Atenţie! Ne-am mutat la adresă nouă!!!

Atenţie! Ne-am mutat la adresă nouă!!! de acum încolo ne găsiţi pe www.nouagalilee.info

Doamne ajuta şi Mântuire!

„Trâmbiţa sihaştrilor” – Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Aducem mulţumiri fratelui întru Hristos, Dorin, care la un un an de zile, a cercetat şi a găsit de unde venea această epistolă (Ce ziceau părinţii români dela Sfântul Munte) şi chiar a străduit de a completat cu începutul şi sfârşitul, care ne lipseau, spe bucuria noastră şi a tuturor cetitorilor interesaţi de această temă! Domnul să Vă răsplătească dragostea, truda şi osteneala frăţiei Dumitale.
Doamne ajută în toate faptele cele bune.

„Trâmbiţa sihaştrilor”
Fragmentul este de la sfîrşitul broşurii, din ultima epistolă.
Pun aici începutul şi sfîrşitul ei care lipseşte din fragmentul de mai sus.
Începutul:
“Zice Domnul:
Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ,
nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete
de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pre mine
frica Domnului voi învăţa pre voi
(Psalmi 33, 11)

Luaţi aminte norodul Meu la legea Mea,
plecaţi urechea voastră la graiurile gurii Mele,
deschide-voi gura Mea, spune-voi vorbele
cele din început (Psalmi 77, 1-2)

Părintele Mina Dobzeu – „Sfantul Anticomunist”

Parintele Mina, este cel care l-a botezat pe evreul Nicolae Steinhardt.

Recent externat din spitalul municipal Husi, extrem de slabit, arhimandritul Mina Dobzeu, cel care a primit ani grei de detentie pentru razvratirea impotriva regimului comunist, a cerut sa fie dus in satul natal, la Grozesti, in Basarabia, pentru a-si vedea inca o data locurile natale.

Parintele Mina, supranumit „Sfantul Anticomunist”, este cel care l-a botezat, in temnitele comuniste, pe evreul Nicolae Steinhardt.

Acum, parintele Mina uimeste prin pregatirile pe care le face pentru „plecarea” catre Dumnezeu. A terminat de sculptat crucea pe care umeaza s-o tina pe piept si a cerut mai-marilor Episcopiei Husilor sa-i aduca sicriul pentru a-l vedea.

„Are un aer de multumire”

Parintele Mina tocmai a implinit 85 de ani si se afla, incepand din 1969, la Manastirea „Sfintilor Apostoli Petru si Pavel” din Husi. Cu o stare de sanatate subreda, calugarul care l-a convertit la ortodoxism pe evreul carturar Nicolae Steinhardt a fost externat in urma cu trei saptamani din Spitalul municipal Husi, unde a fost tratat de mai multe afectiuni, printre care diabet si probleme grave de vedere.

„Este foarte slabit, dar are un aer de multumire si vorbeste multe despre cum se pregateste sa plece la Dumnezeu”, au spus surse din interiorul manastirii.

La doar o zi dupa ce a fost externat, arhimandritul Mina Dobzeu a cerut sa fie dus in satul lui natal, Grozesti, din Republica Moldova. „Sa vad locurile si sa ma vada. De asta am fost in Basarabia noastra, in Grozestiul unde m-am nascut”, a spus Mina Dobzeu.

136 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta

Astăzi 9 martie stil nou / 24 februarie stil vechi, anul 2011, se împlinesc 136 de ani de la naşterea părintelui Inochentie de la Balta.

Părintele Inochentie de la Balta a fost un mare părinte basarabean, care toată viaţa sa a închinat-o slujirii lui Hristos şi oamenilor.
Astăzi la doi ani de la slăvita canonizare a Sfântului şi Dreptului Teodosie de la Balta, părintele Inochentie de altfel ca şi mulţi alţi sfinţi basarabeni, este dat uitării, ba mai mult este judecat pe nedrept, hulit şi prigonit.

Pentru a vă familiariza cu viaţa şi lucrarea părintelui Inochentie de la Balta, vă propunem să citiţi un studiu dintr-o viitoare carte despre acest vrednic de pomenire părinte.

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” – pomelnicul ortodoxiei basarabene

Din păcate, rolul feţelor bisericeşti în istoria Basarabiei a fost mereu ignorat pe nedrept. S-a vorbit foarte mult despre personalităţi politice, despre oameni de cultură, dar s-a scris foarte puţin despre cei care au făcut cel mai mult pentru spiritualitatea basarabeană. Călugărilor, preoţilor şi ierarhilor nu le-a fost rezervată nici a suta parte din locul pe care l-au meritat pe deplin.

COMUNISM ŞI GLOBALIZARE

Sînt douăzeci de ani de cînd ne-am liberat de „comunism” şi am început să ne „globalizăm”. Şi începem să înţelegem că nu am făcut decît să schimbăm o înşelare cu alta, fără a desluşi însă prea lămurit scopul acestora. Ei bine, vechiul „comunism” şi noua „globalizare” sînt cele două căi prin care omenirea răzvrătită împotriva Ziditorului ei (şi povăţuită de Iudeii cei ucigaşi de Dumnezeu) încearcă a se uni iarăşi împreună, precum la zidirea acelui turn din Babilon, întru un gînd, şi întru un duh, şi întru o cuvîntare şi întru o lucrare de obşte. (Iar ce este cu adevărat această lucrare, vom spune ceva mai jos.)

