CĂLĂTORIE PE PĂMÂNTURILE VOIEVODALE ALE POLONIEI

 Kalwaria Zebrzydowska                       

    Auschwitz-Birkenau   

 

 Când mi s-a propus această călătorie, nu prea eram hotărât dacă voi merge. În ultimul moment însă, am acceptat propunerea, lăsând la o parte alte întrebări, toate importante amânându-le rezolvarea la revenirea mea în ţară.În data de 3.08.2007 am pornit la drum din orăşelul Edineţ ( nordul Rep. Moldova ) însoţit de doi bărbaţi, buni cunoscători ai traseului pe care aveam de-l parcurs. În după amiaza zilei, mi-am făcut semnul crucii şi am urcat în autocarul Chişinău-Cernăuţi.

 Vama moldo-ucraineană am trecut-o fără complicaţii, aşa încât în jurul orei 19.00 am ajuns cu bine în cel mai nordic oraş românesc : bătrânul Cernăuţi. Coborând din autocar, am luat un taxi până la gara feroviară. În gară am procurat bilete în vagonul de dormit pentru trenul Cernăuţi-Livov, ora 21.30. În tren am dormit foarte puţin, pentru că aproape toată noaptea am discutat pe diferite teme cu  cunoscuţii mei buni care au acceptat să mă însoţească Valera şi Ion. Aceşti bravi bărbaţi de ani buni circulă regulat pe traseul Chişinău – Katowice – Berlin în scopuri comerciale şi de afaceri.Discutând cu Valera şi Ion, am aflat de la ei mai multe detalii, despre traseul pe care urma să-l parcurgem şi despre locurile pe care mi le-am propus să le vizitez. Discuţia noastră s-a întins până aproape de ora 4.00 dimineaţa, când am adormit. Nici nu am simţit cum s-a făcut ora 8.00, iar trenul nostrum intrase deja în oraşul Livov ( Lemberg ).

În gara feroviară Livov, am coborât din trenul Cernăuţi-Livov, pentru ca doar peste zece minute, de pe alt peron să urcăm în trenul Kiev-Livov-Premysl-Krakow.În general trenurile ucraineşti ( vagoanele de dormit şi cuşetă ) cu care am avut ocazia să călătorim mi s-au părut destul de aranjate, cu băi curate şi îndrumători de tren amabili.Din oraşul Livov în aproximativ o oră am ajuns la hotarul dintre Ucraina şi Polonia ( punctul de trecere a frontierei Mostitska ). Vameşii ucraineni au efectuat foarte rapid controlul; ne-au pus din mers ştampila în paşapoartele noastre albastre şi s-au făcut nevăzuţi.  

Przemysl – un pitoresc orăşel la frontiera polono-ucraineană 

În mai puţin de cinsprezece minute am parcurs cu trenul distanţa de la punctul vamal ucrainean Mostitska până în prima localitate poloneză orăşelul Przemysl, unde am fost supuşi unui strict control din partea vameşilor şi grănicerilor polonezi.Autorităţile poloneze ţinând seama de exigenţele impuse de U.E, au lucrat enorm la securizarea, cât mai ieficientă a hotarelor sale de est. De fapt noi ne-am convins şi singuri cât de netrecute au devenit hotarele de est ale Poloniei, mai ales pentru cetăţenii rep. Moldova.În tren eram şapte persoane cu paşapoarte moldoveneşti. Din şapte persoane, în urma controlului efectuat de către grănicerii polonezi, patru persoane au fost urcate în Jeepul poliţiei de frontieră şi în ciuda faptului că aveau vize legale eliberate de ambasada poloneză de la Chişinău, au fost transportaţi înapoi la vama ucraineană.Unul din însoţitorii mei, fiind vorbitor de limbă poloneză, i-a întrebat pe grănicerii polonezi, de ce i-au întors înapoi pe cei patru moldoveni. Unul dintre grăniceri i-a explicat următoarele : Cei patru moldoveni, chiar dacă aveau vize poloneze legale, totuşi nu au fost în stare să explice clar scopul vizitei lor în Polonia. Prin urmare s-ar putea afirma că intenţiile lor erau ca şi a multor altor moldoveni, care doar cu viza poloneză tranzitau Polonia, treceau ilegal frontiera polono-germană, cu scopul de a munci ilegal în unul din statele membre U.E.  În sfârşit am ajuns în Polonia… prima impresie despre această ţară – berea poloneză Lejaisk. Împreună cu însoţitorii mei aveam tot motivul să ne oprim la o terasă din centrul orăşelului Przemysl şi servim câte-o halbă de bere Lejaisk şi să ne bucurăm că respirăm aer polonez şi că nu am fost întorşi înapoi către vama ucraineană. 

