsk-Vedenski din oraşul Iaroslavl. „Flaut duhovnicesc” a fost numit el în troparul închinat lui. Viaţa sa aminteşte istoria vechilor Paterice. S-a născut la 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoie, gubernia Vologda, în familia unui demnitar înstărit. Din copilărie îi plăcea să citească cărţi duhovniceşti. De la vârsta de 15 ani începe să viseze la viaţa monahicească şi la intrarea în mănăstire, dar este trimis de către tatăl său la Şcoala superioară de inginerie militară de la Sankt-Petersburg. La examen era de faţă şi viitorul împărat, marele cneaz Nicolai Pavlovici. Înfăţişarea nobilă a tânărului şi cunoştinţele sale strălucite l-au interesat pe marele cneaz, care l-a invitat la palatul Anicikov, reşedinţa sa. Din acest timp Brianceaninov devine pensionarul marelui cneaz. Era primul la toate ştiinţele. Puţini însă erau cei care bănuiau ce se petrece în tainiţele sufletului viitorului inginer militar. „Au trecut aproape doi ani de preocupaţii lumeşti – îşi amintea el – în sufletul meu s-a născut şi a crescut o pustietate îngrozitoare, a apărut foamea şi dorul neostenit după Dumnezeu. Am început să deplâng nepăsarea mea, acea uitare şi delăsare a credinţei la care ajunsesem, pacea fericită pe care o pierdusem, acea deşertăciune ce mă cotropise şi care mă apăsa, mă înfricoşa, mă umplea de sentimentul părăsirii, al lipsei de viaţă!”

Era tânguirea sufletului ce se îndepărtase de adevărata sa viaţă – Dumnezeu.

Cugetările la ştiinţele studiate de el cu asiduitate în şcoală l-au adus în pragul deznădejdii:

Documente ignorate – Vlădica Antonie Plămădeală despre Ecumenism (2005)

Ecumenismul a luat-o pe o cale gresita, care porneste din inima Consiliului Ecumenic. Poate ca ar trebui cumva reformat, pentru ca sa inceapa tratative care sa dea niste rezultate. Pentru ca ideea in sine ramane buna. Felul cum s-a dezvoltat insa ramane sub semnul intrebarii.

Am fost foarte implicat in dialogul ecumenic. Am fost chiar un luptator pentru ecumenism timp indelungat. Imi pare rau insa ca acum, dupa 50 de ani de incercari, ecumenismul se afla tot la inceput. Dupa mine, vinovati sunt in primul rand cei din Consiliul Ecumenic, pentru ca nu au dus la bun sfarsit nici una dintre problemele pe care le-au avut. Ecumenismul a ramas insa o problema, care cine stie cand si cum se va rezolva.