Despre „globalizare” se vorbeşte şi se scrie necurmat de la o vreme şi orice om cu oarecare minte vede limpede că prin aceasta nu se urmăreşte decît înrobirea desăvîrşită a toată lumea şi a fiecăruia dintre „cetăţenii” sferei pămînteşti, a „globului” (proastă vorbă!), sub o singură stăpînire a răului. Ceea ce se ia în seamă mai puţin, tocmai pentru că e la vedere, sînt mijloacele prin care se săvîrşeşte lucrarea. Iar acestea sînt industrializarea şi tehnologia. Căci, pentru a înrobi în chip desăvîrşit şi deodată nenumăraţi oameni nu e de ajuns să ai o armată de zbiri, precum Egiptenii în vremea robiei de patru sute de ani a Evreilor. Dovadă că aceştia din urmă s-au înmulţit şi s-au întărit mai mult decît stăpînii lor, încît Faraon a încercat să-i stîrpească ucigînd pe cei întîi-născuţi ai lor de parte bărbătească (vezi la Ieşirea 1:9-16). Nu, nici o putere armată nu poate ţine cu sila în robie milioane de oameni, ca să nu zic miliarde, precum se întîmplă acum. Pentru aceasta e nevoie de altceva, şi diavolul cel mare împreună cu ajutoarele lui omeneşti a găsit mijlocul: banda de asamblare şi cartela de pontaj, prin care a nimicit meşteşugurile, schimbîndu-l pe om într-o maşinărie între alte maşinării, într-un robot între roboţi. (Iar ceea ce se întîmplă în fabrici se petrece şi în birouri şi în ceea ce numim „servicii”.) Iar maşinile nu se răzvrătesc, ba încă roboţii omeneşti se luptă pentru a munci tot mai mult şi se mînie cînd li se cere mai puţin.

Părintele Arsenie Boca : O altă dimensiune a răpirii Basarabiei din iunie 1940

Radu Preda : “Cine regretă comunismul înseamnă că nu ştie ce să facă în democraţie”

În ce măsură persistă racilele comunismului în România de azi, la peste 20 de ani de la căderea regimului totalitar?

Într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost bine pentru această ţară. Aşa cum se poate foarte uşor observa, la orice palier al vieţii publice, dictatura comunistă de aproape jumătate de secol a lăsat urme profunde. Să nu uităm însă că dominaţia comunistă, la noi sau în alte state ale Europei de Est (pentru a ne limita la continentul nostru), a fost, prin durată, întindere, metode şi număr de victime, un experiment social unic. Ca atare, prelucrarea lui va dura, mai ales că un astfel de proces de asumare a istoriei este lent şi, de regulă, împotriva curentului amnezic. Lumea vrea să uite, să fugă înainte, fără a se mai uita în urmă. De ce? Pentru că ar vedea lucruri de care nu ar fi deloc mândră. Complicitatea cu istoria naşte acest fenomen uimitor al ignorării istoriei sau, în orice caz, a capitolelor care nu mai convin. La urma urmelor, a fi lucid, critic şi autocritic deopotrivă nu este la îndemâna oricui. Schimbarea mentalităţilor este, cum se ştie, cea mai lentă. Poţi avea vilă, bani şi maşină de ultimă oră şi să te comporţi tot ca un bădăran. Nu schimbarea de decor este aici importantă, ci schimbarea minţii, metanoia, cum ar spune Sfinţii Părinţi. Noi încă nu am trecut, la două decenii de la căderea comunismului, printr-o convertire, personală sau comunitară, în ceea ce priveşte perioada comunismului. De aceea nu ne asumăm suficient libertatea, nici responsabilitatea. Este simptomatic faptul că în urmă cu un an, când ar fi trebuit să marcăm două decenii de la recâştigarea principială a libertăţii, au fost mai multe colocvii şi dezbateri la Viena decât la Bucureşti! Acest lucru spune foarte multe despre cât comunism mental persistă în post-comunism.

Valeriu Gafencu – Noaptea pătimirilor

O încercare de introducere a calendarului gregorian în timpul domniei lui Cuza

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza este un moment de varf in procesul de constituire a statului roman modern, reformele sale schimband societatea romaneasca si impregnandu-i caracte¬risticile care au constituit baza statului modern. Unirea Principatelor atragea dupa sine nevoia unirii celor doua Biserici. Acest proces nu a fost unul usor mai ales in conditiile in care statul condus de Cuza s-a dovedit a fi „laic”. Domnitorul a intreprins un amplu si controversat proces de reforme care si-au avut justificare in cadrul nevoii de afirmare a noului stat. Divanurile ad-hoc au vrut aceste reforme, in special cele legate de prezenta in tara a calugarilor straini care detineau numeroase manastiri si domenii inchinate lor de-alungul timpului, cele legate de nivelul cultural scazut al preotilor s.a.m.d. Intre aceste reforme se numara si cea legata de introducerea calendarului gregorian, in ianuarie 1864. Pentru aceasta a fost cerut si acceptul Bisericii in acest scop fiind convocat, din ordinul ministrului Dimitrie Bolintineanu inca din decembrie 1863, un consiliu bisericesc, in spe¬ranta ca acesta va califica problema ca fiind una pur stiintifica si care nu are nici o legatura cu dogmele. Un rezultat favorabil ar fi facut posibila introducerea calendarului gregorian fara tulburari. Locotenentii eparhiali au fost chemati in capitala si initiati in problema. in tara mai erau doar doi episcopi alesi dupa vechiul uz al bisericii, mitropolitul Nifon ales in 1850 si episcopul Calinic al Ramnicului ales in 1851. In aceasta situatie loctiitorii de scaune episcopale care erau dependenti de cel ce-i confirma sau ii concedia dupa bunul plac, trebuia sa obtina rezultatul dorit.