O incursiune în istoria Poloniei 

Naţiunea poloneză a început să se formeze în unitate şi entitate teritoriale în secolul al X-lea sub dinastia Piast. Primul conducător istoric al Poloniei menţionat în documente Mieszko I, a fost botezat în 966, adoptând regilia creştină catolică ca noua religie oficială a ţării la care mulţimea s-a convertit în cursul secolului următor. În secolul al XII-lea, Polonia s-a fărâmiţat în mai multe state mici care au fost mai târziu prădate de armatele mongole ale Hoardei de Aur în 1241. În 1320 Władysław I devine rege al Poloniei reunificate. Fiul său Casimir cel Mare reface economia Poloniei, construieşte noi castele şi câştigă războiul împotriva Ducatului Rus (Lviv devine oraş polonez). Sub dinastia Jagielonienilor, Polonia îşi construieşte o alianţă cu vecina sa Lituania. O epocă de aur survine în secolul al XVI-lea în timpul Uniunii Lublin cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. Cetăţenii Poloniei se mândresc cu libertăţile antice şi sistemul parlamentar, deşi Szlachta a monopolizat multe din beneficii. Odată cu acea perioadă, polonezii au privit libertatea ca cea mai importantă valoare. Polonezii de multe ori se numesc naţiunea oamenilor liberi. La mijlocul secolului al XVIII-lea, o invazie suedeză a trecut peste ţară în vremuri tulburi denumite „Potopul” (pl: potop). Numeroasele războaie împotriva Imperiului Otoman, Rusiei, Cazacilor, Transilvaniei şi a Prusiei Brandemburgice  s-au încheiat în 1699. În următorii 80 de ani, lipsa de strălucire a guvernului şi impasul instituţional au slăbit naţiunea conducând la tendinţe anarhiste şi crescând dependenţa faţă de Rusia. În democraţia poloneză orice membru al parlamentului avea dreptul să suspende orice lucrare sau proiect strigând ‘Liberum Veto’ în timpul sesiunii. Ţarul rus a reuşit să transforme acest fapt într-un avantaj al acestei vulnerabilităţi politice unice oferind bani trădătorilor parlamentari care în acest fel blocau consistent şi subversibil reformele necesare şi noile soluţii. 

Polonia şi polonezii 

Numele oficial al Poloniei în poloneză este Rzeczpospolita Polska. Numele ţării, Polska şi cel al naţionalităţii, polonezii sunt de origine slavă. De pe WikipediA   aflăm că : Numele poate fi derivat de la numele tribului Goplanie – oameni care locuiau în jurul lacului Gopło – leagănul Poloniei menţionat ca Glopeani având 400 de fortăreţe circa 845 (Geograful bavarez). Varianta obişnuită susţine că numele Polska provine de la tribul slav Polanie care a întemeiat statul polonez în secolul X (Polonia Mare). Etimologia convenţională a denumirii etnice a polonezilor se leagă de aceste Polanie poloneze, „locuitor al câmpului”; pole, „câmp”, analogie la polyî din limba rusă, „loc deschis”, din Indo-Europeanul pelè-, „plat” + -anie, „locuitori”, analogie la -anus din limba latină, „provenind din” (a se compara Yuriev-Polsky). În latina veche apar în cronici termenii terra Poloniae (Ţara Poloniei) sau Regnum Poloniae (regatul Poloniei). În paralel cu această terminologie, o alta, Lechia, intră în discuţie, care se pare să derive de la numele tribului Lędzianie. Aceasta naşte nume alternative pentru „polonezi”: Leşi în Română, Lęch, Lęchowie în Slavona Veche Bisericească, Lechia, Lechites în latină, Lach în ruteană, Lyakh în rusă, precum şi cuvântului din germana veche Lechien, din maghiară Lengyelorszag, Lengyel, din lituaniană Lenkija, lenkas şi din turcă Lechistan (de la persianul Lehestan.)