Doar atat ca a deschis ochii Ortodoxiei spre viitor. Si spre un viitor poate mai putin cunoscut de noi, dar oricum spre un viitor promitator. Ecumenismul a fost dintru inceput o mare problema si se poate ca intr-un viitor indepartat sa-si gaseasca un punct de vedere mai solid. Desigur insa ca el va trebui reformat, caci cu actualele femei, aflate in Comitetele lui, care au venit cu intentii pur feministe, s-a compromis astfel, pentru epoca noastra, ecumenismul. As zice ca, la data de fata, relatiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici sunt oarecum normale. Si cu Biserica Catolica ele sunt tot normale, cand ma gandesc la normalitate, iau situatia de acum 50 de ani. Adica nu s-a facut nici un progres, pentru ca staful Consiliului Ecumenic nici nu s-a gandit la aceasta. El ramane condus de protestanti, la o atitudine pe care nu si-o precizeaza, dar, in afara de Biserica Catolica, cu care s-au incercat unele discutii, cu protestantismul nici vorba de asa ceva. Si daca in unele relatii cu Biserica Romano-Catolica si-au schimbat atitudinile din trecut, apoi cu Biserica protestanta nici nu s-a incercat aceasta. Asa ca putem vorbi de un oarecare moment de schimbare, dar el se refera mai mult la o schimbare de atitudine, si nu la una de doctrina. Asa incat, cu ecumenismul, as zice ca suntem abia la inceput. Dupa 50 de ani, in care s-au vanturat tot felul de idei, au ramas tot la idei, au ramas tot la practici vechi, schimbandu-se doar atitudinile de suprafata, care au deschis oarecum drumul spre un oarecare ecumenism, dar el trebuie inca lucrat indelung ca sa poata spune ca a facut ceva. In scurt, au fost tatonari neinsemnate, care au ramas tot la tatonari si nu s-a rezolvat nici una dintre diferentele mari. Asa ca ramane de facut totul. Si nu cred ca aceasta e o atitudine a Bisericii noastre, ci in primul rand a Consiliului Ecumenic, care ramane un organism condus, in general, de protestanti si in care ortodocsii, dupa ce au incercat unele interventii, s-au lasat mai moale. Dar lucrurile au ramas tot asa, adica suntem in fata ecumenismului si nu in vreo stare care va fi dat vreun rezultat. Asa ca ramane totul de facut inca. Cine il respinge si de ce? In primul rand il resping, din principiu, fiindca multi nu-l cunosc. Ei nu au fost deloc contactati de biserici in lupta lor ecumenica. Nici nu se putea sa fie altfel. Si apoi trecerea prin atatea formalitati fara sa se ajunga la nimic le-a dat sentimentul ca ecumenismul e o greseala. Eu cred ca aceasta este o stare de fapt a unora dintre biserici care nu si-au angajat tot personalul in aceste lupte, dar chiar daca l-ar fi angajat, tot aici ar fi ajuns.

Eu n-as zice ca mai asteptam ceva de la multimea de confesiuni si directii in care crestinismul e organizat. In momentul de fata, nu cred ca cineva mai asteapta ceva. Ecumenismul a luat-o pe o cale gresita, care porneste din inima Consiliului Ecumenic. Poate ca ar trebui cumva reformat, pentru ca sa inceapa tratative care sa dea niste rezultate. Pentru ca ideea in sine ramane buna. Felul cum s-a dezvoltat insa ramane sub semnul intrebarii. Eu sper totusi ca intr-o zi vom putea spune ca ceva s-a schimbat si ca de acum inainte mergem pe drumul cel bun.

Acest nou Papa, Benedict al XVI-lea, inca nu si-a spus parerile in privinta ecumenismului. Pe cat il cunoastem noi, e un conservator convins, asa ca nu va da drumul vreunei opinii care sa-l contrazica. El va ramane intr-o expectativa, care de altfel e si caracteristica varstei sale, dar cine stie? E inca pe treptele inceputului, mai are cativa ani de gandire buna, asa ca s-ar putea sa ne ofere si surprize. Eu personal insa nu prea cred in vreo perspectiva noua in ce-l priveste. Cred ca va fi un Papa care va pastra ceea ce s-a castigat prin Ioan Paul al II-lea, dar mai mult nu cred. Caci cat a fost Ioan Paul al II-lea de deschis, si totusi nu s-a realizat foarte mult, cu atat mai mult vom putea afla de la actualul Papa de tranzitie. Eu cred ca el va intari osatura principala a catolicismului din toata lumea si-l va pregati pentru noi confruntari in campul ecumenic al viitorului.

http://www.ortodoxie-ecumenism.com/

Vai, vai, şi iar vai!

“Luaţi aminte la toate cele ce vă spun,

căci totul se pregăteşte cu foarte mare

viclenie: toate bisericile vor fi într-o

bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca

niciodată, dar să nu mergeţi în ele…

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul

pravoslavnic (trăitor, viu cu sufletul)

nu va putea intra în ele să se roage,

căci în ele nu se va mai aduce jertva

cea fără de sânge a lui Iisus Hristos.