 În drum spre Katowice 

Din gara feroviară a orăşelului Przemysl, am procurat bilete în direcţia Katowice. Până a ajunge în oraşul Katowice, trenul a făcut scurte opriri în câteva oraşe mai mari şi anume Rzeshow, Krakow….Distanţa de aproximativ cinci sute de kilometri de la Przemysl la Katowice trenul a parcurs-o în aproximativ şase ore jumate. Din compartimentul vagonului de clasa a doua ( echivalent clasa I CFR ) admiram câmpiile fără de sfârşit ale voievodatelor ( judeţelor ) poloneze.Valera însoţitorul meu a remarcat : uitaţi-vă cât de verzi sunt pământurile Poloniei, iar acasă la Moldova este secetă.În spre seară am ajuns în gara oraşului Katowice, de unde însoţitorii mei Valera şi Ion au procurat bilete pentru Berlin ( la piaţa de automobile ) iar eu am luat un taxi şi am mers să înoptez la un hotel din suburbia oraşului. 

La  Kalwaria Zebrzydowska 

 Întotdeauna ştiam că prima ţintă a călătoriei mele pe pământurile Poloniei    v-a fi renumitul muzeu de la Oswencim Auschwitz Birkenau, lagărul de exterminare a evreilor şi a popoarelor ne-ariene,  care în decursul a cinci ani ( între 1940-1945 ) a semănat groază între ţările lumii ocupate de trupele naziste. Rămânând la hotel peste noapte, am fost surprins să aflu de la doamna de la recepţie, că la doar 35-40 de kilometri de Oswencim la poalele munţilor, este situată Kalwaria Zebrzydowska un mare centru monastic, inima catolicismului polonez. Chiar în acel moment am hotărât că nu trebuie să ratez aşa ocazie; aflându-mă la doar 40 de kilometri de Kalwaria Zebrzydowska ( inima catolicismului ) şi să nu trec să văd aşa frumuseţe, ar fi pur şi simplu incorect şi de neînţeles. Asta în măsura în care eu demult îmi doream să văd o mănăstire catolică      ( cu toate rânduielile ei ) şi nu una oarecare ci faimoasa Kalwaria Zebrzydowska.         

 În drum spre mănăstirea catolică Kalwaria Zebrzydowska, am trecut prin localitatea Wadowice, unde s-a născut şi şi-a petrecut copilăria Karol Woytila, Papa Ioan Paul al II-lea, renumitul suveran pontif care a condus Biserica catolică timp de 26 de ani. În sfârşit iată-ne ajunşi în dealul mănăstirii  Kalwaria Zebrzydowska. Mesa, liturghia catolică era în toi. Când am intrat în basilica mare a mănăstirii, clericii împreună cu toată mulţimea rosteau Simbolul Credinţei ( cu adaosul Filioqve, mărul discordiei dintre catolici şi ortodocşi ). Am ascultat cu atenţie mesa catolică, până aproape de sfârşit, chiar încercând să compar în gând cultul liturgic ortodox cu cel catolic săvârşit în limba poloneză de către clerul mănăstirii Kalwaria Zebrzydowska. Iar în momentul în care câţiva slujitori au ieşit să împartă lumii anafora, am ieşit afară din biserică ca să nu observe nimeni că refuz să primesc cuminicătura catolicească. 

Din istoria mănăstirii Kalwaria Zebrzydowska 

Primele mărturii documentare despre Kalwaria Zebrzydowska vin în strânsă legătură cu începutul Ordinului Sf.Bernard în pământurile Poloniei, sec XV d.Cr.Fondatorul actualului aşezământ a fost nobilul Mikolaj Zebrzydowski din Krakowia, care între anii 1600-1620 a ridicat primul Kosciol ( biserică ) la poalele muntelui Zar şi câteva clădiri aferente, care urmau să aparţină mănăstirii.         

După terminarea lucrărilor de construcţie, nobilul Mikolaj Zebrzydowski, a închinat mănăstirea călugărilor din Ordinul Sf.Bernard. Aceştia urmau să-şi trăiască viaţa călugărească în mănăstire, săvârşind slujbele religioase şi lucrând la edificarea noilor construcţii mănăstireşti.Astăzi, această mare mănăstire catolică, situată la 38 de kilometri de Krakowia, la poalele munţilor în apropierea localităţii Wadowice, atrage în fiecare an mii de catolici şi sute de mii de turişti, care vin în pelerinaj turistic din toate colţurile lumii.          

     Icoana Maicii Domnului de Kalwaria       

 

    În anul 1641, nobilul Stanislaw Brzezia Paszkowski dăruieşte mănăstirii o icoană a Prea Sf.Fecioare Maria cu pruncul în braţe, pictată după o copie mai veche a Madonei lui Rafael. Călugării bernardini au ridicat o căpliţă ( bisericuţă ) în cinstea Prea Sfintei Fecioare, în care au aşezat pentru închinare această icoană.       

  Icoana Maicii Domnului de Kalwaria a fost întotdeauna în centrul atenţiei pelerinilor catolici din întreaga lume. În istoria sa de peste trei veacuri şi jumătate, chipul maicii Domnului de Kalwaria, a fost ajutorul duhovnicesc şi sprijinul moral a tuturor catolicilor polonezi. Însăşi marele Papă, Ioan Paul al II-lea, de fiecare dată când vizita Polonia, neapărat trecea pe la Kalwaria Zebrzydowska, pentru a se închina icoanei Maicii Domnului de Kalwaria.    

 Impresii meritorii la plecare…       

            un catolicism mai aproape de Dumnezeu        

  Deşi eram în mare criză de timp, totuşi înainte de plecare, am reuşit să fac o scurtă plimbare în jurul mănăstirii. Într-adevăr locuri foarte pitoreşti, plăcute ochilor trupeşti dar mai ales celor duhovniceşti.        

  Aici la Kalwaria Zebrzydowska pentru prima dată după mai mulţi ani de impresii nu din cele plăcute faţă de cultul catolic din Transilvania, am simţit catolicismul dintr-o nouă perspectivă… aş putea spune că la Kalwaria Zebrzydowska, am întâlnit un catolicism mai aproape de Dumnezeu.       

  La ieşire, lângă porţile mănăstireşti, m-am întors cu faţa către mănăstire,    mi-am făcut cu mâina dreaptă cruce, mulţumind Domnului pentru darurile sale cele bogate.     

    De la Kalwaria Zebrzydowska la Auschwitz-Birkenau 

Când am ieşit din mănăstire, era ora 13.30; Până în localitatea Oswencim,      ( în germană Auschwitz ) aveam de parcurs un traseu de aproximativ 40 de kilometri.; era zi de odihnă şi aveam toate şansele să găsim muzeul închis. În mare grabă am urcat în maşină şi am pornit imediat la drum. În treizeci şi şapte de minute ne aflam deja la intrarea în lagăr. Teritoriul memorialului de la Auschwitz era supra aglomerat de vizitatori din mai multe ţări ale lumii. Abia de am reuşit să găsim un loc de parcare, lângă un autocar cu numere de Italia. Coborând din maşină am tras în piept aerul istoric de Auschwitz şi ne-am îndreptat în spre intrare…  

 Lagărul de la Auschwitz, simbol al Holocaustului  

Despre Auschwitz ( în poloneză Oswencim ) s-au scris nenumarate cărţi: memorii, însemnări, jurnale, romane, povestiri şi analize. Auschwitz-ul a devenit astfel un sinonim pentru crima singulară comisă de nazişti împotriva unor oameni consideraţi inferiori din punct de vedere rasial. Lagarul de concentrare şi exterminare nazisto-german de la Auschwitz-Birkenau, memorialul e un rechizitoriu desfăşurat pe mai multe sute de metri, în cele mai fine tuşe ale animalicului masacru din anii ’40. Obiectele de muzeu, atent dispuse, nu sunt altceva decât probe într-un proces virtual ce incriminează, clipă de clipă, secundă de secundă, holocaustul nazist. Dovezi că sute de mii de oameni au fost împuşcaţi, spânzuraţi sau gazaţi la Auschwitz şi Birkenau. Turiştii sunt chemaţi sa fie martorii acestui proces chinuitor, continuu. Interioarele clădirilor din cărămidă, înalte şi reci, cu tocuri urmărite pretutindeni de ecouri, ca-n filmele de groază, sporesc sentimentul de sentinţă, de ultimativ. Condamnaţii stau lipiţi de pereţi, ochii lor umplu culoarele de rugaciuni neînţelese – un imens cor mut –, iar vocile se sting în urmă, pas cu pas, în ritmul în care citeşti verdictul final pe etichetele de sub seturile de câte trei poze, faţă-profil-semiprofil: „September 1942“, „November 1943“, „April 1944“… 