În ele va fi toată adunarea satanică.”

Sf. Lavrentie de Cernigov (+1950)

Vai, vai, şi iar vai!

Miercuri, 17 Dechemvrie, de ziua Sfântului Prooroc Daniel, mă sună un tânăr înţelept, din parohia Şişcani, Nisporeni, şi-mi spune următoarele: Azi, m-o ajutat bunul Dumnezeu şi am fost la biserică, la Sfântul Maslu. Şi preotul Ioan a ţinut o predică la norord şi a spus c-am următoarele cuvinte: “Oameni buni, Ghimpu o scos un ukaz şi vre sâ ni treacâ cu-dea-sâla pi stilu nou, dar noi sâ nu ni dăm. Noi trebui sâ-i votăm pi comunişti, că aiştea îs comunişti buni. Când erau ii la putere, voi salarii aveţ? Daaa, răspund enoriaşii. Da pensii aveţ? Daaa, răspund enoriaşii. Trăiaţi ghini, aveţ di tăti? Daaaa, răspund enoriaşii. Îi drept câ ş-amu aveţ, da tot mai ghini o fost cu comuniştii. Nevoastre sâ ştiţ câ sânt douâ feliuri di comunişti: leninişti şi stalinişti. Leniniştii îs răi, câ ii o strâcat biserici, da staliniştii îs buni, câ ii o făcut şâ fac biserici şâ-s credincioş, câ Stalin o fost şâ el credincios, el o făcut teologii. Şâ patriarhii o făcut în Rusâia, câ el s-o dus la patriarh şâ i-o dat voi sâ facâ patriarhii, câ pânâ atunci ruşâi nu aveu şi pi urmâ patriarhu o încunjiurat Moscova cu tăţ arhireii cu cruci şâ cu icoani (şi “svetâi” Stalin era oare cu dânşâi?..) şi di asta o câştigat războiu cu nemţâi, câ ii erau la 50 di kilometri di Moscova. Şâ comuniştii iştea nu trec pi nou ii-s pi vechi, ca noi. Aşă câ oameni buni, sâ-i votăm pi comunişti, câ aiştea (noua putere – nt.ns.) vor sâ ni treacâ pi nou… Ghini fraţâlor, ghini, ne-am înşeles?.. Haaa?.”

Băgaţi de seamă, fraţi creştini, că este chiar ziua Sfântului Prooroc Daniel, care a spus, că: mai înainte de venirea Domnului Hristos urâciunea pustiirii va sta la locul cel Sfânt şi cuvinte de hulă va grăi asupra Celui Prea Înalt, iar pre Sfinţii Celui Prea Înalt îi va omorâ şi va cugeta să schimbe vremea şi Legea, şi se va da în mâinile lui vreme, vreme şi jumătate de vreme; căci antihrist când va veni în lume, va căuta să amăgească pre toţi cei mai mari ai Bisericii, adică pre patriarhi, mitropoliţi, arhierei şi preoţi, ca să-i încurce cu toate meşteşugurile lui şi că el are să stăpânească trei ani şi şase luni, ca să se împlinească ceea ce au zis Sfântul Prooroc Daniil: că urâciunea pustiirii va fi în locurile cele Sfinte şi va înceta Jertva cea fără de curmare, şi cu daruri îi va amăgi pre toţi, ca să întărească ţările cu dumnezei străini, adică cu legea lui antihrist şi va strica tot Aşezământul de Lege al lui Dumnezeu.  Apoi va închide şi bisericile cu toţi credincioşii, care n-au să mai poată aduce jertva în Sfintele Altare; Şi au mai zis Sfântul Prooroc Daniel, cunoscătorul tainelor dumnezeieşti, că se vor alege şi se vor albi, şi se vor lămuri mulţi, şi nu vor înţelege cei fărădelege taina lui Dumnezeu, ci numai acei înţelepţi vor înţelege şi care o vor cunoaşte, se vor albi mulţi cu răbdarea care va veni asupra lor, până ce şi capul îl vor da la tăiat şi apoi vor lua Sfinţii Împărăţia Sfinţeniei, şi o vor ţine în veacul veacului. Amin. Mănăstire-ntr-un picior, ghici ciuparcă ce-i? Aceasta mi se pare a fi o întâmplare deloc întâmplătoare şi iată de ce. Cu vreo două-trei zile mai înainte, m-a sunat o dăscăliţă dintr-un sat din raionul Nisporeni şi mi-a spus că părintele Petru de la Hâncu, a făcut o adunare cu preoţii din raion (aceasta în condiţiile în care el nu mai este episcop de Nisporeni) pe tema stilului, spunând, cum că Ghimpu ar fi dat un ukaz, prin care ar vrea să ne treacă cu-de-a-sila pe stilul nou. Iar ei, adică preoţii de prin sate, împreună cu părintele Petru de la Hâncu, au “iscălit” că sânt împotrivă. Apoi, preoţii întorşi de la această adunare, s-au şi pus îndată pe treabă, adică pe făcut de pe amvon propagandă electorală în favoarea noilor bolşevici-stalinişti-creştini. Acea dăscăliţă era foarte pornită împotriva actualei puteri, iar pe comunişti îi lăuda, că adică ei nu ne-au trecut pe nou, ca “aiştea”. De unde se înţelege, că discursul părinţelului Ioan de la Şişcani, este unul identic, coordonat cu al celorlaţi preoţi din raionul Nisporeni, participanţi cu toţii la acea adunare. Adică un discurs tip, un discurs electoral, comun pentru toţi preoţii din raion (şi poate chiar din toată ţara, numai Dumnezeu ştie şi vlădicii “ortodocşi cari ţân pi vechi”, împreună cu comuniştii-stalinişti-buni-creştini, conduşi din semi-umbră de doi moldoveni şi ortodocşi pur-sânge: O. Reidman şi M. Tkaciuk). A mai spus preotul Ioan şi alte vorbe, care de care mai gogonate (la care, printre altele fiind spus, nimeni n-a luat nicio atitudine (!!!)), dar credem că-i destul o măciucă la un car de oale. Fac o mică remarcă-tristă: preotul acesta Ioan este un tânăr moldovean frumuşel şi este însurat cu o tânără la fel de frumuşică, care dăscăleşte destul de bine, au şi copii frumuşei. Dar ce greşeală mare face, că la aşa o frumoasă vârstă, în loc să te bucuri de viaţă şi să-i slujeşti lui Hristos, tu propovăduieşti în sfânta biserică pe antihrist, adică: tu, preot al lui Hristos (sic!) să-l propovăduieşti pe scaraoţchi-cel-bătrân de pe amvon, ca fiind bun, teolog, ziditor de biserici etc. Şi pentru ce oare: să fie numai pentru bani? Căci aceasta este curat-mânjit propagandă electorală în favoarea comuniştilor, care nu se face numai pe ochi frumoşi, ci se plăteşte din fondurile electorale ale partidului. Mi se pare a fi o altă (a câta oare, Doamne, şi până când vei mai răbda?) gărgăriţă-găselniţă a cenuşiu-purpuriei eminenţe hebree (conducătorul de facto al acestui partid), strecurată printre popii “voievodului” PCRM. Dar are oare voie un preot al lui Hristos să facă propagandă electorală şi încă de pe amvon? Nu te temi părinţele de mânia lui Dumnezeu? Să ne ferească Maica Domnului de urgia mâniei lui Dumnezeu! Oricum, pentru cultură generală, îi recomandăm părinţelului Ioan (şi nu numai)   cartea lui Vladimir Volkoff: “La trinite du mal” ou “Requisitoir pour servir au proces postume de Lenine, Trotsky, Staline”; adică: “Treimea răului” sau “Un rechizitoriu pentru un posibil proces postum al lui Lenin, Troţki şi Stalin”. Lectură plăcută!