Uzinele de distrus oameni 

Patru dintre clădiri găzduiesc expoziţia permanentă a muzeului de la Auschwitz I. Fiecare clădire are o tematica proprie. Cladirea 4 conţine probe ale exterminării, clădirea 5 probe ale crimelor împotriva umanităţii, clădirea 6 probe legate de viaţa prizonierilor, iar clădirea 7 probe ale condiţiilor de trai din lagăr. Munţi de pamatufuri de bărbierit, de piepteni, de valize, de zdrenţe şi de pantofi, munţi de rame de ochelari călcaţi în picioare de cizme de SS-işti, cu tureac înalt. Câteva jucării, păpuşi orfane de copilărie. Munţi de proteze şi de cârje, alte zdrenţe, mostre ale încălţărilor din lemn în care mergeau la munci prizonierii. Apoi iarăşi munţi de badoage de Zyklon B, gazul cu care erau asfixiaţi cei trimişi „la duşuri“. Dintr-o vitrină, două covoare lucrate ca la carte sparg monotonia vechiturilor. Sânt covoare executate din păr uman, luat de la femeile care ajungeau la Auschwitz. «Uzinele morţii» furnizau materia primă. 

Auschwitz-Birkenau, Bine aţi venit în INFERN!

1,1 milioane de prizonieri se estimeaza ca au fost executati la Auschwitz-Birkenau, din care peste 90% au fost evrei.  

Arbeit Macht Frei! ( Munca te va face Liber! ) 

Chiar de la intrarea în lagărul morţii, probabil fiecărui cunoscător de limbă germană îi trec fiori reci în spate citind invitaţia cinică a nazistului Rudolf Hess, comandantul lagărului : Arbeit Macht Frei! ( Munca te va face Liber! )Să fim serioşi ce libertate putea să-i aducă munca fizică istovitoare unui biet artist de teatru, pianist sau pictor evreu!? Moarte sigură în câteva zile şi nici-o dată libertate! Ca să reuşesc să trec prin toate expoziţiile memorialului, m-am alăturat unui grup de elevi evrei italieni care erau însoţiţi de un ghid vorbitor de limbă engleză. Împreună cu ei am trecut prin toate expoziţiile, ascultând cu atenţie ( în limita posibilităţilor ) relatarea ghidului în limbă engleză.Am rămas surprins când pe teritoriul lagărului am întâlnit şi turişti musulmani ( din Germania ) ; probabil au venit şi ei să răspundă la întrebarea preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinijad :   

  

 A avut loc Holcaustul sau nu?!  

Dintr-o librărie de pe teritoriul muzeului am procurat o broşură de 24 pagini ( ghid ) în limba rusă : Muzeul de stat din Oswencim, Auschwitz-Birkenau pe care până la ieşirea din lagăr am şi citit-o toată. Pentru prietenii din Ţară şi din R.Moldova am procurat mai multe vederi cu Auschwitz-Birkenau   

Auschwitz-Birkenau : O carte de învăţătură pentru întreaga umanitate!

 Vizita noastră la Auschwitz s-a prelungit mai mult decât ne-am gândit. Începând cu ora 14.10 când am intrat pe teritoriul memorialului victimelor nazismului şi până aproape de ora 18.00, doar o singură dată mi-am permis să stau câteva minute pe o bancă de lemn de lângă blocul nr. 5, în care sunt expuse probe ale crimelor împotriva umanităţii.În aceste aproape patru ore petrecute în lagăr, am avut ocazia să întâlnesc sute de oameni de diferite naţionalităţi şi religii, polonezi, germani, austrieci, cehi, belgieni, americani, chinezi, evrei de pe tot cuprinsul globului pământesc; toată această masă de oameni roia ca un stup de albine deplasându-se din bloc în bloc, fiecare dorind să vadă şi să cunoască cât mai multe mărturii despre ceia ce a fost a cândva lagărul de concentrare şi exterminare nazisto-german de la Auschwitz-Birkenau.       

  În încheierea acestei relatări doresc să-mi expun părerea în legătură cu genocidul nazist, care a avut loc pe teritoriul Auschwitz-Birkenau în tre anii 1940-1945; momente tragice, care au întrerupt sute de mii de vieţi, oameni de diferite naţionalităţi, nu numai evrei şi ţigani, cum zic unii. Totuşi cel mai mult mi-aş dori, ca întreaga omenire să tragă concluzii drepte din lecţia Auschwitz-Birkenau 1940-1945; şi ca aceste tragisme să nu se mai repete, umanitatea ar trebui să încerce să abordeze această problemă din alt punct de vedere. 

( 4.08.2007-7.08.2007 )

 A scris Mihail BORTĂ masterand la Universitatea Babeş-Bolyai,specialitatea istorico-practice,Cluj-Napoca, Romania