Ajunşi aici, ni se impune şi fireasca întrebare: dar să fie oare adevărat acest ukaz, sau este iarăşi o himeră purpurie? Dacă un asemenea ukaz nu există, după cum cred şi eu, atunci noua putere ar trebui să facă un comunicat de presă prin care să dezafecteze această bombiţă stalinistă, împopoţonată în veşminte “ortodoxe”, menită să manipuleze conştiinţa bietului nostru ţăran, cu diavolescul scop, de se întoarce iarăşi la putere tovarăşii comunişti-stalinişti-buni, care fac biserici din chiatră şi din lut, iar pe cea vie o ucid. Ei îşi joacă această carte pe politica despre stiluri, zicând, că ei ar ţine împreună cu norodul (cu popii şi cu vlădicii) – pe stilul vechi. Dar iată o dovadă contrarie, care reprezină şi cheia pentru dezamorsarea minciunii monstruoasei coaliţii popeasco-staliniste.

Iată dar, cheia.

Răsfoind mai dăunăzi o Evanghelie preoţească sau de prestol, de culoare albastru-închis, tipărită cu binecuvântarea înalt prea sfinţiei sale înalt prea sfinţitului Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, sub (atenţie mare!) îngrijirea şi supravegherea (supra ponderalului senior) prot. mitr. Ioan Vulpe (sau poate hulpe?), la editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, tipografia de la Orhei, anul 1998, la pagina 363, aflu următorul text, pe care îl reproducem integral:

Evangheliastar

adică cele 35 de tabele calendaristice

“În aceste tabele sînt rînduite duminicile fiecărui an cu datele şi numirile lor, cu Evangheliile de la Utrenie şi de la Liturghie şi cu glasurile lor de rînd, după data schimbătoare a Sfintelor Paşti, scum aşezate potrivit calendarului îndreptat după stilul nou.

Se ştie că, din anul 1924, Biserica Ortodoxă Română, ca şi Bisericile surori din Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Biserica din Grecia şi din Cipru, Bisericile din Albania, Polonia, Finlanda şi Cehoslovacia, au început să întrebuinţeze calendarul îndreptat după stilul nou, potrivit hotărârii luate la Consfătuirea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, ţinută la Constantinopol în anul 1923. Printr-o înţelegere stabilită mai târziu între ele, toate aceste Biserici au hotărât însă ca să păstreze pascalia pe stil vechi, pentru ca în serbarea marelui praznic al Paştilor şi a sărbătorilor legate de el, să se păstreze unitatea cu Bisericile Ortodoxe din Rusia, Bulgaria, Serbia şi Ierusalim, care nu şi-au putut îndrepta până acum calendarul şi folosesc încă stilul vechi, rămas în urmă cu 13 zile faţă de cel corect (îndreptat). Aceste Biserici, cu prilejul Consfătuirii Bisericilor Ortodoxe de la Moscova din anul 1948, au recunoscut calendarul îndreptat după stilul nou şi au căzut de acord să-l introducă la timpul potrivit.”

Încheiem citatul şi menţionăm, că sublinierea cu italic aparţine editurii, iar sublinierea prin îngroşare – subsemnatului.

Mărtursesc, că atunci când am cetit acest text, am rămas mut. Cum adică, vlădică Vladimir, voi (clerul şi nu numai) tulburaţi lumea: vor să ne treacă pe nou, vor să ne treacă, vor să ne tracă pe nou… şi în acelaşi timp, tot voi (vlădica Vladimir şi nu numai) bine cuvânaţi asemenea texte (vezi reproducerea de mai sus)? Cum vine asta? Nu vă mai ascundeţi după degete, gata, spuneţi deschis la toată lumea, că voi ţineţi pe nou (în ascuns) sau mai bine zis, nu ţineţi deloc, nici pe nou şi nici pe vechi, că de fapt vă e totuna. Sau vă temeţi că o să vă juchească norodul di cheli, cum îl jupuiţi voi acuma? Noi credem că aceste vremuri nu mai sânt atât de departe şi poate n-om mai ajunge noi timpul potrivit de Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe surori de la Moscova iubită, mândră capitală, toţi copchiii-ţi cântă, pesnea şea di falâ…din anul 1948 şi apoi din anul 1976, de pe vremea patriarhului Pimen (când se zice că s-ar fi făcut al 8-lea sobor), ca să introduceţi (voi şi nu ceilalţi, adică – conkuriruişceaia firma, vorba lui Ostap Bender, iată de fapt care-i jmecheria!) calendarul îndreptat după stilul nou. Să înţelegem că e o chestie de timp. Dar până atunci, merge lupta intestinală, pentru: cine v-a realiza această trecere (aici este şi explicaţia formării celei de a doua mitropolii – lupta pentru bani şi putere). Adică cine v-a fi mângâiat pe căpuşor cu ceva părăluţe-părăluţe-noi-nouţe şi cu posturi în noua biserică-mondială, de către tăticii-secretari-generali al ecumenismului mondial (citeşte: curva din Apocalipsa lui Ioan). Vă rugăm să ne daţi un răspuns oficial, serios şi drept. Aveţi curajul? Îndrăzniţi, norodul nostru demult aşteaptă. Că de dat oricum aveţi să-l daţi în faţa Dreptului Judecător, dar mai bine şi mai înţelept ar fi să vă gătiţi de pe acuma. Mă rog de mă iertaţi, pentru îndrăzneală, dar trebuie odată şi odată de spus lucrurilor pe nume.

Iar în încheiere, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă propunem o urătură compusă de o năcăjită creştină, o văduvă din satul Marinici, Nisporeni, cu numele Evghenia, a lui moş Dumitru Ciobanu sau mai simplu, cheochea Jenea, de care sânt sigur că vă doare-ncot:

O venit Sărbătorile,

ca pe câmpii florile.

Crăciunul şi Anul-nou,

Boboteaza Sfântu Ion.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Dumnezeu ne-a dăruit,

Un Pom frumos pe Pământ.

Şi subt Pom cine sta,

Maica Domnului, Precista.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Un Prunc micuţ că avea,

Domnului că se ruga.

Să ne dee-un an bogat,

Şi cu rod îmbelşugat.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Sfântul Marele Vasile,

să-nconjiori cu Crucea bine,

turma lui Hristos cea vie.

Lupchi-n turmă să nu vie,

oile să le sfâşie.

Hăi, hăi, hăi, trageţi brazda măi!

Trageţi brazda, duce-ţi jugul,

Că vine Domnul cu plugul.

Hăi, hăi, hăi, duce-ţi jugul măi!

Cu drag, Dumitru Lăpuşneanu, creştin pravoslavnic, care ţine credinţa aşa cum au aşezat-o Sfinţii Părinţi la cele Şapte Soboare Ecumenice a toată lumea, unde au mai spus, că al optulea sobor dacă va fi, anatema să fie. Sau altfel spus, eu ţân – pi vechi. Amin.

La anul şi la mulţi ani!

Meditaţii despre generaţia “cyber”

La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia “cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume “high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.

În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. “Portugaalia! Sa, sa, sa!” S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.

SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare “bio” si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.

Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.

Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.

MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.

Copiii de azi îsi cântă “happy birthday” la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au “after-school” si “supernanny”. Neîntelegerile lor cu părintii devin “reality-show”-uri si subiecte de interes national.

Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin “Valentines Day”-ul.

MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la “Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.

Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul “Să trăiti bine!”, “Rusinică”, “Iubiti-vă mult” si “I’ll be back”. Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.

CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile “Scary” si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe “Animal Planet” si cred că natura e doar fiica înzestratei de la “Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.

MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.

Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.

SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.

Preluat de pe: http://www.odaiadesus.ro/

Titlu original: “Cu tălpile goale pe net”